Comorile Muntelui: Aleşii au venit să-i vadă peisajul! | Dragusanul.ro

Comorile Muntelui: Aleşii au venit să-i vadă peisajul!

Cântăreţii din drâmbă, la "Comorile Muntelui"

Cântăreţii din drâmbă, la “Comorile Muntelui”

*

Campania electorală de la Munceii Pojorâtei n-a costat nici un ban din buget, după cum vă tot duce cu drâmba şi cu cobza Nechifor. De fapt, minimum un miliard şi jumătate s-au dus pe apa sâmbetei, însemnând: transportul puhoiului de formaţii artistice profesioniste şi de amatori, salariile şi diurnele celor care au flămânzit, din zori în noapte, pentru moftul şi vrăjeala cetăţenilor Nechifor şi Burgheaua (pe pigmeul fudul din Pojorâta nici nu-l mai iau în calcul, deşi bomba anti-ecologică din serpentina Mestecănişului îl are ca principală sculă – tot obiect de preţ, ca şi Burgheaua).

*

Nu vreau să scriu mai multe şi nici corectură nu o să fac la acest text (nici la cel anterior). Priviţi-i în fotografii (nici pe astea nu le mai comentez) şi fiţi mândri că, spre deosebire de ceilalţi români, care s-ar trage, cică, din pui de lei, bucovinenii se trag din pui de dihor!

*

Drambasii 1

*

Drambasii 2

*

Drambasii 3

*

Drambasii 4 cu tricolor

*

Drambasii 5 pe picior de duca