chemarea tinereţii pământească | Dragusanul.ro

chemarea tinereţii pământească

Flori 1

*

întoarce-te, s-a auzit un glas

şi-am fost convins că tinereţea strigă

pe când făceam pe cale un nou pas,

iar strigătul acela mă intrigă

încât scrâşnesc: spre ce? la ce folos?

şi-mi scormonesc prin suflet cu obidă,

de-atâta cale-am tot păşit pe jos

şi calea-mi pare tot mai insipidă

*

încât răspund: de nu ar fi răscruci,

m-aş fi oprit pe veci lângă fântână

sub umbra ce o ţes aceiaşi nuci

ademenind drumeţii să rămână

şi să se-nchine nucului stingher

ce-şi prăbuşeşte larga lui coroană

într-un ungher de zare şi de cer

ca o vocală lângă o consoană

*

din care s-au durat vremelnicii

şi nu cuvinte care să zidească;

şi-n urmă tot răsună în pustii

chemarea tinereţii pământească


Comments are closed