Cercul, simbol de egalitate | Dragusanul.ro

Cercul, simbol de egalitate

Constelaţia Hora, aşa cum şi-o închipuiau românii

*

Ştiam, din cele mai vechi cărţi religioase ale omenirii, că s-ar simboliza prin cerc orizontul lumii date, al lumii cunoscute, ceea ce înseamnă că explicaţia lui Renée Guenon, care vedea în cerc soarele şi, prin extensie, orizontul zilei (Deaus), are logică, pentru că, atunci când se desenau două cercuri de circumferinţă, se introducea şi orizontul astral al nopţii (Ur Anu, pe care grecii l-au transformat în Uranus). În „Almanacul Milcovului / cuprinzând Calendarul / pe anul 1861 / cu toate cele atingătoare de el, precum şi diferite materii de ştiinţe, literatură şi poezie”, Focşani, Imprimeria Comisiunii Centrale, găsesc o explicaţie supravieţuitoare în timp, cu extensii interesante:

„Cercul, care e simbolul eternităţii (ca expresie a luminii – n. n.), este uneori şi simbolul egalităţii. Cei vechi, spre a nu da preferinţă nimănui, nici zeilor, nici amicilor lor, le scriau numele pe un cerc (aşa se întâmpla şi cu constelaţiile zodiacale – n. n.); astfel încât, nedându-le nici un rang, nu se putea spune cine era cel dintâi (şi sfatul bătrânilor, „strigacii crainici”, cum îi numea Homer, tot 12, la număr, ca şi zodiile, în cerc se adunau la sfat şi decizii – n. n.), nici cel de-al doilea, nici cel din urmă în stima lor. Totul era egal, şi onoarea egal împărţită.

1882, James Samuelson: The HORA National dance of Roumania

Grecii scriau numele celor şapte înţelepţi pe un cerc, nevrând a determina care era mai înţelept din cei şapte. Romanii scriau pe un cerc numele sclavilor lor, ca să nu se cunoască pe cine iubeau mai mult şi cui voiesc să dea libertatea.

Horă hunedoreană, „Luceafărul”, nr. 5, 1906, p. 105

Se zice că un papă, recomandând cordilierilor (o sectă de călugări) să numească trei dintre religioşii lor, cu scop de a da purpura unuia dintre ei, cordelierii scriseră pe un cerc numele a trei cei mai iscusiţi din schitul lor, pentru ca papa, neputând să cunoască dacă ei aveau mai multă aplecare pentru unul, decât pentru altul, să aleagă pe cine i-ar fi plăcut.

1860, Lancelot: La Hora (danse valaque)

Instituţia Cavalerilor Mesei Rotunde poate fi citată ca un exemplu de felul acesta; ea era fundată pe un principiu de egalitate şi masa era simbolul acestei egalităţi.

În congrese, masa ambasadorilor este, de obicei, rotundă, spre a fi toţi scutiţi, cât se va putea, de distincţiunile de preşedinţi” (pp. 8, 9).

Dar cel mai sugestiv exemplu în reprezintă… hora solară, jucată numai în cerc, fără căpetenie, precum la hora lunară, doar cu un „poznaş”, cum îl numea Homer, în „Iliada”, care se ocupa mai mult de lăutari şi de ritmul horirii, decât de alcătuirea cercului horei. Mai ales că în horele solare, care se jucau, începând din mai („Cu bucurie ţi-or da / La primăvară popoarele tale prinosuri de seamă / Toate s-or prinde-n ospăţ, lirele le-or desfăta. / Hore în zvonul paianului, strigăt în jur de altare”[1]), s-au prins, întotdeauna şi în mod premeditat, deşi cu valoare simbolică, „cele trei hore: Orânduiala, Dreptatea şi Pacea… prinse-n rotitoare dansuri”[2].

*

*

 

[1] Theognis, Către Apollo, în Antologia poeziei greceşti, p. 44

[2] Orfeu, Cele trei hore, în Antologia poeziei greceşti, p. 210


Comments are closed