poezie de roman istrati | Dragusanul.ro - Part 2

roman istrati: iglu

Iglu – manuscris Roman Istrati

*

ţin minte

când am coborât în grote cu cerul

aici printre voi era seară

ţin minte şi-ntâia povară

când mi-am culcat trupul

odată cu gerul

*

tata m-a scăldat adânc

în pământ

şi m-a-mbrăcat în haina

cea mai frumoasă

*

– Eşti fiul meu de-acum

aşa am vrut

ia pâinea şi-o bucată de coasă

şi-n pumn, mi-a spus,

ia nişte lut

că-i de-al nostru şi-i sfânt


roman istrati: un fluture orb

Petru Muşat, ctitorul renăscutului Roman Istrati

*

doamnă, nu-mi place cuvântul discurs

îmi pare mai mult o pană bolnavă

coborând peste varul cu care ascundem

pereţii înalţi de otravă

*

nu-mi place cuvântul discurs şi nu-mi place

orgoliul ţipat prin pieţe mărunte

iar pacea noastră, de-i pace, înseamnă

coroană de spini peste frunte

*

semnele bune sunt mult prea ascunse

prin pădurea de ceaţă, amintiţi-i, departe

noi orbi trecem vânători de putere

de la moarte pornind către moarte

*

dăruiţi-mi acum un fluture orb

ferit să-l învăţ zborul de noapte

peste legile zilei ce astăzi păzesc

viermii copţi prin poamele coapte


roman istrati: gând (3)

Manuscrisul unui poem inedit

*

nimicul ce există îşi cunoaşte

cu firea ideala nemişcare,

astăzi murind învaţă a se naşte

mâine născându-se în sine moare

*

şi legile tămâie prin obiecte

ar mucegăi de grea singurătate,

par bune uneori sau par infecte

după cum voia noastră le socoate

*

ridică varul lumii ca să vezi

noroiul arătând semeaţă fire,

curat e mortul, vai, murdară ziua

căci de unesc doar prin deosebire

*

prea mulţi gândaci în ceruri se aprind

o stea îşi arde lâna biruinţei,

prea mare-i nemurirea, noi fiind

doar sluga întâmplării şi-a voinţei

*

şi la sfârşit, sfârşitul existând,

un trecător voind să-şi spele faţa,

din două cumpeni va alege singur

noroiul sfânt sau poate – Dimineaţa


roman istrati: popas

pe nări caii scot o ciupercă de aburi

şi-n crengi dimineaţa-i o lână bolnavă

tata stinge-n scrumieră încet, răbdător

aşchii lungi şi subţiri de otravă

*

frig ne-a cuprins deodată şi ceaţa

înalţă ferestre mari de năvod

prin scorburi zăpada şi aerul au

miros de salcâm şi de iod

*

un cheag e cerul de ceară, de sânge

sau poate cenuşă de mac spre amurg

noi trecem şi brazii pe dealuri îmi par

amorţite cupole de burg

*

ne ducem, dar unde; nici tata nu ştie

şi palmele-s vânătă, dureroasă cerneală

focu-i un scrin şi cenuşa îmi pare

albastru tărâm de sfială

*

ne ducem, ne ducem către grădina

cu căpiţe de bronz diafane

ne ducem şi chiotul nostru rămâne

numai în piatra

fără timpane


roman istrati: talcioc

o tabacheră palidă, căruntă,

un bob de aur, aşchii de piper

şi trandafiri de lemn se vând sau chiar

tablouri cât o unghie de cer

*

miros de oameni şi miros de cai

se-amestecă în gustul de argilă

un fluture ambulant îşi lasă solda

pe o cămaşă râncedă, umilă

*

bărbaţii tuciurii pe-un colţ de sticlă

o socoteală încruntată scriu

între butoaie moi aerul doarme

cu mintea afânată de rachiu

*

o pânză de sudoare şi de praf

se descompune galbenă şi calmă

ca o bătrână numărând în gând

bănuţii umeziţi şi stinşi în palmă

*

e soare şi-un ciudat vinde zăpadă

dintr-o căldare groasă de alun

plozi furişaţi şi răi îndeasă-n pipă

o pieliţă uscată de tutun

*

paşii strivesc pe sub bocanci silabe

buze subţiri un nenoroc înjură

un grădinar dezbracă un cireş

de fracul mirosindu-i a tinctiură

*

şi lumea ţipă, caii, banii ţipă

aerul scuipă flori necunoscute

şi-ascuns într-un surtuc de vinilin

doar un bătrân posac

vinde minute


Pagina 2 din 512345