POVESTEA AŞEZĂRILOR BUCOVINENE REVĂZUTĂ | Dragusanul.ro - Part 30

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Józseffalva sau Tolva

 

 

 

JÓZSEFFALVA sau TOLVA. Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii Slatina, o selişte pustie, austriecii au înfiinţat, în 1783, pe vatra vechii Tulova, satul Józseffalva, numit de români Tolva, românii aşezându-se pe vatra pustie, partea nordică, încă din acel an, iar secuii, 60 de familii, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii. Dintre românii care au venit din Transilvania, doar familia lui Timofteu Ursu şi cea a lui Ion Oprea, ambele, din Mica pe Someş, s-au stabilit, în 1778, la Tolva. Numele vechi al Vornicenilor, Tulova (mai recent, Tolva), în care personaje importante ale istoriei Moldovei, precum Drăgoi, vornic de Tulova, şi Oană, vornic de Tulova, sugerează existenţa unei vechi cetăţi, poate că doar din pământ şi întărituri de lemn, pe teritoriul Vornicenilor. Drăgoi Viteazul de la Tulova (Vornicenii de azi), membru al sfatului domnesc din Suceava, între anii 1392-1414),  a avut doi copii, pe Teodosie monah, ajuns stareţ al Moldoviţei, cu o moşie din vecinătatea mănăstirii Moldoviţa, şi o fată, Odochia, cu o moşiei din apropierea Tulovei. S-ar părea că ambii copii ai lui Drăgoi Viteazul de la Tulova erau de o frumuseţe desăvârşită, din moment ce moşia monahului Teodosie avea să se numească Frumosul, iar moşia Odochiei, Frumoasa. Lazăr de Tulova, fiul lui Oană vornic, numit şi Lazăr (Lazor) Vornicovici, fratele lui Stanciul Marele şi Costea (1428-1456), tatăl Anei şi al lui Sima păhărnicel din Glodeni sub Dumbrava Înaltă şi Alboteşti, la gura Săratei, pe Prut (menţionat în 1489 şi 1490); întărit stăpân în satele Seliştea lui Dobrin, Homor, Vorniceni, Stănceni şi Glodeni sub Dumbrava Înaltă, Tulova, Stroinţi, Litanouţi, Părteşti, Gâdinţi ş.a. (1428, 1429); dăruieşte mănăstirii Homor satele Vorniceni, Antileşti şi Părteşti (1445); martor în sfatul domnesc între anii 1432-1456[1]. Numele vetrei de sat vine, însă, de la Oană, fost vornic de Suceava şi promovat de Alexandru cel Bun vornic de Tulova, ctitorul mănăstirii Humor, care, în 3 iunie 1429, când moare, lasă „credincioasa visluşenie”, formată şi din satul de „pe Tulova, unde este curtea lor… şi Litanouţi” (Litenii Bucovinei)[2], pe lângă cele vreo douăzeci de sate, risipite prin întreaga Moldovă, fiilor săi Lazăr, Stanciul şi Costea.

 

1435: La Jurământul față de Polonia, din august-septembrie 1435, deci înainte de bătălia de la Podraga, dintre fiii lui Alexandru cel Bun, din 4 august 1436, câștigată de Ilie Vodă, apar, cu curțile lor, boierii: Vâlcea de Lipnic, Isaia de Baia, Petru de Hudești, Uncleat de Zăbrăuți, Șteful de Șerbănești, Duma de Braniște, Lazăr de Tulova, Stan Bârlea de Voroneț, Vitolt de Ripujeni, Deneș Chropotowski, Stețco al lui Jurj de Toporăuți, Dămăncuș de Sirețel, Ioanăș de Șomuz, Sima al lui Mihăilaș din „Izgherț”, Mirea fiul lui Ravas (Litovoiu), Boris de Cuciur, Mic de Silișău”[3]. „Pe vremea lui Alexandru cel Bun încep a fi numiți, ca în Apus, boierii după moșii (Lupnic, Tulova, Voroneț, Toporăuți, Frătăuți, Serețel, Izghearțea, Cuciur, Silișău)”[4].

 

1742: Cele două sate, Vorniceni şi Liteni, au un destin asemănător, ba de vetre vag populate, ba de selişti pustii, până la ocuparea Bucovinei de către austrieci,, când doar „Litanii lui Bogdan” aveau 1 mazil, 2 popi şi 12 familii de ţărani.  Dar starea generală a localităţilor bucovinene era asemănătoare. „At the time of its incorporation into Austria Bukovina numbered scarcely six people per square mile.Populată, în mare majoritate cu ciobani şi ţărani, populaţia indigenă trăia fără a beneficia de serviciile vreunui medic sau farmacist, fără un sistem de securitate internă, pentru apărare din bandiţi, şi fără un sistem judiciar ca o măsură de protecţie împotriva capriciilor arbitrare ale claselor superioare. Paths rather than roads traversed the countryside, the province counted few bridges, and its largest towns of Suczawa, Sereth and Czernowitz had fallen into a state of urban decay after centuries of Ottoman neglect. Drumuri proaste, mai degrabă şleauri imposibil de traversat, poduri puţine şi oraşe mărunte, cele mai însemnate fiind Suceava, Siret şi Cernăuţi, dar deja căzute într-o stare de degradare urbană, după secole de neglijare. Czernowitz, later to become the provincial capital, was a town of some 200 mud huts, lacking even an adequate water supply.Cernăuţi era un orăşel cu aproximativ 200 de bordeie, lipsit chiar şi o aprovizionare corespunzătoare cu apă. Bukovina’s few elementary schools hardly touched the broad basis of illiteracy which extended to the nobility and the clergy.Câteva şcoli elementare, greu de atins în baza largă de analfabetism”[5]. Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii slatina, o selişte pustie[6], austriecii au înfiinţat, pe vatra vechii Tulova, în 1783, satul Ioseffalva, numit de români Tolva, românii aşezându-se pe vatra pustie, partea nordică, încă din acel an, iar secuii, 60 de familii, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii. Dintre românii care au venit din Transilvania, doar familia lui Timofteu Ursu şi cea a lui Ion Oprea, ambele, din Mica pe Someş, s-au stabilit, în 1778, la Tolva.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[7], din 1772-1773, înregistrează la Vorniceni, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „9 – toată suma caselor”, însemnând 3 femei sărace şi 6 birnici.

 

1783, octombrie 4 şi 8: „Pe timpul răpirii Bucovinei, săliştea Tolova a fost proprietatea mănăstirii Slatina. Tolova a fost unită cu săliştea vecină Vornicenii, la fel a mănăstirii Slatina, formând, astfel, satul Tolova. Fiind sălişte pustie, Austria a colonizat-o cu ceangăi, zicând noului sat Ioseffalva. La 1783, octombrie 4 şi 8, s-a făcut hotarnica săliştei Vorniceni. Ea se hotăreşte cu săliştea Tolova, cu satele Zahareşti, Stupca şi Drăgoeşti. Hotarul începe la Pârâul Tolova, de aici la Pârâul Roşu care se varsă în Părâul Tolova. Aici amândouă săliştele, Vorniceni şi Tolova, intră în Bucovina, tot cu Părâul Roşu în sus, până la Balta Saca zisa Balta arsă, unde se întâlnesc hotarele de la Vorniceni, Tolova şi Zahareşti. Aici Vornicenii părăsesc Tolova şi merg cu Zahareşti, la „Trii movile”, peste valea Vornicenilor până la Movila Neagră, unde se întâlnesc hotarele de la Vorniceni, Zahareşti şi Stupca. De aici cu hotarul Stupchii, peste părâul Stupchei, în Valea cu fântânele zisă şi Jităria, în sus la Părâul Negru, unde sunt hotarele de la Vorniceni, Stupca şi Drăgoieşti, de aici cu Drăgoieşti, Părâul Negru la vale, la valea Drăgoiasca, la vârful Ţapului, care desparte Vornicenii de Drăgoieşti, la Movila Prepeliţei, de aici la hotarul Bucovinei, până unde Părâul Roşu cade în Părâul Tolova”[8].

 

1783, octombrie 4 şi 8: Săliştea Vorniceni se hotăreşte cu Tolova, Zahareşti, Stupca şi Drăgoieşti. Hotarnica săliştei Tolova: Hotarul începe la frontiera Mol­dovei, la gura părâului Roşu, aci întră în Bucovina săliştile Vorniceni şi Tolova, pârâul Roşu în sus, la Balta Sacă, zisă şi Balta Arsa, unde se întâlnesc hotarele Vornicenilor, ale Tolovei şi ale Zahareştilor, Trii Movile, pârâul zis Valea Vornicenilor, Movila Neagră, unde se întâlnesc hotarele de la Vorniceni, Zaha­reşti şi Stupca, pârâul Stupchii, Valea cu fântânile zisă şi Jitari, pârâul Negru, hotarul Drăgoieştilor, pârâul Drăgoiasca, Vârful Ţapu, Movila Prepeliţei, pârâul Roşu şi pârâul Tolova”[9].

 

1785: „În 20 februarie 1785, Enzenberg și-a exprimat intenția de a plasa pe „valahii transilvăneni” mai mult în  Ocolul Ceremuş, dar acest lucru nu s-a întâmplat; dar aflăm că, în septembrie 1785, pe lângă emigranții maghiari, repatriaţi din Moldova, valahii au fost stabiliți și în Joseffalva, motiv pentru care Enzenberg a dorit să construiască o biserică „maghiară” și o biserică „valahă”, pe care preotul maghiar Martonffy nu le-a considerat necesare (!). În 1800, 351 de români și 561 de maghiari locuiau în Joseffalva sau Tolova”[10].

 

1788, iunie 23: „Fondul Religionar din Bucovina face schimb de moşii, dând moşiile Havorna şi Novoseliţa, din Moldova, şi primind [de la Cantacuzino] moşiile Corlata, Tolova, Teşăuţi şi Ipoteşti”[11].

 

1905: Biserica Arhanghelilor Mihail şi Gavril din Vorniceni a fost construită în 1905, paroh fiind cel al comunei bisericeşti Drăgoieşti şi Vorniceni sau Tolva Mică (Józseffalva), Gavriil BOCA, născut în 1877.

 

1621: În „Privilegiul general al Vornicului Coste Bucioc, prin care Gașpar Gratiani îi întărește toate moșiile, în „anul 7129, Apr. 31 de zile”, apar „și satul Horodnicenii, cu heleșteu și cu vadu de moară, pe pârâul Grădăștei, și satul Tulova, cu heleștei și cu mori, pre Șomuzul celu Mare, ce sunt în ținutul Sucevii”[12].

 

1785, septembrie 25, are loc sfinţirea satului Józseffalva[13].

 

În 1890, Józseffalva avea 992  locuitori. Primar era ungurul Petru Ferencz, iar învăţători – Andrei Varda şi Pastei Ursachi.

 

1892: O şcoală cu 2 clase a fost deschisă în Vorniceni în anul 1892[14].

 

1895: „Multă vreme catolicii din Vorniceni au avut o biserică din lemn, la fel ca celelalte sate maghiare din Bucovina. Datorită donațiilor adunate de către părintele Druzsbáczky, s-a construit biserica actuală, și a fost sfințită în 1895 de către părintele dr. Ferenc Robitsek din Nagymaros, comitatul Pest din Ungaria, care a fost și secretarul Asociatiei Sf. László. După plecarea maghiarilor in 1941, biserica a fost preluată de către ortodocsi. Până în anul 1842, satul nu a beneficiat de un preot numit oficial. În 1842 a fost trimis Botkowsky de către epicopia din Lvov și la întelegere cu guvernul maghiar.[15] Ceilalți preoți cunoscuți de noi au fost următorii: Gyurovits Albert – 1838-1 septembrie 1849 (a decedat la Vorniceni la 1 septembrie 1849, mormântul său se află în cimitirul vechi și a fost preluat în 1868 de către familia preotului Botkowsky); / Botkowsky Márton – 1842-1849 capelan, până-n 1868 preot; / Druzsbáczky György – 1868-1897; / Gál Antal – 1920-tól; / Baron Rónai Antal[16] – 1931-1932; / Dr. Németh Kálmán – 1932-1941”[17].

 

1900: „Drăgoieşti, comună rurală şi parohie cu Vornicenii sau Tolova mică (Ioseffalva), cu moşie mănăstirească şi boierească în Bucovina, capitala judeţului: Gura Homorului, are 3.110 locuitori (2454 ort., 593 rom. cat., 17 protest. şi 46 mos.), cu 2 şcoale primare, una în Drăgoieşti, de 2 cl., şi alta în Vorniceni, de 1 clasă / [Dr. I. G. Sbiera]”[18].

 

1905: Biserica ortodoxă a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril din Vorniceni s-a construit în 1905, paroh fiind cel al comunei bisericeşti Drăgoieşti şi Vorniceni sau Tolva Mică (Józseffalva), Gavriil BOCA, născut în 1877.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ioseffalva (sau Tolova), comună rurală, districtul Gurahumorului, aşezată pe pârâu Stupca, afluent al Hrăniţii. Suprafaţa: 7,06 kmp; popu­laţia: 992 locuitori, parte români, parte maghiari; religii gr. or. şi rom. cat. Cuprinde, pe lângă vatra sa­tului, şi târla Podul-Tolovei. Este situată lângă drumul districtual Suceava-Gurahumora; are o şcoală populară românească, cu o clasă, şi o alta ma­ghiară, o biserică romano-catolică; s-a asigurat teren pentru construi­rea unei biserici filiale greco-ortodoxe, atenenţă a parohiei din Drăgoeşti. După vechi tradiţii, această localitate se numea Vorniceni şi era un sat pendinte de ve­chea comună Drăgoeşti, având sediul un pârcălab (se numea Tulova şi era reşedinţă pentru un vornic de Tulova, precum Drăgoi sau Oană – n. n.). După desfiinţarea acestui sat, a rămas în locu-i un teritoriu, care, la 1776, era în proprie­tatea Mitropoliei din Iaşi, de la care, un an mai târziu, a trecut în stăpânirea boierulul Ionache Cantacuzen. La 1786, s-au aşezat pe acest teritoriu numeroase colonii de maghiari, care au înfiinţat co­muna de azi, Ioseffalva, nu­mită astfel în onoarea împă­ratului Iosef al II-lea. O mulţime de monede şi arme turceşti, găsite aci, pare a învedera că vechiul sat a fost ocupat odată de turci. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi cu creşterea vi­telor. Comuna posedă 586 hectare pământ arabil, 73 hectare fânaţuri, 4 hectare 50 ari grădini, 12 hectare imaşuri. Se găsesc 78 cai, 428 vite cornute, 323 oi, 322 porci şi 32 stupi. La Şipot, fermă pendinte de moşia cu administraţie specială Tolova Mică, districtul Gurahumora[19]Podul-Tolovei, târlă, pendinte de comuna rurală Ioseffalva (Tolova), districtul Gurahumora[20]. Tolova-Mică, moşie cu administraţie specială, districtul Gurahumora. Cuprinde, pe lângă mosia Tolova-Mic propriu-zisă, şi ferma la Şipot. Suprafaţa; 1,91 kmp; populaţia: 23 locuitori, aproape toţi israeliţi. Are 5 case”[21].

 

1931: „În data de 14 iulie 1931 era o zi toridă. Cu toate acestea omenii erau pe ogoare, acasă rămânând numai copii și bătrânii care-i îngrijeau. Incendiul a izbucnit dupăamiază devreme în vestul satului și în scurt timp a ars biserica reformată monument istoric, parohia reformată și o treime din sat. Németh a fost catolic. Nu a stat mult pe acolo, pentru că în 1932 a fost mutat la Vornicenii Mari. Au trecut câțiva ani, și a izbucnit un incendiu și la Vorniceni (18 mai 1939). Este o coincidență vizibilă că unde mergea el îl urmărea și focul, ca pe un piroman. Németh a scris și o carte (Százezer szív sikolt- O sută de mii de inimi strigă), unde foarte frumos și cu lux de amănunte descrie focul. Problema este cu această carte, că a fost scrisă în stilul romantic al secolului al 19-lea, unde nu adevărul contează, ci influențarea cititorului, în așa fel încât să suspine și să lăcrimeze mai mult. Niciodată nu am mai primit o carte cu o așa mare rezervă, ca a lui. Numărul maxim al maghiarilor din Bucovina dacă atingea cifra de 14 mii, deci consider că Németh a luat în calcul și ceangăii din Moldova când a dat titlul cărții. / El scrie despre focul de la Vorniceni, că a pornit de la un anume Ilie Berar care stătea în josul statului, el fiind singurul român de acolo printre unguri. Și în acest fel încep problemele. În 1939 josul satului era deja amestecat, maghiari-români, cu toate că maghiarii erau majoritari acolo. De acest lucru ne putem da seama din cataloagele școlare, unde pentru anumiți ani au fost înregistrate și numerele de la case. În urmă cu aproximativ 10 ani am vorbit la Vorniceni cu câțiva bătrâni care s-au născut acolo, prin 1933-1938. Iar concluzia în legătură cu josul satului format exclusiv din maghiari nu stă în picioare. Și atunci care ar putea fi originea focului? / Vecină cu casa lui Berar era o alta, sau mai bine zis șura unui maghiar, și de fapt de acolo a pornit focul. Pentru că dacă ar fi pornit de la Berar, nu aveau timp vecinii să-i salveze toate bunurile din casă, înainte să ardă și casa lui. Cel pe care-l arătau cu degetul ca autor al focului era un copil, căci el nu putea fi acuzat de către autorități. Având un handicap sever, acesta nu putea nici să mănânce singur, darămite să se joace cu chibriturile. Cică a vrut să-și facă un fel de popcorn în șură. Dar este curios lucru dacă ținem cont că și focul din Vița a pornit dintr-o șură, acolo se presupune că se jucau de-a pârlitul porcului tot niște copii. Și oricum ar fi fost, a ars jumătate din Vorniceni. A fost un moment bun pentru ca agitatorii naționaliști, poate și șovini, să își înceapă activitatea. Maghiarii erau instruiți să dea vina pe Berar, deci pe români, și și în acest fel vor primi ajutor de la statul maghiar pentru reconstrucția caselor arse. În același timp și locuitorii români erau educați să dea vina pe maghiari, pentru a primi ajutoare de la statul român. Însă după cum a declarat acum câțiva ani regretatul Gergely Szőts din Țibeni, primii care au sărit în ajutorul celor păgubiți au fost cei din celelalte patru sate maghiare. / Registrele bisericesti redactate de Németh sunt cele mai ciudate pe care le-am studiat până acum. S-a întâmplat nu odată, să fie trecută data decesului dar fără numele decedatului, sau data botezului dar fără numele copilului. În alte cazuri a menționat copilul dar pe părinți nu, deci a înregistrat datele foarte superficial. Și toate acestea îi sunt iertate de către urmași, fiindcă el a fost cel care i-a repatriat. / În cartea sa autorul ne informează, că între anii 1867-1875 a fost o epidemie fără semăn în Vorniceni: “între anii 1867-75, deci în decurs de 8 ani, 113 copii au fost uciși la Vorniceni de difterie și rujeolă…la Ferenc Péter iarăși sunt trei copii decedați, Ágoston de șapte ani, Szabina de șase ani și Katica de patru ani.” Însă în registrele decedaților, redactat tot de el, Ágoston, Szabina, Katica și Titusz au decedat între 17-23 septembrie 1877. Cercetând decedații din perioada amintită și copii până la 15 ani, numărul acestora ajunge la 144. Dar și aici intervine un mare semn de întrebare, pentru că preotul a făcut înmormântări nu numai la Vorniceni, ci și la catolicii din localitățile de lângă Vorniceni: Ilisești, Stupca, Cacica, Berchișești, Obcina, Stroiești, Zăhărești, Măzănăești, Corlata, Brăiești, Sileni, Valea Seacă, Miceștim și Drăgoiești. Deci nu este vorba numai de Vorniceni, ci de încă 14 sate, dar toate decesele sunt trecute în registrul decedaților de la Vorniceni. Anul 1875 a fost cel mai catastrofal pentru copii din Vorniceni, atunci au decedat 37 de prunci”[22].

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941 – Tribunalul Iaşi[23]: Malcinschi Severin, elev, cu ultimul domiciliu în Suceava, Ştefan cel Mare, născut în comuna Vorniceni, judeţul Suceava, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională şi 2 ani interdicţie, conf. art. 258, 259, 260 din codul penal”.

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[24], următorii învăţători şi învăţătoare: Tudose Vasilica, comuna Vorniceni, jud. Suceava, media 7,56, şi Şusca Ioan, comuna Vorniceni, jud. Suceava, media 7,33”.

 

1947: Este transferat învăţătorul „Tudose Gheorghe, de la Vornicenii Mici, la Ilişeşti”[25].

 

 

[1] Gonţa, Alexandru I., Documente privind Istoria României, Indicele numelor de persoane, Bucureşti 1995, p. 377

[2] AŞSP, Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, I, Bucureşti 1975, p. 82, 83

[3] Iorga, Nicolae, La cronologia vechii domni moldoveni, Academia Română, Memoriile Secțiunii Istorice, Seria III, Tomul XII, 1931,p. 39

[4] Iorga, Nicolae, Ștefan cel Mare și Mănăstirea Neamțului, București 1910, p. 14, nota 18

[5] Ibidem, pag. 257

[6] Bogdan, I., Sămile mănăstirilor de ţară din Moldova pe anul 1742, în Buletinul Comisiei istorice a României, Bucureşti, 1915

[7] A.Ş. Mold., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 346

[8] Arh. Stat. Cernăuţi, Liber Fundafionum III 188-193 – apud Bălan, Teodor, Documente bucovinene, III, 1573-1720, Cernăuţi 1937, p. 192

[9] Tot aici, Liber Fundationum III, 189-193 – apud Bălan. Teodor. Documente bucovinene. IV, 1720-1745, Cernăuţi, p. 138

[10] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 121, 122

[11] Liber Haereditatum bonorum extraneum cleri1193-199 – cf. Bălan, Teodor. Documente bucovinene, III, 1573-1720, Cernăuţi 1937, p. 193, note

[12] Iorga, Nicolae, Noi documente basarabene, București 1914, p. 10

[13] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 20

[14] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1907 p. 96

[15] Idem Foki-Solymár-Szőts, pag. 123.

[16] După unele surse se chema Aurél – (Seres Attila)

[17] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 90

[18] Diaconovich, Dr. C., Enciclopedia Română, Tomul II, Sibiu 1900, p. 212

[19] Grigorovitza, p 127

[20] Grigorovitza, p. 166

[21] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 118, 119, respectiv pp. 225 şi 226.

[22] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, pp. 30, 31

[23] Monitorul Oficial, Nr. 115, 17 mai 1941, pp. 2684-1686

[24] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[25] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iunie 1947, p. 4911

 

 

Alte fotografii de la lansarea monografiei satului, lucrată de Alexandru Cozaciuc:

 

 

 


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iordăneşti

 

Ţărani din Iordăneşti

 

 

IORDĂNEŞTI. Sat vechi, dar cunoscut, în vechime, sub numele de Ardăneşti, Iordăneştii, satul de pe Siret din megieşia localităţilor Carapciu pe Siret, Cupca, Ropcea, Cuciurul Mare, se întinde pe valea pârâului Hatniul, de la obârşie, şi pe pârâul Turii, unde există, îngropată în pământ, o vatră veche, care s-a pustiit, devenind selişte.

 

1761, august 16: „Grigore Haşdău, mazil, de bună voie şi de la nimeni silit sau forțat, ci din voia sa bună şi din sufletul său adânc, considerând că a rămas necăsătorit pentru că milostivul Dumnezeu îi amintește de sufletul său păcătos, el și-a spălat toate relele din sufletul său pentru a obține iertarea păcatelor sale, dăruind Sfintei mănăstiri Putna, la care avea să devină călugăr, un sat numit Iordăneşti, pe care l-a moștenit direct de la părinții săi și care se află în ţinutul Suceava, pe râul Siret, punând în mâna sfinţitului Egumen toate dresele pe care le avea asupra acestui sat și întregul sobor al sfintei mănăstiri Putna a primit satul celui care a încercat să facă, prin această donaţie, să facă propria lui familie din partea celorlalți. Dacă cineva ar încerca să strice acest uric de danie, el să aibă parte de un mare și îngrozitor blestem. Din anul 7269 (1761) 16 august”. 1761, septembrie 28: Pentru că a[1]cest domn a dăruit sfintei mănăstiri un sat al său, și anume satul Iordăneşt, din ţinutul Suceava, între Carapciu și Ropcea, situat pe ambele părți ale Siretului, precum şi toate dresele şi scrierile vechi, pe care le-a avut în acest sat, părintele egumen i-a scris pe el și pe părinții săi în cartea memorială a sfintei mănăstiri, ca să-i comemoreze pentru totdeauna. Egumenul numit și soborul mănăstirii numite, ținând cont de traiul acestui domn, atâta timp cât va fi în viață i-au oferit veniturile acestei proprietăți. După moartea sa, însă, mănăstirea trebuie să folosească și să beneficieze de dania aceasta. În anul 7269 (1761) 28 septembrie”.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Iordăneşti din Ocolul Berhometelor „15 – toată suma caselor”, însemnând 1 ruptaş, 4 femei sărace şi 10 birnici.

 

În 1774, Iordăneşti avea 13 familii de ţărani (67, în 1784). Format din două cătune, Pribanul şi Slobozia Ropcei, Iordăneştii sugerează rădăcini ale reînvierii prin toponimele părţilor de sat: Blându, Bostaneni, Mihalacheni, Opaiţeni, Tomiceni etc.

 

În 1843, biserica Sfântul Arhanghel Mihail din Iordăneşti, patronată de Împăratul Austriei, cu 1.139 enoriaşi, era slujită de preotul administrator Constantin HOSTIUC. În 1876, când, alături de Împărat, patron bisericesc era şi Alexandru de GRIGORCEA, paroh era Constantin HOSTIUC, numărul enoriaşilor ajungând la 1.890. În 1907, biserica nouă din Iordăneşti, construită în 1898, sfinţită în anul 1900 şi închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, îl avea paroh pe Teofil SAUCIUFC, născut în 1857, preot din 1881, paroh din 1887, cantor fiind, din 1899, Emilian PALIEVICI, născut în 1871.

 

1854: „La 16 ianuarie 1854, Direcția Finanțe a decis soluționare cererii depuse de 20 de familii galiţiene, care au renunţat la emigrarea în Moldova și au rămas la Iordăneşti, pe Siret, în Bucovina, timp de câțiva ani (din 1844?). În 1852, aceștia au numărat 82 de capi de familie. Au fost nevoiţi să renunțe la emigrare, deoarece negocierile de colonizare nu au fost încă finalizate și nu existau locuri de așezare a lor în Solca”[3].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[4].

 

1882: O şcoală cu 3 clase a fost deschisă în comună în anul 1882[5].

1889: Volumul 15, paginile 32 și 33 (Descoperiri în Bucovina). Conservatorul C. A. Romstorfer. „Un ciocan străpuns, alcătuit din diabizi (grup de pietre verzi, verde-intens), lustruit destul de lin pe suprafața sa și mai ales în interiorul perforației sale conice; incisivul este neted, parțial zimțat; suprafața ciocanului, în formă ovală, este aspră. Abraziunile de la marginea dintre săpătură și suprafață se datorează țăranilor care au găsit toporul, în primăvara anului 1885, în Iordăneşti, pe malul Siretului, după o revărsare a acestuia. Cele mai mari dimensiuni sunt: ​​lungimea 80, lățimea 42 și grosimea 35 mm; gaura are, pe de o parte, 18, pe de altă parte, 22 mm diametru. Marginea ușor convexă este lungă de 28 mm, suprafața ciocanului măsoară 20 mm lățime, iar grosimea pălăriei măsoară 24 mm; proprietar este domnul Kolakowski, redactor al Gazeta Polska din Cernăuți”[6].

 

În 1890, comuna Iordăneşti avea 1.670 locuitori. Primar era Ioan Floare Bojescul, învăţător – Eugenie Nemeş, paroh – Teofil Sauciuc, iar cantor bisericesc – Dimitrie Palievici.

 

1903: Însoţirea raiffeisiană s-a înfiinţat în primăvara anului 1903, din iniţiativa preotului Teofil Sauciuc.

 

1907: „Duminică, în 24 martie, a ţinut dl Cuparencu o adunare în Iordăneşti, cu scopul de a desfăşura poporenilor, adunaţi în număr de 50, programul său de deputat. Impresia ce am câştigat-o de la demersul adunării acesteia e corespunzătoare intenţiunilor serioase ale dlui Cuparencu. Intenţiunile serioase ale „pseudodemocratului” Cuparencu reies eclatant din promisiunile făcute, cu ocaziunea adunării din Iordăneşti. Fiind domnia sa aderent al partidului pseudodemocrat, ceea ce domnia sa, cu puţin timp înainte de adunare a negat-o, zicând că nu e compatibil cu simţul de onoare al dumisale de a fi partizan al programului pseudodeinocratic şi după alegerea dumisale de deputat; deocamdată însă n-ar putea să se lase de programul pseudodemocraţilor, deoarece învătătorimea este de partea sa. Între altele, a promis dl Cuparencu ţăranilor din Iordăneşti că va stărui, ca deputat, într-acolo ca să se schimbe legile statului şi că, prin intervenţia dumisale atotputernică, ţăranii nu vor plăti mai mult birul, iar copilele ţăranilor vor fi scutite de obligământul de a cerceta şcoala. Domnia sa a îndemnat indirect poporenii să facă datorii, pentru că a promis că va stărui într-acolo ca ţăranilor îndatoraţi să nu li se poată vinde la licitaţie averea întreagă, ci numai pe jumătate, în mod analog ca şi cu salariul amploiaţilor. Oare nu contribuie promisiuni de felul acesta la demoralizarea poporului? Crede dl Cuparencu că poate încă trece, pe baza tacticii acesteia atât de ridicule, ca candidat serios? Dacă adunarea din Iordăneşti a luat în mare parte un demers de tot liniştit şi dacă dl Cuparencu, căruia o deputăţie îi va rămânea pururea un „ideal” – la această concluziune suntem îndreptăţiţi chiar în urma adunării din Iordăneşti – a putut să-şi finească voroava sa, care s-ar putea asemăna, în ce priveşte forma şi logica unui aşanumit „Bierschwefel”, obişnuit la întâlnirile şi întrunirile străine, aceasta este de a se mulţămi numai parohului local, Teofil Sauciuc, căruia, ca unui adevărat păstor, îi urmează turma întreagă a poporenilor şi care, în complezanţa sa, a binevoit a primi chiar şi conducerea adunării acesteia. În cuvintele sale de deschidere, domnia sa a accentuat că poporenii, întru a căror luminare stăruieşte oricare păstor sufletesc şi romîn adevărat (prin alte mijloace însă decât prin eliberarea copilelor de la obligământul de a îmbla la şcoală – Nota redacţiei), să nu se încreadă orbiş cuvintelor oricăruia, care ar veni cu un program oarecare, ci din cei chemaţi să aleagă numai pe acela care, lipsit de orice egoism particular şi interese de partid egoist, ar putea apăra demn interesele poporului român. „În urmă, iubiţilor poporeni”, astfel a vorbit parohul local, „ţineţi-vă de acel candidat care vi s-a prezenta înaintea domniilor voastre cu cele mai puţine (însă realizabile) promisiuni”. Se-nţelege că programul desfăşurat de dl Oberbereznic (Cuparencu era inginer silvic – n. n.) a fost ascultat, primit cu multă răceală şi poporul adunat a aflat de bine a nu-l proclama pe domnia sa de candidat. / Iordăneşti, în 24 Martie 1907”[7]. „În Iordaneşti, învăţătorul Prodanciuc a poruncit ca părinţii şcolarilor să vină la şcoală, cu testimoniile acestora, şi să aducă şi ţidulele de votare. Aici, cu făgădueli că nu vor mai plăti pedeapsă, că copiii lor vor fi liberi de şcoală şi mai ales dacă vor vota pentru dommd Iancu cav. de Cuparenco, a sedus pe toţi şi oamenii s-au lăsat ademeniţi şi au permis să li se înscrie în ţidule numele acestuia. Ba şi pe acasă, pe la oameni, îmbla şi, neaflând pe un gospodar acasă, a silit pe femeia acestuia să-i aducă ţidula, în care a introdus numele lui Cuparencu. Acest caz e arătat şi la judecătorie”[8].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iordăneşti (sau Hălăceni), comună rurală, districtul Storojineţ, situată pe ambele maluri ale Siretului mare, între Ropcea şi Carapciu. Suprafaţa: 23,30 kmp; popu­laţia: 1.755 locuitori, numai români, de religie gr. or. Este aşezată lângă drumul districtual Storojineţ-Petriceanca şi lângă linia ferată Storojineţ-Hliboca. Are o şcoală, cu o clasă; o biserică, cu hramul „Sfinţii Ar­hangheli Mihail şi Gavril”, care deserveşte şi cătunele Slobozia Ropcei şi Pribanul. A fost, mai întâi, în posesia mănăstirii Putna, apoi a boierului Iordache Balş şi, mai târziu, a mănăstirii Moldoviţa. La 1776, o jumătate se găsea în posesia răzeşilor, iar cea­laltă jumătate în posesia mazilului Nicolae Lescoi. În Iordăneşti, pe malul Si­retului, s-a găsit o secure de piatră. Populaţia de aci se ocupă cu agricultura şi creşterea vi­telor. Comuna posedă 1.343 hectare pământ arabil, 227 hectare fânaţuri, 23 hectare grădini, 253 hectare imaşuri, 560 hectare păduri. Se găsesc 103 cai, 1.242 vite cornute, 45 oi, 309 porci, 248 stupi. Iordăneşti (sau Hălăceni), mo­şie boierească, aparţiitoare vechii familii moldoveneşti Grigorcea şi formând, împreună cu Carapciul pe Siret, o singură moşie, cu administraţie spe­cială”[9].

 

1914: Grigori a lui Gheorghe Opaiţ, născut în Iordăneşti, la 14 martie 1880, a plecat, la 1 august 1914, la război şi ar fi murit, cam pe la începutul lunii septembrie 1914, în luptă, la Halici. Până în prezent, n-a sosit nici o ştire despre el. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Ilianei Opaiţ, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[10].

 

1916: La Colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă a contribuit şi genistul din „Arbeiter Abtig I/41” Bojescul Teodor, din Iordăneşti, cu 50 fileri[11].

 

1919:  Din Comisiunea agrară de ocol Storojineţ  făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Andrei Carp, agricultor, Iordăneşti”[12].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Grigorcea Iancu cav. de, Carapciu pe Siret (Iordăneşti)”[13].

 

1941: În 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă, au căzut, printre cei două sute de români, care au căzut victime ale masacrului bolşevic, şi cinci săteni din Iordăneşti, Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiţ a lui Mihai şi Constantin Molnar.

 

1941: A fost numit învăţător la Iordăneşti „Seiciuc At. Dumitru, seria 1936, media 7,65, numit în com. Iordăneşti, Malul Drept, jud Storojineţ” [14].

 

La Iordăneşti s-a născut poetul Mircea LUTIC (29 mai 1939).

 

 

[1] Cotlarciuc, Nico, Stifterrecht und Kirchenpatronat im Fürstentum Moldau und in der Bukowina, Stuttgard 1907, p. 201

[2] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 336

[3] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, p. 94

[4] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 33, 1876 p. 70, 1907 p. 146

[6] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[7] Apărarea Poporului, Nr. 24, Anul II, duminică 31 martie stil nou 1907, p. 2

[8] Apărarea Poporului, Nr. 39, Anul II, duminică 19 mai stil nou 1907, p. 2

[9] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 118

[10] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[11] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[13] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[14] Monitorul Oficial, Nr, 249, 20 octombrie 1941, pp. 6452 şi următoarele


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Ilişeşti

 

 

 

ILIŞEŞTI. În vreme ce biserica de la Ilişeşti este menţionată, în 11 iulie 1428, alături de alte 49, închinate mănăstirii Bistriţa, în uricul lui Alexandru cel Bun, o parte a satului Ilişeşti, numită, în 29 noiembrie 1443, Săsciori, apare într-un uric al lui Ştefan, fiul lui Alexandru cel Bun, dar numele Ilieaşinţi apare, pentru prima dată, în 15 martie 1490, când printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare Episcopiei de Rădăuţi, se afla şi „a 35-a biserică, la Ilieşiniţi, cu popă”.

 

1517: Satul aparţinuse lui Petru, fiul lui Paşcu Hăciugă, iar Cozma Şarpe îl cumpărare de la nepoţii acestuia, Gavril şi Romaşco, feciorii Sorei, dar îl schimbă, în 26 decembrie 1517, pentru alte sate.

 

1572: În 1 ianuarie 1572, Bogdan Vodă întărea Mariţii, fata lui Moţocel, jumătate din satul Ilişeşti. În 20 mai 1610, Constantin Movilă întărea Mariţii doar un sfert de sat, cumpărătura lui Moţocel de la Gavril şi Nastea, copiii Anuşcăi, în 1611 cumpărând vornicul Gligoraş Gherman, nepotul Mariţii, moşioara Odochiei, jupâneasa lui Nacul, feciorul Maricuţei uşeroaia. Şi tot în 1611, Constantin, fiul Nacului de Ilişeşti, vindea alte 2 părţi din Ilişeşti lui Gligoraş Gherman, care mai cumpără moşioare şi de la Vasile, feciorul popii Păcurar, şi de la Savin Boghian, totalul moşiei lui ilişeştene ajungând la un sfert de sat.

 

1617: În 1617, o parte din sat şi-o disputau doi dintre stăpânii lui, Nechita Popşescul şi cumnatul lui, Dumitru Solomonescu, iar Radu Vodă porunceşte, în 4 aprilie, lui Zaharia Tăutul şi lui Constantin uricar să meargă la Ilişeşti şi să cerceteze pricina. Popşescul stăpânea a patra parte din sat, după cum se poate deduce din uricul din 26 iunie 1625, prin care nepoţii lui (trecut, în uric, Popşea), Ionaşco Moga şi popa Păcurar, primesc întăritură pentru moşia „Ileşeşti, a patra parte, partea din mijloc”.

 

1668: În 15 octombrie 1668, Nastasia Pelin, Angheluşe şi Toader din Ilişeaşti se înfăţişează divanului lui Iliaş Alexandru Vodă, revendicând partea din „Ilişeaşti, cu vecini şi cu mori, şi cu tot venitul lui Pelin vistiernic”, pe care o stăpânea Andriaş medelnicer, feciorul lui Todiraşco logofăt” şi care va rămâne stăpânul acelei părţi de sat până în 16 noiembrie 1668, când face „zapis de danie acii cucoane, Irinii, fata Nastasiei Pelin”.

 

1671: Irina Pelin, jupâneasa lui Alexandru Cercheazul, pierde zapisul de danie, iar un răzeş profită de întâmplare, încercând, fără succes, să obţină uric, în 19 august 1671, pentru acea moşie, care ar fi aparţinut tatălui lui Andriaş medelnicer, Todiraşco logofăt, şi care l-ar fi cumpărat „de la Ion Popşulescul şi de la popa Păcurar, şi de la alţi răzeaşi din Ilişeaşti”. Irina Pelin şi bărbatul ei, Alexandru Cercheazul, primesc danie, în 5 aprilie 1673, şi partea de sat a mamei sale, Nastasia Pelin, adică „a patra parte de sat şi casele din Ilişeaşti, care sănt făcute de mine, cu jupănul mieu…, cu vad de moară şi cu fănaţe, şi cu eleşteu în ţarină, şi cu branişte în pădure, şi cu doi vecini, anume Constantin Ivul, cu feciorii săi, şi Timco Rusul, cu feciorii săi”.

 

1701: În 24 iulie 1701, Angheluşa, fata Nacului de Ilişeaşti, vinde vornicului Ionaşco Isăcescul, pentru 30 lei turceşti, „a me dreaptă ocină şi moşie den partea Nacului, unde au ţinut cu logofătul şi cu Marie Peliniasă”.

 

1714: Cumpărând moşia Ionaşco Isăcescul ctitoreşte mănăstirea Ilişeşti, pe care începe să o înzestreze cu moşii, inclusiv una din vecinătatea sfântului lăcaş, cumpărată de la mănăstirea Moldoviţa cu 100 lei turceşti şi dăruită ctitoriei sale în 21 iunie 1714. Biserica din Ilişeşti, ctitorită în 1714 de mazilul Ionaşcu ISECESCUL şi de jupâneasa Alexandra, era slujită, în 1843, de parohul Georgie BUCEVSCHI, numărul enoriaşilor ajungând la 1.146. În 1876, numărul enoriaşilor ajunsese la 1.760, paroh fiind Nicolai BACINSCHI. În 1907, paroh era tot Nicolai BACINSCHI, născut în 1818, preot din 1844, paroh din 1847, preot cooperator fiind Vichentie SIMIGANOVSCHI, născut în 1863, preot din 1891, iar cantor, din 1894, Dometie SCRIPCARIU, născut în 1869.

 

1733: Maria Pelinoia lasă moşioara ei, în 23 septembrie 1733, tot mănăstirii Ilişeşti.

 

1737: În 14 mai 1737, pentru că Ionaşco Isăcescul murise fără să lase un testament, Grigori Ghica Vodă întăreşte ctitoriei sale, mănăstirea Ilişeşti, „trii părţi de sat de Ilişeşti, fără a patra parte ce easte omenească”.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Mănăstirea Ilişeştii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „49 – toată suma caselor”, însemnând 33 scutelnici ai mănăstirii, 13 panţiri isprăvniceşti, 1 femeie săracă, 1 popă şi 1 jidov.

 

În 1774, satul Ilişeşti avea 40 familii, iar în 1775, când ţinea de Ocolul Moldovenesc, avea, împreună cu Braşca, (Briaţca, în recensământul lui von Spleny) 31 familii de ţărani şi 13 familii de călăraşi.

 

1762: Pe moşia mănăstirii Ilişeşti se aşează, în perioada 1762-1778,  50 de familii de emigranţi transilvăneni. Din Sărsig vine vornicul Vereş LUPU, din Blajeni, Roman OLAR, din Vereşhaza, Maria lui GRIGORE şi Moldovan GRAROCEAN, din Căila, Masai şi Gavril ALEXA, Costan IOAN, Ion PĂCURĂ şi Precop a ILIEI, din Bârgău, muzicantul Petru OBITAŞ şi Ioan MOLDOVAN, din Enciu pe Someş, Filip MOLDOVAN şi Precop ILIE, din Lomoşeni, Ioniţă SICRIAŞ, din Pintic, Ioan HEGHIDUŞ, din Topliţa, Gheorghe JAUCĂ, scripcarul Papa LUCA şi Teodor LUCA, din Bosmuş, Grigore şi Teodor VAŞINCĂ, din Slatina, Martin ORĂŞ, din St. Andraş, George şi Gavril SPODAR, Timuş SERINDAN, din Cintiş, Precop BOID şi Petre POPEI, din Orhei, Costan FLOREA, Iacob şi Lupu CUCU şi Ştefan GRAROCEAN, din Budacul de Sus, Orăş MOLDOVAN, din Prislop, Vasile RUSU, Sandu MOLDOVAN şi Andriaş MERSURLEI, din Bretea pe Someş, Nicolai ORTELI, Ştefan TOMOIOAGĂ, Ştefan TUDOR şi Grigore NICOLA, din Chintelec, Ioan MOLDOVAN, din Ernei, Nichita PETRU, din Feldru, Dumitru CHIRILĂ, din Nimigea, Ioan PIUŞĂ, din Glodeni, Ilie POP, din Bistriţa, Ion RUSU, Vasile HORDA şi Ieremie MOLDOVAN, din Odorhei pe Someş, George FLOREA, Florian NATU şi Nichita LUPUL, iar din Leşu Ilvei, Miron MOROŞAN.

 

1782: În 26 noiembrie 1782, după cum declara în faţa Comisiei cezaro-crăieşti de delimitare a proprietăţilor în Bucovina, Vasile Calmuţchi stăpânea un sfert de sat Ilişeşti (Braşca), zestrea lui Vasile Calmuţchi, care s-a însurat cu fata lui Gligoraş Gherman, sfert de sat trecut, apoi, la Sandul Calmuţchi, iar de la el la Vasile, dar mereu împresurat de mănăstire. Mănăstirea Ilişeşti trebuia să stăpânească o jumătate şi trei pătrimi dintr-o jumătate de sat.

 

În 1784, şi în baza emigraţiilor transilvănene, Ilişeştii aveau 142 familii.

 

În 1785, fraţii Vasile, Gavril şi Vasile Calmuţchi declară că o treime din a patra parte din satul Ilişeşti, din cea numită Braşca, aparţine surorii lor, Aniţa, jupâneasa lui Dumitraş Tăutul.

 

În 1787, câteva din cele optzeci de familii de colonişti germani, sosite din Renania, din Bavaria şi Baden-Württemberg, s-au aşezat la Ilişeşti, dar şi la Braşca. Printre alţii, „de la Kieselbronn, lângă Pforzheim, un oarecare Friedrich Zachi venise în Bucovina și se stabilise, împreună cu alte familii, în Ilişeşti. După zeci de ani, tânărul călăreț Johann Georg Zachi din Ilişeşti a ajuns în Germania, în patria sa veche, și acolo le-a povestit rudelor sale despre condițiile din țara pustie a Răsăşitului. Un membru al familiei înfloritoare Zachi, domnul Johann Zachmann, din Groapa, lângă Ilişeşti, mi-a oferit scrisorile acestea de o mare bogăție de materiale culturale și istorice. Se povesteşte că un emigrant a fost nevoit să-și schimbe reședința de patru ori, în Galiţia, până când a găsit o casă în Zaleszc. Aflăm că, de zeci de ani, emigranții au primit diverse sume de bani din patrie, unii fiind sprijiniţi şi cu câte o parte din moștenire. Părinții își vând boii, acasă, și înjugă vacile la plug, ca să trimită bani fiicei emigrate în Răsărit”[2].

 

1788, Hacquet: „Iliceşti sau Ilişeşti este, de asemenea, o fostă mănăstire de călugări, al cărei egumen sau stareţ era arhimandritul întregii Moldove de Sus. Când au luat austriecii ţara în stăpânire, era un oarecare Meletie superior al mănăstirii. Cum acest om era foarte capabil, a fost făcut vicar general. Cum, însă, ducea o viaţă destul de slobodă şi de puţin aşezată, căci avea, în mănăstire, haremul său ascuns, nu a voit să aştepte desfiinţarea mănăstirii sale, după care ar fi trebuit să se obişnuiască cu înfăţişarea socotelilor şi cu un trai modest, ci a găsit cu cale să se facă nevăzut, împreună cu o sumă însemnată de bani, şi trăieşte, acum, într-o altă mănăstire a principatului Moldovei, dar nu cu prea mare îndestulare. Şi aici, pe lângă această mănăstire, s-a întemeiat un sat pentru coloniştii germani. Acesta era al optulea şi ultimul pe care l-am văzut în această provincie nouă, toate foarte bine aşezate şi, măcar că locuinţele, ca şi grajdurile şi şoproanele, sunt din lemn, sunt, totuşi, foarte bine făcute, dar este păcat că nu poţi, niciodată, să te aştepţi, din partea imigranţilor, la ceea ce sperai de la ei, după cum va arăta şi viitorul… De la Ilişeşti, înaintând, mai departe, spre sud, unde se ajunge la punctele de graniţă Corlata şi Capu Codrului, am găsit, la trecerea mea prin această ţară, avanposturile corpului austriac, în palăncile şi întăriturile care apărau, aici, o cale de comunicaţie secretă, care ducea, din Transilvania, tot mereu prin munţi, până în Galiţia (N.N.: este vorba de „drumul sării”, cum a rămas cunoscut, care venea, dinspre Bistriţa, pe Tihuţa, prin Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului şi Păltinoasa, apoi, prin Cacica, Solca, Horodnic şi Vicove, ducea la Cernăuţi), în care voiau să năvălească turcii, care înaintaseră până la Baia”[3].

 

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, menţiona „Şoseaua de la Cernăuţi, prin Suceava, Gura Humorului şi Dorna, la Bistriţa, în Transilvania, care este, totodată, şi drumul de poştă. Numai porţiunea de la Suceava, la Gura Humorului, nu este făcută şi există o propunere să fie dusă prin Ilişeşti şi Sf. Ilie, pentru ca să se apropie de localitatea cu ocna, Cacica, şi să se facă legătura cu ea”[4].

 

1789: O şcoală germană, cu 6 clase, funcţiona în comună din 1789, şcoala românească cu 6 clase fiind deschisă în 1859[5].

 

1802, Rohrer: „Taxele pentru drumuri, bariere şi poduri, înainte de anul 1793, când au fost încredinţate, pentru prima oară, inspectoratului vămilor, nu au adus un venit mai mare de 403 guldeni şi 45 de creiţari. Acum, însă, venitul produs de aceste taxe se ridică, în medie, după trei ani de încasări, la 8.590 guldeni şi 19 creiţari. Această dare pare, ce-i drept, să fie un impozit direct în plus pentru băştinaşi; singură, aceasta este, în cea mai mare parte, de neînlăturat, dacă ar urma să fie folosită la construcţia de şosele şi poduri… În singurul ţinut, dintre Siret şi Suceava, pe unde am călătorit, se aflau, când pe şosea, când în munţi, nouă sătuleţe mici de germani. Dacă, de altfel, am transcris bine numele de locuri româneşti, ele se numesc astfel: Rădăuţi, Frătăuţi, Arbore, Ilişeşti, Balosinăuţi (N.N.: parte a satului Horodnic), Satu Mare, Grăniceşti, Tereblecea, Mănăstioara. Uneori, se formează un sat de 12, până la 18 case, alteori de mai multe. Toate, laolaltă, au numai un pastor. Cel de acum se numeşte Schwartz, este un sas din Transilvania şi, după câte aud, este un om cu cunoştinţe (învăţat) şi cu un caracter bun, pe care pastor, însă, nelocuind la stradă, nu l-am putut vizita”[6].

 

1803: O parte din satul Braşca va fi vândută, în 4 aprilie 1803, de Ioan Baloşescul şi jupâneasa Maria, de Vasile Goian şi jupâneasa Nastasia, de Alexandru Tăutul şi de Vasile Tăutul negustorul armean din Suceava, Vasile Moisă. O altă parte din Braşca va fi vândută, odată cu partea din Părhăuţi, de Ilie Calmuţchi, fratele lui Ilie, şi de jupâneasa Paraschiva, în 10 aprilie 1805, lui Nicolaus baron Capri, pentru 16.000 floreni bani turceşti. Fiul lui Capri, Andreaş, va vinde partea aceea de sat, în 23 mai 1825, lui Andronic Moisa. Treimea rămasă din satul Braşca avea să se împartă, în 28 ianuarie 1807, între copiii Aniţei şi ai lui Dumitraş Tăutul: Maria Baloşescul, Vasile Tăutul, Nastasia Gorău şi Alexandru Tăutul.

 

1810: „Conform unei tradiţii vechi, fiecare supus „dotat” cu pământuri mai dă, pe an, drept obligaţie funciară, o găină şi un tort; iar supusul care posedă animale de tracţiune mai e ţinut să ducă un car de lemne din pădurea moşiei sau, unde nu e pădure la moşie, din cea mai apropiată pădure străină; stăpânul moşiei, însă, păduritul. Excepţie de la aceste biruri se fac numai supuşilor din Câmpulungul Moldovenesc, acelor de la moşia Ilişeşti, numiţi Brănişteri, Lipovenilor şi coloniştilor germani”[7].

 

1840: În 1 mai 1840, Vasile Florea din Ilişeşti, nepotul emigrantului transilvan din Orhei, Costan Florea, vinde lui Costan Sărghe, din Breaza, un loc de moară, „la starea locului, unde se numeşte părăul Benea”, pentru 64 lei, teren pe care îl moştenea de la mama sa, Nastasia, fata popii Vasile Şandru din Câmpulung.

 

1848: În 30 iunie 1848, primarul român, Gabriel Paşcan, şi primarul comunităţii germane, evreul Mendel Zachmann, din Ilişeşti, semnează, alături de humoreni şi de brăşcăneni petiţia, în 17 puncte, trimisă împăratului Ferdinand.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[8].

 

1886: În 1886, coloniştii germani din Ilişeşti, după ce trimiseseră un delegat în America ca să se încredinţeze despre cum merg lucrurile în „Lumea Nouă”, încep să-şi vândă pământul, vreo douăzeci de familii germane fiind deja pregătite de emigrare.

 

1886: „Unele sate românești, cu case împrăștiate, sunt curate; la căderea serii, ajungem la Ilișești, o comunitate mare, cu case impunătoare. Trebuie să fie un oraș german! Fiecare fereastră ne spune acest lucru, perdelele îl decorează și ghivecele cu flori aruncă o privire. Grija pentru florile din Carpați nu poate fi găsită decât la fermierii germani, iar conaționalii slovaci, ruteni și români nu au un sentiment de frumusețe, ci se ocupă pe deplin doar de nevoile comune ale vieții de zi cu zi. Între timp, seara cedează în faţa nopţii. Soarele a stat, mult timp, ca o sferă de aur pe munții Carpați, cerul părea transparent și parcă compus din nenumărate diamante, învăluite în tot felul de cerneluri. Strălucirea violetă și albastră deschisă a dispărut, acum, când firmamentul capătă o culoare neguroasă. Viața este plină de viață în jurul nostru. O mare sărbătoare greco-ortodoxă are loc astăzi. Drept urmare, băieții și fetele de români se împodobesc cu ținuta lor de duminică. Cămașa strălucește de curăţenie, iar mânecile albe au cusături mari roșii, care conferă costumului local o caracteristică moldovenească. Gâtul fetelor este împodobit cu şiraguri de perle fără valoare; predomină albastrul, galbenul sau albul, adesea în amestec cu monede. Catrinţe și fuste roșii sau roșcate, maro și negre completează costumul. După ce caii noştri au fost adăpaţi, trecem, printre oamenii fericiți şi glumeţi, pentru a intra într-o zonă împădurită. Frumoşii brazi se ridică întunecați și amenințători pe ambele părți ale drumului. Uneori zărim, la câte un kilometru depărtare, acoperişul alb al unei case ţărăneşti, alteori vedem doar o lumină strălucind în pădure. Zona este sigură, jandarmii și vameşii o veghează de ani buni. Multe bande de tâlhari, care s-au aciuat în sudul Bucovinei, timp de un deceniu, au fost eliminate de multă vreme, iar incursiunile pe teritoriul vecin, care sunt comune la fiecare graniță din Europa de Est, sunt în continuă scădere. Apar şi luminile mici ale licuricilor, care se lipesc unul de altul sau de un tufiş. Luna pare supărată şi nu răsfaţă cu lumina ei blândă. Parcă simțim toamna la primul colț al drumului. Pădurile par că nu se vor mai termina vreodată şi doar târziu vom ajunge la Gura Humorului, un oraș mic, ai cărui locuitori sunt români, germani și evrei… Treptat, strada devine din ce în ce mai aglomerată, iar când mergem în târguşorul Câmpulung, vedem un număr mare de oameni în costume de duminică. Din păcate, hainele sunt mult mai urâte decât în ​​Ilișești. Femeile de aici și de acolo au cămăși albe cu garnituri roșii, galbene sau negre, pe care nu le veți găsi în Transilvania sau în Maramureş, iar gâtul lor apare împodobit cu o mulţime de mărgele de sticlă colorată, dar merg pe jos, desculțe sau cu opinci urâte, cu catrinţa deschisă până la genunchi. Catrinţa lor este extrem de strânsă şi interzice orice mișcare rapidă, iar partea de sus a corpului este acoperită cu un ilic scurt sau lung; de departe, femeia poate fi confundată cu un bărbat. Bărbații se îmbracă puţin mai plăcut. Veșmântul lor principal este ilicul lung, negru sau alb, căptuşit şi tivit cu piele de oaie, capul fiind acoperit cu o pălărie rotundă de pâslă artificială, împodobită cu flori roșii. Părul negru cade în șuvițe lungi, este, la cei mai mulţi, creţ şi cade până pe umeri; unii dintre cei mai tineri pot considera acest lucru ca o podoabă, deoarece părul lor strălucește frumos, dar pentru alții obiceiul este un factor de descurajare”[9].

 

1887: În 26 aprilie 1887, un incendiu devastator a cuprins comuna Ilişeşti, fiind rase de pe faţa pământului 70 gospodării, paguba satului fiind de peste 500.000 florini. Cele mai multe gospodării transformate în scrum aparţineau germanilor, dar au ars şi şase gospodării româneşti, precum şi o parte dintre dughenele evreilor şi armenilor. O subscripţie publică a fost demarată a doua zi, în 27 aprilie, de preşedintele ţării, baronul Pino, care a donat, în sprijinul sinistraţilor, 400 florini. Comitetul Ţării, reprezentat de baronul Mustaţă, a trimis 500 florini, Împăratul Francisc Iosif – 800 florini, prefectul districtului Suceava, Stroner, a donat 100 florini, iar medicul districtual Kluczenko – 50 florini[10].

 

1887: Poate că şi datorită dezastrului provocat de incendiu, au emigrat în Argentina, din credincioşii catolici din „Illischestie, Austria”, fiind înregistraţi la Buenos Ayeres, Wilhelm Rumpel, de 28 de ani, cu soţia Louise, de 25 ani, şi cu copiii Louise, de 4 ani şi Wilhelm, de 2 ani; Karoline Birgenmaier, de 50 de ani, cu copii Jacob, de 18 ani, Friedrich, de 10 ani; Martin Gaube, de 19 ani,; Josef Irion, de 24 de ani, şi fratele său, Wilhelm, de 20 ani; Christian Roos, de 18 ani; Valentin Rumpel, de 31 de ani; Johann Staut, de 38 ani, cu soţia Klara, de 28 ani, şi cu copiii Adolf, de 2 ani şi jumătate, şi Johann, de un an; Iacob Wendling, de 50 ani; Christian Wendlig, de 9 ani; Daniel Rumpel, de 45 ani, cu soţia Barbara, de 42 ani, şi cu copiii Caroline, de 19 ani, Barbara, de 17 ani, Johann, de 13 ani, Anna, de 12 ani, Maria, de 7 ani, Elsa, de 5 ani, şi Emma, de aproape un an; Jacob Wendling, de 36 de ani, cu soţia Maria, de 32 ani, şi cu copiii Katharina, de 10 ani jumătate, Maria, de 8 ani, Johann, de 6 ani, Paulina de 4 ani şi jumătate şi Johanna, de 2 anişori[11].  

 

1890: În 1890, Ilişeştii aveau 3.727 locuitori, germani, evrei, poloni, români, armeni, biserica ortodoxă fiind slujită de preoţii Nicolai Bacinschi şi Mihai Torac, cantor bisericesc fiind Dometian Scripcariu. La Şcoala germană profesau învăţătorul superior Iacov Decker, Carol Heiler, Franz Berţ, Elisaveta Decker şi Victoria Podwyszynska. Şcoala românească avea şi ea un învăţător superior, pe Ioan Abager, ceilalţi învăţători fiind George şi Maria Brăteanu. Primar era Heinrich Kipper, tatăl celebrului poet cu acelaşi nume.

 

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[12].

 

1891: O listă de subscripţie pentru zidirea bisericii orientale din Cacica, întocmită, în iunie 1891, de „Niculaiu Bacinschi, paroch în Ilişeşti”, menţionează, printre familiile comunei pe: Avram GHIUŢA, Precop BERINŢAN, Rachila MIHUŢĂ şi Andreiu ROTARU[13].

 

1892: Într-un studiu antropologic, Typen der landwirthschaftlichen Bauten im Herzogthume Bukowina, Carl A. Romstorfer ia ca model de gospodărie germană în Bucovina pe cea a lui „Jakob Ast din Ilişeşti (districtul Suceava), nr. 128, reprodusă pe pagina de text în ilustrația 8, gospodărie la care 14 hectare de teren arabil (cu cereale, grâu, ovăz, cucuruz, cartofi, nutrețuri verzi și altele asemenea, bine fertilizate și folosind rotaţia culturilor) și 1 hectar de pajiște, cu 6 cai de reproducție proprie, 5 vaci, 2 boi, 2 junici și 10-15 porci, fusese construită, iniţial, în întregime din lemn, cu ziduri tencuite. În 1868, pereții clădirii rezidențiale au fost înlocuiți cu zidărie, iar după un incendiu (cel din 1887 – n. n.), acoperișul a fost înlocuit și, în locul gardului de la stradă, a fost făcut un zid de piatră. Din clădirea din față, în care se află ieșirea, care se extinde sub sufrageria estică, se poate intra în bucătăria de vară (cu cuptor, cadă de spălare și podea), situată în spate, pe stânga, iar în curte, într-o căsuţă, se află bucătăria de vară propriu-zisă. Lângă sufragerie (și accesibil din bucătăria de vară) se află cămara. Camera de zi, holul și curtea au pardoseli din lemn. Grajdul cailor, cu iesle pentru hrană, este atașat la casă. În spatele casei se află grajdul vitelor și poiata porcilor, cu pătule de gunoi, apoi magazia de echipamente. În partea din spate a curții se află hambarul, de care este atașată o cameră de tocat furaje. Clădirea stabilă este construită din lemn și parțial tencuită cu lut și văruită în alb, dar hambarul este construit din scânduri și îmbrăcat cu coloane din lemn. Acoperisul constă în totalitate draniţă. Coșarul împletit din nuiele pentru cucuruz este situat lângă hambar, iar fântâna, cu tambur acoperit, se află în partea din față a curții. O parte din curte este folosită ca grădină de legume, o altă parte ca loc liber. Varietatea gospodăriei germane, care se datorează probabil mai ales parcelării înguste și amplasării în vecinătatea drumului principal, așa cum este atât de comună în Austria Inferioară, casa aflându-se paralel cu strada, posibil cu un foișor din cărămidă în fața ușii de intrare și cu o grădină față, se găseşte şi în Ilişeşti” [14].

 

1899: Însoţirea raiffeisiană din Ilişeşti s-a înfiinţat în 1899, cu 62 părtaşi şi 75 părtăşii, sub o direcţiune formată din Iacob Seserman, Danila Lup şi Foca Nichita şi cu un Consiliu de control, din care făceau parte Dimitrie Forgaci, Istavi Nichita, Teofil Vasilovici şi Haralambrie Sîrghie, preşedinte fiind parohul Vichenti Bucevschi, vicepreşedinte – Zaharie Pop, iar vicedirector – Archip Forgaci.

 

1901, dialectologul german Gustav Weigand: „Pe 5 august 1901, m-am dus la Suceava (populație: evrei, români, germani, armeni), pentru a adăuga ceva la culegerile și obiectele mele, de unde am fost însoțit, apoi, la Şcheia[15] de protopopul Marian[16], care mă invitase la prânzului , unde am stat, câteva ore, pentru a discuta despre dialectul interesant, iar seara am mers la Ilişești[17], sat cu populația germană și română. Germanii vorbesc un dialect foarte franconian, nu dialectul șvab, chiar dacă poporul se numește șvab. A durat mult timp, până ce am găsit, în sfârșit, cazare în gospodăria profesorului de limba română. Am preferat să dorm în trăsură şi nu în camera plictisitoare, cu un pat. La 4 dimineața, m-am ridicat să-i arăt vizitiului meu, a doua oară, cum se curăță caii; de asemenea, eram încă implicat în studiile mele, astfel încât nu am putut pleca decât la 8 dimineaţa. Drumul bun şerpuia, în jos, prin magnifica pădure de fag, prin Păltinoasa, până la Capu Codrului, unde am lucrat, cu două persoane[18], una după alta, și apoi mi-am pregătit singur prânzul”[19].

 

1903: „În primăvara anului 1903, la Ilişeşti au fost găsite oase de animale, de înainte de marele diluviu, în special de mamut”[20].

 

1907: „Cabinetul de lectură „Sprijinitorul” din Ilişeşti are onoarea a vă invita, împreună cu stimata familie, la o petrecere poporală, care se va aranja la 8 Ianuarie stil nou 1908 (a doua zi de Crăciun), în sala Palatului comunal din Ilişeşti. Începutul, la 8 oare seara. Intrarea, 1 coroană de persoană. Venitul curat este menit pentru plătirea datoriei făcute cu cumpărarea Casei naţionale din Ilişeşti. Suprasolviri se primesc cu mulţămită şi se vor achita pe cale ziaristică”[21].

 

1907: „Dacă ar veni un cercetător etnograf, în prezent, la Ilişeşti, pe şoseaua ce împreună Suceava, de la răsărit, cu GuraHumorului, de la apus-miazăzi, şosea ce trece drept prin mijlocul Ilişeştiului, şi ar pune întrebarea „Ce e Ilişeştiul ? E un oraş bucovinean sau numai un sat?”, ar trebui numaidecît să capete următorul răspuns: „Ilişeştiul e un sat mărişor, de aproape 3.500 locuitori. Aici locuiesc români băştinaşi, germani sau şvabi colonizaţi, evrei strecuraţi, armeni în număr mic, dar bine cuprinşi, şi ţigani, prieteni ai românilor pe vremuri mai bune”. Ilişeştiul e, aşadar, un conglomerat, un amestec de 5 naţiuni mai mici sau mai mari. Dintre toate aceste naţiuni trăiesc cel mai bine şi mai uşor evreii şi armenii, căci în mâna lor e comerţul. Mai ales evreii au pus mâna pe tot felul de comerţ, crâşme multe, dugheni de postav şi chiar comerţul cu vite. Şi armenii o duc bine, căci şi ei se ocupă cu comerţul. Cât despre şvabi, apoi ei sunt gospodari foarte buni şi avuţi. Agricultura o poartă foarte raţional. Loc au destul, căci l-au apucat cu preţuri de nimică, de la români. Românii, fără să amintesc de ţigani, care vara fac cărămizi şi trăiesc boiereşte, iarna însă-s pe la casele românilor darnici, o duc foarte greu. Mai ales cei nevoieşi, şi numărul lor e coplişitor, sufăr, pe lângă alte greutăţi, încă şi de următorul rău. Imaşul se dă în arendă. Cei avuţi, dar mai ales şvabii, urcă preţul, la licitaţie, până 180 coroane pe falce, în loc foarte rău, unde nu se face alta nimică decât ovăs şi barabule slabe de tot. Cei avuţi urcă preţul, celor nevoiaşi le trebuieşte numaidecât şi dau numai 10 bani mai mult şi locul nu-i ară nevoiaşului nici cu bani foarte grei. Ce se întîmplă? Acela care are să dea 180 coroane şi 10 bani pe falce, îşi pune barabulele mult după Sfântul George şi ce urmează, de aici, e uşor de înţeles. Acum, de vreo 3 ani, încoace, se deşteaptă şi românii din letargia de care au fost cuprinşi lung timp şi, împreună cu conducătorii lor, cearcă a se emancipa de iobăgia în care numai din vina lor şi a conducătorilor lor de mai nainte au căzut. Prăvălie au, deşi mulţi nu înţeleg rostul ei. Ba chiar un gospodar, Archip Forgaci cu numele, şi-a deschis o dugheniţă, care înfloreşte. Cabinetul de lectură este, care însă nu e sprijinit tocmai de aceea pentru care e făcut. Cu un zel neîntrecut se întrepune, din gospodari, pentru toate întreprinderile din sat Ermulai Ghiuţă, care, de bună samă, va secera mulţămite de la toţi, când se vor fi deşteptat cu toţii la o muncă comună. E cam târziu, căci e oara unsprezecea, dar totuşi se va putea face ceva. Numai Dumnezeu şi curaj ajută la lucruri bune. Stând lucrurile astfel, putem spune că românii încep, în Ilişeşti, a merge înainte spre bine. Dar să fim drepţi şi cu cei nevoiaşi! Pe lângă răul de mai sus, mai sufăr aceştia încă şi de următorul rău. Ei lucrează la cei avuţi, cu ziua şi cu falcea, pe bani. Dă, aceasta ar fi bine, dară vezi, banul e rotund şi lesne lunecă, în cele mai multe cazuri, pentru lucruri de nimică, cum e rachiul, şi când vine iarna, se trezesc că au lucrat toată vara, şi iarna tot n-au ce mânca. Ilişeştenii, după cum cred, salută cu însufleţire ideea despre banca agrară, ce aţi ventilat-o în acest organ şi nu cred că nu se vor înscrie, ca comună, spre a fi membri. Până atunci, însă, să se urgenteze următoarele două propuneri: 1). Să se fixeze preţul pentru o falce de loc, după productele ce le dă acel loc de imaş; 2). Cei nevoiaşi să nu lucre pe bani, ci pe pâne, cum se zice, în parte la cei avuţi. Cei chemaţi au cuvântul!”[22].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[23], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la ilişeştenii Toader ROŞCA (50 ani în 1908), Maria HUSARCIUC (învăţătoare, 24 ani în 1908) şi Alexandra BOTUŞAN (21 ani în 1907).

 

1908: „Gospodarul fruntaş din Ilişeşti Vasile Doboş a fost pândit mişeleşte de nişte hoţi, în adevăratul înţeles al cuvântului, în una din serile trecute şi a fost atât de rău bătut, încât, după câteva zile, şi-a dat sufletul. În general se vorbeşte că a căzut victimă maşinaţiunilor jidoveşti. E dureros când omul luptă pentru dreptate şi tocmai din cauza aceasta îşi pierde viaţa. Unde e dreptatea, să cerceteze cei chemaţi”[24].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Ilişeşti, comună rurală, districtul Gurahumora,  aşezată  pe partea stângă a pârâului cu acelaşi nume, lângă hotarul cu districtul Suceava. Suprafaţa: 30,11 kmp; populaţia: 3.726 locuitori, parte români greco-ortodocşi, parte germani, romano-catolici şi evanghelişti. Este străbătută de drumul principal Suceava-Gurahumora; are un oficiu telegrafo-poştal. E în apropiere de sta­ţia Păltinoasa a liniei ferate Hatna-Câmpulung. Are 2 şcoli populare, una românească şi alta germană, cu câte 6 clase fiecare (deci câte 180 şcolari fiecare şcoală – n. n.); 3 bi­serici, dintre caru una românească parohială, greco-ortodoxă, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, alta evanghelică, de confesiune augustină şi a treia romano-catolică; 2 case de economii, ale celor 2 populaţiuni. La 1776, pe teritoriul pe care se află acum această comună se afla o mănăstire, zidită în anul 1714, şi în care se găseau încă 6 monahi. După întemeierea sa, această comună a fost distrusă, de mai multe ori, de turci şi de tătari. În apropiere se află ruinele unei cetăţi, despre care se zice că era, pe timpul verii, locul de petrecere al unei domniţe. Numele provine, probabil, de la posesorul său, Ilişescu. Populaţia, formată din familii originare şi mărită cu emi­granţi transilvăneni şi apoi cu colonii germane, aşezate aci la 1787, se ocupă cu agricultura şi cu creştera vitelor. În această din urmă ramură, excelează populaţiunea germană, prin o frumoasă prăsilă de cai. Mulţi din locuitorii germani sunt meseriaşi. Comuna posedă 1.485 hectare pământ arabil, 159 hectare fânaţuri, 40 hectare grădini, 866 hectare imaşuri, 370 hectare păduri. Se găsesc 618 cai, 1.415 vite cornute, 300 oi, 1.484 porci. Ilişeşti, moşie, cu administraţie specială, districtul Gurahumorului. Suprafaţa: 5,87 kmp; popu­laţia: 10 locuitori. Cuprinde, pe lângă moşia Ilişeşti propriu-zisă, şi târla Opcina. Depindea, odată, de comuna cu acelaşi nume. Ilişeşti, pârâu, afluent pe dreapta al Suce­vei, răsare lângă comuna Ilişeşti şi se varsă în Suceava, în drep­tul localităţii Costâna, districtul Su­ceava”[25].

 

1910: „Cabinetul de lectură „Sprijinitorul” din Ilişeşti are onoare a invita onoratul public românesc la petrecerea poporală ce se va aranja a doua zi de Crăciun (1910) în sala comunală din Ilişeşti. Intrarea – o coroană de persoană”[26].

 

1910: „Miron Prislopan şi Dumitru Dârzu, gospodari şi deputaţi comunali din Ilişeşti, au strâns vreo două sute de iscălituri ca să se poată da concesia de crâşmărit lui Mendel Schachter, care îşi deschide crâşma la o depărtare de vreo 20 paşi de şcoala românească. Ruşine obrazului să le fie!”[27].

 

1915: „După ocuparea Sucevei (2 ianuarie 1915), ruşii s-au îndreptat spre munţi. După ciocniri neînsemnate la Cacica şi Ilişeşti, au ocupat Humorul şi, înaintând pe valea Moldovei, au ocupat Câmpulungul. Ajunse la întăriturile de la Mestecăniş, avanposturile ruseşti au fost respinse, un general şi mai mulţi ofiţeri, ce erau într-un automobil, au fost loviţi de un şrapnel şi au murit”[28]. Un calvar care reîncepea, în 2/25 ianuarie, cu luptele la Ilişeşti, în care au fost implicaţi 600 de voluntari români, numiţi, după modelul din 1848, legionari, care primiseră câte o puşcă veche şi câte un singur cartuş, dar fără să aibă nici o dovadă că ar fi combatanţi, portul lor ţărănesc sortindu-i condamnării la moarte, în cazul în care erau capturaţi de ruşi. Subordonaţi Cezirkeagmeister-ului din Gura Humorului, flăcăii nu au putut opune rezistenţă puhoiului de cazaci şi s-au retras la Gura Humorului[29]… În vama dintre Iţcani şi Burdujeni: „Mă întreţin cu bucovinenii. Multe lucruri jalnice povestesc ei. Zăresc câţiva invalizi şi intru în vorbă cu ei. Doi tineri zdraveni, de loc din Ilişeşti, nu departe de frontieră. Unuia îi lipseşte braţul stâng, şi altuia, cel drept. Îmi povestesc că au luptat pe toate fronturile şi braţul l-au pierdut în luptele din Galiţia. Ambii sunt decoraţi, dar numai unul poartă „Crucea de Fier”. Întrebând pe celălalt de ce n-o poartă, îmi răspunde cu un oftat: „La ce bun, dacă nu port braţul?”. Au pensii lunare de câte 16 coroane. O femeie din Storojineţ –  100 de kilometri departe de Burdujeni –, venită după cele câteva kilograme de porumb, ne face socoteala că drumul, încoace şi înapoi, şi cu cheltuielile face 2,5 coroane kilogramul de făină de porumb. Toate sunt scumpe în Bucovina. Zahărul a ajuns, la Iţcani, 1,6 coroane kilogramul”[30].

 

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost plătit de „Rezervistul Vasile Ciuc, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Corporalul Vasile Doboş, Ilişeşti, Regimentul 22, mort; Fruntaşul Lazăr Frunză, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Rezervistul Mihai Galaţan, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit”[31]; „Infanteristul Ioan Boghian, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Sergentul major Grigorie Doboş, Ilişeşti, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Mihai Galaţan, Ilişeşti, Reg. 22, mort (01.03-31.07.1915)”[32]; „La propunerea doamnei Catarina Nichita, din Ilişeşti, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Andrei a lui Eustafie Nichita. Doamna Catarina Nichita susţine că soţul ei, Andrei a lui Eustafie Nichita, a murit, în toamna anului 1915, ca prizonier la Samara”[33]; „Johann Rumpel, din Ilişeşti, a participat la război şi să fi căzut în anul 1915, într-o luptă din Carpaţi, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Rumpel, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; „Heinrich a lui Johann Armbrüster, din Ilişeşti, la 1 iunie 1877, a participat la război şi ar fi căzut, în anul 1916, lângă Görz, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Katarina a lui Heinrich Armbrüster, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Johan Mai, din Ilişeşti, care a participat la război, să fi murit ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Maria Mai, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[34]; „Heinrich Manz, gardist financiar din Ilişeşti, a participat la război şi e dispărut din anul 1916, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea Procuraturii de finanţe, procedura pentru declararea morţii celui dispărut; Nicolai a lui Toader Paşcan, din Ilişeşti, a participat la război şi ar fi murit în un lagăr de prizonieri, în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei sale, Victoria a lui Nicolai Paşcan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[35].

 

1918: „De prin sate veneau ştiri alarmante. Mulţimea celor dezmoşteniţi şi oprimaţi, provocată de acte de profundă inconştienţă a unor elemente minoritare, cum a fost murdărirea pereţilor bisericei şi casei parohiale din Ilişeşti, începuse a se deda la acte de teroare contra evreilor, cum a fost cazul la Bosanci şi Bălăceana. Anarhia ameninţa să ia poporţii, cum ni-o comunicau cu disperare fruntaşii ţărani ai satelor. La sate nu se ştia încă nimica nici de acţiunea consiliului naţional din Cernăuţi, nici de sosirea armatei române”[36].

 

1919: Din Comisiunea agrară de ocol Gura Homorului făceau parte şi „Locţiitor: Vasile Halip, consilier silvic, Ilişeşti, şi Reprezentantul ţăranilor: Gheronte Doboş, agricultor, Ilişeşti”[37].

 

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: a). în calitate de învăţători superiori: Vasile Botezat la Ilişeşti”[38].

 

1941: Printre primii Eroi ai României Mari se numără şi „Nemigean Gheorghe a lui Ilie, soldat, contingentul 1940, cu ultimul domiciliu în com. Ilişeşti, jud. Suceava, mort la 5.VIII.1941” [39], „Botoşanu Ilie, soldat, ctg. 1940, cu ultimul domiciliu cunoscut în com. Ilişeşti, jud. Suceava, mort la 9 iulie 1941”[40].

 

1949: Prima colectivizare în Ilişeşti. Prin înfiinţarea fermelor, întovărăşirilor şi a gospodăriilor de stat, România comunistă pregătea o uriaşă confiscare de proprietate, fără despăgubiri – precum în rechiziţionarea moşiilor necesare reformei agrare de după primul măcel planetar. Am dat întâmplător peste schimburile de terenuri şi comasările din Ilişeşti şi, cum nu am obiceiul să trec indiferent pe lângă nici o mărturie, am trudit o zi şi mai bine ca să copii numele antecesorilor doamnelor şi domnilor Teişanu, Mărgineanu, Buzdugan, Doboş, Nimigeanu, pe care am onoarea de a le şi de a-i cunoaşte. / „DECRET Nr. 20 pentru autorizarea Statului, prin Ministerul Agriculturii să facă unele schimburi de terenuri. / Art. 1. Se autorizează Statul Român, prin Ministerul Agriculturii, ca, prin derogare de la dispoziţiunile art. 2 din Legea Nr. 187 din 1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, publicată în Monitorul Oficial Nr. 68 bis, din 23 Martie 1945, şi art. 2 şi 11 din Legea Nr. 203, pentru reglementarea circulaţiei şi stabilirea regimului juridic al imobilelor agricole, publicată în Monitorul Oficia1 Nr. 140 din 23 Iunie 1947, în vederea comasării terenurilor proprietatea Statului, pentru înfiinţarea Fermei Ilişeşti, judeţul Suceava, să facă următoarele schimburi de terenuri:

 

Dna Andrei Helene a George, născută Kert, dă Statului terenul în întindere de 5.490 mp, din corpul funciar 2.310, din parcelele Nr. 3.012/2 şi 2.989/2 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă egală, de 5.490 mp, din parcela Nr, 2.869 si 2.865/9 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava.

Dl Berenţean Gheorghe a Leon a Toader dă Statului terenul în întindere de 2.950 mp, corpul funciar 1.474 din parcela 2.848 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 2.950 mp, din parcela Nr. 437 a aceleiaşi comune.

Berenţan Gheorghe a Ilie Dumitru dă Statului terenul în întindere de 2.600 mp, corpul funciar 1.473 din parcela Nr. 2.563/2 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.617 mp, din parcela Nr. 196/2, 197/1, 197/2 a aceleiaşi comune.

 

Dl Botnar George şi Botnar Emilia Rudolf, născută Kiper, dă Statului terenul în întindere de 3.175 mp, corpul funciar 1.108 din parcela Nr. 2.557/1 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 3.500 mp din parcela 2.100/1 a aceleiaşi comune.

Botezat Nicolae a Maftei din comuna Braşca dă Statului terenul în întindere de 6.697 mp, corpul funciar 1.241, 921, 1.244, 921, 1.980 din parcelele 88/1, 88/2, 89/1, 89/2, 2.467/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 7.042 mp, din parcela 367 şi 377/1 a comunei Braşca.

Botezat Aglaia a Vasile, născută Prelipceanu, dă Statului terenul în întindere de 1.484 mp, corpul funciar 2.111 parcela 3.021/23 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.940 mp, din parcela 577/2 a comunei Braşca.

 

Botoşan Aurora a Ion Eremia dă Statului terenul în întindere de 2.738 mp, corpul funciar 377 din parcelele 2.521 si 2.520/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus, terenul în suprafaţă de 3.220 mp, din parcela 949/2 a aceleiaşi comune.

Botoşan Grigore a Isidor dă Statului terenul în întindere de 3.297 mp, corpul funciar 1.761 din parcela 3.028 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.297 mp, din parcela 1.267/2 a aceleiaşi comune.

Botoşan Vasile a Constantin a Simion dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 2.167 mp, corpul funciar 1.333 din parcelele Nr. 1, 3/2, 6/1, 3.052/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1 ha, 7.167 mp, din parcelele 2.100/2 şi 2.102 a aceleiaşi comune.

 

Buzdugan Dumitru a Vasile dă Statului terenul în întindere de 2.884 mp, corpul funciar 388 din parcelele 2.948/2 şi 2.511/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.845 mp, din parcele 441/2 şi 412 a aceleiaşi comune.

Buzdugan Ioan a Dănilă şi Gafina dau Statului terenul în întindere de 3.095 mp, corpul funciar 1.051 din parcela 2.567/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă egală de 3.095 mp, din parcela 1.412/2 .a aceleiaşi comune.

Buzdugan Maria a Teodor, născută Lup 7/28, Ioana, Gheorghe, Zamfira, Dafina, Ecaterina, Ion şi Ruxandra 3/28, dau Statului terenul în întindere de 1 ha, 9.609 mp, din parcelele 2.963, 2.859, 2.475 şi 2.476 din corpul funciar 13 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 9.612 mp, din parcelele 426/1, 426/2, 426/3, 426/4, 2.777, 2.895 si 2.900 a aceleiaşi comune…

 

Catargiu Constantin a Petre dă Statului terenul în întindere de 1.484 mp, corpul funciar 2.115 din parcela 3.021/24 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1.484 mp, din parcela 1.328/10 a aceleiaşi comune.

Cojocari Andrei a Pantelimon a Toader dă Statului terenul în întindere de 4.200 mp, corpul funciar 357 din parcela 2.076/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenu1 în suprafaţă egală de 4.200 mp, din parcelele 3.151/27, 3.145/111 a aceleiaşi comune.

Cojocari Vasile a Mihail dă Statului terenul în întindere de 3.900 mp, corpul funciar 1.889 din parcela 2.532/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statut Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 4.160 mp, parcela 1.263/1 a aceleiaşi comune.

 

Ciuc Dumitru a Vasile dă Statului terenul în întindere de 4.311 mp, corpul funciar 1.381, din parcela 2.577, 2.578, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 4.311 mp, din parcela Nr. 666 clădiri şi 50/2 a aceleiaşi comune.

Costân Galafira a Dionisie, născută Paşcan, dă Statului terenul în întindere de 1.978 mp, corpul funciar 2.108, din parcela 3.021/17 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.355 mp, din parcelele 545 clădiri, 450/1, 456/1, 443/1, 443/1, 443/5, a aceleiaşi comune.

Costân Gafiţa a George, născută Runcan, dă Statului terenul în întindere de 2.822 mp, corpul funciar 2.112, din parcela Nr. 3.021/21, 3.019/1, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.822 mp, din parcela 577/1, a comunei Braşca.

 

Costân Lidia a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 1.129 mp, corpul funciar 1.069, din parcela 3.018 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.129 mp, din parcela 577/3, a comunei Braşca.

Costân Eleonora a Ion Nicolae dă Statului terenul în întindere de 2.108 mp, corpul funciar 629; din parcela 2.519/2, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.108 mp, din parcela 2.905/1, 2.964/4, a aceleiaşi comune.

Costân Vasile a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 7.790 mp, corpul funciar 829 din parcela 8.843 şi 2.844 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 7.790 mp, din parcela Nr. 2.917/1 şi 2.918/1 a aceleiaşi comune.

 

Doboş Ana a Toader Iordache, născută Buzdugan, dă Statului terenul în întindere de 1.374 mp, corpul funciar 895 din parcela 2.851 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.300 mp, din parcela 1.979/3, a aceleiaşi comune.

Feleancă Eleonora a Terente, Valeria, Gheorghe, Ion, Alexandru, Câmpan 3/20 şi Eufrosina Terente Feleancă, căsătorită 2 Andronic Rotari, născută Paşcan 5/20, dau Statului terenul în întindere de 1.665 mp, corpul funciar 486 din parcela 2.924/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 1.820 mp din parcela 444 a aceleiaşi comune.

Feleancă Nastasia a Dumitru Nichita Doboş, născută Feleancă, dă Statului terenul în întindere de 4.968 mp, corpul funciar 408 din parcelele 3.126/1, 3.127/1, 3.126/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 5.200 mp, din parcela 2.691/1 a aceleiaşi comune.

 

Florica Arcadie Onisifor din Braşca dă Statului terenul în întindere de 5.590 mp, corpul funciar 1.785 din parcela 3.071/2, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.406 mp, din parcela 397 a comunei Braşca.

Forgaci Gheorghe a Toader dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 3.450 mp, corpul funciar 330 din parcelele 3.008/2, 2.515/1, 2.519/1, 2.524, 2.525, 2.853/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 3.348 mp, din parcelele 1.976/2, 2.000/2, 2.904/3, 2.905/3 a aceleiaşi comune.

Forgaci Eleonora a Gheorghe Toader dă Statu1ui terenul în întindere de 1 ha, 4.545 mp, corpul funciar 1.235, din parcelele 2.489/1. 2.488, 2.515/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 4.545 mp, din parcelele 842 clădiri, 1.182/2, 2.000/1 a aceleiaşi comune.

 

Forgaci Dumitru a Pavel, Forgaci Maria a Dumitru a Pavel, născută Avram, dau Statului terenul în întindere de 2 ha, 1.353 mp, corpul funciar 282 şi 952 din parcelele 2991/2 2.831/2 2.472, 2.471 şi 2.473 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Sfatul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 2 ha, 1.293 mp, din parcelele 213/1, 213/3, 2.617/10, 2.868, 2.015/2, 2.018 şi 2.020 a aceleiaşi comune.

Forgaci Dumitru a Toader dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 819 mp, corpul funciar 1.245 din parcelele 2.986 şi 2.839 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 790 mp, din parcelele 2.911/1, 2.910/1, 2.911/2, 2.910/2 a aceleiaşi comune.

Forgaci Nicolae Toader dă Statului terenul în întindere de 9.215 mp, corpul funciar 389 din parcela 2.840/2, 2.495, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 9.410 mp, din parcelele 317/1, 317/2, 317/3, 413 clădiri, 2.913/3 şi 2.914/3 a aceleiaşi comune.

 

Gabor Teodor a Nicolae 4/8, Gabor Elena a Gheorghe, născută Leliu 1/8, Gabor Nicolae a Gheorghe 3/8 dau Statului terenul în întindere de 2.470 mp, corpul funciar 2.049 din parcela 2.946 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 2.500 mp, din parcela 43 clădiri, 42 clădiri, 128/1, 128/2, a aceleiaşi comune.

Gălăţeanu Ion a Jacob a Constantin dă Statului terenul în întindere de 5.264 mp, corpul funciar 1.694 din parcela 2.949/1, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statal Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.260 mp, din parcela 2.908 si 2.909/1, a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Glincheria a Vasile dă Statului terenul în suprafaţă de 684 mp, din parcelele 113/3, 113/4 clădiri şi 406/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în întindere de 702 mp, din parcela 126/2 clădiri, 986/2 a aceleiaşi comune.

 

Ghiuţă Toader a Rachilei a Ion dă Statului terenul în întindere de 5.200 mp, corpul funciar 214 din parcela 2.576/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.242 mp, din parcela 73 clădiri, 211/1, 211/2, 212 şi 2.156/106, a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Samuil a Dumitru 1/2 p., Ghiuţă Domnica a Samuil, născută Bărbuan, dau Statului terenul în întindere de 5.850 mp, copul funciar 291 din parcela 2.531 a. comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 5.850 mp, din parcelele 3151/31, 3.145/106 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Leon a Ermolai dă Statului terenul în întindere de 2.638 mp, corpul funciar 2.327 din parcela 2.467/5 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.600 mp, din parcela 2.426/5, a aceleiaşi comune.

 

Ghiuţă Victoria a Constantin dă Statului terenul în întindere de 6.177 mp, corpul funciar 858 din parcela 2.508/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 6.176 mp, din parcela 2.015/1 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Gheorghe a Ermolai dă Statului terenul în suprafaţă de 1 ha, 2.121 mp, corpul funciar 1.238 din parcelele 2.951, 2.947, 2.948/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în întindere de 1 ha, 2.121 mp din parcelele 275/2, 1.979/2, 2.111/1 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Marian a Ermolai dă Statului terenul în întindere de 6.944 mp, corpul funciar 721 din parcelele 2.816/2, 2.817, 2.818/1 şi 2.819 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.944 mp, din parcelele 855, 1.980/1 şi 1.980/2 a aceleiaşi comune.

 

Ghiuţă Constantin a Zaharia dă Statului terenul în întindere de 3.195 mp, corpul funciar 1.372 din parcela 2.933 şi 134 clădiri a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.362 mp, din parcelele 105 clădiri, 422 clădiri, 307 a aceleiaşi comune.

Ghiuţă Panoria a Ermolai, năstută Zamfirescu, dă Statului terenul în întindere de 9.909 mp, corpul funciar 2.080 din parcela 2.550 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 336 mp, din parcela 1.612/1 a aceleiaşi comune.

Lazurcă Mihai a Ion dă Statului terenul în întindere de 1.386 mp, corpul funciar 2178 din parcela 3.021/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de1.386 din parcela 856/3 a aceleiaşi comune.

 

Lup Ilie a Constantin dă Statului terenul în întindere de 7.912 mp, corpul funciar 2.106 şi 2179, din parcelele Nr. 3.021/10, 3.021/11, 3.021/12, 3.021/14, a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 8.175 mp din parcelele 856/4 şi 2.107/2, a aceleiaşi comune.

Lup Ilie a Constantin, Lup Domnica a Ilie a Constantin, născută Baciu, dau Statului terenul în întindere de 6.451 mp, corpul funciar 2.107 din parcelele 3.021/13, 3.021/15 şi 3.021/16 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă egală de 6.451 mp, din parcelele 2.106/2 şi 2.107/1 a aceleiaşi comune.

Lupu Maria, Ecaterina, Rozalia, Ion, Domnica, Gheorghe, Ion, Natalia şi Toader Larion Dârţu dau Statului terenul în întindere de 6.946 mp, corpul funciar 69 din parcela 2.181/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.861 mp, din parcelele 427/1, 427/2 şi 427/3 a aceleiaşi comune.

 

Lupu Eugenia a Ştefan, născută Olari, dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 4.035 mp, corpul funciar 1.149, din parcelele 2.469 şi 2.468 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 4.035 mp, din parcelele 148 clădiri, 2.115/1, 2.115/2, 2.113/2 şi 1.157/1 aceleiaşi comune.

Macodean Axente a Isidor dă Statului terenul în întindere de 1.978 mp, corpul funciar 2.104 din parcela 3.021/8 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1.978 mp din parcela 422/3 a aceleiaşi comune.

Mărgineanu Trăian şi Arcadia din Braşca, dau Statului terenul în întindere de 3.824 mp, corpul funciar 1.240 din parcela 2.532/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 3.936 mp, din parcela 400/2 a aceleiaşi comune, adică Braşca.

 

Mihuţă Constantin a Pamfil dă Statului terenul în întindere de 2.676 mp, corpul funciar 2.200 din parcela 2.467/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.976 mp din parcela 2.096/2 a aceleiaşi comune.

Mihuţă Constantin a Pamfil şi Maria a Pamfil dau statului terenul în întindere de 8.366 mp, corpul funciar 1987 din parcela 2.454 şi 2.453/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 8.050 mp din parcela 2.098/1, 2.098/2 a aceleiaşi comune.

Moroşan Axentie a Mariei dă Statului terenul în întindere de 1.720 mp, corpul funciar 452 din parcela 2.520/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1.720 mp din parcela 108/3,1 şi 112/3 a aceleiaşi comune.

 

Negură Gheorghe a Nicolae dă Statului terenul în întindere de 4.146 mp, corpul funciar 2.303 din parcela 2.955/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 4.146 mp, din parcelele Nr. 2.113/1 şi 2.914/1 a aceleiaşi comune.

Negură Catrina a Nicolae dă Statului terenul în întindere de 5.884 mp, corpul funciar 1.933 din parcela 2.582/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 5.884 mp, din parcela 1.301/4 a aceleiaşi comune.

Nimigeanu Ion a Dănilă dă Statului terenul în întindere de 4.992 mp, corpul funciar 852 din parcela 2.856/2, 2.857/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.000 mp, din parcelele 2.866/1 şi 2.965/5 a aceleiaşi comune.

 

Nimigeanu Ştefania a Vasile a Dănilă, născută Olteanu, dă Statului terenul în întindere de 1.978 mp, corpul funciar 1.272 din parcela 3.021/5 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă egală de 1.978 mp, din parcela 856/1 a aceleiaşi comune.

Nimigeanu Catrina a Vasile a Alexa, născută Nimigeanu, dă Statului terenul în întindere de 2.609 mp, corpul funciar 1.302 din parcela 2.857/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 2.600 mp din parcelele 2.866/2 şi 2.965/6 a aceleiaşi comune.

Nimigeanu Nicolae a Nicolae 1/4, Nimigeanu Ion a Nicolae 1/4, Nimigeanu Ilie a Nicolae şi Nimigeanu Vasile a Nicolae 1/4, dau Statului terenul în întindere de 7.643 mp, corpul funciar 40 din parcela 2.824 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 7.643 mp, din parcela 2.627/2, 2.627/3 a aceleiaşi comune.

 

Nimigeanu Dumitru a Nichifor din Braşca dă Statului terenul în întindere de 3.217 mp, corpul funciar 2.091 din parcela 2.531/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.217 mp, din parcela 521/5 a comunei Braşca.

Olari Gheorghe a Spiridon 1/2 şi Olari Vasile a Spiridon ½ părţi dau Statului terenul în întindere de 3.172 mp, corpul funciar 55 din parcela 2.923 şi 2.924/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 3.172 mp, din parcelele 2.913/2 şi 2.914/2 a aceleiaşi comune.

Olaru Gheorghe a Constantin a Nicolae dă Statului terenul în întindere de 2.658 mp, corpul funciar 1.170 din parcela 2.467/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă egală de 2.658 mp, din parcela 1.423 a aceleiaşi comune.

 

Paşcan Leontina a Vasile, căsătorită II V. Sărăreanu 4/16 părţi, Tobrea Silvia Ilie, născută Paşcan; Paşcan Gheorghe a Vasile, Paşcan Alexandru a Vasile 3/16 părţi, dau Statului terenul în întindere de 8.450 mp, corpul funciar 1.822 din parcelele 8/3, 10, 946 clădiri a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 8.450 mp, din parcelele Nr. 44 clădiri, 108/1, 111/1, 112/1 a aceleiaşi comune.

Paşcan Roman a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 4.465 mp, corpul funciar 8.884 din parcelele 8/2 şi 84/4 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 4.490 mp, din parcelele Nr. 621 clădiri, 970/3, 2.706, 2.707, 2.708, 2.710/2, 2.855, a aceleiaşi comune.

Paşcan Garafira a Roman a Gheorghe, Ruxandra, Victoria, Catrina, Gheorghe, câte 1/5 părţi, dau Statului terenul în întindere de 5.931 mp, corpul funciar 993 din parcelele 2.854, 2.855 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 5.930 mp, din parcela 2.867 şi 2.965/2 a aceleiaşi comune.

Paşcan Roman a Emilian dă Statului terenul în întindere de 6.780 mp, corpul funciar 1.821 din parcela 8/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.780 mp, din parcelele 243 clădiri, 1.040/2, 1.041/3, 1,432 a aceleiaşi comune.

 

Paşcan Ion a Chiriac dă Statului terenul în întindere de 2.952 mp, corpul funciar 11 din parcela 2.850/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.942 mp, din parcela 2.903/2, 2.904/2 a aceleiaşi comune.

Paşcan Gheorghe a Andron 1/2  părţi, Paşcan Eva a Gheorghe, născută Hrivneac 1/2  părţi, dau Statului terenul în întindere de 4.012 mp, corpul funciar 425 din parcela 406/2, 113/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 4.012 mp, din parcelele 1.011/4, 1.049, 242 a aceleiaşi comune.

Paşcan Eva a Gheorghe, născută Hrivneac, dă Statului terenul în întindere de 6.026 mp, corpul funciar 769 din parcela 2.828, 3.021/1, 3.021/26 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 6.130 mp, din parcela 2.901/1 a aceleiaşi comune.

 

Paşcan Paraschiva, născută Sâmbovan, dă Statului terenul în întindere de 1.350 mp, corpul funciar 2.335 din parcela 2.973, 2.979 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Roman cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 1.350 mp, din parcela 108/4 a aceleiaşi comune.

Paşcan Maria a Vasile a Ion Nicolae dă Statului terenul în întindere de 3.280 mp, corpul funciar 1.793 din parcela 2.474 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3.280 mp, din parcela 2.485/2 a aceleiaşi comune.

Părâu Tănase dă Statului terenul în întindere de 2.959 mp, corpul funciar 1.492 din parcela 2.567/1, 2.547/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 2.990 mp, din parcela 2.617/9 a aceleiaşi comune.

 

Parohia Ortodoxă Română Ilişeşti dă Statului terenul în întindere de 3 ha, 6.175 mp, corpul funciar 437 din parcela 2.816/1, 2.840/1, 2.842 şi 3.015 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3 ha, 6.175 mp, din parcela 2.786/3, 2.715/1, 2.111/2 a aceleiaşi comune.

Parohia Evanghelică Ilişeşti dă Statului terenul în întindere de 3 ha, 6.797 mp, corpul funciar 431 din parcela 3.131, 3.132, 3.133, 3.136 şi 3.137 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3 ha, 6.938 mp, din parcela 2.032/1, 2.030, 2.029, 2.028, 2.027, 2.113/1, 2.106/1 şi 1.822/1 a aceleiaşi comune.

Roşca Toader a Dumitru dă Statului terenul în întindere de 9.304 mp, corpul funciar 841 din parcela 2.856/1, 2.582/1 şi 2.582/3 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează, celui de mai sus terenul în suprafaţă de 9.880 mp, din parcela 1.271, 2.877, 2.901/2, 1.272/1 şi 2.878 a aceleiaşi comune.

 

Roşu Vasile a Andrei dă Statului terenul în întindere de 5.200 mp, corpul funciar 1.132 din parcela 3.136/2, 3.127/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 5.200 mp, din parcela 2.917/2, 2.913/4, 2.918/2 şi 2.914/4 a aceleiaşi comune.

Roşu Vasile a Andrei 1/2 părţi, Roşu Glinchiria a Vasile, născută Martin 1/2, dau Statului 2 ha, 600 mp, corpul funciar 2.287 şi 2.265 din parcela 2.585, 2.586/1 şi 2.549/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 2 ha, 670 mp, din parcela 1.424 a aceleiaşi comune.

Rotari Vasile a Ion dă Statului terenul în întindere de 5.968 mp, corpul funciar 1.326 din parcela 2.830/2, 2.949/2  şi 2.950 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 6.268 mp, din parcela 835 clădiri, 205/1, 435 şi 436 a aceleiaşi comune.

 

Rotari Eufrosina a Andron dă Statului terenul în suprafaţă de 4.778 mp, corpul funciar 796 din parcela 2.532/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în întindere de 4.580 mp, din parcela 371 clădiri, 39/1, 195/7 şi 195/8 a aceleiaşi comune.

Rusu Mihai a Nicolae a Gheorghe dă Statului terenul în întindere de 2.933 mp, corpul funciar 298 din parcela 2.945 şi 3.005 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 3.609 mp, din parcela 2.873 a aceleiaşi comune.

Sâmbovan Gheorghe a Andrei dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 7.531 mp, corpul funciar 1.064 şi 575 din parcela 2.990, 2.970, 2.965, 2.959, 2.960, 2.961, 2.962 şi 2.508/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 7.562 mp, din parcelele 389/2, 390/1, 384/2, 420/1, 420/2, 420/5 a aceleiaşi comune.

 

Sâmbovan Gheorghe a Ion, Sâmbovan Gherontie a Ion, Sâmbovan Aurora a Ion, Nacu Silvia, născută Sâmbovan, dau Statului terenul în întindere de 4.549 mp, corpul funciar 2.336 din parcela 2.991/4 şi 2.993/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 4.420 mp, din parcela 108/8 şi 111/3 a aceleiaşi comune.

Sâmbovan Alexandru a Nicolae, căsătorit Cudle 1/2 părţi, Sâmbovan Dafina a Toader Anton 1/2, dau Statului terenul în întindere de 405 mp, corpul funciar 822 din parcela 2954 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 405 mp, din parcela 102/2 a aceleiaşi comune.

Scripcaru Dometie a Pavel dă Statului terenul în întindere de 7.268, corpul funciar 302 din parcela 2.846, 2.847 şi 2.852/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 7.389 mp, din parcela 81 clădiri, 242/1, 242/3, 242/4, 238/1 şi 2.026/1 a aceleiaşi comune.

 

Străchinaru Gavril a Anton dă Statului terenul în întindere de 1 ha, 578 mp, corpul funciar 684 din parcela 2.814 şi 2.586/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 1 ha, 624 mp, parcela 1.547/1 şi 1.827/1 a aceleiaşi comune.

Străchinaru Rariţa a Gavril a Anton dă Statului terenul în întindere de 5.934 mp, corpul funciar 32 din parcela 2.574 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 5.934 mp, din parcela 1.547/2 a aceleiaşi comune.

Străchinaru Ştefan a Dumitru dă Statului terenul în întindere de 7.568 mp, corpul funciar 1.488 din parcela 2.551/1 şi 2.551/2 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celui de mai sus terenul în suprafaţă de 7.571 mp, din parcela 571 clădiri, 238/2, 242/2, 2.025 a aceleiaşi comune.

 

Ştefănescu Aspazia a Isaia a Grigore, născută Niculiţă, dă Statului terenul în întindere de 3.834 mp, corpul funciar 556 din parcela 2.975 şi 2.976 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 4.251 mp, din parcelele 90 clădiri, 215/1, 215/2 a aceleiaşi comune.

Stratan Zaharia a Veronichii a Costan dă Statului terenul în întindere de 3.392 mp, corpul funciar 2.092 din parcela 2.558 şi 2.559/1 a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celei de mai sus terenul în suprafaţă de 3.392 mp, din parcela 2.617/11 a aceleiaşi comune.

Terteş Nicolae a Nichifor 1/2  părţi, Ana Nicolae Terteş, născută Dârţu 1/2, dă Statului terenul în întindere de 1.540 mp, corpul funciar 1.194 şi 1.194 din parcela 3.006/2 şi 767 clădiri a comunei Ilişeşti , jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus, terenul în suprafaţă de 1.369 mp, din parcela 270/1 clădiri şi 819/2 a aceleiaşi comune.

 

Ungureanu Ilie a Filip, Ungureanu Roza a Ilie a Filip, născută Tcaciuc câte 1/2 părţi, dau Statului terenul în întindere de 4.518 mp, corpul funciar 1.227 din parcela 2.930/3 şi 437 clădiri a comunei Ilişeşti, jud. Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 4.631 mp, din parcela 120 clădiri şi 970/2 a aceleiaşi comune.

Ungureanu Atanasie a Petre, Ştefania Atanasie Ungureanu, născută Tarnavschi, dau Statului terenul în întindere de 9.151 mp, corpul funciar 1.650 din parcela 3.076/2 a comunei Ilişeşti, judeţul Suceava. În schimbul terenului de mai sus, Statul Român cedează celor de mai sus terenul în suprafaţă de 9.151 mp, din parcela 2.105 a aceleiaşi comune”[41].

 

La Ilişeşti, satul copilăriei primilor pictori ai Bucovinei, Epaminonda BUCEVSCHI şi Archip ROŞCA, s-au născut publicistul şi folcloristul Simion FLOREA MARIAN (1 septembrie 1847), lingvistul Nicolai I. NICULIŢĂ (17 noiembrie 1849), poetul de limbă germană Heinrich KIPPER (16 decembrie 1875), poetul Dimitrie FLOREA-RARIŞTE (21 mai 1914), scriitorul Gheorghe SCRIPCĂ (27 iulie 1930, descendent al scripcarul Papa LUCA din Topliţa, stabilit la Ilişeşti în 1773), artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM (16 ianuarie 1946) şi interpreta de folclor Gabriela TEIŞANU.

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 346

[2] Kaindl, Raimund, Friedrich, Briefe zur Geschichte der Deutschen Ansiedlung in Galizien und der Bukowina, în Archiv für Kulturgeschichte, Leipzig und Berlin 1911, p. 320

[3] Călători, X, II, pp. 827-832

[4] Călători, XIX, I, pp. 779-783

[5] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 44, 1876 p. 40, 1907 p. 55

[6] Călători, XIX, I, pp. 156-159

[7] Eugen I. Păunel, în „Codrul Cosminului”, VIII, 1933-1934, Cernăuţi, pp. 419-432

[8] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[9] Bergner, Rudolf, Rumänien / Eina Darstellung des Landes und der Leute, Breslau 1887, pp. 81-93

[10] REVISTA POLITICĂ, Anul I, nr. 24, mai 1887, p. 4

[11] Arquivo Histórico de Joinville, Listas de imigrantes / 1851-1891; 1897-1902, Joinville, Dezembro / 1998 a Maio / 1999

[12] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[13] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 15, Joi 20 Iunie (2 Iulie) 1891, p. 4

[14] Mittheilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien 1892, pp. 193-215

[15] În Şcheia, a cântat Catrina Balinta

[16] Simion Florea Marian (01.10.1847, Ilişeşti – 24.04.1907, Suceava) a publicat „Poezii poporale din Bucovina“ (vol. I-III , 1869, 1873, 1875), „Tradiţiuni poporale române“ (1878), „Chromatica poporului român“ (1882), „Ornitologia poporană română“ (vol. I-II, 1883), „Descântece poporane române“ (1886), „Nunta la Români“ (1890), „Naşterea la Români“ (1892), „Vrăji, farmece şi desfaceri“ (1893), „Răsplata, poveşti din Bucovina” (1897), „Poezii poporale despre Avram Iancu“ (1900), „Insectele în limba, credinţele şi obiceiurile Românilor“ (1903), „Botanica populară română“ (manuscris) etc. – n. n.

[17] În Ilişeşti, a cântat Vasile a Nichitii

[18] În Capu Codrului au cântat: Dumitru Catargiu (Ci stai, leli, suparată), Ştefan şi Dumitru Catargiu (49 de ani)

[19] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[20] Mittheilungen der Anthropologischen Gesellschaft in Wien, Wien 1904, p. 56

[21] Apărarea Naţională, Nr. 2, Anul III, duminică 5 ianuarie stil nou 1907, p. 5

[22] Apărarea Naţională, Nr. 95, Anul II, duminică 22 decembrie stil nou 1907, p. 4

[23] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[24] Apărarea Naţională, Nr. 3, Anul III, duminică 12 ianuarie stil nou 1908, p. 4

[25] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 117, 118

[26] REVISTA POLITICĂ, nr. 11/1910, p. 8

[27] REVISTA POLITICĂ, nr. 11/1910, p. 8

[28] Adevărul, 28, nr. 9994, 8 ianuarie 1915, p. 3

[29] Adevărul, 28, nr. 9991, 5 ianuarie 1915, p. 2

[30] Adevărul, 28, nr. 10186, 21 iulie 1915, p. 2

[31] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[32] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[33] Monitorul Bucovinei, Fascicula 17, Cernăuţi în 20 Martie nou 1919, pp. 4-6

[34] Monitorul Bucovinei, Fascicula 18, Cernăuţi, 15 iunie nou 1921, pp. 232-240

[35] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[36] Doboş, Filaret, În preajma zilei de 28 Noiembrie 1918, în Nistor, Ion I., Amintiri răzleţe din timpul Unirii, Cernăuţi 1938, p. 113

[37] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[38] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[39] Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, pp. 5805 şi urm.

[40] Monitorul Oficial, Nr. 202, 27 august 1941, pp. 5043 şi următoarele

[41] Monitorul Oficial, Nr. 13, 17 ianuarie 1949, pp. 982-987


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Igeşti

 

 

 

IGEŞTI. Igeşti, Iuginţii sau Iugeşti, dar şi Jijeştii, cum s-a numit iniţial satul de pe Sereţel, situat între cele două Crasne, Ciudei, Budeniţ şi Pătrăuţi pe Siret, a fost atestat documentar, în 17 august 1428,  când Alexandru cel Bun îl întărea lui „Crâstea şi femeii sale, Maria, Iuginţii”, apoi în 20 aprilie 1481, când Ştefan cel Mare întăreşte Zberii satul „Jijeştii, pe dealul Putnii”, pe care Zbiera îl cumpărase de la nepoţii lui Dragoş Viteazul, feciorii lui Stanislav Rotinpan, Sima, Şteful şi Maseico.

 

1555: În 20 martie şi în 7 mai 1555, şi tot ca proprietate, pe jumătate, a nepoţilor lui Danco din Bănila, Fedco şi Maruşca, copiii Magdei Banilovschi, şi verilor lor, Alexandru şi Avram, feciorii lui Ioan Banilovschi, nepoţii lui Danco Banilovschi şi strănepoţii lui Stanciul. Cealaltă parte din sat aparţinea, probabil, răzeşilor (după cum o sugerează tranzacţiile funciare ulterioare), dar mărturii, vreme de vreun secol, nu există.

 

1641: În 8 martie 1641, prin care „Petre, fiul lui Isac, fratele său Toader şi surorile sale Ana, Gaftona şi Toader, copiii lui Grama de Călineşti”, cumpără, cu 150 galbeni, părţile Onacăi Ropceanul, fiica Vasilinei, ale Mariuţei şi ale lui Gheorghie, copiii Saftei, şi ale lui Ionică, fiul lui Constantin, toţi nepoţi ai Vasilinii, din satele Lucavăţ, Bănila, Igeşti şi Hliboca, iar în 24 august, fraţii Toader şi Pătraşcu Goian vând popii Mihai din Igeşti, pentru 15 galbeni, a patra parte din sat.

 

1675: În 29 iulie 1675, doi răzeşi din Igeşti, Costin şi Gligorie, cumpără, cu 20 de galbeni, părţile de sat ale Nastasiei Gorcea. Dările igeştenilor sunt încasate, începând cu 9 octombrie 1714, de vornicul Calafindeştilor, Pavel Morţun.

 

1723: Hotarnica moşiilor răzăşeşti din Igeşti s-a făcut, la cererea popii Vasile, care-şi considera moşia împresurată, în 15 iunie 1723. Conform hotarnicei, moşia popii Vasile se învecina cu moşioarele răzeşeşti ale fraţilor Ionaşco, Vasilie şi Chiful Gavrilescu, cu cele ale fraţilor Teodosie, Loghin şi Andrieş Frunce (feciorii popii Păntelei Frunce), cu moşioara lui Simion al lui Iuraşco (nepotul lui Dodorici), cu cea a lui Dumitraş, fiul lui Ştefan Cernăuţeanul, şi cu moşioara ginerilor lui Mereuţă, Constantin şi Mihăilă.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Igeşti, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „41 – toată suma caselor”, însemnând 1 panţir, 1 jidov botezat, 2 popi, 6 femei sărace şi 12 birnici.

 

În 1774, când austriecii ocupă Bucovina, recensământul guvernatorului militar Gabriel von Spleny consemnează, pentru Igeşti, din Ocolul Berhometelor, 7 mazili, 1 popă şi 27 ţărani.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Storojineţ – Storojineţ (Curte districtuală), Banila Moldovenească pe Siret, Broscăuţi, Budeniţ, Cireş cu Opaiţ, Ciudin cu Neuhütte (coliba nouă), Davideni, Igeşti, Iordănești, Camenca cu Petriceanca, Carapciu pe Siret cu Hatna, Comareşti, Comareşti Camerale cu Althütte (coliba veche), Crasna-Ilschi cu Glashütte (fabrica de sticlă), Cupca, Panca, Pătrăuţi pe Siret, Prisăcăreni, Ropcea, Suceveni sau Pomeşti, Zadova”[2].

 

1883: O şcoală cu 4 clase şi o şcoală filială cu o clasă au fost deschise, la Igeşti, din 1883[3].

 

1897: Biserica Sfântului Dimitrie din Igeşti a fost construită în anul 1897. Vechea bisericuţă, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, patronată, în 1843, de Ienachi de REUS, cu 1.566 enoriaşi, era slujită de parohul Theodor BOCANCE. În 1876, patron bisericesc era Ioan de REUS, iar parohul Alexander PLEŞCA păstorea peste 2.482 suflete. În 1907, patronii bisericii din Igeşti erau Daniil GRIGOROVICI, Ecaterina UDRZCKI (născută REUS), Petru de REY şi evreul Feibisch HUBNER, paroh era Iosif COCZYNSKI, născut în 1855, preot din 1881, paroh din 1893, iar cantor, din 1900, Dimitrie VLAD, născut în 1835.

 

1903: Banca populară raiffeisiană din Igeşti s-a înfiinţat în primăvara anului 1903, sub directoratul lui I. Grigorovici, vistiernic fiind Iancu de Tiron.

 

1907: Din Comitetul naţional districtual al Storojineţului făceau parte şi Daniil Grigorovici, Pavel Gavrilescu, Vasile a lui Iordache Loghin şi Vasile Zaveliţa, toţi din Igeşti[4]. „Voinţa Poporului, în numărul său din 16 Iunie, publică o scrisoare din Igeşti, subscrisă de învăţătorul Gheorghe Chariton, în care acesta cearcă să-l murdărească pe antistele nostru comunal, pe dl Daniil Grigorovici, zicând că e duşman neîmpăcat al şcolii şi a învăţătorimii, că, pe cât acest domn va fi vornic, bieţii oameni din Igeşti nu vor avea dreptate şi că e aşa de răzbunător încât, spre a satisface acestei patimi, nu cruţă nici existenţe omeneşti. Daţi-mi voie să vă spun, domnule redactor, că aceste toate sunt scornituri răutăcioase. Oamenii iubitori de dreptate din comuna noastră sunt de tot mulţămiţi cu acest domn, căci agendele comunale el le poartă fără plată şi, ca om cu avere, ajută fiecărui nevoiaş, dacă nu altfel, măcar dându-i avansuri pentru lucru, aşa că domnia sa are o sumă de tot mare împărţită printre oameni. De am avea noi numai mulţi bărbaţi ca dl Daniil Grigorovici! Dar acum să-mi daţi voie să vă spun şi cine este dl învăţător Chariton, care a subscris această scrisoare. Dl Chariton, care e, de câţiva ani, în comuna noastră, ca învăţător inferior, nicicând nu s-a purtat ca om model, ci necontenit a dat ansă la scandaluri. În loc să-şi grijească de slujba sa, dumnealui s-a ocupat cu beţii, jocuri de cărţi şi trai desfrânat. Cât de cinstit ştie domnia sa juca cărţi poate să o spună secretarul comunal din Crasna, T. Vasilovschi, care, prinzându-l că joacă fals, l-a tras la răspundere cu palma. Nu o dată au avut oamenii ocaziune să-l vadă pe dl Chariton prăvălindu-se prin şanţuri, ba, odată, s-a îmbătat atât de teribil, încît nici n-a nimerit locuinţa sa, ci a adormit într-o casă pustie (casa lui Brigadir), unde fuse dus de alţi companişti de ai săi. Lucru firesc că, după astfel de petreceri, dl Chariton nu era în stare să-şi facă slujba în şcoală. / Vasile Loghin[5].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[6], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la igeştenii Ioana a lui Ioan VICOVAN (38 ani în 1909), Agripina VLAD (răzeşiţă, 33 ani în 1909), Nicu de REUS (mazil, 38 ani în 1909) şi Constantin UNGUREAN (23 ani în 1909).

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Igeşti, comună rurală, districtul Storojineţ, aşezată pe ambele părţi ale Sireţelului, între Ciudei şi Pătrăuţ. Suprafaţa: 26,20 kmp; po­pulaţia: 2.363 locuitori, toţi români, de religie gr. or. Este în apropiere şi legat de drumul comunal Ciudei – Pătrăuţul de Jos, prin drumeaguri rău întreţinute. Are o şcoală populară, cu 2 clase; o sală de lectură, „Progresul”, o biserică parohială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”; o casă de econo­mie. Se compune din vatra sa­tului şi din cătunul Zamca. La 1776, era în posesia mazilulul Petre Morţun şi a no­bilului polon Ioan Reus. E sediul multor familii vechi răzeşeşti, cu nume care indică că au fost, cele mai multe, aduse probabil din Pocuţia Veche. Trăgându-se din şleahta polonă, locuitorii au conservat, până astăzi încă, semnele ca­racteristice originii lor, atât în port, cât şi în vorbe. De alt­fel, însă, sunt românizaţi. După o legendă, comuna îşi derivă numirea de la primul locuitor al ei, colon venit din Transilvania, cu numele Egiş. Populaţia se ocupă cu agri­cultura şi creşterea vitelor; o mare parte însă din locuitori părăsesc, în timpul anului, ţara lor şi caută de lucru în România. Comuna posedă 1.590 hectare pământ arabil, 453 hectare fânaţturi, 9 hectare grădini, 252 hectare imaşuri, 615 hectare păduri. Se găsesc 171 cai, 722 vite cornute, 269 porci, 108 stupi. Igeşti, moşie boerească, cu ad­ministraţie specială, districtul Storojineţ. Suprafaţa: 4,27 kmp; popu­laţia: 40 locuitori români şi izraeliţi. La 1770, era în posesia mazilului Petre Morţun şi a no­bilului polon Ioan Reus”[7].

 

În 1910, satul Igeşti era în totalitate românesc. Din conducerea Societăţii Mazililor şi Răzeşilor din Bucovina căcea parte şi „Ioan cav. de Tiron, învăţător în Igeşti”[8].

 

1911: „Adunarea generală extraordinară a „Societăţii Mazililor şi Răzeşilor bucovineni” în Igeşti. Adunarea din Igeşti a avut loc în 2 c. Din partea societăţii au participat Dr. Cuparencu şi Ioan de Popescul. Societatea academică „Junimea” a fost reprezentată prin dl Emil Goraş, Reprezentanţii societăţii au dat un raport de­taliat despre activitatea societăţii în ultimii ani, au îndemnat pe mazili şi răzeşi să-şi dea copiii talentaţi la şcoli secundare, să îmbrăţişeze meseria, să intre toţi în societate şi să aboneze gazeta care reprezintă interesele lor. Abonaţilor gazelei li s-a distribuit gratuit „Apelul către Răzeşii din satele înstrăinate”. Dl paroh Cocinschi a mulţămit călduros domnilor Cuparencu şi Popescul pentru osteneala lor şi pentru îndemnurile adresate ră­zeşilor din Igeşti, care luptă greu cu nevoile vieţii, şi i-a rugat să sprijinească copiii sărmani ai Igeştenilor, care cercetează şcolile din Cernăuţi. Adunarea, care a avut un succes deplin, a decurs în perfectă ordine, mulţămită domnului gerent comunal Koch şi simţului de ordine al igeştenilor. Mulţămim domnilor Iosif Cocinschi, Leon Zavaţchi şi onor învăţătorimii pentru frumoasa primire ce au făcut reprezentanţilor societăţii din Cernăuţi”[9].

 

1914-1918: S-au jertifit pentru Bucovina „Infanteristul Dumitru Braha, Igeşti, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[10] şi „Ion a lui Gheorghe Frunză, născut la Igeşti, la 1 aprilie 1888, chemat, în august 1914, sub arme, a luptat în Polonia rusească, la Karliad-Hromalod şi ar fi murit acolo la 19 noiembrie 1914. Până în prezent lipseşte orice ştire despre el. Fiind deci probabilă prezumţiunea legală a morţii, se îndrumează, la cererea Aurorei Frunză, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[11].

 

1921: „Potrivit dispoziţiunilor art. 12 şi 23 din regulamentul pentru Congresul bisericesc orto­dox român al Arhidiecezei Bucovinei, convocat, prin înaltul Decret Regal Nr. 2513 din 17 Iunie 1921, pe ziua de 3 Octombrie, la Cernăuţi, se publică următoarea listă a patronilor bisericeşti particulari, de lege drept credincioasă răsăriteană, îndreptăţiţi la alegerea de 6 reprezentanţi pentru acest Congres: Iacoviţa Teodor, Igeşti, şi Rey Petru de, Igeşti”[12].

 

1922: Familiile, bisericile şi cimitirele din Igeşti. Părintele Dan, membru corespondent al Academiei Române, ne comunică aceste date din Igeşti (Bucovina): / A). Familiile din Igeşti. Pe şesul Sireţelului, între comunele Crasna, Ciudei, Budeniţ, Pătrăuţul de sus şi de jos, Corceşti şi Vicovul de Sus, este situată comuna răzeşească Igeşti, locuită numai de români, fără oarecare amestecare de oameni, ceea ce în Bucovina se întâlneşte adesea, – doară câteva familii de evrei. După tradiţia locală[13], familiile din această comună îşi au obârşia din comunele respective ale ţărilor care se vor indica: / 1). Familia Ungurean s-a stabilit aici, venind din Marmaţia. 2). Familia Buta a venit încoace de pe Ilinca, cătunul Pătrăuţului. 3). Originea familiei Lazăr nu se ştie. 4) Mazilii Daşchievici s-au mutat încoace din Banila Moldovenească. 5). Frunzenii se trag de pe timpul Vlădicăi Calistru de Rădăuţi, de la un slujitor episcopesc, căruia acesta să-i fi dat numele, deoarece slujitorul era aşa de harnic, cum se clatină frunza pe apă. 6). Familia Zaveliţa se trage din Carapciu pe Ceremuş şi Vilaucea. 7). Familia Ură a venit de la mănăstirea Putna. 8). Loghinenii sunt băştinaşi din Igeşti; ei se porecleau şi pentru că erau negustori de diferite obiecte de alimentare. 9). Un oarecare Scripa, cumnat de-al unui băştinaş Colţilă, a venit încoace de la Budeniţ. 10). Familia Agapi este originală din oraşul Siret. 11). Moscalescu Gheorghe, tatăl lui Nicolae, a venit din Călineşti pe Ceremuş, iară fiul acestuia era „fiu de urzici”, deoarece mama lui era ţigancă. 12). Familia Haritiuc este de origine galiţiană, ca şi familia Socolescu. 13). Porumbenii au venit încoace din Pătrăuţi. 14). Chiseliţenii la Ivăneşti au venit din Galiţia, ca şi familia Racoschi, al cărei cap era ciubotar, „srobgiu”. 15) Familia Lupaşcu se trage din Moldova. 16). Familiile Druciuc şi Bodnariuc sunt venetici din Galiţia. 17). Familia Rei[14] se trage din Tarnow, în Galiţia; ei sunt nobili, „conţi”, de origine cehi. Fiind în Polonia doritori de locuri înalte, au fost persecutaţi de concurenţi şi s-au refugiat încoace. Alţi membri ai familiei s-au stabilit în Polonia, iară alţii în Rusia. 18). Familiile Danilescu şi Romaniuc sunt venite din Galiţia. 19). Luchianenii au venit încoace din Coşciuia. 20). Capul familiei Porumbel a fost un copil aflat. 21). Familiile Ionaşcu şi Burlă sunt originare din loc (răzeşi). 22). Familia Muşcear este venetică, din Galiţia. 23). Bercovici a venit din Ciudei (se pare că de origine evreu botezat). 24). Tiron se chema Roşca, era mazil, care şi-a luat porecla soţiei; unul, Tiron Ianachi, era zugrav. 25). Numele de familie Cozac era Piţul, din care unul a fost preot la Ilinca. Cozăcenii adevăraţi au venit încoace din Comareşti. 26). Numele Tecleanul li s-a dat Ionăştenilor după o străbună „Tecla”. 27). Cutiscă a venit, coval, din Galiţia. 28). Familia Vlad parte era băştinaşă, parte a venit încoace din Opaiţeni. Din această familie au fost doi preoţi, în Zamca. 29). Bejan era mazil din Budeniţi. 30) Cuciulenii erau răzeşi, aşezaţi aici din Carapciu şi Vilaucea. 31). Gătej era din Davideni. După Scalatachi Goran a venit Băjenco şi apoi Grigorcea. 32). Ursachi era ţăran din Crasna. 33). Chiful zice că să fi fost băştinaş. 34). Vornicul de poartă Ureche a venit din Banila Moldovenească. 35). Grigorovicenii au venit de la Cernăuţi, iară ţăranii Iliuc, din Pătrăuţi. 36) Mazilii Semaca sunt de la Muşeniţa, iarăşi răzeşii. Lenta, din Boianciuc pe Nistru. 37). Ţăranii Luhan au venit din Frătăuţul Nou, iară Teodorovici, din Sniatin în Galiţia. 38). Ţurcan era familie preoţească din Grăniceşti. 39). Galer Tudor era mazil din Mihalcea, pe când ţăranul Gavrilescu era din Pătrăuţul de Sus şi s-a căsătorit aici cu o răzeşiţă. 40) Familiile Frunză, Tomac, Terentin, Jija sunt tătari de origine, al căror nume adevărat este „Tomac”; de la tătarul „tomai” = herghelegiu. 41). Ţăranul Schipor a venit din Vicovul de Sus, Onufciuc, din Galiţia, iară Scheiber, din Baineţ. 42). Vlad a fost poreclit „Sabie”, pentru că el, pe unde mergea, lua tot ce afla, „pârjolea”, iară altul, Lehaciu, pentru că vorbea, adecă „lehăia” mult. 48). Andrei Iacoviţă a venit, cu Gavril Ionaşcu, din Coşciuia şi s-a căsătorit aici cu fata evreului botezat Vasilachi Ionaşcu. 44). Ţăranul Clepa Ioan a venit din Cuciur. 45). Venetici au fost Cojocar şi ruteanul Borciuc, ca şi ruteanul Siminiuc. 46) Huţan a venit din Storojineţ, Paladi din Budeniţa, Pavel de pe Ilinca, din Pătrăuţi, Grozavul din Ciudei, Iuniciuc, rutean, din Galiţia şi Sauciuc, din Carapciu. 47. Mazilii Brahă sunt din Ropcea, pe când familia de mazili Rîpta era băştinaşă: ea s-a stins, cea de acuma este venită din Călineştii lui Cuparencu. 48). Tcaciuc a venit din Corceşti, Şindilar de la Rădăuţi, Corniciuc a venit, odată cu Paşcaşii, din Gropeni, Bruja, de la Crasna, Dolinschi, din Galiţia; Ariciu, băştinaş, Măslinescu, de la Muşeniţă, Berlinschi, din Târgul Siretului, Iluţac, din munţii ruseşti, Cornarniţchi, de la Ceartoria, Oshovschi, de la Muşeniţa, Zus, de la Siret, Zelinschi nu se ştie de unde, Simeon, soldat din Moscova, Beluţchi şi Sahoverschi, ruşi din Galiţia. 49). Bălăşescul, răzeş, a venit din Banila Moldovenească, şi 50). Familia Cracalia, tot de acolo. / B). Biserica din Igeşti. Prima biserică din Igeşti era pe Zamca[15] şi servea pentru Igeşti şi comunele Pătrăuţul de Sus şi Jos. Ea era din lemn de stejar, şi a fost, în anul 1843, dăruită şi strămutată la Tărăşeni. Iconostasul din „starea femeilor” a fost adus din Zvineasca, de unde era de loc Zamfira, soţia lui Ienachi Răus, născută Volcinschi. A doua biserică a fost tot de lemn, însă a ars; în locul ei a făcut, în anul 1889, Grigoraş Răus, supt conducerea lui Ienachi Răus, biserica actuală, după planul bisericii celei vechi din Pojorâta, pe care a văzut-o pe când umbla prin, ţară în calitate de comisar pentru birul ţării. / C). Cimitirele din Igeşti. 1). Un cimitir a fost, după spusa lui Castretin Iordachi, „posesia parohială” din Zamca; 2). Unul a fost pe dealul Danciului[16], pe timpul holerei din anul 1830, când s-au îngropat acolo, în timp de şase săptămâni, 84 de morţi; 3). Unul dinapoia bisericii; 4). Unul, pe deal, la Andrei, acuma Iancu Sripa, şi 5). Cel prezent, cumpărat de la Alexie Dănilescu[17].

 

1936: „În comuna Igeşti, din jud. Storojineţ (Bucovina), ţăranii nu aveau casă pentru şcoală. Atunci legionarii au pornit la lucru, fără a mai aştepta să o facă statul, când va putea. La 3 Mai, s-a sfinţit, de către pă­rintele Popescu, locul pe care se va ridica şcoala, apoi s-a pornit la lucrul cărămizilor. În câteva zile, s-au făcut aproape 20.000 cărămizi, iar lucrul merge mai daparte. La 24 Mai, pentru a mai strânge bani, le­gionarii au dat o serbare, la care au jucat frumoasa piesă de teatru a Dlui Corneliu Georgescu, „Vremuri de res­trişte”, chiar acolo, la cărămi­dărie. În aceiaşi vreme, legionarii au mai zidit un pod peste pârâul Frăsiniş, de mare folos pentru locuitorii din împreju­rimi”[18].

 

1941: Din postura de simpatizanţi ai comunismului, care au comis abuzuri în dauna comunităţii lor, au fost condamnaţi la pierderea cetăţeniei române: „Gătej Constantin şi Lazăr Victor, ambii din com. Igeşti, jud. Storojineţ, „fiind agenţi secreţi ai ruşilor, au terorizat populaţiunea română, supunând-o la munci grele şi contribuind la deportarea multor români, manifestând, în acelaşi timp, mare simpatie pentru programul comunist”[19].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[20], următorii învăţători şi învăţătoare: Cernat Adelina, comuna Igeşti, Ursoaia, jud. Storojineţ, media 8,75, şi Truşcă Zainfir, comuna Igeşti, Centru, jud. Storojineţ, media 7,91”.

 

La Igeşti s-a născut Corneliu Zelea-Codreanu (1899-1938), fondatorul şi conducătorul mişcării legionare din România.

 

 

Biserica din Igeşti

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 337

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 35, 1876 p. 48, 1907 p. 168

[4] Apărarea Naţională, Nr. 21, Anul II, joi 21 martie stil nou 1907, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 47 şi 48, Anul II, duminică 30 iunie stil nou 1907, pp. 4, 5

[6] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 117

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor bucovineni, Anul I, Nr. 1, bilunar – proprietar şi editor: Prof. Dr. Iancu cav. De Cuparencu; redactor responsabil: Teofil cav de Manescul; tipografia lui E. Kanarski, Cernăuţi, 18 noiembrie 1910, pp. 4-7

[9] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 15, Anul I, 20 iulie 1911, p. 176

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicula 15, Cernăuţi în 29 Aprilie nou 1921, pp. 189-192

[12] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi 21 iulie nou 1921, pp. 64-66

[13] Dată într-o notiţă pastorală din Arhiva parohială din Igeşti.

[14] Cf. Anexa.

[15] Zamca a fost o fortăreaţă şi întăritură a creştinilor, contra invaziei tătarilor.

[16] Unde era pădure, ca şi pe Castir, Ursoaia, Frăsiniş, unde erau frasini, între Pătrăuţi şi Ciudei şi pe Bahnă, unde erau arbori foarte deşi, de nu se putea străbate, şi numai ici-acolo câte o poieniţă.

[17] Dan, Dimitrie, Igeştii, în Revista Istorică, N-rele 4-6, Anul VIII, Aprilie-Iunie 1922, pp. 117-119

[18] Libertatea, Nr. 11, Anul 33, 21 iunie 1936, p. 4

[19] Monitorul Oficial, nr. 176 din 31 iulie 1942, pp. 6460-6466

[20] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552


Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Iaslovăţ

 

Bustul lui Emil Botnăraş, la Iaslovăţ – Foro: Cezar Suceveanu

 

 

IASLOVĂŢ. Numele satului Iaslovăţ, menţionat, pentru prima dată, într-un uric din 4 iunie 1588, prin care Solomia, fata lui Solomon logofăt, primeşte satul Iaslovăţ, parte din vechea moşie Solca Mică (Arbore) a lui Luca Arbore, pare să fi fost mult mai vechi, numele satului amintind de Laslo, ctitorul unei dintre primele 50 de biserici din nordul Moldovei. Ipoteza pare să fie susţinută şi de menţionarea, în 1575, a „săliştii Iaslovăţul, pe apa Solcii”. Dar, chiar dacă ar fi fost întemeiat în vremea lui Luca Arbure, nobleţea lui, consolidată şi redefinită după împroprietăririle din 1783, nu poate fi contestată de nimeni.

 

1625: Solomia, fata lui Solomon logofăt, a dăruit satul moştenit mănăstirii Suceviţa, care, prin mijlocirea voievodului Radu Mihnea, în cedează, în 11 februarie 1625, mănăstirii Solca, în cadrul unui schimb de proprietăţi. Un regim constant de proprietate anonimizează istoria unei localităţi, în condiţiile în care noi n-am fost, niciodată, un neam mărturisitor. Şi totuşi, toponimele par să înveşnicească nume de străbuni ai iasloviţenilor: Groza (Pârâul Grozii, 1783), Trif (Dealul lui Trif, 1786), Buga (Rediul Bughii, 1786 – dar Leonte Buga, diacon din Blaşfalău, sosise la Iaslovăţ, împreună cu soţia şi cei doi feciori ai săi, încă din anul 1758), Bercu, Dolina (Ţarina Bercu, Ţarina Dolina, sec. XIX).

 

1753: Începând cu 1753, când se stabilesc la Iaslovăţ primii emigranţi transilvăneni, satul cunoaşte o continuă înflorire. De altfel, vornicul satului de după ocupaţia austriacă a fost Toader Fragă, fost plugar în Sf. George, adică Sângeorz, sosit la Iaslovăţ în 1764. Dar iată lista acestor emigranţi, care au adus pe vatra de sat şi sânge proaspăt, şi o anume identitate spirituală, care constituie nobleţea spiritului şi folclorului iaslovăţian: diaconul Leonte BUGA şi Simeon LAURIAN, din Blaşfalău, diaconul Ursu MARTINESCU, Toader AVRAM, Ion BULCĂ, Gavril MOLDOVAN, Maria MOROŞAN, Mihai FERMEGEAN, Gavril LUPROI, Filip şi George CĂILEAN, Gavril MAXINEC şi Petru a MARINEI, din Căila, vornicul Toader FRAGĂ, Precop FRAGĂ, Ion GRIGORE, Maftei GRIGORE, Paloş GRIGORE, Iacob STRUGAR, George BODNAR, Toader CHINOC, Filip SIMION, Teodor SBIERĂ, Vasile FANSOLĂ, Vartolomei SILVESTRU, Marcu OPROI, Vasile FRINT, Gavril BOGA şi Toder FRAGĂ, toţi din Sângeorz, Iacob FLANCĂ (Săcalăşău), Iolec IACOB, Ion LOGHIN şi bodnarul Vartolomei PARPUHA, din Bârgău, Petru IUDCA (Mintec), Chiriac BUCUR (bodnar din Rebra), Dumitru BULILAC (Bistriţa), Daniil BORŞAN, Maftei FANSOLĂ, Vasile Artenie FANSOLĂ şi Ion BUDA, din Săliştea, Arsenie RUSU, George PINTOI şi Ion ARENDAR, din Ţigău, Martin NUZULI (Ciochiş), George FERMEGEAN (Lunca), Ion MULGAN (Buduş), Vasile FERMEGEAN (Bochia), Ursul CHIRILĂ şi Ioan RUSU, din Chiraleş, Vasile FILIP (Arcalia), Nicu UTALY (Feleac). Multe dintre numele acestea au dispărut pentru totdeauna, fie pentru că au fost reformulate, după prenumele părintelui, fie datorită căsătoriilor, fie în urma plecării unor familii în alte sate. Dar ei se numără printre străbunii iaslovăţenilor şi merită cinstiţi ca atare.

 

1772: Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Iazlovăţ, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „44 – toată suma caselor”, însemnând 2 popi, 2 femei sărace şi 40 de birnici.

 

În 1774, satul Iaslovăţ avea 48 de familii, iar în 1784, deci după prima reformă agrară, 113 familii.

 

1843: Biserica Sfântului Nicolai din Iaslovăţ, construită pe locul unei vechi bisericuţe, între anii 1870-1877, avea, în 1843, 1.103 enoriaşi, păstoriţi de preotul Constantin BUMBUL. În 1876, parohia avea 1.521 enoriaşi, altarul bisericii fiind slujit de parohul Theodor USATIUC. În 1907, paroh era Vichentie VASILOSCHI, născut în 1858, preot din 1883, paroh din 1887, iar cantor, din 1903, Theodor HLUŞAC, născut în 1851.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Solca (judecătorie raională), Arbore cu Bodnăreni, Bălăceana, Botoşana, Clit cu Lichtenberg, Iaslovăţ, Cajvana, Comăneşti, Ludihumora, Pârteştii de Sus cu Soloneţul Nou sau Slovac, Cacica, Pârteştii de Jos, Poieni”[2].

 

1891: O şcoală cu 5 clase avea să fie deschisă, la Iaslovăţ, în 1891[3].

 

În 1895, Iaslovăţul avea 1.682 locuitori, primar al satului era Mihail Olariu, învăţător – George Grigorean, preot – Leon Maximovici, iar cantor era Ioan Şindilariu.

 

1902: Însoţirea raiffeisiană din Iaslovăţ a fost făcută în 6 octombrie 1902, sub preşedinţia lui Emanuil Cimpoieş şi sub direcţiunea preotului Leon Maximovici. Învăţătorul Georgie Grigorean era vicedirector, iar din consiliul de control făceau parte Tanasi Semeniuc şi vistiernicul Toader Hluşac.

 

1907: În „Protestul înaintat prezidiului parlamentului contra alegerii deputatului (ţărănesc) Dr. Aurel cav. de Onciul”, se propun ca martori, pentru mituirea alegătorilor, printre alţii şi „alegătorul Andrei alui Procop Strugar din Iaslovăţ, (care) va adeveri cum că învăţătorii Florciuc şi Nastasi din Iaslovăţ l-au ameninţat cu pedepse pentru absentarea de la şcoală, dacă nu va vota pentru Onciul. Noaptea, înainte de balotaj, au fost alegătorii din diferite locuri tractaţi cu băuturi spirtoase şi pe ţidulele lor li s-a introdus numele lui Onciul. Aceasta s-a întîmplat: în şcoala din Iaslovăţ, prin învăţătorii Florciuc şi Nastasi, cea ce va dovedi martorul Agapi Olar din Iaslovăţ”[4]. „În comuna Iaslovăţ a promis dl Aurel Onciul că va împărţi între alegătorii din acest sat trei vagoane de păpuşoi, dacă vor vota pentru dânsul”[5]. „În comuna Iaslovăţ a dezvoltat învăţătorul superior Florciuc cea mai febrilă agitaţie pentru dl Onciul, fără să fi fost împiedicat de dl comisar”[6].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Iazlovăţul, comună rurală, districtul Gurahumora aşezată pe valea formată de pârâul cu acelaş nume, afluent al râului Su­ceava. Suprafaţa: 17,92 kmp; po­pulaţia: 1.682 locuitori români, de religie gr. or. Este legată, printr-un drum comunal, cu comuna Arbora, pe unde trece drumul districtual Rădăuţi-Cacica, şi prin drumuri comu­nale, cu Milişăuţul de Sus şi cu cel de Jos, precum şi cu Burla. Are o biserică parohială, cu hra­mul „Sfântul Nicolae”, şi o şcoală populară, cu o clasă. Într-un hrisov, datând din 1 Aprilie 1448, se face menţiune de această comună, ceea ce în­semnează că întemeierea sa este foarte veche. A fost, mult timp, în posesia mănăstirii Suceviţa, care, la 1625, a cedat-o comunei Solca, în schimbul comunelor Iubăneşti şi Cristineşti, schimb confirmat şi de domnul de atunci, Radu Mihnea. Populaţia, formată din lo­cuitori originari, peste care au venit colonişti transilvă­neni, se ocupă cu agricultura şi creşterea vitelor. Comuna posedă 1.293 hectare pământ arabil, 76 hectare fânaţuri, 16 hectare grădini, 258 hectare imaşuri, 34 hectare păduri. Se găsesc 77 cai, 1.003 vite cornute, 259 oi, 747 porci şi 183 stupi. Iazlovăţul, pârâu, afluent, pe stânga, al Solcei. Răsare din pădurea Glitului şi, primind, mai sus de staţiunea hergheliei Burla, pârâiaşul Secul, udă comuna Iazlovăţ, se varsă în Solea, nu departe de punctul Gura-Solcei, districtul Rădăuţi”[7].

 

1913:  A luat examenul de capacitate pentru şcolile primare, cu limba de propunere română, Vasile Şulea, din Iaslovăţ[8].

 

1916: La colecta pentru cei amputaţi şi orfanii celor căzuţi în luptă, a contribuit şi Coajă Costan, genist în „Arbeiter Abtig I/41”, din Iaslovăţ, cu 2 coroane[9].

 

1914-1918: Au depus obolul de sânge pentru Bucovina „Rezervistul Ion Barta, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit; Infanteristul Samson Cotora, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[10]; „Infanteristul Porei Cociorvan, Iaslovăţ, Regimentul 22 Infanterie, rănit”[11]; „Infanteristul Ioan Strugar, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[12]; „Legionarul (tânăr voluntar, care nu putea fi încorporat – n. n.) Nicolai Strugar, Iaslovăţ, Comp. 3, rănit”[13]; „Infanteristul Vasile Botezat, Iaslovăţ, Regimentul 22, rănit”[14].

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[15], Tribunalul Iaşi[16]: Pohone Nicolae, agricultor, cu ultimul domiciliu în comuna Iaslovăţ, jud. Suceava, născut în comuna Iaslovăţ, jud. Suceava, condamnat de Tribunalul Militar al Corpului IV Armată, pentru rebeliune, la 8 luni închisoare, conform art. 258, 259 şi 261 din codul penal”.

 

1941: „Se publică mai jos Lista Nr. 13, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie, în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24[17]: Solovăstru Ioan, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava, mort la 22 iunie 1941”.

 

1941: „Tabloul normaliştilor cu diploma de capacitate, numiţi în învăţământul primar, prin ,,incredinţare de post”, pe ziua de 1 octombrie 1941”[18]: Plav Gheorghe, seria 1938, media 7,60, numit în comuna Iaslovăţ, postul VIII, jud. Suceava”.

 

1946: În Monitorul Oficial, Nr. 264 din 13 noiembrie 1946, pp. 11909 şi următoarele, sunt înregistrate următoarele cooperative săteşti de credit: Cooperativa „Rodica”, comuna Iaslovăţ, judeţul Suceava.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[19], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Petracovici Eugen, de la Ilişeşti, la Iaslovăţ; Deleanu Elena, de la Ipoteşti, la Iaslovăţ; Pavel Pascu Domniţa, de la Ipoteşti, la Iaslovăţ. „Cocârlă Aurora, de la Iazlovăţ, la Pătrăuţi, post VII, soţ învăţător; Micău Traian, de la Iazlovăţ, la Bosanci, Şc. nr. 1, post. XIII, interese familiare”[20].

 

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 340

[2] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[3] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 47, 1876 p. 48, 1907 p. 124

[4] Apărarea Naţională, Nr. 86 şi 87, Anul II, duminică 24 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[5] Apărarea Naţională, Nr. 79 şi 80, Anul II, duminică 3 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[6] Apărarea Naţională, Nr. 84 şi 85, Anul II, duminică 17 noiembrie stil nou 1907, p. 3

[7] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 116, 117

[8] Gazeta Mazililor şi Răzeşilor Bucovineni, Nr. 4, Anul III, 18 iulie 1913, p. 63

[9] Românul, Nr. 25, Anul VI, joi 17/4 februarie 1916, p. 5

[10] Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915

[11] Viaţa Nouă, IV, nr. 158 – Supliment, din 25 iulie n. 1915

[12] Viaţa Nouă, IV, nr. 159 – Supliment, din 6 august n. 1915

[13] Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4

[14] Viaţa Nouă, IV, nr. 182, 4 iunie n. 1916, p. 8

[15] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[16] Monitorul Oficial, Nr. 115, 17 mai 1941, pp. 2684-1686

[17] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[18] Monitorul Oficial, Nr. 249,  2o octombrie 1941, pp. 6439 şi următoarele

[19] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[20] Monitorul Oficial, Nr. 135, 17 iulie 1947, p. 4912


Pagina 30 din 56« Prima...1020...2829303132...4050...Ultima »