Toy Machines, via Electric Castle – Arenele Romane

*

Trupa fiului meu, “Toy Machines”, a ajuns la maturitatea artistică pe care am sperat-o, confirmată şi de faptul că, datorită impresiei, făcută asupra bucureştenilor, în concertul cu E. M. I. L., deja au o ofertă minunată, pentru octombrie, de a cânta la Arenele Romane. Dar până atunci mai va, aşa că, momentan, trupa se ocupă serios de pregătirea concertului pentru Electric Castle, la care va cânta în 14 iulie. De ziua Franţei, deci. Au un chitarist nou, în locul suceveanului Florin Floppy Hanu, care vrea să încerce un alt gen de muzică, în persoana clujeanului Ándras Adam, care vine din metal, instrumentist de forţă şi o prezenţă scenică tonifiantă. Ándras a cântat pentru prima dată cu Toy Machines, la mai puţin de două săptămâni de la intrarea în trupă. Încă nu a riscat nimic şi cu vocea – şi are o voce minunată, pentru că Ándras Adam e profesionist sută la sută şi nu se aventurează în nimic, fără a fi pe deplin pregătit. Andi avea să-l numească, pe scenă, în timpul concertului, “noul nostru frate”, iar eu deja îl adoptasem fără rezerve. Dar să vi-l arăt:

*

Şi basistul Teiu Teişanu, “cel mai bun basist din Cluj”, după cum mi-au spus prieteni din alte trupe, l-a îndrăgit ca pe un frate pe noul… bucovinean, Ándras Adam. “Rupe chitara, nu alta!”, mi-a mărturisit Teiu, cu admiraţie, iar în scenă, umăr lângă umăr cu Ándras, Teiu debordează şi energie, nu numai splendide armonii.

*

*

Adevărul este că chitarele trupei Toy Machines se îngemănează în liniile melodice atât de armonios, încât adesea îmi însoţesc veghea dintre trezie şi somn, odihnindu-mi sufletul, iar rolul chitaristului solo, Buzu Parascan, într-o astfel de închinăciune, este decisiv.

*

*

Întors din Anglia pentru pregătirea concertului de la Electric Castle, toboşarul Eddy Ciornea pare încurcat, existenţial, între a alege confortul vieţii engleze şi martiriul muzicii rock. Pe de o parte, Anglia, unde îşi are iubita, a devenit irezistibilă, pentru că din veniturile lunare şi-a putut permite sejururi pe la Paris şi prin alte locuri minunate; pe de altă parte, destinul rock îl strânge menghină de suflet, aşa că, pentru a se despovăra de necruţătoarea dilemă, Eddy este, deocamdată, doar cu gândul la concertul de la Electric Castle.

*

*

Toy Machines, însă, începe să devină un destin, din care unii se pot dezlipi, dar fără a-i mai putea prejudicia desfăşurarea. Au fost ani de trudă şi de căutări, în care absolut toţi componenţii trupei au realizat un stil, constând într-o amplă diversitate de abordări rock şi în arhitecturi componistice pline de eleganţă, iar roadele acestei trude nu mai pot fi doborâte de nimic şi de nimeni. Toy Machines a fost primită definitiv în marea familie a creaţiei rock, iar eu nu mi-aş fi putut dori, niciodată, mai mult de la biata-mi viaţă.

*

*

Odată încheiate probele de sunet, pe care le-am fotografiat, în semi-obscuritate, cu un un aparat fără bliţ, prezentându-vă instantaneele de mai sus, a urmat o pauză de vreun ceas, înainte de a începe concertele RELATIVE – TOY MACHINES.

RELATIVE, fără măşti. Doar la probele de sunet

*

Cu fecioraşii mei din “Relative” mă întâlnesc, de fiecare dată, cu sufletul învâlvătat de bucurie. Lucian Francisc Csibi este, an de an, şi membru al juriului Bucovina Rock Castle (alături de Mihnea şi de Andi), şi autorul logisticii (afişe, tricouri, meşuri) şi, împreună cu bucureşteanul Vlad Bara, administratorul site-ului “Bucovina Rock Castle (Official)”. E o risipă năvalnică de generozitate Lucy, iar în mod cu totul şi cu totul neîmplător, numărul meu de telefon îl are salvat, după cum mi-a arătat, drept “Tata 2”. Ataşamentul este reciproc. Dar staţi să vi-l şi arăt, fără mască sau, mă rog, cu masca… naturală – capilară, desigur:

*

*

Uzi – poartă nume de pistol care seamănă cu o bormaşină, Uzi, deci, este un ardelean fercheş din Alba, satul Cetea, comuna Galda de Jos, în graniţă cu judeţul Cluj, unde e cunoscut drept Ioan Dărămuş. Eu îi zic Ionuţ, pentru că are un suflet ca o piersică şi un calm hâtru ardelenesc absolut dezarmant. Dar să vi-l arăt şi pe Uzi.

*

*

Vocalistul, Tiberiu Lotrean, originar din Sibiu, dar împământenit la Cluj-Napoca, e un timid, în clipele de fiecare zi, dar, odată ce urcă pe scenă, te striveşte cu personalitatea puternică a talentului înăscut şi, apoi, desigur că şi educat:

*

*

Pe toboşarul Tudor Mărghidanu l-am lăsat, intenţionat, la urmă; de altfel, când îi pozam de zor colegii, el fotografia, cu mobilul, împrejurimile clubului şi le posta pe net. Tudor este râsul sănătos şi inteligent întrupat, este umorul viu, care se transformă firesc şi în rază de soare.

*

*

Aţi simţit cu câtă duioşie vorbesc despre ei, la doar nouă ceasuri de la despărţire? Şi asta spune ceva. Inclusiv despre faptul că deja îmi lipsesc.

*

*

31 Motor’s Pub, ultimul refugiu al rock-ului

*

Am mai fost în clubul acesta insolit, încă de pe când purta un alt nume, şi mi-a plăcut stilul “western” al concepţiei, dar şi poziţionarea (mai sus de compania de pompieri), într-o oază urbană de vegetaţie şi linişte. Îl ştiu, de ani buni, şi pe patron, domnul Cezar, dar şi mai bine îi ştiu pe tinerii care vin la spectacolele rock şi cărora le aud, cu uşurinţă, sufletele respirând. Ca un tată, ceea ce, în fond, le şi sunt – la nivel de suflet, desigur.

*

E frumos în “31 Motor’s Pub”. E frumos şi găseşti acolo o altă Suceava, una vie şi tulburătoare, aidoma respiraţiei viitorului. O respiraţie care aparţine altei culturi, cu care, şi în posteritate, voi fi contemporan, pentru că am desluşit-o, în amănunt, datorită tinerilor de astăzi, celor pentru care şi împreună cu care trăiesc în Bucovina Rock Castle Land & Times.

*

*

Drumurile rock-ului încep la Tişăuţi

*

Până ieri, Tişăuţii însemnau, pentru mine, unul dintre puţinele sate din judeţul Suceava, pe care nu-l văzusem până acum, deşi l-am tot privit fascinat, de peste apă, de-a lungul întregii mele copilării. De multă vreme mi-am propus să ajung în satul unuia dintre primii poeţi ai Bucovinei, Tudor Şoimul, cum obişnuia să-şi semneze operele laice viitorul mitropolit al Bucovinei, Teoctist Blajevici, satul poetului Ion Paranici şi al graficianului Vasile Socoliuc, dar nu a fost să fie. Ieri, însă, am ajuns la Tişăuţi, pentru că drumurile rock-ului şi, în general, ale muzicii, din judeţ şi nu numai, încep de la Tişăuţi, acolo unde îşi au familiile şi depozitele fraţii Marius şi Lucian Socoliuc, doi tineri de un dinamism ieşit din comun şi care au pus pe picioare o afacere cu instrumente muzicale şi cu tot ceea ce ţine de arta spectacolului, bazată pe importuri de tehnologie de ultimă oră din Germania, mai mult decât remarcabilă. Li s-a dus buhul în cele patru zări, aşa că nu mai există muzician de prestigiu din România, care să nu-şi fi cumpărat instrumente şi echipamente de la fraţii Socoliuc. Ba chiar şi muzicieni din străinătate, care vin la Bucovina Rock Castle, le vizitează magazinul din Suceava şi nu pleacă, vreodată, cu mâna goală.

*

Cum, în Suceava, nu mai există un club de rock, dotat cu toate cele necesare, precum fostul “VOX” – “VOX” însemna şi o adevărată academie de arte – orice trupă care ne vizitează oraşul apelează la fraţii Socoliuc pentru închirierea unei linii de sunet, dar cei doi fraţi refuză banii şi oferă cabinete, microfoane şi nu mai ştiu cum se cheamă chestiile celelalte, în regim de sponsorizare, adică de omagiu adus muzicii şi muzicienilor. Şi cum “Relative” nu putea să vină cu o linie de sunet de la Cluj, dar o aveau promisă de Marius şi de Lucian Socoliuc, am trecut eu la munca de jos, cea de şofer transportator, şi, aşa, am ajuns, pentru prima dată în viaţă, la Tişăuţii râvniţi de întreaga mea copilărie.

*

Splendid sat, rezemat de apa Sucevei şi de tăcere, vâslind amplu şi oarecum duios din tăriile cerului şi îmblânzindu-ţi sufletul cu o linişte tămăduitoare, proaspătă ca zorii zilelor de primăvară. Nu am avut vreme să-l străbat cu pasul, pe îndelete, dar am smuls câteva instantaneee, inclusiv cu Monumentul Eroilor Cunoscuţi, primul obiectiv pe care-l caut în toate localităţile prin care mă duce soarta, instantanee pe care vi le încredinţez doar celor care au nevoie de tămăduiri oneste ale sufletului.

*

*

În noaptea asta, iar trăiesc!

*

TM – interludiu – 2016

*

În noaptea asta, timp de mai bine de două ore, fiul meu, Andi, şi colegul lui de trupă, Alexandru Teiu Teişanu vor susţine un concert acustic, într-unul dintre cele mai bune cluburi clujene, FLYING CIRCUS. Vor cânta 22 de piese, cele mai multe, pentru prima dată (doar vecinii de scară ai lui Andi le-au mai auzit, cu ocazia repetiţiilor din timpul ultimelor două săptămâni).

*

De câte ori fiul meu sau trupa “Toy Machines” are un concert, oricât de departe, eu, aici, la Suceava, trăiesc pe deplin. Sunt viu cu adevărat, deşi sufletu-mi zboară spre acolo unde capătă aripi muzica fiului meu. Ultima dată, când a cântat cu Mihnea, de la “Luna Amară”, i-am şi zis că am fost acolo, lângă cântecele lor, iar Andi a râs: “Ştiu, mi te-a arătat Mihnea cu degetul, în publicul din club!”. Nu ştiu dacă şi Mihnea chiar m-a văzut, dar oricum, şi în noaptea asta, până mă va suna Andi, să-mi spună cum a fost concertul lui şi al lui Teiu, eu voi fi acolo, lângă cântece, ca să trăiesc şi ca să îmi iau puteri pentru celelalte zile.

*

Andi Drăguşanul şi Teiu Teişanu, la “Fabrica”, în Bucureşti

*

Am postat, imediat după afiş,  şi un cântec al trupei “Toy Machines”, un “Interludiu”, în limba română, cântat de Floppy (suceveanul Florin Hanu) şi de Andi, cu o orchestraţie incredibilă, un cântec pe care îl tot ascult, de ceva vreme, încoace. În fond, am şi eu dreptul la a fi, la a trăi.