poezie de roman istrati | Dragusanul.ro - Part 2

roman istrati: zoologie apuseană (I)

Poetul Roman Istrati, în culisele festivalului Bucovina Rock Castle

*

vorbesc fără a şti pe nume cine sunteţi

vă văd prin cafenele, prin cârciumi sau biserici

evlavioşi sau tandri compătimiţi sau râdeţi

căminele ticsite de proşti sau de isterici

*

iată un domn distins cu mulţi aghiotanţi

a dobândit se pare poziţie grăsuţă

are şi-o casă-n care golaşe lenevesc

fetiţe priponite de câte-o condicuţă

*

marmura vi se pare prea goală şi stupidă

vi se par proşti cei care fac donaţii

şi urinaţi prin sălile în care

se dau titluri şi decoraţii

*

când lumea râde voi vorbiţi de popi

iar de-i război o duceţi în beţii

şi fac prinsoare că-n momentul acesta

pierdeţi la poker zeci şi zeci de mii

*

o grea zădărnicie vă face sa să fiţi

cu sufletul ca mâzga din bălţile stătute

din inutile arderi copilăria voastră

trece-n copilăria numită senectute

*

n-aţi cunoscut vreodată putoarea din obiele

pe la serate vouă sigur nu vă e frig

furaţi discret căci asta e ceea ce se cheamă

democraţia bună a sfântului câştig


roman istrati: vorbă grea

Roman Istrati, cu Naţiunea Poeţilor, la Corlata

*

stăm rezemaţi lângă pridvorul serii

salcâmii dau în lacrimi de tămâie

tata-şi aprinde lacom o ţigară

fumul se sparge peste lemnul porţii

bem liniştiţi otrava lui amară

*

pe drum nu-i nimeni, sus o cucuvaie

blestemă-n podul şurii răstignită

peste fântână moare-ncet o stea

tata se-ntoarce să-mi arate cerul

eu îmi ucid în gând o vorbă grea

*

am stat o noapte cu genunchiu-n gură

şi-a viscolit cu stele prin ogradă

am scos târziu lopata şi toporul

copii au dat în geamăt de durere

melcul încet şi-a tras în somn piciorul

*

şi foc, apoi, ninsoare de jeratic

fum gros cât pentru ultimul război

şi sânge mult de flori ucise-n rouă:

lumină cât amiaza nu încape

sub pleoapa zilei despicată-n două

*

acum stăm trişti şi ceru-i orb de stele

tot cu genunchiu-n gură, amorţiţi

şi nu ştiu de ce tata nu-mi dă voie

că mâine va veni să mă gândesc

la poarta noastră milogind

*

chiar noe


roman istrati: iglu

Iglu – manuscris Roman Istrati

*

ţin minte

când am coborât în grote cu cerul

aici printre voi era seară

ţin minte şi-ntâia povară

când mi-am culcat trupul

odată cu gerul

*

tata m-a scăldat adânc

în pământ

şi m-a-mbrăcat în haina

cea mai frumoasă

*

– Eşti fiul meu de-acum

aşa am vrut

ia pâinea şi-o bucată de coasă

şi-n pumn, mi-a spus,

ia nişte lut

că-i de-al nostru şi-i sfânt


roman istrati: un fluture orb

Petru Muşat, ctitorul renăscutului Roman Istrati

*

doamnă, nu-mi place cuvântul discurs

îmi pare mai mult o pană bolnavă

coborând peste varul cu care ascundem

pereţii înalţi de otravă

*

nu-mi place cuvântul discurs şi nu-mi place

orgoliul ţipat prin pieţe mărunte

iar pacea noastră, de-i pace, înseamnă

coroană de spini peste frunte

*

semnele bune sunt mult prea ascunse

prin pădurea de ceaţă, amintiţi-i, departe

noi orbi trecem vânători de putere

de la moarte pornind către moarte

*

dăruiţi-mi acum un fluture orb

ferit să-l învăţ zborul de noapte

peste legile zilei ce astăzi păzesc

viermii copţi prin poamele coapte


roman istrati: gând (3)

Manuscrisul unui poem inedit

*

nimicul ce există îşi cunoaşte

cu firea ideala nemişcare,

astăzi murind învaţă a se naşte

mâine născându-se în sine moare

*

şi legile tămâie prin obiecte

ar mucegăi de grea singurătate,

par bune uneori sau par infecte

după cum voia noastră le socoate

*

ridică varul lumii ca să vezi

noroiul arătând semeaţă fire,

curat e mortul, vai, murdară ziua

căci de unesc doar prin deosebire

*

prea mulţi gândaci în ceruri se aprind

o stea îşi arde lâna biruinţei,

prea mare-i nemurirea, noi fiind

doar sluga întâmplării şi-a voinţei

*

şi la sfârşit, sfârşitul existând,

un trecător voind să-şi spele faţa,

din două cumpeni va alege singur

noroiul sfânt sau poate – Dimineaţa


Pagina 2 din 612345...Ultima »