Rubrica lui Andi | Dragusanul.ro - Part 4

Revelaţia FIOR: Ştefi & Vlad & Cătălin

FIOR 0

*

Pe tânăra cantautoare ieşeancă Ştefi M. Ganea am ascultat-o cântând, împreună cu Mihnea Blidariu şi cu Andi Drăguşanul, în urmă cu vreo lună, atunci când ne adunaserăm noi, la Cluj-Napoca, ca să chibzuim cum am putea face un echivalent acustic pentru “Bucovina Rock Castle”, la Vatra Dornei, începând cu iunie 2017. Mihnea a propus drept titulatură “Bucovina Acustic Parc”, în vreme ce eu, din respect pentru creaţia literară a muzicienilor rock şi folk, am propus, în cadrul îndătinatului festival “Naţiunea Poeţilor”, o antologie de poezie, “Poezia care cântă”, în care să antologăm textele create şi cântate de muzicienii trupelor “Byron”, Travka”, “Luna Amară”, “Coma”, “Toy Machines” şi “Natif”, plus cele ale cantautorilor folk, trupe şi cantautori cu care am putea face, doar cu bugetul festivalui “Naţiunea Poeţilor”, un festival acustic de excepţie. Prieteniile noastre ajută, pentru că muzicienii de valoare sunt gata să ne fie alături, fără condiţionări financiare normale, la orice manifestare pe care noi o premedităm. Cum şi preşedintele Gheorghe Flutur pare entuziasmat de ideea poeziei care cântă, trebuie să ne apucăm şi mai intens de treabă.

*

FIOR colinde

*

Pe când, în toiul dezbaterilor, ajunseserăm noi la un impas, Mihnea Blidariu a rugat-o pe Ştefi M. Ganea să ia chitara lui Andi şi să ne cânte ceva. V-am mai povestit: eu, care îmi probam vocaţia de bucătar, pentru că ne aflam toţi în bucătăria lui Andi, unde aromea îmbietor (nu mă întrece nimeni la bucătărit!), am împietrit, cu polonicul în mână, atunci când Ştefi a început să cânte. Dar abia acum, după festivalul “Chira Chiralina” de la Brăila, am căutat amănunte desptre trupa “Fior” a ieşenilor Ştefi M. Ganea & Vlad Gabriel Lazăr & Cătălin Tarhon şi, când am găsit filmuleţe, le-am redistribuit imediat (le puteţi viziona, accesând postările de mai jos). Ştiam că Ştefi pregăteşte un album cu creaţiile ei, dar nu o văzusem, nici măcar în filme improvizate, cântând împreună cu trupa ei folk. Pe atunci, nici măcar că Ştefi este prietena lui Andi nu ştiam. O plăcusem doar pentru calităţile ei de muzician şi de autor de poezie care cântă.

*

FIOR la Baladele Dunarii

*

Căutând în grabă pe net, am aflat că “Fior” a câştigat, în acest an, Trofeul “Baladele Dunării” şi că, în Iaşi, trupa înseamnă un reper cultural important. Aşa că mâine, când plec iar la Cluj-Napoca, din motive medicale (că doar nu o să mă sinucid la “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava: Sunt condiţii minunate / în spital, căci creştineşte / Sfântul iartă de păcate, / iar dom’ doctor… mântuieşte”), voi avea şi o discuţie “acustic fest” cu Ştefi. Bineînţeles că abia după ce o voi felicita, cu tot sufletul, pentru noul succes, mai ales că, dimineaţă, la “Radio România Actualităţi”, l-am auzit pe Dinu Olăraşu spunând că, din punctul lui de vedere “trupa ieşeană a fost marea revelaţie a festivalului de la Brăila”, iar postul naţional de radio a difuzat, impecabil înregistrată, piesa cântată de Ştefi, de Vlăduţ şi de Cătălin la Festivalul “Cira Chiralina”.

*

Chira Chiralina FIOR în concurs

*

Dincolo de relaţiile şi prieteniile lui Andi, care mă interesează doar din postura de tată care poate da un sfat şi care trăieşte pentru fericirea copiilor săi, şi “Fior” a intrat, odată cu multe grupări muzicale din ţară şi din lume, cu domenii diferite de afirmare, în marea familie a sufletului meu. Şi acolo o să rămână.

*

Chira Chiralina Afis FIOR


VIDEO: Mihnea Blidariu & Andi Drăguşanul, la Solca

Mihnea Blidariu & Andi Dragusanul la Solca

Dacă doriţi să vizionaţi / ascultaţi concertul acustic de la Solca,

faceţi click pe fotografie sau pe imaginea din dreapta-sus a paginii.


acoustic tunes, cu Mihnea şi Andi

Concert Mihnea Blidariu si Andi Dragusanul

*

Timp de vreo zece zile, am fost la Cluj-Napoca, în inima Ardealului, acolo unde mi-s urmaşii şi urmaşii urmaşilor mei. Am petrecut pe cinste, la ziua lui Darius-Andrei, care a împlinit şase ani (este deja un bărbat plin de sensibilitate şi profund în gândire), şi m-am lăsat dominat de personalitatea explozivă a Carinei-Ioana, care, la doar doi anişori şi ceva, face legea în cuprinsul întregii mele familii.

*

Mi-aş fi dorit mult să ascult concertul “acoustic tunes”, cu Mihnea Blidariu şi Andi Drăguşanul, dar am o săptămână aglomerată la Suceava şi am fost nevoit să mă întorc. Nu-i bai, şi de aici pot răzbi în atmosfera concertului de miercuri, iar Andi şi Mihnea deja s-au obişnuit să mă desluşească în public, respirându-le cântecele cu nesaţ.

*

Mihnea Blidariu și Andi Drăgușanul 2


Conspirația de la Cluj

Stefi

*

După un concert în Londra și înainte de a pleca, împreună cu Nick Făgădar, la București, pentru o suită de interviuri și de cântări pe la diverse posturi de radio și de televiziune, Mihnea Blidariu, de la „Luna Amară”, a trecut pe la Andi, unde eu tocmai îmi exersam talentele culinare. A venit și o tânără cantautoare, ieșeanca Ștefi Ganea, care m-a lăsat fără replică și cu… polonicul în mână, cântând două creații proprii incredibil de frumoase, pe care Mihnea, care le mai ascultase, de curând, într-un prim concert clujean al domnișoarei Ștefi Ganea, le fredona discret, pregătind tema trompetei pentru concertul acustic pe care îl vor susține, împreună, în curând, Mihnea Blidariu / Ștefi Ganea / Andi Drăgușanul, urmat, la vreo săptămână, de un alt concert acustic, de data asta doar cu Mihnea și cu Andi. După aceea, urmează concertele trupei „Toy Machines”, la Târgu Mureș, la Oradea și la Cluj Napoca. Între timp, repetiții, piese noi, inclusiv pentru concerte acustice.

*

Ștefi Ganea (în fotografia de mai sus), la doar douăzeci de anișori, pe care îi va împlini la jumătatea lunii noiembrie, compune o muzică de mare clasă, pe care o interpretează exploatându-și înțelept timbrul special și singular al vocii, probând o maturitate artistică demnă de toată admirația. Și sunt convins că nu va trece mult până ce va răzbi spre notorietatea pe care o merită pe deplin.

*

Eu, care, în conspirația aceasta, a proiectelor creatoare, nu prea aveam de ce să-mi bag nasul, am făcut recurs la vocația mea înnăscută, cea de tată, gătind o ciorbă rădăuțeană, cu rețetă proprie, și o mâncărică de carne de porc și cârnați țărănești veritabili, care par să fi fost și pe gustul celor trei muzicieni, Mihnea plecând la aeropot înainte de a termina clătitele și ficățeii de pasăre crocanți, cu usturoi. N-am băgat de seamă când unul dintre cei trei m-a pozat, dar, dacă tot a făcut-o, am să vi-l dezvălui și dumneavoastră pe „eu, bucătarul”.

*

Mihnea 1

Andi 1

Eu bucatarul


un nou imn electoral românesc: GREAŢA

un nou imn electoral

*

O melodie a unei trupe ruseşti, “Leningrad” – dacă nu mă înşeală memoria, l-a provocat pe militantul Mihnea Blidariu, unul dintre soliştii trupei “Luna Amară”, la o filipică rimată şi ritmată, “greaţa” (faceţi click pe fotografie şi ascultaţi-l!), un cântec încleştat ca un pumn, dar care ar fi necesar să reverbereze în minţile şi în sufletele tuturor celor care merg sau nu la vot şi în iarna care urmează.

*

Ultima dată, “greaţa” a răsunat în Parcul Central din Suceava, în 16 august 2016 – dacă am fi ştiut de protestele popilor, bigoţilor şi buzincuriştilor, de a doua zi şi din zilele care au urmat şi urmează încă, prin care se interzicea accesul “Reginei rockului suedez” în Festivalul Bucovina Rock Castle 2016, probabil că alta ar fi fost improvizaţia lui Mihnea, în dialogul lui cu Andi, din timpul interpretării piesei.

*

Mie mi-a plăcut atât de mult cântecul acesta, încât, ca să-l pot asculta, pe parcursul fiecărei zile, de atâtea ori, de câte va fi nevoie ca să mă încarc cu energie, îl voi posta, îndată, şi în capătul coloanei din dreapta paginii, ca să-l pot accesa direct şi cât mai rapid.


Pagina 4 din 24« Prima...23456...1020...Ultima »