Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 96

Cântec frivol: Gabrielei Havriliuc

*

Galopuri sacre mi se-aud prin sânge

agonizând în depărtări de ceaţă

bătute-n plânsul celuia ce plânge

rănit definitiv numai de viaţă,

iar lumânarea scapără pe boltă

eternităţi persuasiv promise,

lumina ei frivolă mă revoltă

atunci când văd cum spulberă prin vise

*

Himerele dintotdeauna sfinte

aduse de credinţă pe pământ,

vânări târzii ce spulberă cuvinte

rostogolind frunzarele în vânt,

iar caii trec, năprasnicul galop

linşează clipa ce mă odihneşte

incendiind-o, cosmicul potop

urzeşte doar cenuşa ce trezeşte

căderile-n lumină, snop cu snop.


Cântec în destrămare: Corinei Scîntei

*

Corăbii lungi s-au destrămat pe mare,

o să le pun pe cerul meu la noapte

rupând o stea cu gest de închinare,

iar ierbile cu clocotite şoapte

nu or să-mi ierte gestul meu păgân

afurisindu-mi cu migală paşii

*

Sau or să-mi ceară-n cor să mai amân

ca să încapă-n ceruri numai laşii
îndoctrinaţi şi pustiiţi de ei,

nicicând străpunşi de ierbi precum de săbii,

toţi osteniţi şi-aproape funigei;

erau, cândva, pe mări, printre corăbii,

iluzii şi speranţe, şi idei.


Cântec pământesc: lui Florin Sinescu

*

Flămânzi de veşnicii când trec poeţii,

la marginile lumii, în fântână,

o zare precum roua dimineţii

rămâne după ei şi-i tot îngână

imaginar cu un contur de cruce

nins peste noi de-aceleaşi veşnicii

*

Să ne cuprindă dorul, când se duce

iluzia trăirii pe pustii,

nu e târziu şi nu e pământeşte,

eu încă am un cântec mângâiere

să-l pun pe suflet şi să-i spun: Trăieşte,

chiar dacă rostul frunzei în tăcere

ursit a fost din ceea ce-o urseşte!


Cântec cu cai: lui Lucian Francisc Csibi

*

L-am aşteptat la porţi, purtam cămaşa

ursirilor cu calmă disperare,

când el, sosind, îşi flutură vrăjmaşa

iluzie prin păsări călătoare,

apoi se depărtă, zdrobind prin mine

numai ninsori din coama lui desprinse,

*

Firavii fulgi îmi lunecau prin vine

răpuşi de-nstrăinări, şi ele ninse

adeseori la margine de vreme,

numai să-mi pară-n straşnicu-i galop

că şi-ar găsi odihna în poeme,

iar eu să-mi aflu-n trecere un scop,

să mă dărâm ca un nisip fierbinte

cântându-i goana cea fără de rost

*

Când el dispare şi dispar cuvinte

sub urme dure, sub galop anost;

ispita mea-i dintotdeauna timpul,

bravam în faţa lui şi parcă-am fost

iluzia ce-o şterge anotimpul.


Cântecul încununărilor: lui Paul Socol

*

Până aici, la ultima răscruce,

a fost un drum şi-o umbră de purtat,

urmează altul, care iarăşi duce

lângă fântâni pierdute-n scăpătat

*

Să-ţi umpli alt pahar şi să-l închini

ostenitoarei clipe, ce te strânge

ca un veşmânt pe care-l ţes lumini,

orgolios adăpostind în sânge

lăstarii-ncununărilor cu spini.

*

Actorul clujean Paul Socol, prieten Bucovina Rock Castle (unde a jucat, împreună cu Mihnea Blidariu, şi într-o piesă de teatru) împlineşte, astăzi, 9 iulie 2014, o frumoasă şi clocotitoare vârstă. La mulţi ani, Paul!


Pagina 96 din 110« Prima...102030...9495969798...110...Ultima »