Ciocoiul Băişanu vs "informatorul" Ursaciuc | Dragusanul.ro

Ciocoiul Băişanu vs “informatorul” Ursaciuc

 

Ciocoiul Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun Băişanu Vodă, străpungându-l cu săgeata liberală pe compatriotul său galben, "informatorul" Marius Ursaciuc

Ciocoiul Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun Băişanu Vodă, străpungându-l cu săgeata liberală pe compatriotul său galben, “informatorul” Marius Ursaciuc

 

În jalnicul areal liberal al judeţului Suceava, se duce o luptă oablă şi oarbă pentru putere, în care Ştefan cel Mare Alexandru cel Bun Băişanu Vodă (râd eu, dar i-am întâlnit străbunii vasluieni, pe undeva, pe la intersecţia neamurilor Cuza, Kogălniceanu şi… Eminescu), de când s-a ciocoit definitiv, cumpărându-şi şi cal de călărie, nu mai respectă nici o regulă cavalerească.

 

 

Prilejul: dosarul de informator al securităţii, dovedit, al contracandidatului Marius Ursaciuc. Un subiect pe care îl cunosc bine, pentru că m-a interesat. Deci, trebuie să vă spun ce ştiu:

 

 

Prin anii  ’80, la liceul din Gura Humorului, câţiva tineri şi-au fost pus în gând să construiască un avion teleghidat, dotat cu cameră de filmat, care să fie trimis, din Gura Humorului, spre Bârlad, bârlădenii urmând să-l preia, ca teleghidaj, pe la jumătatea distanţei. Chestia asta ar fi însemnat o premieră mondială, dar securitatea, veşnic de veghe, din pricina monştrilor născuţi din somnul raţiunii, a dat năvală peste cele două licee, din Gura Humorului şi din Bârlad, când a prins de veste despre această inadmisibilă tentativă de… spionaj!

 

 

Duşi la sediile securităţii şi călcaţi în picioare, vreme de vreo două săptămâni, liceenii humoreni şi bârlădeni, printre care şi… Marius Ursaciuc, au recunoscut totul: că l-au asasinat, mai întâi, pe Burebista, recidivând, apoi, şi cu crucificarea lui Iisus Hristos; că l-au otrăvit pe Alexandru Lăpuşneanu şi că au organizat odioasa lovitură de stat împotrva lui Cuza Vodă etc., semnând şi declaraţii, dar şi angajamente “temeinice” de colaborare cu braţul înarmat al poporului, securitatea. Angajamente “uitate” şi încălcate imediat de către toţi, inclusiv de către Marius Ursaciuc, dovadă fiind faptul că, de vreo doi ani şi mai bine, de când l-a lucrat iar securitatea, nu s-a găsit nici o victimă a inexistentelor delaţiuni ale primarului humorean.

 

 

Ştiu o telefonistă, care-l asculta şi pe Ursaciuc, dar mă asculta şi pe mine, care n-am semnat nici pentru colaborări cu securitatea. Vrei să-ţi povestec şi despre ea, Măria Ta, boierule nou-nouţ Băişanu?