poezie de roman istrati | Dragusanul.ro

roman istrati: elegia ţiganilor

munte, în trupul tău de lumină

cocoşii-nnoptează-ntr-un cântec de seară

lângă focul uscat şi pâinea amară

cohorte înalte se-nchină

*

o şatră de vine nomadă, pustie

cu pasul domol ca vuietul ierbii

îţi poartă fiinţa în izvoare cu cerbii

şi-adoarme cu brazii-n chindie:

*

în pacea sfinţită de ceasu-mpăcării

cuţite înalte aşteaptă botezul

când fecioare-aplecate-n cură cu crezul

cinstesc masa cu semnul uitării


roman istrati: martie

tovarăşe poet,

eu sunt muncitor

şi pot să vă povestesc doar

cum arată o galerie de mină,

dar cred că asta v-ar plictisi

sau v-ar supăra:

am adus un mărţişor

şi vreau să vi-l prind în piept;

nu vă uitaţi la mâinile mele

că sunt aşa butucănoase şi murdare,

ele îmi tremură doar

că sunt foarte emoţionat;

prietenii mei de echipă

pentru că au auzit de dumneavoastră

vă roagă să veniţi odată la noi la munte

să vedeţi cum arată zăpada

şi să nu vă supăraţi, dar ei spun

că în versurile dumneavoastră

care sunt foarte frumoase

tocmai asta lipseşte cel mai mult

şi mai mult

*

onorată instanţă,

sunt învinuit pe nedrept că m-am gândit la moarte

pentru că chiar în momentul acela

mugurii începuseră să crape de ziuă

şi jur că acesta este un argument în favoarea mea


roman istrati: nunta

ce fum albastru umple casa noastră

din nou îl simt prin sânge colindând

mor goi şi albi castanii la fereastră

peste obrazul lunii fulgerând

*

prin umbra florii umedă tăcere

dansează lutul gata să se-aprindă

cu furca mama-mpunge speriată

păpuşa nopţii răstignită-n grindă

*

abia-mi vestesc surorile botezul

când frigul mi se rupe peste oase

cu glasul negru o şopârlă-mi spune

că lumânările au nins prin case

*

spartă lumina s-a prelins din mine

şi-n sânge îmi veghează un cocor

doar mama ia-n lopată lutul morţii

cu care neştiut o să mă-nsor


roman istrati: însingurare

da, mamă, liliecii bat flori de întuneric

peste fântâna uitată şi pustie

cumpăna rupe ochiul de apă

şi caii mor legaţi de câmpie

*

da, am călcat cu umbrele ploii

până dincolo-n casa de-amiază

mi-au rămas palmele ude şi-n cer

caii de lut mai nechează

*

va rămâne la ultima cină

tot vinul şi-o pâine de aur

plec în noaptea cu hulubi de zăpadă

şi-mi freamătă-n somn un balaur

*

cocoşii albi mai fulgeră-n munte

şi melcul aprinde ceara din ploi

singuri brazii-mi pregătesc veşminte

pentru judecata de apoi

*


Și-au tras coperte cu clape!

image description

Autorii celor două cărți de poezie „luntrea de ceară”, Roman Istrati și sus… semnatul, ca iconariști moderni ce se află (în afară de Mihaela Grădinariu, dintre poeții în viață și Vasile Ursachi este un redutabil iconarist modern, și probabil că mai sunt și alții, dar de care nu-mi amintesc deocamdată), și-au coperte cu clape, ca să pară cărțile mai voluminoase, deși ele sunt exact atât cât trebuie.

image description


Pagina 1 din 3123