Uncategorized | Dragusanul.ro - Part 10

Expoziţia „moşteniri totemice”, de Victor T. Rusu

Biserica, "logodnă cosmică"

Biserica, „logodnă cosmică”

*

Expoziţia „moşteniri totemice”, realizată de artistul fotograf Victor T. Rusu, care se va vernisa în 30 martie 2015, nu are alt rol decât acela de a identifica simboluri sacre străvechi şi în pictura, dar şi în elementele ornamentale ale arhitecturii bisericeşti din Bucovina, deci de a semnala interferenţa totemică dintre Datina Primordială şi Datina Creştină. De cele două „daturi” dumnezeieşti ţin şi elementele de simbolistică totemică ale culturii tradiţionale româneşti, într-o interferenţă şi mai profundă, în absenţa iniţierilor, ceea ce nu este cazul şi în Datina Creştină, acolo unde cunoaşterea profundă şi redefinirea semnificaţiilor multiple sunt comise în deplină cunoştinţă de cauză. Din această pricină, expoziţia „moşteniri totemice” cumulează instantanee care sugerează profilul spiritual al Omului Universal, cum îl numea Vasile Lovinescu pe Omul Metafizic al lui Lucian Blaga.

*

În ornamentaţia sacră a bisericilor ortodoxe din Bucovina veţi putea descifra totemuri ale culturii universale (simbolul in şi iang, triunghiul celtic, gammadionul, rombul, pătratul, triunghiul, octogonul, steaua în şase colţuri ca simbol al planetei Venus – protectoarea Muntelui, deci a Bisericii, etc.), biserica românească din Bucovina fiind un adevărat ou încondeiat, în care banda echinocţială este înlocuită de sugestiile picturale ale lumii creştine, iar calotele Cer-Pământ, de dincolo de căile sau porţile solstiţiale, chiar de Cer şi de Pământ, deşi sugestia căilor, care marchează sacralitatea vieţii (banda de pătrate-piramidă-munte), este, peste tot vizibil marcată.

*

in şi iang, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava

in şi iang, la Biserica Sf. Dumitru din Suceava

*

Oul încondeiat reprezintă prima carte religioasă a omenirii, iar biserica ortodoxă sugerează, la nivel nu doar simbolic, ci şi iniţiatic, acelaşi Ou Cosmic, în care „Jumătatea inferioară a oului s-a transformat / Şi a devenit pământul de jos, / Şi jumătate superioară s-a schimbat / Şi a devenit cerul de sus; / Din gălbenuşul oului a fost făcut Soarele, / Lumina zilei să strălucească peste noi; / Din albuş, luna a fost închegată, / Lumina nopţii să strălucească deasupra noastră; / Toate fărâmele cojii, frumos colorate, / În stelele cerului s-au prefăcut / Şi firimiturile întunecate s-au schimbat / În nori şi în întuneric al cerului” (Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 70).

*

Oul Cosmic

Oul Cosmic

*

Biserica ortodoxă, lumina dintre Pământ şi Cer, consacră „logodna cosmică”, iar simbolurile sale străvechi, cu o „autohtonie” de peste şapte milenii şi pe teritoriul judeţului nostru, după cum o probează bogatul material arheologic, recoltat de Dr. Constantin-Emil Ursu de la Baia, în ciuda unor vagi modificări semantice, conservă, prin Datina Creştină, ca şi arta populară românească îndătinată, elementele totemice ale Datinii Primordiale.

*

Triunghiul celtic, la Baia (anul 5000 î. H)

Triunghiul celtic, la Baia (anul 5000 î. H)

Triunghiul celtic la Biserica Bogdania din Rădăuţi (şi la Sf. Dumitru, în Suceava)

Triunghiul celtic la Biserica Bogdania din Rădăuţi (şi la Sf. Dumitru, în Suceava)

*

„Adorarea universală a globului solar… a fost, probabil cel mai vechi dintre toate superstiţiile” (Murray-Aynsley), iar răspândirea iniţială a acestui cult şi a simbolisticii sale totemice la toate populaţiile străvechi planetare constituie, prin relicvele care încă mai supravieţuiesc în Datină, reperele fundamentale şi pentru înţelegere, şi pentru reconstituire. „Privind la diferite populaţii, din diferite părţi ale lumii, toate având aceleaşi ceremonii totemice, aceleaşi semne şi simboluri, aceleaşi exprimări în artă, se poate concluziona o origine comună” („Anumite ceremonii totemice, care au fost practicate de multe triburi din diferite părţi ale lumii sunt identice în simbolismul lor, şi toate acestea trebuie să fi avut o origine comună”), starea aceasta de ecumen primordial, ulterior adaptată la formule naive de manipulare religioasă, consacră totemismul drept „primul semn de limbă în forme, simbolurile şi ceremoniile exprimând ideile, gândurile şi credinţele; este un limbaj al semnelor, în toate etapele sale, durat pentru mii de ani, pentru ca viitorimea să citească şi să înţeleagă, nu prin interpretări ale unor semne singulare, ci ale întregului grup de semne” (Churchward).

*

Crucea, la Baia (anul 5000 î. H)

Crucea, la Baia (anul 5000 î. H)

Crucea, pe oul încondeiat

Crucea, pe oul încondeiat

Crucea, la Bogdania

Crucea, la Bogdania

*

Există, totuşi, şi formule totemice denaturate şi condensate într-o simbolistică unică în chiar vremurile acelea imaginative, de la începuturile conştientizării Timpului ca un ceva distinct („Tradiţia primordială care a adus conceptul de spaţiu şi timp ţine de misterele ciclurilor vieţii şi ale morţii”- Purohit Swami) şi care, aparent, crea relaţii în univers, dovadă fiind faptul că, direct sau indirect, Timpul reprezenta măcar o specificitate a Creaţiei, dacă nu a Spiritului enigmatic şi imprecizat, de dincolo de Ceruri, care nu pretinde „nimic din ceea ce-i aparţine” (Eesha-Upanishad), deşi el „trăieşte în toate inimile” (Katha-Upanishad).

*

Dumnezeu-Cerul, la Mănăstirea Moldoviţa

Dumnezeu-Cerul, la Mănăstirea Moldoviţa

Dumnezeu-Cerul, broderie pe cămaşă românească

Dumnezeu-Cerul, broderie pe cămaşă românească

Dumnezeu-Cerul, pe oul încondeiat

Dumnezeu-Cerul, pe oul încondeiat

*

Dumnezeu-Cerul însemna, în vechime, „respiraţia”, „voinţa”, dar şi Cerul îndepărtat, semnul lui grafic, la vechii sumerieni, fiind dat de cele două cruci suprapuse, crucea dreaptă, simbolizând Cerul, şi crucea oblică, simbolizând Pământul de sub Crucea Nordului (Constelaţia Lebăda).

*

Perimetrul Crucii Nordului (Pământul) este un pătrat, care simboliza şi cetatea, şi Paradesha, şi biserica, toate pământene, în vreme ce crucea oblică, cuprinsă de pătrat, simboliza părinţii (pitr). Când Crucea Nordului era încadrată în pătrat, ea devenea simbolul Muntelui (primul templu al credinţelor omenirii), cu sugestie explicită a piramidei. Toate bisericile ortodoxe vechi au marcate, sub simbolurile mai mult sau mai puţin explicite ale sfinţeniei, sugestiile pământeştei căi solstiţiale a părinţilor.

*

Calea Părinţilor, Calea Strămoşilor

Calea Părinţilor, Calea Strămoşilor

*

Perimetru Crucii Drepte (Cerul) este un romb, care înseamnă şi Soare, dar şi dubla natură a sfinţeniei („Sinele individual şi Sinele universal trăiau împreună în inimă, ca lumină şi umbră” – Katha-Upanishad), cea care, prin cunoaşterea Sinelui Particular, cunoaşte Sinele Universal („Când omul se înţelege, înţelege Sinele universal” (Om) – Katha-Upanishad). În creştinism, rombul a fost considerat simbolul Sfântului Graal („Inima lui Iisus”), onfirmându-se, practic simbolistica iniţială a rombului, de dublă natură a sfinţeniei, astrală şi pământească. Cele două triunghiuri suprapuse, care alcătuiesc rombul definesc şi iniţierile, „pe munte”, „în Sinele Universal” (Spiritul) – triunghiul cu vârful în sus şi, respectiv, „în peşteră” (în inima proprie, de fapt), „în Sinele Particular” – triunghiul cu vârful în jos.

*

Calea Sfinţeniei (Zeilor), la Bogdania

Calea Sfinţeniei (Zeilor), la Bogdania

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe o casă din Marginea

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe o casă din Marginea

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe cămaşa românească

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe cămaşa românească

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe oul încondeiat

Calea Sfinţeniei (Zeilor), pe oul încondeiat

Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)

Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)

*

Suprapunerea celor două cruci, cu tot cu perimetrele lor, dau octogonul sau floarea (steaua) în opt petale (raze), care a însemnat, cândva, şi calendar lunar, dar care simbolizează Sacralitatea de dincolo de Cer, Spiritul sau ceea ce noi, creştinii, obişnuim să numim Dumnezeu, Unu sau, în vechime, OM (se scria şi AUM, folosindu-se invocaţia OI). Când suprapunerea vizează doar perimetrele, deci „logodna cosmică”, simbolul marchează spaţiul deplinei sacralităţi, încadrat în cele trei orizonturi (cercuri) ale cunoaşterii.

*

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Mănăstirea Humorului

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Mănăstirea Humorului

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Moldoviţa

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe oul încondeiat

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe oul încondeiat

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe bijuteria lui Vlad Ţepeş

Spaţiul deplinei sacralităţi, pe bijuteria lui Vlad Ţepeş

*

Există o reprezentare şi mai stilizată, realizată prin unirea unui capăt de cruce cu opusurile celeilalte cruci, o veritabilă stea (floare), pe care o descoperim în toată ornamentaţia populară a popoarelor lumii şi care simbolizează, întâi de toate, Altarul Strămoşilor (deva şi pitr, împreună: „Părinţii şi Zeii sunt una, dar se sărbătoresc, la Luna nouă, părinţii (Pitris), la Luna plină, zeii (Devas), Mahabharata”) şi, desigur, pe capetele ouălor încondeiate ale românilor, oul încondeiat reprezentând, în fond, prima carte religioasă a omenirii. În acelaşi mod este lucrat, pe multe dintre bisericile noastre, şi simbolul planetei Venus (Luceafărul), Ocrotitoarea Muntelui (ca simbol al primei biserici), deşi nici reprezentarea ca stea în şase colţuri nu lipseşte.

*

Venus, Ocrotitoarea Muntelui, la Bogdania

Venus, Ocrotitoarea Muntelui, la Bogdania

*

Simbolurile echinocţiale se întâlnesc, în bisericile noastre, mai ales sub formă de gammadioane incomplete, la fel ca şi în simbolistica din mileniul V, înainte de Hristos, scoase la lumină de Dr. Constantin-Emil Ursu, din vecinătatea Băii.

*

Gammadioane echinocţiale, la Mănăstirea Humorului

Gammadioane echinocţiale, la Mănăstirea Humorului

Gammadioane echinocţiale, la Baia (anul 5000 î. H.)

Gammadioane echinocţiale, la Baia (anul 5000 î. H.)

*

„Ceea ce se vede în univers, animate sau inanimate, toate aceste lucruri se vor reînnoi; la fel ca diferitele roade ale pământului, care se succed în ordinea cuvenită anotimpurilor, totul se învârte în lume, fără început, şi fără sfârşit, pe această roată care provoacă distrugerea tuturor lucrurilor” (Mahabharata / Adi Parva, I, p. 3). Acesta este şi mesajul simbolisticii străvechi din ornamentaţia bisericilor ortodoxe, dar şi a oului încondeiat (scris), obiceiul încondeierii însemnând, în fond, obligatoria reînnoire din fiecare primăvară. Iar expoziţia lui Victor T. Rusu, „moşteniri totemice”, nu face decât să semnaleze detaliile fundamentale de pe calea trecerii noastre dinspre poarta părinţilor înspre porţile sacralităţii.


The Voice – un spectacol BBC

Surorile Miruna şi Andreea Savin, Dragoş Alexandru şi Andi, la spectacolul BBC

Surorile Miruna şi Andreea Savin, Dragoş Alexandru şi Andi, la spectacolul BBC

*

În documentarea lui londoneză, Andi nu a ratat nici spectacolele underground, dar nici spectacolul „The Voice„, organizat de BBC – graţie Andreuţei Savin, care a făcut rost de invitaţii. Sunt convins că toate cele văzute şi asimilate la Londra se vor regăsi şi în concertele „Toy Machines”, dar şi în concepţia ediţiei a V-a, din august 2015, a Festivalului Internaţional „Bucovina Rock Castle”. Mâine, duminică, Andi va ajunge acasă, la Cluj Napoca.

*

Ăsta este darul Bucovinei pentru mine: mi-a izgonit definitiv copiii şi urmaşii urmaşilor mei.


Sub semnul Soarelui VIII

Creaţia - foto Mihai Ignat

Creaţia – foto Mihai Ignat

*

„Adorarea universală a globului solar… a fost, probabil cel mai vechi dintre toate superstiţiile” [1], iar răspândirea iniţială a acestui cult şi a simbolisticii sale totemice la toate populaţiile străvechi planetare constituie, prin relicvele care încă mai supravieţuiesc în Datină, reperele fundamentale şi pentru înţelegere, şi pentru reconstituire. „Privind la diferite populaţii, din diferite părţi ale lumii, toate având aceleaşi ceremonii totemice, aceleaşi semne şi simboluri, aceleaşi exprimări în artă, se poate concluziona o origine comună”[2] („Anumite ceremonii totemice, care au fost practicate de multe triburi din diferite părţi ale lumii sunt identice în simbolismul lor, şi toate acestea trebuie să fi avut o origine comună”[3]), starea aceasta de ecumen primordial, ulterior adaptată la formule naive de manipulare religioasă, consacră totemismul drept „primul semn de limbă în forme, simbolurile şi ceremoniile exprimând ideile, gândurile şi credinţele; este un limbaj al semnelor, în toate etapele sale, durat pentru mii de ani, pentru ca viitorimea să citească şi să înţeleagă, nu prin interpretări ale unor semne singulare, ci ale întregului grup de semne”[4].

*

Există, totuşi, şi formule totemice denaturate şi condensate într-o simbolistică unică în chiar vremurile acelea imaginative, de la începuturile conştientizării Timpului ca un ceva distinct („Tradiţia primordială care a adus conceptul de spaţiu şi timp ţine de misterele ciclurilor vieţii şi ale morţii”[5]) şi care, aparent, crea relaţii în univers, dovadă fiind faptul că, direct sau indirect, Timpul reprezenta măcar o specificitate a Creaţiei, dacă nu a Spiritului enigmatic şi imprecizat, de dincolo de Ceruri, care nu pretinde „nimic din ceea ce-i aparţine”[6], deşi el „trăieşte în toate inimile”[7].

*

"Cerbul" din Corlata lui Viorel Piersic

„Cerbul” din Corlata lui Viorel Piersic

Iniţial, Timpul era legat de cerul îndepărtat (întunecat), cerul care, într-un fel sau altul, reprezenta şi haosul iniţial creator, cerul numit Cernunos şi înainte de a fi transformat în zeitate (Cronos) sau, şi mai târziu, într-un idol cu coarne de cerb. La solstiţiul de iarnă, acestui Dumnezeu-Timp, numit Cernunos, îi erau dedicate ceremoniile totemice, în care „dansul este un semn de limbă şi este folosit şi realizat, ca un mister sacru, în diferite moduri, prin care gândul sau dorinţa sunt exprimate în loc de (sau pe lângă) cuvinte, pe care omul încă nu le posedă… În aceste dansuri, cunoaşterea a acţionat, ritualul a fost expus şi păstrat în memorie, tot mai viu, prin repetiţie, iar misterele, religioase sau de altă natură, au fost fondate pe baza de acţiune”[8]. Aşa se şi explică datina „Cerbului” („Caprei”), care moare şi învie, din patrimoniul spiritual românesc din Bucovina, numai că ritualul acesta, interpretat, astăzi, în costume care sugerează mai curând personaje răzeşeşti din vremea lui Ştefan cel Mare, aduna, atunci, în jurul focului care sugera piatra căzută din cer (menhirul), în costume fabuloase şi sub măşti – ca sugestie directă a solidarizării cu spiritele benefice ale străbunilor.

*

Ursa Mare, Mama tuturor ciclurilor de vreme

Ursa Mare, Mama tuturor ciclurilor de vreme

*

Tot atunci, a mai apărut o Datină, cea a omagierii Ursei Mari, care marca anotimpurile (deşi „Timpul a fost ţinut, pentru prima dată, în Egipt, iar anul începea atunci când coada Ursei Mari arăta Sudul”[9], „chinezii spun: Atunci când coada Ursei Mari arată răsăritul, e primăvară; când arată sudul, e vară; când arată apusul, e toamnă; când arată nordul, e iarnă”[10]), căci „Ursa Mare a fost Mama ciclurilor de vreme… A fost ceasul pentru rotaţia Soarelui, în jurul Polului, în 24 de ore, şi a fost reperul pentru cele patru anotimpuri ale anului”[11], dar şi „prima Strămoaşă (Marea Mamă) între constelaţiile nordice”[12].

*

Cu siguranţă că svastica, privită de milenii drept simbol solar, iniţial era un totem al Ursei Mari, în rotaţia ei firească în jurul Stelei Polare (Axis Mundi), ulterior fiind imaginat, „în mitologiile stelare, polul, ca loc central al Soarelui, cu opt linii radiante, înscrise în cerc, reprezentau şi Muntele Cerului (Sfânt), şi Steaua Polară a Nordului, şi Stăpânul cu Coroană Roşie (Soarele), în circuitul lui rotund”[13].

alb-177

În Bucovina, încă mai supravieţuieşte această datină (dat primordial), mai ales sub denumirea de „malancă”, deci ca sărbătoare de primăvară, în jurul „şamanului” dansând şapte urşi. „Malanca” descinde din vremurile acelea, când primul an nou al omenirii începea în prima decadă a lunii mai, odată cu răsăritul Pleiadelor şi cu orientarea cozii Ursei Mari spre sud. În mitologia slavă se spune că Pământul avea o fată, Primăvara, căreia i se spunea Maia (luna Mai) şi care, datorită unei iubiri incestuoase, a fost întemniţată într-o peşteră, apoi salvată de fratele ei, Soarele, şi urcată sus, pe cer. Mitul acesta îl regăsim, cu alt personaj („Zeita Ishtar, ca marele zeiţă-mamă, este zeiţa vegetaţiei şi a fertilităţii printre oameni şi animale”), şi la sumerieni: „Se spune că ea petrece jumătate de an pe pământ, când natura este în floare şi animalele nasc puii, în timp ce în jumătatea de an rămasă, când natura pare moartă, ea este închisă în lumea inferioară, cunoscută sub numele de Aralu. Mitul coborârii ei în Aralu simbolizează trecerea de la vară la iarnă, în timp ce eliberarea ei sugerează trecerea de la iarnă la vară. Povestea pare să aibă ca sugestie principală posibilitatea reînvierii morţilor; se poate să fi fost compus în legătură cu un ritual în cinstea zeului sumerian vechi Tammuz sau Dumu-Zi-Apsu, „copilul spiritului (sau viaţa) din Deep”, „zeul-soare al primăverii, a cărui plecare a fost jelită şi a cărui întoarcere a fost salutată cu ceremonii adecvate. În alte povestiri, Tammuz este prezentat ca iubit al zeiţei Ishtar, ucis de zeiţă, din cauza respingerii lui de dragostea ei”[14].

*

O naraţiune existenţială

O naraţiune existenţială

Poveştile acestea („De la ceremonii totemice s-a ajuns la Mistere”[15]), încă păstrate, în folclorul românilor bucovineni, ca ceremonii totemice, sunt „narate” amplu şi în simbolistica Oului Cosmic (oul încondeiat), dar şi în colindele lunar-solare ale tuturor românilor.

*


[1] Murray-Aynsley, Harriet, G. M., Symbolism of the East and West, London, 1900, pp. 14, 15

[2] Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 45

[3] Ibidem, p. 242

[4] Ibidem, p. 48

[5] Swami, Purohit; Yeats, W. B., The Ten Principal Upanishads, Faber and Faber Limited, London, p. 10

[6] Eesha-Upanishad, p. 15

[7] Katha-Upanishad, I, p. 31

[8] Churchward,, pp. 29, 30

[9] Ibidem, p. 98

[10] Ibidem, p. 99

[11] Ibidem, p. 99

[12] Ibidem, p. 99

[13] Ibidem, pp. 56, 57

[14] The Sacred Books, Coborârea zeiţei Ishtar în lumea adâncurilor, notă de subsol, p. 235

[15] Churchward, p. 56


Elita culturală a Sucevei

Publicul: elita culturală a Sucevei

Publicul: elita culturală a Sucevei

 

*

Publicul manifestărilor culturale de excepţie ale Sucevei este format din elita culturală (slujitori ai culturii şi creatori), din domnii Vasile Ilie, care vine, întotdeauna, „de drag”, refuzând politicos să ţină cuvântări, şi din domnul vicepreşedinte Ilie Niţă. Politicienii îşi aduc aminte de cultură doar în vreme de prosteală electorală, dar nimeni nu le simte lipsa. În fond, ei nici nu fac parte dintr-o elită, ei sunt doar o mlaştină fetidă, care se revarsă, o dată la patru ani, peste lume.

*

Am zărit, în public, nume grele ale culturii contemporane: poeţii Constantin Severin, Roman Istrati, Dan Bodnar şi Ion Paranici, umoristul Constantin Horbovanu, pictoriţa Lucia Puşcaşu, interpreţii de folclor Gabriela Teişanu şi Călin Brăteanu, publiciştii Sorin Avram şi Cezar Straton, am zărit profesori, de talia lui I. C. Cojin sau Emanuela David, directorii de instituţii de cultură Constantin-Emil Ursu şi Ionică Băiţan,  „ştefaniştii” Florin „Maghi” Pascal, mare inventator român, şi Adrian Tabarcea, generalul Moţoc, Carmen Marcea, cei mai mulţi dintre colegii noştri de la Centrul Cultural „Bucovina”,  am zărit mulţi, mulţi tineri şi, printre ei, pe Maria, superba fată a lui Victor Rusu.

*

P2

P3

P4

Poetul şi pictorul Constantin Severin

Poetul şi pictorul Constantin Severin


Vernisajul expoziţiei „jupânilor” PIM şi OANA

Vernisajul exopziţiei "jupânilor"

Vernisajul exopziţiei „jupânilor”

*

Afişul Expoziţiei umoristice, realizată de „jupânii” Mihai Pânzaru-PIM şi Oana Slemco, mă scuteşte de orice comentarii, din moment ce reprezintă un eveniment cultural autentic.

*

PIM, cu punctualitatea lui clasică

PIM, cu punctualitatea lui clasică

*

 

Prietenia cu PIM (ce prietenie, când PIM e un membru al familiei mele, ca şi Gheorghe David, Daniel Tănase şi Emil Ursu!), însă, mă îndreptăţeşte să profit de notorietatea lui şi să-i urez fetei lui dragi, Casandra (eu îi zic Vitoria Lipan), cu ocazia zilei de naştere (11 februarie), mulţi ani şi, mai ales, Fericire, Fericire, Fericire!


Pagina 10 din 16« Prima...89101112...Ultima »