poezie de roman istrati | Dragusanul.ro - Part 2

„Barbut” – prima carte a lui Roman Istrati

 

E înspăimântător cât de puţin, dar şi cât de mult poate rămâne după o viaţă de om care a şi trăit. Un maldăr de foi, unele dactilografiate în câteva exemplare, altele scrise de mână, ba şi grupaje de versuri ale unor prieteni, pe care le ţii în depozitul tău de suflet. Cam o sută de poeme se zvârcolesc în aceste pagini pentru a contura pecetea unei individualităţi spirituale. Puţin, dar dacă le asculţi povestea, conştientizezi că ţi s-a încredinţat un tezaur, pe care trebuie să îl desluşeşti şi abia după aceea să-l încredinţezi rafturilor memoriei.

Cicluri de poeme, semnate de Dinu Adam şi Cleopatra Lorinţiu, aflate în moştenirea Roman Istrati

 

Citind atent poemele şi însemnările lacunare rămase după Roman Istrati, înţeleg că prima lui carte de poezie trebuia să se numească „Barbut”, şi nicidecum „Miezul adânc”, poeme precum „Zaţul ghicit”, „Elegia ţiganilor”, „Destin” („Olga, ţiganca, ţipă peste noapte: / Luaţi ceaune, hai, luaţi arginţi!”), „Întâlnire”, „Barbut”, „Nunta”,  „Vorbă grea” etc. urmând să propună o mitologie misterioasă, drept spaţiu liric, pe care poetul o şi schiţase, surprinzător şi admirabil, într-un poem de secvenţialităţi ale efemerului, de clipită cromatice ale condiţilie existenţiale, numit, cu trimitere tranşantă spre prietenul şi mentorul nostru, legendarul profesor Ioan Nemeş, „Colecţia de fluturi”.  Acest lung, lung poem, alcătuit din aproape o sută de poeme, de transpuneri picturale străluminate, dar şi un titlu în sine, dactilografiat pe pagina întâi a poemului „Barbut”, probează că Roman Istrati atentase liric la un anume tip de mister solar, dar care, prin organizarea tipologică patriotism – sat mitic – critica imperialismului, impusă de editură, a fost spulberat. A ieşit, ce-i drept, o carte bună de poezie, cu titlu şi structură propuse şi impuse de Constanţa Buzea – admirabil mentor al vremii, „Miezul adânc”, dar nu a ieşit ceea ce îşi dorea, şi dintr-un impuls teribilist, Roman Istrati.

2 exemplare ale poemului „Colecţia de fluturi”

 

Nu intenţionez să scriu, aici, un studiu despre opera lirică a lui Roman Istrati (o voi face în postfaţa „vestirilor”), dar nici nu puteam trece peste revelaţia acestor manuscrise, care au zăcut prea îndelungată vreme într-o cutie de carton.


roman istrati: cei mai răniţi soldaţi

*

războiul nu se face cu ode sau cuvinte

războiul nu îl fac reporterii de front

tranşeea este blidul sărăcăcios şi bont

în care libertatea stă-n boabele de linte

*

după ce spargi şuviţa de sânge inutil

cu regi buboşi şi doamne poţi face mare praznic

şi-alături, lângă regi, vezi lingav cum petrec

pe-un hoit de ceară muşte într-un festin obraznic

*

căci regii proşti îi naşte poporul la beţie

îi naşte o lumină care pe străzi vomită

un aer huligan care ridică fuste

cucoanelor căzute cu mâzga în ispită

*

cei mai răniţi soldaţi au rana înăuntru

ascunsă sub tunica subţire de nămol

cu unghia de mac dacă le zgârii fruntea

ai sentimentul aspru a unui trist viol

*

cei mai răniţi soldaţi au trup indiferent

cât văd cu ochii moartea li se întinde-n faţă

cu ţuica ce-i scuipată din ţevile de puşcă

se-mbată prin tranşee până le vine greaţă

*

vai, între curăţie şi umbră cum îi vezi

trecând aşa, răniţi, prin gândurile lor

la sete ei beau smârcul din coaja păpădiei

şi gura li se umple ca de un prost lichior

*

războiul nu se face cu ode sau cuvinte

războiul nu îl fac reporterii de front

tranşeea este blidul sărăcăcios şi bont

în care libertatea stă-n boabele de linte


roman istrati: zoologie apuseană (I)

Poetul Roman Istrati, în culisele festivalului Bucovina Rock Castle

*

vorbesc fără a şti pe nume cine sunteţi

vă văd prin cafenele, prin cârciumi sau biserici

evlavioşi sau tandri compătimiţi sau râdeţi

căminele ticsite de proşti sau de isterici

*

iată un domn distins cu mulţi aghiotanţi

a dobândit se pare poziţie grăsuţă

are şi-o casă-n care golaşe lenevesc

fetiţe priponite de câte-o condicuţă

*

marmura vi se pare prea goală şi stupidă

vi se par proşti cei care fac donaţii

şi urinaţi prin sălile în care

se dau titluri şi decoraţii

*

când lumea râde voi vorbiţi de popi

iar de-i război o duceţi în beţii

şi fac prinsoare că-n momentul acesta

pierdeţi la poker zeci şi zeci de mii

*

o grea zădărnicie vă face sa să fiţi

cu sufletul ca mâzga din bălţile stătute

din inutile arderi copilăria voastră

trece-n copilăria numită senectute

*

n-aţi cunoscut vreodată putoarea din obiele

pe la serate vouă sigur nu vă e frig

furaţi discret căci asta e ceea ce se cheamă

democraţia bună a sfântului câştig


roman istrati: vorbă grea

Roman Istrati, cu Naţiunea Poeţilor, la Corlata

*

stăm rezemaţi lângă pridvorul serii

salcâmii dau în lacrimi de tămâie

tata-şi aprinde lacom o ţigară

fumul se sparge peste lemnul porţii

bem liniştiţi otrava lui amară

*

pe drum nu-i nimeni, sus o cucuvaie

blestemă-n podul şurii răstignită

peste fântână moare-ncet o stea

tata se-ntoarce să-mi arate cerul

eu îmi ucid în gând o vorbă grea

*

am stat o noapte cu genunchiu-n gură

şi-a viscolit cu stele prin ogradă

am scos târziu lopata şi toporul

copii au dat în geamăt de durere

melcul încet şi-a tras în somn piciorul

*

şi foc, apoi, ninsoare de jeratic

fum gros cât pentru ultimul război

şi sânge mult de flori ucise-n rouă:

lumină cât amiaza nu încape

sub pleoapa zilei despicată-n două

*

acum stăm trişti şi ceru-i orb de stele

tot cu genunchiu-n gură, amorţiţi

şi nu ştiu de ce tata nu-mi dă voie

că mâine va veni să mă gândesc

la poarta noastră milogind

*

chiar noe


roman istrati: iglu

Iglu – manuscris Roman Istrati

*

ţin minte

când am coborât în grote cu cerul

aici printre voi era seară

ţin minte şi-ntâia povară

când mi-am culcat trupul

odată cu gerul

*

tata m-a scăldat adânc

în pământ

şi m-a-mbrăcat în haina

cea mai frumoasă

*

– Eşti fiul meu de-acum

aşa am vrut

ia pâinea şi-o bucată de coasă

şi-n pumn, mi-a spus,

ia nişte lut

că-i de-al nostru şi-i sfânt


Pagina 2 din 612345...Ultima »