Umor de un veac juma' | Dragusanul.ro

Epigrame de I. St. Bogza

Lui Păstorel

Mintea: rar ca ea,

Mersul: rar e drept:

E deştept că bea

Ori bea că-i deştept?

Păstorel

Păstorel, cu duhul său,

Nu se-aseamănă cu mine:

El bea rău şi scrie bine,

Eu beau bine şi scriu rău.

Penetrabilitate

Vinul, de-i o pacoste,

Scapi de el prin dragoste;

Dragostea, de-i chin,

Scapi de ea prin vin.

 

Unui călugăr

 

Duh din cer ar vrea şi el

Să-i pogoare-n odăiţă,

Dar nu-n chip de porumbel,

Ci-n chip alb de porumbiţă.

 

Ofiţerul de artilerie

 

Căpitan, intraşi în crâşmă

Şi mă iartă dac-o spun:

Comandaşi… o baterie

Şi-ai plecat acasă… tun!

*

(Bilete de papagal, III, 28, 1937, p. 550; 29, pp. 570, 575)


1885: Înger și demon

*

Lumea strigă că femeia e un înger pe pământ,

Iar bărbatul pui de diavol alungat de duhul sfânt.

Foarte bine; așa să fie, însă-ți vine cam ciudat

Când vezi câte-o îngeriță brațe-n brațe c-un bărbat.

*

Se știe că paradisul este loc de fericire,

Dar femeia e un înger ce trăiește din iubire

Și cum sfinții de prin ceruri nu prea știu să facă curte,

Pe pământ aleargă toate, și frumoase, și mai slute.

*

Aici lucrurile se schimbă, căci aripa s-a muiat;

Draci sunt mulți, iubire multă, paradisul e uitat

Și se-ntâmplă câteodată de-ntâlnești câte-o femeie

Mai drăcoasă ca toți dracii, dar e înger, e tot zee!

*

(Ciulinul, Anul III, No. 95, Duminică 4 august 1885).


1885: Răbdare!

*

Români, opriți strigarea că „roșii” ne fură,

Că țara pentru dânșii destule rele-ndură,

Lăsați-i să se scalde în jafuri și omor,

*

Să punem la-ncercare răbdarea, cât va ține,

și dacă ni-o vom pierde să știe orișicine

că-atunci pieri-vor hoții cu toată ceata lor!

*

Și-amar va fi de dânșii când țara-nverșunată

De-atâta suferință, durere îndurată

Va răzbuna tot răul ce-atât l-a suferit

*

Și mila, rugăciunea deoparte vor fi date

Căci ele nu se cade să fie acordate

Acelora ce țara mereu au asuprit!

*

(Ciulinul, Anul III, No. 95, Duminică 4 august 1885).

 


Ilustrația română: Niște profesori distrați

*

UN PROFESOR DISTRAT

*

Un profesor dintre cei distrați pleacă, într-o dimineață, la frizer. Afară, ploaie și vânt. Ieșind în stradă, după cațiva pași, vântul îi întoarce umbrela pe dos, rupându-i un arc. În trecere, intră la umbrelar și-i lasă umbrela, ca s-o repare, până la reîntoarcerea sa de la frizer. Aici, însă, mai avea trei umbrele în reparație: a doamnei, a fetei și a băiatului, care așteptau, mai de mult, ca să fie scoase. După ce termină la frizer, din obișinuință, se îndreptă spre cuier și puse mâna pe o umbrelă străină. Proprietarul umbrelei observă, prin oglindă, gestul, spunându-i:

– Domnu’… ați gresit adresa…

*

Profesorul, rușinat, se scuză și puse umbrela la locul ei. Ajuns la umbrelar, scoase cele patru umbrele și se urcă în tramvai. Întâmplarea făcu ca, în același vagon, pe banca din fața lui, să se afle clientul cu pricina de la frizer. Observându-l pe profesor, cu patru umbrele în brațe, îi zise ironic:

– Domnule v’a mers bine azi, nu-i așa?…

*

*

ALT PROFESOR DISTRAT

*

Un profesor se întâlnește, după vreo 15 ani, cu un fost elev al său. Între altele, îl întreabă:

– Dar bătrânul dumitale, ce mai face?

– Tata, răspunse tânărul, a murit, acum vreo zece ani.

– A, da, da, da…, replică profesorul: de aceia îl văd atât de rar…

*

 

 

(Ilustrațiunea română, Anul I, nr. 4, joi 18 iulie 1929).


Noi nu râdem, noi scrâşnim din dinţi

*

O neinspirată declaraţie a lui Ion Ghica, şeful guvernului român, care se visa un George Washington al României, a condus, la începutul anului 1867, la o risipă de satire scrise şi desenate, dar fără dram de umor, care să însenineze sufletele. De parcă noi, românii, în întreaga noastră istorie, nu am fi râs niciodată, ci doar am fi scrâşnit din dinţi, sau, cum formula Nicolae Labiş: „Eu nu zâmbesc, eu doar îmi arăt colţii!”.

*

Desene frumoase, dar texte plate, inexpresive. Cam aşa arăta „umorul” nostru de acum, un veac şi jumătate şi, din păcate, mai ales din ultimele decenii.

*

*


Pagina 1 din 212