Uncategorized | Dragusanul.ro - Part 16

Cea mai frumoasă zi de naştere!

4 ore de repetiţii, în ziua de naştere a lui Petrică Oloieru

4 ore de repetiţii, în ziua de naştere a lui Petrică Oloieru

*

N-am mai trăit niciodată aşaceva. Numai Petrică Oloieru putea să-şi transforme ziua de naştere într-o splendidă invocaţie, “Chemarea Străbunilor“, cea de-a doua premieră a ZICĂLAŞILOR, însemnând o invocaţie în dublu sens, mai ales dinspre străbuni, înspre noi. Iar după un repertoriu de 60 de piese, împărţite inteligent (de către Petrică) pe două spectacole distincte, eu pot să trag o primă concluzie: muzica românilor înseamnă cea mai tulburătoare cronică a veacurilor. Aşezată, elegantă, cu dezvoltări dinamice şi bogate – în veacurile XVI-XVII, apoi mai frustă, ceva mai “glodu-mi ştie sufletul / că-i croit ca ţipătul'” spre sfârşitul amar al secolului XVII şi începutul secolului XVIII, apoi, iarăşi, plin de vitalitate şi de bogăţie, cu o coloristică tulburătoare, care înfăşură anii cei vechi într-o aură astrală.

*

Ascultam şi nu mă mai săturam, apoi, bănuitor, am întrebat dacă am parte de o interpretare la prima lectură, în baza orchestraţiei lui Petrică Oloieru. Bănuisem chestia asta pentru că Răzvan Mitoceanu înşfăca, adesea, câte o vioară, lăsând braciul deoparte, şi, după ce cânta singur câte o frază muzicală, exclama: “Dumnezeule, cât de frumos cântau oamenii odinioară!”. De pildă lăutarii moldoveni, care, însoţindu-l pe logofătul Tăutul, la înscăunarea Regelui Poloniei, în 1500, au cântat, printre altele, un cântec în şase sau opt părţi (n-am reţinut bine), cântec încă ştiut, dar numai în două părţi. Să ascult ceea ce, cu certitudine, a ascultat şi Ştefan cel Mare (Tăutul şi lăutarii plecau în misiune!), şi să datorez această bucurie şi celor doi violonişti tineri, tineri, Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru, care “citeau” cu arcuşul partitura la prima vedere, era mai presus de vis, era deja mit, ba chiar metafizică.

*

Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru

Adrian Pulpă şi Narcis Rotaru

V-aş mai povesti, şi o s-o fac atunci când mă voi întoarce, dar trebuie să fug, acum, la concertul lui Vali Boghean, la care, cum este şi firesc, participăm toţi Zicălaşii, continuând sărbătorirea zilei de naştere a lui Petrică Oloieru…

*

Paul Arva, prezentând trupa lui Vali Boghean

Paul Arva, prezentând trupa lui Vali Boghean

*

În splendidul club de la etajul Julius Mall ne-am adunat mai toţi cei din Centrul Cultural “Bucovina” care au vreo legătură cu ZICĂLAŞII. Şi Dănuţ Lungu, şi Corina Scîntei, şi Petrică Horvat, şi Lucian Căluşeriu, şi Gabi Sandu, şi Alina Irimia, şi fetele de la tehnic, pe care încă nu le ştiu după nume, deşi au merite incomparabil mai mari decât Gonda şi nu mai ştiu cum, înşurubata lui Varvaroi în coasta memoriei lui Ciprian Porumbescu, dar şi zicălaşii Răzvan Mitoceanu, Narcis Rotaru, Adrian Pulpă şi Ionuţ Chitic. Petrică Oloieru, însoţit de fratele lui, Ion, de cumnată şi de mândreţea lui de fată, Ana-Maria, avea o puzderie de invitaţi, prieteni şi colegi, ba chiar şi ucenici, la spectacolul spectaculoasei trupe de la Chişinău.

*

Vali Boghean şi trupa lui

Vali Boghean şi trupa lui

*

Din repertoriul trupei de peste Prut, cel mai mult mi-a plăcut prima piesă, un fel de “ska” inspirat  lucrată, structurată ceremonios precum “Dojana” trupei rock DOR DE DUH,  şi, tocmai de aceea, obligându-mă la autosugestia de a lua în calcul o eventuală prezenţă a virtuoşilor lui Vali Boghean la o viitoare ediţie Bucovina Rock Castle. A urmat, apoi, un concert amestecat, cu genuri muzicale care să acopere toate gusturile publicului şi care să permită punerea în valoare a virtuozităţii artiştilor, inclusiv a prietenului şi fostului coleg de facultate al lui Petrică, Valeriu Caşcaval, cu consecinţa unei spulberări stilistice, care m-a cam derutat.

*

Un concert de succes

Un concert de succes

*

Cum ascultasem, în după-amiaza zilei, împreună cu trei instrumentişti de la Ansamblu, cântecele “Chemării Străbunilor“, pe care zicălaşii lui Petrică Oloieru vi le vor oferi, duminică, 7 iunie, în Cetate, am trăit, la spectacolul trupei lui Vali Boghean, exact sentimentul dintr-o zi cu expoziţii, când, după inegalabila expunere a lui Victor Rusu, am mai participat la un vernisaj. Veneam de la nişte răscruci, una dintre ele fiind cea a adoptării, de către români, a dansului în doi, în patru şi în şase, prin transferul parţial de melodicitate vieneză a incredibilului “Verbunkos” în ulteriorul românesc “Bărbuncul“, veneam copleşit de mit şi de respiraţia străbunilor încă pulsând în melodicităţi limpezi, rotunde şi pline de vrajă, iar abordările moderne ale aceluiaşi melos, pe care le săvâşeşte trupa lui Vali Boghean, nu mai aveau loc sau poate că nu-mi mai găseau sufletul în cale, sufletul meu fiind frunză în vânt undeva, prin Dumnezeu ştie care veac, prin revolta ceremonială a cine ştie cărui străbun.

*

Petrică Oloieru şi Dănuţ Lungu, fanii trupei lui Vali Boghean

Petrică Oloieru şi Dănuţ Lungu, fanii trupei lui Vali Boghean

Trăisem şi încă mai trăiam sărbătoarea zilei de naştere a lui Petrică Oloieru, cea mai frumoasă aniversare la care am participat în 60 de ani de viaţă, o sărbătoare care spulberase barierele timpului, şi înspre trecut, prin cântecele zicălaşilor, şi înspre viitor, prin cântecele muzicienilor din Chişinău. Acolo unde-mi pot auzi şi descifra străbunii, acolo simt menirile sacerdotale ale oamenilor care-mi devin, astfel, prieteni. Ştiam toate acestea în clipa în care, din dragoste faţă de prieteni, am sărutat fruntea lui Petrică Oloieru, ca să mă întorc, apoi, în noapte.


Suceava şi teoria fundurilor de mare

Râul Suceva, între "malurile" Zamca şi Pătrăuţi

Râul Suceva, între “malurile” Zamca şi Pătrăuţi

Mă întrebam, într-un material anterior, şi sub impresia informaţiilor din legenda “Zâna Iazului”, de Dimitrie Dan, dacă nu cumva dealurile Zamca şi al Pătrăuţilor formau, cândva, un zăgaz comun în calea apelor râului Suceava, “iazul” din poveste întinzându-se, în vremurile primordiale, până dincolo de Rădăuţi. Şi-abia după prăbuşirea dealului, râul şi-ar fi aflat cealaltă albie, spre vărsarea în râul Siret.

*

Suceava, pe la 1870, vătută de Franz Xaver Knapp

Suceava, pe la 1870, vătută de Franz Xaver Knapp

*

Ideea mi-o sugerase copia acuarelei lui Franz Xaver Knapp despre Suceava, aflată în biroul lui Emil Ursu, cu sugestie tranşantă de “mălurire” a râului Suceava, iar trucajul pe care îl propusesem, odată cu publicarea “Zânei Iazului”, arăta aşa:

*

Suceava, aşa cum o fi arătat înainte de cataclism

Suceava, aşa cum o fi arătat înainte de cataclism

*

Trucajul după fragmentul de fotografie, făcută de pe zidul Cetăţii Sucevei, e şi mai convingător, dar tot o speculaţie rămâne, chiar dacă unii dintre cititorii mei propuneau culegerea de eşantioane de structură geologică din valea râului Suceava, în amote de târgul care îi poartă numele.

*

Dealul prăbuşit, odată cu scufundarea lacului Zânei

Dealul prăbuşit, odată cu scufundarea lacului Zânei

*

Eşantioane s-au tot cules, de-a lungul anilor, iar teoria fundului de mare, pe care l-ar fi reprezentat, cândva, şi teritoriul României este asumată de toată lumea.

*

Dar dacă lucrurile au stat altfel? Se ştie, doar, că munţii Carpaţi reprezintă un bazin hidrografic incredibil de bogat, din care s-au desprins o puzderie de râuri. În calea izvoarelor s-au ivit, în vremuri imemoriale, ba poate că şi în vremurile post-totemice, tot felul de baraje, care aveau să fie spulberate anevoios, iar “mările interioare”, cum păreau pe atunci, în efect de potop biblic au spulberat împotrivirile, săpând făgaşuri definitive pentru râurile pe care le cunoaştem.

*

În “Texte Taoiste” se vorbeşte despre scufundarea iezerelor din “munţii în formă de arc de ochi” (Lao Tse numea aşa Carpaţii), deci ale unor întinderi uriaşe de ape, care s-au transformat în curgeri, în concreteţi ale veşniciei. Informaţiile acestea, coroborate cu legenda înveşnicită de Dimitrie Dan, pot îndemna un geolog să caute perechi de posibile “maluri”, care “afişează” spre văzul oricui informaţii, iar dacă se poate proba şi ştiinţific ipoteza, deocamdată fantezistă, a grupării primordiale a izvoarelor carpatice în “mări” continentale, care s-au “spart” odată cu alunecările de terenuri într-un trecut diluvian (cel din clipa înclinării axei polare), atunci multe legende, inclusiv cea a potopului, şi-ar putea dezvălui adevărurile pe care încă nu am îndrăznit să le întrezărim.


Luni, ZICĂLAŞII, în costume de… Botoşani

ZICALASII in costume de epoca

*

Primăria lui lungu are 100 de costume medievale, dar Centrul Cultural “Bucovina”, ca să poată prezenta spectacolul “Zicălaşilor” de luni, 13 aprilie (ora 13, lângă bustul lui Petru Rareş din Parcul Central), în costume de epocă, s-a văzut obligat să apeleze la Teatrul “Mihai Eminescu” din Botoşani. Deci, avem şi costume – am fost după ele, la Botoşani, împreună cu Călin Brăteanu, mijlocitorul împrumutului, căruia îi suntem recunoscători (făcând clik pe trucajul de mai sus, puteţi vedea filmul avanpremierei din 30 martie).

*

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder“, din a doua zi de Paşti, aduce în contemporaneitate sonorităţi străvechi, care, din nefericire, nu s-au mai auzit în spaţiul românesc de cel puţin două veacuri. Cântecele dintre anii 1531-1848 au fost păstrate, în cărţile străinătăţii, datorită misionarilor de tot felul, care au vizitat ţinuturile româneşti şi au rămas fascinaţi de exostismul melosului local, în care cântecele de curte domnească şi cele de horă, interpretate de breslele de muzicanţi târgoveţi, se împletesc straniu şi armonios.

*

În acest prim spectacol, aducem în auzul zilei 30 de cântece vechi, cântate exact aşa cum au fost notate în partituri străine şi cu instrumentele menţionate de Maciej Strikowski ca interpretând cântecele dragi lui Ştefan cel Mare, în taraful de târgoveţi de la Curtea Domnească din Suceava. Sper să găsesc, în curând, şi varianta notată de Dosoftei a cântecului compus de Ştefan cel Mare, variantă pe care I. G. Sbiera o cita parţial, dar fără notele lui Dosoftei.

*

Spectacolul “Walachische Tanze und Lieder” se va cânta o singură dată în Suceava (între timp, albumul a fost înregistrat în studio), apoi prof. Petru Oloieru şi muzicienii lui vor începe repetiţiile la o a doua premieră, cu alte 30 de cântece vechi, şi ele necunoscute, premieră care va avea loc în 29 mai, la Muzeul Satului Bucovinean sau în Cetate, funcţie de ce vom conveni cu Emil Ursu. A doua premieră nu va fi precedată, precum prima (în 30 martie), de o avanpremieră, pentru că, după înregistrarea albumului, vom începe lucrul la a treia premieră, care va avea loc în toamnă.

*

Nu ne vom juca de-a spectacolele (deşi vor fi onorate toate contractele din ţară şi din străinătate, care deja au început să sosească), pentru că avem de înviat peste 300 de cântece şi, prin ele, spiritualitatea a 15 generaţii de străbuni (atâtea au fost în 500 de ani de irosire istorică). Şi cred că voi mai găsi, cred că mai există, neştiute, măcar încă vreo 50 de cântece străvechi.

*

Dar asta-i altă poveste. Acum doream doar să vă informez că, deşi nu prea ţineam la faţadă, ci la conţinutul repertoriului, “Zicălaşii” vă vor încânta, luni, în costume de epocă, împrumutate de la teatrul din Botoşani. Lungu şi lipitorii lui de afişe, din hardughia inutilă, care în doi ani va deveni cafenea oscar long-wilde, păstreze-şi costumele Sucevei, făcute din banii Sucevei, pentru împărţeala de găluşte, din vară! Ultima, în care vă mai păcăleşte.


Expoziţia “moşteniri totemice”, de Victor T. Rusu

Biserica, "logodnă cosmică"

Biserica, “logodnă cosmică”

*

Expoziţia „moşteniri totemice”, realizată de artistul fotograf Victor T. Rusu, care se va vernisa în 30 martie 2015, nu are alt rol decât acela de a identifica simboluri sacre străvechi şi în pictura, dar şi în elementele ornamentale ale arhitecturii bisericeşti din Bucovina, deci de a semnala interferenţa totemică dintre Datina Primordială şi Datina Creştină. De cele două „daturi” dumnezeieşti ţin şi elementele de simbolistică totemică ale culturii tradiţionale româneşti, într-o interferenţă şi mai profundă, în absenţa iniţierilor, ceea ce nu este cazul şi în Datina Creştină, acolo unde cunoaşterea profundă şi redefinirea semnificaţiilor multiple sunt comise în deplină cunoştinţă de cauză. Din această pricină, expoziţia „moşteniri totemice” cumulează instantanee care sugerează profilul spiritual al Omului Universal, cum îl numea Vasile Lovinescu pe Omul Metafizic al lui Lucian Blaga.

*

În ornamentaţia sacră a bisericilor ortodoxe din Bucovina veţi putea descifra totemuri ale culturii universale (simbolul in şi iang, triunghiul celtic, gammadionul, rombul, pătratul, triunghiul, octogonul, steaua în şase colţuri ca simbol al planetei Venus – protectoarea Muntelui, deci a Bisericii, etc.), biserica românească din Bucovina fiind un adevărat ou încondeiat, în care banda echinocţială este înlocuită de sugestiile picturale ale lumii creştine, iar calotele Cer-Pământ, de dincolo de căile sau porţile solstiţiale, chiar de Cer şi de Pământ, deşi sugestia căilor, care marchează sacralitatea vieţii (banda de pătrate-piramidă-munte), este, peste tot vizibil marcată.

*

in şi iang, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava

in şi iang, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava

*

Oul încondeiat reprezintă prima carte religioasă a omenirii, iar biserica ortodoxă sugerează, la nivel nu doar simbolic, ci şi iniţiatic, acelaşi Ou Cosmic, în care „Jumătatea inferioară a oului s-a transformat / Şi a devenit pământul de jos, / Şi jumătate superioară s-a schimbat / Şi a devenit cerul de sus; / Din gălbenuşul oului a fost făcut Soarele, / Lumina zilei să strălucească peste noi; / Din albuş, luna a fost închegată, / Lumina nopţii să strălucească deasupra noastră; / Toate fărâmele cojii, frumos colorate, / În stelele cerului s-au prefăcut / Şi firimiturile întunecate s-au schimbat / În nori şi în întuneric al cerului” (Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 70).

*

Oul Cosmic

Oul Cosmic

*

Biserica ortodoxă, lumina dintre Pământ şi Cer, consacră „logodna cosmică”, iar simbolurile sale străvechi, cu o „autohtonie” de peste şapte milenii şi pe teritoriul judeţului nostru, după cum o probează bogatul material arheologic, recoltat de Dr. Constantin-Emil Ursu de la Baia, în ciuda unor vagi modificări semantice, conservă, prin Datina Creştină, ca şi arta populară românească îndătinată, elementele totemice ale Datinii Primordiale.

*

Triunghiul celtic, la Baia (anul 5000 î. H)

Triunghiul celtic, la Baia (anul 5000 î. H)

Triunghiul celtic la Biserica Bogdania din Rădăuţi (şi la Sf. Dumitru, în Suceava)

Triunghiul celtic la Biserica Bogdania din Rădăuţi (şi la Sf. Dumitru, în Suceava)

*

„Adorarea universală a globului solar… a fost, probabil cel mai vechi dintre toate superstiţiile” (Murray-Aynsley), iar răspândirea iniţială a acestui cult şi a simbolisticii sale totemice la toate populaţiile străvechi planetare constituie, prin relicvele care încă mai supravieţuiesc în Datină, reperele fundamentale şi pentru înţelegere, şi pentru reconstituire. „Privind la diferite populaţii, din diferite părţi ale lumii, toate având aceleaşi ceremonii totemice, aceleaşi semne şi simboluri, aceleaşi exprimări în artă, se poate concluziona o origine comună” („Anumite ceremonii totemice, care au fost practicate de multe triburi din diferite părţi ale lumii sunt identice în simbolismul lor, şi toate acestea trebuie să fi avut o origine comună”), starea aceasta de ecumen primordial, ulterior adaptată la formule naive de manipulare religioasă, consacră totemismul drept „primul semn de limbă în forme, simbolurile şi ceremoniile exprimând ideile, gândurile şi credinţele; este un limbaj al semnelor, în toate etapele sale, durat pentru mii de ani, pentru ca viitorimea să citească şi să înţeleagă, nu prin interpretări ale unor semne singulare, ci ale întregului grup de semne” (Churchward).

*

Crucea, la Baia (anul 5000 î. H)

Crucea, la Baia (anul 5000 î. H)

Crucea, pe oul încondeiat

Crucea, pe oul încondeiat

Crucea, la Bogdania

Crucea, la Bogdania

*

Există, totuşi, şi formule totemice denaturate şi condensate într-o simbolistică unică în chiar vremurile acelea imaginative, de la începuturile conştientizării Timpului ca un ceva distinct („Tradiţia primordială care a adus conceptul de spaţiu şi timp ţine de misterele ciclurilor vieţii şi ale morţii”- Purohit Swami) şi care, aparent, crea relaţii în univers, dovadă fiind faptul că, direct sau indirect, Timpul reprezenta măcar o specificitate a Creaţiei, dacă nu a Spiritului enigmatic şi imprecizat, de dincolo de Ceruri, care nu pretinde „nimic din ceea ce-i aparţine” (Eesha-Upanishad), deşi el „trăieşte în toate inimile” (Katha-Upanishad).

*

Dumnezeu-Cerul, la Mănăstirea Moldoviţa

Dumnezeu-Cerul, la Mănăstirea Moldoviţa

Dumnezeu-Cerul, broderie pe cămaşă românească

Dumnezeu-Cerul, broderie pe cămaşă românească

Dumnezeu-Cerul, pe oul încondeiat

Dumnezeu-Cerul, pe oul încondeiat

*

Dumnezeu-Cerul însemna, în vechime, „respiraţia”, „voinţa”, dar şi Cerul îndepărtat, semnul lui grafic, la vechii sumerieni, fiind dat de cele două cruci suprapuse, crucea dreaptă, simbolizând Cerul, şi crucea oblică, simbolizând Pământul de sub Crucea Nordului (Constelaţia Lebăda).

*

Perimetrul Crucii Nordului (Pământul) este un pătrat, care simboliza şi cetatea, şi Paradesha, şi biserica, toate pământene, în vreme ce crucea oblică, cuprinsă de pătrat, simboliza părinţii (pitr). Când Crucea Nordului era încadrată în pătrat, ea devenea simbolul Muntelui (primul templu al credinţelor omenirii), cu sugestie explicită a piramidei. Toate bisericile ortodoxe vechi au marcate, sub simbolurile mai mult sau mai puţin explicite ale sfinţeniei, sugestiile pământeştei căi solstiţiale a părinţilor.

*

Calea Părinţilor, Calea Strămoşilor

Calea Părinţilor, Calea Strămoşilor

*

Perimetru Crucii Drepte (Cerul) este un romb, care înseamnă şi Soare, dar şi dubla natură a sfinţeniei („Sinele individual şi Sinele universal trăiau împreună în inimă, ca lumină şi umbră” – Katha-Upanishad), cea care, prin cunoaşterea Sinelui Particular, cunoaşte Sinele Universal („Când omul se înţelege, înţelege Sinele universal” (Om) – Katha-Upanishad). În creştinism, rombul a fost considerat simbolul Sfântului Graal („Inima lui Iisus”), onfirmându-se, practic simbolistica iniţială a rombului, de dublă natură a sfinţeniei, astrală şi pământească. Cele două triunghiuri suprapuse, care alcătuiesc rombul definesc şi iniţierile, „pe munte”, „în Sinele Universal” (Spiritul) – triunghiul cu vârful în sus şi, respectiv, „în peşteră” (în inima proprie, de fapt), „în Sinele Particular” – triunghiul cu vârful în jos.

*

Calea Sfinţeniei (Zeilor), la Bogdania

Calea Sfinţeniei (Zeilor), la Bogdania

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe o casă din Marginea

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe o casă din Marginea

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe cămaşa românească

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe cămaşa românească

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe oul încondeiat

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe oul încondeiat

Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)

Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)

*

Suprapunerea celor două cruci, cu tot cu perimetrele lor, dau octogonul sau floarea (steaua) în opt petale (raze), care a însemnat, cândva, şi calendar lunar, dar care simbolizează Sacralitatea de dincolo de Cer, Spiritul sau ceea ce noi, creştinii, obişnuim să numim Dumnezeu, Unu sau, în vechime, OM (se scria şi AUM, folosindu-se invocaţia OI). Când suprapunerea vizează doar perimetrele, deci “logodna cosmică”, simbolul marchează spaţiul deplinei sacralităţi, încadrat în cele trei orizonturi (cercuri) ale cunoaşterii.

*

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Mănăstirea Humorului

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Mănăstirea Humorului

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe oul încondeiat

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe oul încondeiat

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe bijuteria lui Vlad Ţepeş

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe bijuteria lui Vlad Ţepeş

*

Există o reprezentare şi mai stilizată, realizată prin unirea unui capăt de cruce cu opusurile celeilalte cruci, o veritabilă stea (floare), pe care o descoperim în toată ornamentaţia populară a popoarelor lumii şi care simbolizează, întâi de toate, Altarul Strămoşilor (deva şi pitr, împreună: „Părinţii şi Zeii sunt una, dar se sărbătoresc, la Luna nouă, părinţii (Pitris), la Luna plină, zeii (Devas), Mahabharata”) şi, desigur, pe capetele ouălor încondeiate ale românilor, oul încondeiat reprezentând, în fond, prima carte religioasă a omenirii. În acelaşi mod este lucrat, pe multe dintre bisericile noastre, şi simbolul planetei Venus (Luceafărul), Ocrotitoarea Muntelui (ca simbol al primei biserici), deşi nici reprezentarea ca stea în şase colţuri nu lipseşte.

*

Venus, Ocrotitoarea Muntelui, la Bogdania

Venus, Ocrotitoarea Muntelui, la Bogdania

*

Simbolurile echinocţiale se întâlnesc, în bisericile noastre, mai ales sub formă de gammadioane incomplete, la fel ca şi în simbolistica din mileniul V, înainte de Hristos, scoase la lumină de Dr. Constantin-Emil Ursu, din vecinătatea Băii.

*

Gammadioane echinocţiale, la Mănăstirea Humorului

Gammadioane echinocţiale, la Mănăstirea Humorului

Gammadioane echinocţiale, la Baia (anul 5000 î. H.)

Gammadioane echinocţiale, la Baia (anul 5000 î. H.)

*

„Ceea ce se vede în univers, animate sau inanimate, toate aceste lucruri se vor reînnoi; la fel ca diferitele roade ale pământului, care se succed în ordinea cuvenită anotimpurilor, totul se învârte în lume, fără început, şi fără sfârşit, pe această roată care provoacă distrugerea tuturor lucrurilor” (Mahabharata / Adi Parva, I, p. 3). Acesta este şi mesajul simbolisticii străvechi din ornamentaţia bisericilor ortodoxe, dar şi a oului încondeiat (scris), obiceiul încondeierii însemnând, în fond, obligatoria reînnoire din fiecare primăvară. Iar expoziţia lui Victor T. Rusu, „moşteniri totemice”, nu face decât să semnaleze detaliile fundamentale de pe calea trecerii noastre dinspre poarta părinţilor înspre porţile sacralităţii.


The Voice – un spectacol BBC

Surorile Miruna şi Andreea Savin, Dragoş Alexandru şi Andi, la spectacolul BBC

Surorile Miruna şi Andreea Savin, Dragoş Alexandru şi Andi, la spectacolul BBC

*

În documentarea lui londoneză, Andi nu a ratat nici spectacolele underground, dar nici spectacolul “The Voice“, organizat de BBC – graţie Andreuţei Savin, care a făcut rost de invitaţii. Sunt convins că toate cele văzute şi asimilate la Londra se vor regăsi şi în concertele “Toy Machines”, dar şi în concepţia ediţiei a V-a, din august 2015, a Festivalului Internaţional “Bucovina Rock Castle”. Mâine, duminică, Andi va ajunge acasă, la Cluj Napoca.

*

Ăsta este darul Bucovinei pentru mine: mi-a izgonit definitiv copiii şi urmaşii urmaşilor mei.


Pagina 16 din 23« Prima...10...1415161718...Ultima »