REVISTA PRESEI SUCEVENE | Dragusanul.ro

Steliana Miron se bate pentru Euro

Steliana Miron: Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru Euro; din pricina preţurilor la coafor...

Steliana Miron: Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru Euro; din pricina preţurilor la coafor…

*

Pe Steliana şi nu mai ştiu cum Miron nu am de ce s-o critic. Domnia sa înseamnă în politica românească, încă de când a fost aleasă senator, un trecut care nici măcar amintiri vagi nu lasă. De parcă ăilalţi, inclusiv guralivii zilei, ar lăsa. Dar dacă tot conferenţiază, pe tema “Euro 5 sau Euro 6 sunt doar metafore”, îi sunt obligat cu o metaforă grafică, făcută prin colaj de imagini. Deci:

*

Senatoarea liberală Steliana Miron consideră că românii ar putea profita de pe urma scandalului în care este implicată compania germană Volkswagen…

*

„Nu cred că putem accepta să circulăm cu autoturisme care se dezintegrează în trafic, dar suntem extrem de sensibili la poluarea mașinilor Euro 5. Este suficient să circuli cu taxiurile prin Bucureşti şi îţi dai seama că Euro 5 sau Euro 6 sunt doar metafore. Doamna ministru, nu cred că vreun român va fi foarte supărat să îşi cumpere un autoturism Volkswagen nou la un preț mult mai mic, dar cu motor Euro 5. Din acest motiv, vă rog să analizați, ținând cont de realitatea din ţara noastră, oportunitatea suspendării plății taxelor de poluare pentru mașinile noi cu motoare diesel Euro 5”, este interpelarea adresată ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu.

*

Potrivit Stelianei Miron, în România există în acest moment circa cinci milioane de autoturisme, dar cele mai multe au o vechime de peste 12 ani, mai exact aproximativ două milioane de autoturisme.

*

„Numărul autoturismelor cu o vechime de cel mult patru ani este de circa 350.000, sub 10% din numărul total de autoturisme. Doar din această statistică ne dăm seama de dezastrul parcului auto din ţara noastră şi de sărăcia reală a românilor. Scandalul Volkswagen poate fi o oportunitate excepțională pentru România şi nu cred că trebuie să fim moraliști mai mult decât este cazul”, a opinat senatoarea Steliana Miron (Monitorul de Suceava).


Ioan Balan, măslinii şi ciulinii lui Liviu Dragnea

Ioan Balan: Liviule, dacă nu ne stropşim unii la alţii, ne uită lumea!...

Ioan Balan: Liviule, dacă nu ne stropşim unii la alţii, ne uită lumea!…

*

Atunci când am înfiinţat această rubrică, preluând, de regulă, ştiri din “Monitorul de Suceava” – ziarul sucevean care face parte şi din mine, gândeam că tăietorii de vorbe la câini, politrucii, vor înţelege, şi fără comentarii, că subiectele cu care îşi vehiculează numele sunt penibile şi de un mahalagism al gândirii revoltător. Toţi, dar absolut toţi politrucii suceveni, veşnic paraleli cu problemele celor pe care-i reprezintă, dau din pleasnă, la pseudo-conferinţele lor de presă, doar înspre subiectele care nu ne interesează. Ce-mi pasă mie de cameleonul Liviu Dragnea, care ori va pune gheara pe PSD ori va pune pe el gheara DNA? Pentru mine şi pentru oricare sucevean relaţia cu PSD se face sau nu prin Ioan Cătălin Nechifor şi toţi ai lui, aşa cum relaţia cu PNL nu tinde spre “înjugaţii” Blaga-Gorghiu, ci ţine de raporturile, mai bune sau mai rele, cu Flutur sau cu Balan şi ai lor.

*

Cu Ioan Balan am sporovăit niţel, prin vară, şi m-a surprins prin maturitatea cu care trata subiectele luate în discuţie. Tocmai de asta mă deranjează poliloghelile din conferinţele lui de presă, toate ieftine şi dezlânate precum:

*

Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, a criticat ieri gestul preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea, care sâmbătă, la Poiana Stampei, a declarat că ridică ramura de măslin în faţa liberalilor, pe care îi invită la dialog şi nu la război. Balan consideră că Dragnea a ridicat de fapt un ciulin, şi nu o ramură de măslin, pentru că nu-şi asumă votul prin corespondenţă, respectul faţă de cetăţean sau respectul faţă de justiţie, încercând doar să se spele pe mâini ca Pilat din Pont.

*

“Liviu Dragnea a ridicat de fapt un ciulin. E o şmecherie de început de campanie electorală anunţul că ridică ramura de măslin. Ramura de măslin însemna vot prin corespondenţă la alegerile din România, respect faţă de cetăţean, respect faţă de justiţie”, a spus Balan. Liderul liberal a apreciat că Liviu Dragnea se poziţionează în personajul pozitiv, iar mesajul lui politic este că doar Dragnea şi cei care susţin PSD sunt curaţi, iar restul nu. “El se poziţionează în personajul Pilat din Pont care s-a spălat pe mâini, dar ce are el pe mâini nu se duce doar după o spălare”, a explicat Ioan Balan (Monitorul de Suceava).


Mugur Isărescu, “doctorul” lui Ştefan cel Mare

Isărescu: Kir Popa Valentin, degeaba întinzi pălăria; eu nu dau, eu doar iau banii tuturora!...

Isărescu: Kir Popa Valentin, degeaba întinzi pălăria; eu nu dau, eu doar iau banii tuturora!…

*

Guvernatorul Băncii Naţionale Române, Mugur Isărescu, va fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Stefan cel Mare” Suceava. Această distincţie îi va fi oferită după ce Senatul Universităţii “Stefan cel Mare” Suceava a luat această hotărâre. Rectorul unităţii superioare de învăţământ a anunţat acest lucru în cadrul festivităţii de deschidere a noului an universitar ce a avut loc ieri. Valentin Popa a explicat că această distincţie îi va fi acordată guvernatorului Băncii Naţionale Române datorită contribuţiile la stabilitatea macro-economică a României, pentru implicarea BNR în mediul academic, pentru susţinerea unor programe de educaţie în rândul tinerei generaţii, dar şi a specialiştilor şi cadrelor didactice în domeniul financiar-bancar. In ceea ce priveşte data în care Mugur Isărescu va fi distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Stefan cel Mare”, rectorul USV a declarat că acest eveniment va avea loc la mijlocul lunii noiembrie, întrucât până atunci, guvernatorul BNR nu poate fi prezent la Suceava. (I.G.N.Obiectiv de Suceava)


Flutur a opus traseismului pachetele privatizării

Gheorghe Flutur: Privatizăm cu sacul, până ce alungăm traseiştii prin toată Europa!

Gheorghe Flutur: Privatizăm cu sacul, până ce alungăm traseiştii prin toată Europa!

*

Gheorghe Flutur a amintit că Liviu Dragnea este “artizanul” OUG nr. 55, care a consfinţit traseismul aleşilor locali. “Acest lucru arată dispreţul pe care îl are PSD faţă de aleşi, pe care îi tratează ca pe nişte obiecte ce pot fi arondate intereselor de partid, indiferent că au fost votaţi de alegătorii altor partide”, a spus Flutur. El a mai precizat că prin această ordonanţă, emisă când Liviu Dragnea era membru al Guvernului condus de Victor Ponta, s-a denaturat sensul democraţiei în România, el vrând să arate că “totul este de vânzare şi că totul se poate cumpăra”.

*
Gheorghe Flutur a mai declarat că Liviu Dragnea mai este şi “arhitectul” proiectului de lege al descentralizării, care a fost declarat neconstituţional în ansamblu de Curtea Constituţională a României. “Curtea a sancţionat intenţia lui Dragnea de a baroniza România. Sunt doar câteva argumente care pot defini adevărata faţă a PSD, care vorbeşte, în mod ipocrit, prin vocea lui Dragnea, despre reformarea clasei politice şi de introducerea unor criterii de integritate, în condiţiile în care, prin ceea ce face, dovedeşte contrariul”, a spus Flutur. El a subliniat faptul că după mai bine de un sfert de veac de democraţie, socialiştii români nu au capacitatea de a se reforma, “şi ca urmare se opun şi reformelor de care are nevoie România”.


La primăria sucevei, după botă, o Cioată?

Lupul: Scufiţă Tăriceanu, eu sunt lup lup, dar poţi încerca cu o Cioată!...

Lupul: Scufiţă Tăriceanu, eu sunt lup lup, dar poţi încerca cu o Cioată!…

*

Deputatul ALDE de Suceava, Cezar Cioată, şi-a anunţat, ieri, intenţia de a candida la funcţia de primar al municipiului Suceava, la alegerile locale de anul viitor. Deputatul Cioată a declarat ieri că luni, 5 octombrie a.c., va supune cererea sa aprobării Biroului Permanent Naţional al ALDE şi, dacă va primi acceptul, se pregăteşte pentru competiţia electorală. ”La Suceava, dreapta are deja trei potenţiali candidaţi la funcţia de primar – Ion Lungu, Ioan Balan şi Alexandru Băişanu, dar pe centru şi pe stânga nu s-a anunţat nimeni. Eu cred că am toate şansele. Cu muncă şi voinţă, am făcut multe”, a afirmat deputatul.

*

El a precizat că, săptămâna trecută, în cadrul Biroului Naţional al ALDE, s-a stabilit ca această formaţiune politică să candideze, cel puţin la alegerile locale din 2016, fără să intre în altă combinaţie politică. ”Toţi cei trei lideri, Gabriel Oprea, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, au spus ca cel puţin la alegerile locale să candidăm singuri”, a mai spus Cezar Cioată (Monitorul de Suceava).


Pagina 1 din 212