Ce se întâmpla în 15 ianuarie 1850? | Dragusanul.ro

Ce se întâmpla în 15 ianuarie 1850?

 

 

îCernăuţi, Sfinţirea apei, la serbarea Arătării Domnului – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

În ciuda faptului că e greu de găsit mărturii, o curiozitate elementară mă obligă la o călătorie în timp, pe care, în mod firesc, o încep cu presa românească a vremii. Ordinea alfabetică oferă întâietate gazetei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, nr. 3, de luni, 16 ianuarie 1850, dumirindu-mă că Eminescu s-a născut în Ziua Domnului, duminică.

*

Când s-a născut Eminescu, „oameni de încredere ai naţiunii române”, Petru Mocioni, P. Cermena şi Ioan Dobran, „ai Maiestăţii Tale credincioşi supuşi”, tocmai triumfau, după primirea răspunsului împăratului: „Primesc cu mulţumire de la Dumneavoastră asigurările de credinţă şi supunere cătră mine. Grelele cercetări, care le-au adus răzbelul civil peste nenorociţii voştri conaţionali, au meritat tot dreptul de compătimire şi de mulţămită din partea împăratului vostru. Constituţiunea împărăţiei garantează românilor drepturi asemine de mari şi valoare asemine de mare ca şi tuturor celorlalte popoare ale împărăţiei mele. Guvernul meu se va strădui a înfiinţa acest principiu prin instituţiuni organice amăsurate trebuinţelor celor adevărate ale poporului acestuia şi consunătoare cu unitatea Monarhiei. Eu socotesc că toâi romanii adevărat-patrioţi vor conlucra la aceasta cu înţelepciune şi cu cumpătare; în înţelesul acesta am şi dat la consilierii mei poruncile cuvenite”.

Se publica raportul prefectului Avram Iancu, memoriul despre reorganizarea Transilvaniei şi scrisoarea episcopului Andrei Şaguna către patriarhul Iosif Raiacici.

*

„Gazeta de Transilvania” nu apărea în 1850, încetându-şi activitatea în 1847 şi reluând-o abia spre sfârşitul anului 1851. Dar apărea, la Bucureşti, în anul XIV, „Vestitorul românesc”, cu numere în 14 (sâmbătă) şi 17 (marţi) ianuarie 1850, în care Barbu Dimitrie Ştirbei publica „acte oficiale”. Dar ştirile externe (şi nu prea) vesteau că noul comisar turc în principatele Dunărene era Excelenţa Sa Ahmet Vefic Efendi, avându-l ca secretar pe Haidar Efendi, amploaiat la cancelaria traducătorilor pe lângă Înalta Poartă.

Mitropolitul Neofit adormi întru Domnul, moşia Sârbeni, cu pădure în Vlaşca, aproape de mănăstirea Câşcioarele, se arenda doctorului Anastasie Caragici; o parte din locul din mahalaua Brezoianului, care fusese a vătafului Alecsandri, era revendicată şi de clucerul Steriadi. Şi aşa mai departe, mai ales prin Vlaşca, unde erau moşii multe de arendat.

*

„De la Cernoviţi anunţă gazeta „Bucovina” că un comitet compus de oameni cu încredere şi de funcţionari k. k. sub preşedinţa şefului ţării se chibzueşte asupra proectului ministerial pentru noua lege  a gvardiei cetăţene. Această lege, zice „Bucovina”, este dreaptă, însă multe lucruri mai însemnate trebuie să se facă pentru provincia de acest nume; judecătoriile, organizaţia autorităţilor administrative, şcolile au toate trebuinţă de o energică reformaţie. Asupra şcolilor se face băgarea de seamă că Bucovina, cu o populaţie de 400000 de oameni şi cu 338 comune n-are decât 36 şcoli populare, din care o parte este numai pe hârtie. Negoţul şi toate trebile sunt foarte strâmtorate. Creditul privat este foarte căzut şi dobânda banilor se schimbă, de la 12, până la 18 la sută.

Un stabiliment de credit este pentru Bucovina o facere de bine de mult dorită, încă neînfiinţată.

*

Tot acel jurnal, de la care am tras cele de sus însemnări asupra stării lucrurilor îm Bucovina, cuprinde următoarea caracteristică de Iancu, şefului locuitorilor munteni români în Transilvania: Avram Iancu, tânăr avocat, ce-şi trage neamul într-o bună familie română, care avea destulă stare ca să-i dea fiului ei o creştere şi învăţătură potrivită, împreună cu cunoştinţele ştiinţifice cu caracter atrăgător. Iancu este de o talie mai mult înaltă decât de mijloc, are faţa bălană şi proporţionată, o căutătură mai mult straşnică decât dulce, însă măreaţă, un glas tare ca acel al unui bărbat cu piept tare – pe lângă acestea are cunoştinţă prea exactă a naturii şi înclinaţiilor românilor. Înzestrat cu asemenea calităţi şi cunoscut mai înainte pentru nobilele şi patrioticele sale gânduri şi printr-o curată inspiraţie pentru cauza naţiunii sale, trebuia negreşit să capete de mult dragostea şi încrederea neamului cu care el trăieţte”.

În Bucureşti, colonelul Voinescu semn o „publicaţie” referitoare la „îndeplinirea formalităţilor începute de la cei ce prin jalbă către Înălţimea Sa a cerut înrolarea lor la slujba oştirii”.


Comments are closed