Simboluri Sacre | Dragusanul.ro

Poezia, rădăcina credinţelor primordiale

Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)

Rombul-cruce de la Baia (anul 5000 î. H.)

*

Cea mai veche carte a omenirii, „Shu” („Nobil şi mare”), scrisă între anii 2357-627 înainte de Hristos, când Confucius impune puterea Fiului Cerului pe pământ, consacra poezia drept rădăcină a credinţelor primordiale. Numai că poeţii, de regulă asceţi, aveau, cică, doar revelaţia Spiritului sau a Sinelui Universal, dar nu şi înţelegerea Lui, iar după o îndelungată perioadă în care memorarea şi recitarea însemnau şi defineau pietate, apar maeştrii (învăţătorii – primii critici literari) şi ucenicii (discipolii), care fixează, printr-un dialog excelent premeditat, dogmele religiilor care s-au desprins dintr-un dat iniţial. De la Ti şi Shun ai începuturilor cărţi „Shu”, de la Rishi şi Sauti, fiul lui Suta, care încep dezbaterile în „Adi Parva” (primul capitol din „Mahabharata”) şi până la „Dialogurile” lui Platon, „în această lume, atunci când a fost lipsită de strălucire şi de lumină şi când era învăluită, peste tot, de întuneric total” (Adi Parva, I, p. 3), s-au impus iluminările şi iluminaţii, deşi, în mod paradoxal, ei ne şi anti-poeţii au fost cei care au transformat „luga surryannya” („limba iluminării”) în „banala literatură” a textelor din ce în ce mai nepoetice, dar care, dincolo de aparenţa filosofică, deveneau din ce în ce mai persuasiv epice, odată cu inventarea pildei, adică a unui gen de proză scurtă care aparent „luminează” şi cele mai întunecate minţi.

*

Că poezia este rădăcina credinţelor o probează reperele versetelor, în care au fost scrise, mai târziu, adică la cumpăna mileniilor de răscruce, toate cărţile religioase pe care se bazează religiile încă viguroase, deşi teribil de putrede, de pe acest pământ. Religii care nu diferă între ele decât prin atributele Sinelui Universal, atribute care au devenit dominante în religiile târzii, căci, aşa cum îi mărturisea Odin („Tatăl tuturor”), fecioarei înţelepte Voluspo, „majoritatea acestor nume” i-au fost oferite Tatălui Nostru „pentru că multele comunităţi diferite din lume, toate vorbind limbi diferite, au simţit nevoia să-i traducă numele în limbile lor, pentru a putea să-l venereze şi să i se închine”. Şi ştiut este că, pe lumea aceasta, chiar şi muzele s-au născut din capul lui Zeus (Deaus se numea cerul zilei, în religiile începuturilor).

 *

„Tatăl tuturor”, deci „Tatăl nostru”, s-a substituit Sinelui Universal, cel care, împreună cu Sinele individual, trăia „în grota inimii, ca lumină şi umbră” (Katha-Upanishad I, p. 31)”, datorită cultului străbunilor care „se îngropau în cer” (prin incinerare sau prin încredinţarea trupurilor păsărilor de pradă), de unde şi revelaţia că „Părinţii şi Zeii sunt una” (Mahabharata,VII, p. 65), pentru că, „de acolo, de sub copacul sfânt, / au venit fecioarele tari în înţelepciune / şi au făcut legile pentru fiii oamenilor / şi au stabilit cursul sorţii lor” (Voluspo, 20, p. 9) şi, astfel, s-au tot ivit, drept eclipse ale spiritului, „noduri ale Timpului care nu pot fi luat în discuţie” (The Canon of Shu, p. 22), dovadă că „cunoaşterea naturală aduce un rezultat, iar cunoaşterea supranaturală, altul” (Eesha-Upanishad, p. 16).

*

Nu vreau să lunec spre o dezbatere despre frumuseţea nedogmatică a poeziei ancestrale, cea în care „spiritul se cunoaşte prin revelaţie. Aceasta duce la libertate. Aceasta duce la putere. Revelaţia este biruinţa asupra morţii” (Kena-Upanishad, 2, p. 21) şi cu atât mai puţin despre degenerescenţa ei în religii, odată cu abandonarea limbajului iluminării, în favoarea şi favorul vanei literaturi a dogmelor. Vreau doar să vă reamintesc tuturor că poezia este şi rădăcina credinţelor, şi a vieţii, în complicata ei despletire de sensuri, de ţeluri şi de utopii.


Vobiscum sutanas: Înapoi, în rock-bie!

"Ciocanul lui Thor" sau Crucea întoarsă

“Ciocanul lui Thor” sau Crucea întoarsă

*

Cu ocazia ediţiei din 2015 a Festivalului “Bucovina Rock Castle”, publicam două interviuri, realizate de Andi, unul cu Jan Akkerman, iar celălalt, cu Peter de la “Vader”, iar nota generală a răspunsurilor sugera “Infernul” lui Dante, care încă mai domină societatea planetară, cu un anacronism desuet, dar agresiv, îmbrâncind-o într-un obscurantism pâclos, proclamând, cum sublinia Constantin Negri, în 1871, în “Păcatele tinereţii”: FIAT NOX!

*

Muzica rock, născocită ca o revoltă împotriva întunericului şi a dogmatismului, uneori revigorată de lecturi din Heidegger şi din Nietzsche, alteori doar de viziuni SF justificabile pe fundamentul vechilor cărţi religioase ale omenirii, are doar un singur segment oarecum mai dur şi mai tranşant, cel al metalului extrem, în care instituţiile religioase anacronice sunt privite ca răul suprem al omenirii. În muzica unor trupe, precum VADER sau DARK FUNERAL, Papalitatea este sinonimă cu Satana, iar folosirea limbii latine în învocările aduse “Întunericului Funeral” pe care îl reprezintă practicile anacronice şi, prin opulenţă şi perfidie, opuse Căii lui Iisus (Iisus ne-a spus că suntem fiii Tatălui Ceresc, iar ei ne-au transformat în “robii lui Dumnezeu”; Iisus le-a spus să nu adune averi pe pământ, să nu bolborosească, toată ziua, rugăciuni ca fariseii, ci să-şi arate credinţa prin dragoste şi prin fapte ş. a. m. d.). Revolta luminii (muzicii) împotriva întunericului (Papalitate, pentru că metalul extrem a apărut în ţări catolice, dar asta nu înseamnă că turma de farisei a lui Daniel este mai brează) s-a făcut din nevoia de primenire spirituală. Generaţiile care vin nu mai vor atâta ipocrizie, atâta spălare de creiere, atâta hărţuire cu spaimele iadului, prin care, odată cu minţile, să ţi se stoarcă şi buzunarele. Generaţiile care vin vor lumină, vor regăsirea căiii întoarcerii în lumină, vor recuperarea Căii lui Iisus.

*

Subiectul acesta e lung şi trebuie explicat şi dezbătut ca scop în sine (de fapt, ca ţel), şi nu cu ocazia mârşăviei unor beizadele ale mafiei popeşti (doi dintre sutaniştii beznei sunt odrasle de protopopi, care “luptă” pentru scaunele sfinţiţilor lor părinţi, pentru ca laptele şi mierea raiului împărţirii parohiilor să rămână în familii), care s-au năpustit cu biciurile asupra generaţiilor viitorimii. Mi s-a spus că un diavol roşcat şi duhnind de ură şi venin şi-a pus sutana şi ar fi declarat televiziunilor că, dacă mai aduc, şi în anul viitor, vreo trupă de metal extrem, mă dă în judecată. Păcat că metalul extrem nu înseamnă pentru mine un scop, ci un reper pe harta universală a muzicii rock, care trebuie cunoscută. Ca şi simbolistica primordială, pe care obscurantismul a confiscat-o şi falsificat-o. De unde să ştie, prea cucernicele îmbuibăceli, că simbolul viking (pe care stră-stră-bunicul meu îl avea ca blazon – vă arăt îndată dovada), numit şi “Ciocanul lui Thor”, însemna, precum în desenul de mai sus, exact ceea ce înseamnă şi crucea cu notorietate, dar cu mai multă modestie şi evlavie, “Calea Zeilor” fiind potenţată, în raport cu “Calea Străbunilor”, din care toţi, şi oameni, şi zei, ne tragem. Asta povesteşte şi piatra mormântală, în formă de Mama Terra, a antecesorului meu, Nicolai Gâză, plantată în cimitirul ortodox din Plopeni, în 1889. Mai are stră-stră-bunicul nostru şi alte simboluri sacre străvechi (poziţia sumeriană a zeilor şi sabia vikingă a dragonilor, dar în poziţia care ţine de solar, nu de lunar).

*

Piatra Strabunului intreaga

SIMBOLURILE SABIEI IN POZITIE VIKINGA

*

Nu ştiu de ce nu şi-au păstrat străbunii mei blazonul viking în astralul lunar (al Dumnezeului Timp), optând pentru cel astralul solar, dar poate că îmi va fi dat să aflu, odată şi odată.

*

Cât despre celălalt simbol sacru primordial, care a turbat popimea protopopească a Sucevei, pe care îl găsiţi, alături de Venus, în toate bisericile din lume, înclusiv din Bucovina, “pentagrama vikingă”, adică steaua în cinci colţuri, acesta îl simbolizează pe Marte, pe paznicul războinic al Muntelui Soarelui, în care “Dumnezeu şi-a făcut sălaş”, cum zice Psalmul 18 al lui David, din Biblia ortodoxă:

*

Pentagrama Marte

*

Acest material nu înseamnă o polemică, ci doar o probă că îmi erau pe deplin cunoscute simbolurile sacre străvechi, pe care artizanatul românesc le mai păstrează. Le-am întâlnit şi la muzicienii suedezi, puse nu la întâmplare (în sigla lor, Marte veghează între cele două civilizaţii primordiale, polară şi boreală), ci conştientizat, apoi, ascultându-i, am înţeles că vrăjmaşele îndepărtări de Calea Lui Iisus ale popimii din toată lumea trebuie să înceteze. Simbolistica sacră primordială nu este păgână şi nu este satanică, ci profund metafizică (dacă am mai înţelege-o, am intra în dialog cu Dumnezeu). Prostia şi incultura odraslelor protopopilor bucovineni, îmbâcsite de ură feroce şi de carierism satanic, îmi pot mânji doar umbra. Nu şi trupul. Şi nicidecum sufletul.


Armonia dintre Timpul Lunar și Timpul Solar

Lupoaica cu grafica

*

Domnul cecetător George Liviu Teleoacă îmi trimite un interesant material, „Lupoaica de pe Capitoliu, în lumina prezentului tehnologic”, rugându-mă să îmi spun părerea. Nu despre material, care este admirabil, ci despre mitul luat în studiu de domnia sa. Și trebuie să recunosc faptul că, până acum, nu am cugetat, vreodată, la acest simbol explicit, fiind eu pasionat de narațiunile anterioare culturilor greacă și romană pe care le incifrează simbolistica ancestrală, narațiuni stabilite, ca și „Legile”, deci credința inițială, de Anu (Auhura Mazda, la sumerieni, Osiris, la egipteni, Anu Yahve, la semiți, Tarkit Anu, la sciți, Sesostris, la greci și, respectic, Ostrea Novac Jidovul, la români, „Jidov” însemnând, în fondul nostru mitologic, „Uriaș”), adică de „Tatăl tuturor”, cum se spune în „Voluspa” (Fecioara Înțeleaptă, adică Sibila), care este, desigur, ceresc, Odin mărturisindu-i Fecioarei că toate popoarele i se închină lui, dar folosind ca nume numele atributelor lui (aidoma muzelor născute din capul lui Zeus și care nu sunt decât atribute). Chiar și Isis, ulterior cu desprinderea Ishtar, în planul fecundității, nu definea decât Înțelepciunea „Tatălui tuturor” („Tatăl nostru”, din mitologia creștină).

*

Dacă se ia ca reper mitologia romană, în descifrarea narațiunilor astrale, tebuie să se țină cont de faptul că toți zeii latinilor erau blonzi și că în memoria subconștientă a romanilor încă se perpetua „amintirea” origii polare și a etruscilor (grecii vechi o păstraseră mult mai temeinic, cele trei valuri de migrație spre sud, ionian, aheu și doric, fiind menționate chiar și de Herodot, deci chiar și de istorie). Într-una dintre primele variante scrise ale cărții religioase primordiale, „Vendidad” („Legile”), întrepătrunderea civilizațiilor primordiale, cea polară și cea boreală, este narată explicit. Întrebat, de către Spitama Zaratoustra, dacă a mai încredințat cuiva „Legile”, până atunci, Ahura Mazda (Sfântul Cer) i-a răspuns că da, primul mare inițiat fiind Marele Păstor (nu întâmplător avea să fie considerat Iisus, peste milenii, Marele Păstor, pentru că „gloriile” ințiatice se preluau, după cum mărturisea Horus, în „Catea egipteană a morților”, cel care preluase toate gloriile lui Osiris, inclusiv cea de a fi arat și semănat primul) Enlil al Muntelui (fiul Cerului, adică al lui Anu).

*

Revenind la Sfântul Cer (Ahura Mazda), acesta îi mărturisea lui Zarathoustra că, din 60 în 60 de ierni, Marele Păstor venea la sfat, pentru că, respectând „Legile”, prospera, înmulțindu-se și oamenii, și turmele și cirezile, încât nu îi mai ajungea „locul”, iar Sfântul Cer îl povățuia să se extindă spre sud. În cele din urmă, după câteva cicluri de câte 60 de ierni, Marele Păstor nu s-a mai înfățișat lui Ahura Mazda, și-atunci Tatăl tuturor l-a căutat, cerând explicații pentru absență. Iar Marele Păstor i-a răspuns: „Pentru ce să mai vin la tine, când, respectându-ți Legile, am ajuns stăpân peste toate pământurile, până la mare?”.

*

Această rupere de metafizic, după migrarea/extinderea de până pe țărmurile Medieranei, fusese dictată și de accentuarea frigului polar („oropsirea luminilor create”, de care se făcea vinovat Aynu Mandu, adică spiritul malefic al înghețului), iar simbolul astral al Înghețului era Dragonul cu cap de lup (Constelația Dragonului, care arată nordul și care are, în capăt trei stele, dispuse în triunghi). În mitologia boreală, existau două sărbători, Intrarea Șaepelui în Pământ (în creștinism, „lanțul Sfântului Dimitrie”) și Ieșirea Șarpelui din Pământ (în creștinism, „lanțul Sfântului Gheorghe”). Și tot Înghețul avea și o „crăiasă-mamă”, Luna, care este și „stăpâna lupilor”, dar și a florilor, simbolul ei fiind cupa cu gura în jos (exact ca Isis, din imaginea alăptării regelui, din materialul domnului cecetător George Liviu Teleoacă, cupa cu gura în sus simbolizând Soarele, dar ambii aștri în dimensiunile timpului (Soarele, pe axa solstițială de vară, Luna, pe axa solstițială de iarnă).

*

Timpul Solar

Timpul Solar

*

În toate mitologiile lumii, „Mama Pământ” și „Soarele Tată” stau la originea vieții, dar „alăptarea” de la sânul unei sfinte (Luna, sora Soarelui – ceea ce, de fapt, însemna Isis, înainte de a fi confundată cu Venus, deci cu „fecioara din templul Soarelui”, care este muntele) împăca și nevoia de inefabil, de „scufundare” în ceresc.

*

Regele alaptat de Isis cu grafica

*

Fără îndoială, Lupoaica simboliza Luna, iar cei doi prunci frați, timpul solstițial al renașterii și al împlinirii vieții, deci Soarele. Deci, în monumentul explicit capitolin, nu avem, ca reprezentare, decât cele două dimensiuni solstițiare, Timpul Lunar (marcat, în cele două imagini preluate, cu semicerc albastru) și Timpul Solar (semicerc roşu), ambele complementare, și nicidecum opuse, în deslușirea existențială.

*

Preluarea și adaptarea acestor dimensiuni la nevoile de autohtonizare a diverselor religii nu înseamnă împrumuturi, ci degenerescențe, cum preciza Guenon, ale „limbajului iluminării” („luga surryannya”) și ale iluminării în sine. Pentru că narațiunile astrale, disimulate în simboluri explicite, nu alterează simbolul inițial decât prin estetic, esteticul „furând” ochiul și, indirect, inima, în dauna inițierii, adică a memoriei moștenite în deplină cunoștință de cauză.

*

Crucea Dragonilor sau Armonia dintre Timpul Lunar şi Timpul Solar

Crucea Dragonilor sau Armonia dintre Timpul Lunar şi Timpul Solar

*

Din punctul meu de vedere, toate înrudirile de semnificații din religiile desprinse din „Regulile din Orașul Arbore, de lângă Râul cu Apă”, stabilite de Anu, nu înseamnă decât convenții estetice noi și nicidecum alte simboluri, decât cele inițiale și pe deplin inițiatice. Nu cred, însă, că ar trebui să lucrez un material special, cu citate exacte şi cu identificări, despre Lupa Capitolina, pentru că simbolistica ei, mai mult decât transparentă, nu narează istoricităţi pământeşti, ci astrale, printr-o transpunere estetică aparent mult mai explicită, dar care, tocmai de asta, avea să degenereze mitul cosmic iniţial.


Lupoaica de pe Capitoliu

Lupoaica

în lumina prezentului tehnologic

*

Cercetător George Liviu Teleoacă

*       

Astăzi, datorită nebănuitelor progrese înregistrate de tehnologia informației, putem contempla cu ușurință orice lucrarea de artă universală folosind calculatorul personal sau după caz chiar telefonul mobil cu ecran. Realizate profesionist cu aparatură performantă, imaginile color oferă oricui numeroase detalii, la care nici specialiștii din deceniile anterioare nu au avut acces.

*

       S-a creat astfel universul virtual al artei plastice, în care contemplația conduce involuntar la conexiuni, menite a ne apropia tot mai mult de mesajul originar gândit de artistul creator. Poate că prima, care beneficiază de acest privilegiu, este faimoasa Lupoaică de pe Capitoliu (https://www.google.ro/#q=capitoline+wolf) cu multe zeci de replici  răspândite în toată lumea.

*

În perioada de început a existenței sale, încheiată în jurul anului 480 î.Cr., când a fost turnată în bronz, se pare că Lupoaica nu era corelată cu legenda gemenilor abandonați pe malul Tibrului, de vreme ce păstorul Faustulus, salvatorul lor, va fi inclus în scenă doar pe monede, abia după alți 340 de ani.

*

       Lipsa păstorului, dar mai ales ținuta majestoasă a Lupei Capitoline, total atipică pentru hrănirea cu lapte a sugarilor, sugerează un anume mesaj simbolic, ce poate fi asociat cu mesajul imaginii, în care faraonul Tutmes al III-lea, ca ființă matură, se hrănește cu înțelepciune zeiască la sânul zeiței Isis, redată sub forma unui arbore sacru.

*

Regele alaptat de Isis

*

       Chiar dacă pictura a fost realizată în Egiptul Antic, analogia se justificată pe deplin având în vedere că Herodot (484-425) în a doua sa Carte, Euterpe, a înregistrat numeroase și importante legături existente între zeitățile egiptene și cele grecești, regăsite pe de altă parte și în unitatea mitologică greco-latină. Ca o altă dovadă a legăturilor directe ce existau între cultura religioasă din Egipt și cea de la gurile Tibrului,  Cicero (106-43) a pretins că arhaicul zeu latin, Vulcanus, era fiul Nilului (Victor Kernbach), iar dardanul Aeneas ajunge din Troia în Lațiu numai după ce petrece un an pe coasta africană a Mării Mediterane găzduit de Dido, regina feniciană a Cartaginei.

*

  Regele alaptat de Isis 2

Lupoaica 2

*

Altfel spus, primul mileniu înainte de Cristos debutează în tot bazinul mediteranean cu intense schimburi de valori materiale, dar și culturale, care au condus la utilizarea unor metafore plastice comune. Între ele modul de a sugera hrănirea cu înțelepciune divină, dar și modul de a exprima caracterul celest al zeității, regăsit de această dată în identitatea ce există între tandra arcuire a lui Nut, zeița egipteană a cerului și poziția Lupei Capitoline, care devine astfel cerul gemenilor născuți din unirea zeului Marte cu vestala Rea Silvia. Cumulând cele două asemănări: cu zeița Isis prin modul de hrănire, iar cu zeița Nut prin chiar poziția în care este redată, Lupa Capitolină desemnează acea zeitate celestă, care i-a hrănit la sân cu înțelepciune divină pe fondatorii Romei Antice. Ca model arhetipal autentic, hrănirea cu înțelepciune a sfinților eroi fondatori la sânul dumnezeirii poate fi admirată și în cazul Sfântului Bernard de Clairvaux (https://en.wikipedia.org/wiki/Bernard_of_Clairvaux).

Lupoaica dacica*

În sfârșit, pentru a recunoaște zeitatea, de la care au primit înțelepciunea Romulus și Remus, tehnologiile prezentului ne-au adus în prim plan penele de pe gâtul Lupei Capitoline, pene precis individualizate și pe linia omoplaților, urmând apoi șira spinării. Prin aceste pene riguros distribuite pe gât și pe axele corpului său, Lupa Capitolină este ca și ansamblul cu pene și cap de lup reprezentând acel simbol neolitic de la Dunărea de Jos, numit ulterior Stindardul Dacic sau Draco, de multe ori Dragon sau Balaur.

*

       Așadar, pe baza analogiilor de o remarcabilă evidență putem afirma, fără teama de a greși, că Lupa Capitolină a fost turnată în bronz de întemeietorii Romei Antice pentru a exprima eternul lor omagiu adus dumnezeirii revelate la Dunărea de Jos.

Sfântul Bernard primind lapte de la sânul Fecioarei Maria

Sfântul Bernard primind lapte de la sânul Fecioarei Maria

*

       Ca altă dovadă că a fost concepută pentru a cinsti divinitatea propriilor strămoși plecați din spațiul danubiano-pontic, numele lui Romulus, ca eponim pentru întemeietorii Romei Antice, coincide prin suprapunere cu cuvântul Rumăr(us), arhaica formă rotacizată a etnonimului Român, pe care-l purtăm cel puțin de trei milenii, după cum rezultă. Faptul nu trebuie să surprindă având în vedere că pentru vechimea continuității noastre la Dunărea de Jos mai pledează și elementele de costum popular românesc incizate pe statuete din civilizațiile Vinça și Hamangia, sau desenele de costum popular de pe ceramica de la Suciul de Sus, Maramureș.

*

       Dovezile sunt însă mult mai multe, dar cu sau fără alte confirmări, Lupa Capitolină în sine, ca mărturie directă asumată prin adorare publică de începătorii neamului roman, se impune în toată lumea ca etern reper istoric de necontestat.

 *

       Ca mărturie colectivă directă, prin care fondatorii Romei Antice recunosc că strămoșii lor au venit de la Dunărea de Jos, Lupa Capitolină devine piatra unghiulară în înțelegerea originii limbilor romanice.

         *

București 26 ianuarie 2016

 


Prin sabia străbunilor se rostesc strămoşii

Piatra mormântală a stră-străbunicului Nicolae şi simbolurile ei

Piatra mormântală a stră-străbunicului Nicolae şi simbolurile ei

*

Despre piatra mormântală a stră-străbunicului meu Nicolae, primul Gâză născut în Mereni, după retragerea unora dintre răzeşii bucovineni din ţinutul Coţmanilor, am mai povestit şi am să trimit şi acele materiale în această categorie, pe care am numit-o SIMBOLISTICA SACRĂ şi pe care o puteţi afla în coloana din dreapta, mai jos. Dacă forma pietrei mormântale şi a chipului din firidă, care îl simbolizează pe moş-strămoş – în aşa-numita “poziţie sumeriană a zeilor”, deşi reprezentarea ţine de perioada anterioară, cea a religiei naturale, în care nu existau zei, ci doar “strămoşii din Ceruri”, blazonul răzeşilor din Coţmani, care mi-au fost străbuni (strămoşii sunt mult anteriori străbunilor şi încep de dincolo de un “stâlp”), descinde din simbolistica primordială, pe filieră nordică a ornamentaţiei.

*

Stabia străbunilor cu simbolistica liniară a solstiţiului de vară

Stabia străbunilor cu simbolistica liniară a solstiţiului de vară

*

Simbolistica liniară a sabiei de pe piatra mormântală a stră-străbunicului Nicolae Gâză este cea a Căii Părinţilor (Pitr-Yana) – solstiţială de vară, de sub Calea Vieţii, care este echinocţială. Cei doi dragoni din ornamentaţia vikingă, deşi incorect poziţionaţi, simbolizau ieşirea şi, respectiv, intrarea îngheţului în pământ (intrarea şi ieşirea şarpelui din pământ, la daci) sau “lanţurile îngheţului, cum le numeşte creştinismul, atribuindu-le Sfinţilor Gheorghe şi, respectiv, Dumitru. Constelaţia Dragonului, şi “şarpe biblic”, dar şi Şarpe cu Cap de Lup dacic (o să vă probez, spre sfârşitul acestui material), arată nordul, deci sursa îngheţului şi, tocmai de aceea, în toate religiile boreale şi nordice, constelaţia respectivă joacă un rol principal, de la Atlantic, până la Pacific.

*

Simbolistica de mai sus ţine de Pitr-Yana, de Calea Părinţilor, despărţită de Deva-Yana, deci de Calea Zeilor, prin echinocţiala Cale a Vieţii. Când Calea Părinţilor urcă în Calea Zeilor, devenind, la rândul lor, zei, se desăvârşeşte Crucea drept simbolistică solstiţiară a Cerului.

*

Crucea solstiţială a Cerului

Crucea solstiţială a Cerului

*

Cu simbolistică liniară sau vikingă, se conturează cercul, din două jumătăţi (mitul Androginului, cu consecinţa “logodnei cosmice”, atât de prezentă în colindele românilor), dar şi ca simbol al Cerului Tată Ceresc, Cerul Anu, cu cele patru Hore-Anotimpuri, în ciuda faptului că Antotimpurile sunt marcate de cealaltă Cruce Primordială, cea echinocţială, numită, pe Cer, Crucea Nordului (Constelaţia Lebăda), iar în creştinism, Crucea Sfântului Andrei.

*

Crucea solstiţială a Dragonului mai lămureşte o simbolistică: semicercul cu deschiderea în jos este lunar (se află pe Calea Zeilor, în Solstiţiul de Iarnă), iar cel cu deschiderea în sus, aidoma unei cupe, este solar (se află pe Calea Părinţilor, în Solstiţiul de Vară). Dacă alternăm, pe Calea Vieţii, cele două semicercuri, se obţin perechile de contrarii în nesfârşită alternanţă (lunar-solar, bun-rău, cald-rece, plin-deşert, yn-yang etc.).

*

Perechile de contrarii în alternanţă

Perechile de contrarii în alternanţă

Perechile de contrarii în alternanţă - desfăşurare explicită

Perechile de contrarii în alternanţă – desfăşurare explicită

Perechile de contrarii în alternanţă - în simbolistica lineară

Perechile de contrarii în alternanţă – în simbolistica lineară

*

Sinusoida, deci, care, cum s-a probat în Franţa, reprezintă şi un grafic al fazelor lunare, defineşte viaţa ca o alternanţă de complementarităţi, pentru că, în primele cărţi religioase ale omenirii, contrariile nu erau antagonice, ci perechi, deci complementarităţi.

*

Spuneam că ornamentaţia vikingă, mizând prea mult pe estetic, falsifică grafia ancestrală, care, şi în sugestiile sale lineare, sugestionează tranşant:

*

Crucea Dragonului, în alternanţele vremii

Crucea Dragonului, în alternanţele vremii

*

Patru dragoni, deşi sugerează două cercuri, reprezintă patru cercuri, dar poziţionate solstiţial, nu mai simbolizează Cerurile Lunare sau Solare, ci Horele, adică anotimpurile. Nu întâmplător, de-a lungul veacurilor, români au avut doar hore în cerc (solare) şi în şir, sinusoidale (lunare).

*

Perimetru Crucii Solstiţiare dezvoltă rombul ca simbol al dublei naturi, pământeşi şi cereşti, a iniţiatului, creştinismul numind rombul, în mod corect, “Inima lui Hristos” sau “Sfântul Graal”. Simbolistica e complexă (desemnează şi Soarele, în care, conform Psalmului XVIII al lui David “Dumnezeu şi-a făcut sălaşul”, dar şi rostul sacru al vremelnicei fiinţe umane, care vine, prin Poarta Părinţilor, din cerurile lunare, şi pleacă, prin Poarta Zeilor, în cerurile solare.

*

Dubla natură a iniţiatului sau Sfântul Graal

Dubla natură a iniţiatului sau Sfântul Graal

Paradesha sau Cetatea Sfântă

Paradesha sau Cetatea Sfântă

Paradesha, drept perimetru al Crucii Echinocţiale

Paradesha, drept perimetru al Crucii Echinocţiale

*

Perimetrul solstiţial sugetionează Cerul, iar perimetru echinocţial, Pământul. Tatăl Ceresc şi Mama Glie, care, prin “logodna cosmică binecuvântată” (cea dintre Cer şi Pământ, cea “nebinecuvântată” find între Soare şi Lună), au zămislit viaţa. Prin zămislirea vieţii, se ajunge la Dumnezeire, la simbolul pe care îl aflăm în toate turlele bisericilor, încadrând icoana lui Iisus sau a Sfintei Sale Maice.

*

Dumnezeirea

Dumnezeirea

Columna Infinitului sau Stâlpul Pământului

Columna Infinitului sau Stâlpul Pământului

Coloana sau Hora Vieţii

Coloana sau Hora Vieţii

Steagul... dacic

Steagul… dacic

*

Toate aceste simboluri fac parte din din prima Carte Sacră a omenirii, pe care noi o numim ou încondeiat, deşi e vorba de Oul Cosmic.

*

Oul Cosmic

Oul Cosmic

*

Sunt ani şi ani de când lucrez o carte despre simbolistica sacră primordială, pe care doar românii o mai păstrează, fără iniţieri, în baza unui totemism neaoş, numit “aşa am apucat”. Aici doar v-am povestit şi arătat câte ceva. Cartea despre care spun este în bună parte lucrată, dar nu o să arăt nimănui şi nu o să o public, până ce Consiliul Judeţean Suceava şi Centrul Cultural “Bucovina” nu îmi vor recunoaşte dreptul la semnătură, la propria simbolistică, pe care mi-am ars-o pecete pe suflet:

*

SIGLA DRAGUSANUL 1