Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 96

Cântecul singurătăţii: lui Vasile Iftode

*

Vino, suflete, hai vino şi stai

alături de mine în noaptea albastră

să-ţi spun o poveste, hai, suflete, hai,

iubeşte-mi cireşul ce-mi să la fereastră

linţoliu cu fructe, veşmânt înflorit,

e lipsă de suflet, astfel s-a ivit,

*

Iar mâine, când umbre vor trece prin zi,

fă, suflet al meu, o minune cerească,

trimite-mi cuvinte sau zvârle-mi ce-o fi

ori ai la-ndemână, în mine să crească

doar tristul cireş, linţoliul trufaş

eu pot să-l aştern noapte grea pe oraş.


Cântecul cuţitelor: lui Ionică Iftode

*

Ispitele au năvălit în jur,

o să îmi nărui sufletu-n ispite

numai să-mbrace drept târziu contur

iarba ce-nalţă înspre cer cuţite,

căci mă răzbate-o sete de demult

apocaliptic năruind prin mine,

*

Iar eu nu fac decât să o ascult

frânt de-o risipă calmă de destine,

tot mai adânc mă caut şi mă tem

ocnaşii dinspre vârste să nu fugă

dincolo de cuvinte; în poem

eu încă mai trăiesc precum o rugă.


Cântecul sensului: lui Constantin Plăcintă

*

Cândva, în cer, m-au condamnat la viaţă,

osânda s-a rostit cu-nfrigurare,

năluci albastre mi-au tot dat povaţă

să mă socot dator cu ascultare,

trimisu-m-au, apoi, în trup şi-n vreme

anume pentru-o lungă ispăşire

născocitor de crâncene poeme

trăite în adânc drept răstignire,

iar eu, supus, am acceptat zidirea,

nu mi-am luat aripile cu mine,

*

Purtam în locul lor numai rostirea

liturgică a zărilor divine,

astfel încât uitasem să le smulg

conturul unor cosmice lumini

iradiind din pulsul unui fulg

nervurile cununilor de spini.

tot mai târziu şi tot mai nicăierea

adulmecând, căci vine graţierea.


Cântecul oraşului: lui Constantin Horbovanu

*

Curând şi eu am poposit la porţi,

oraşul se-nchina cu resemnare

nuntirilor şi învia din morţi

să-ncerce-o rătăcire şi mai mare,

târziu era, sosisem prea târziu,

amurgul se fixase în piroane,

noaptea-şi clădise beznele-n pustiu

tulburător întins peste balcoane,

iar prin oraş se auzeau femei

născând o zi cu mult mai inutilă

*

Hotărnicită vag cu flori de tei,

orbecăind cu tălpile în silă

rostogolite peste nopţi şi zile,

bătând cadenţa vremii în derivă,

oraşul năruindu-l peste file

vâscos precum cerneala impulsivă

a nopţii care s-a topit în sine;

nu mai e timp, cu grabă decisivă

ultimul cântec spulberă prin mine.


Cântec de pradă: lui Vasile Galan

*

Vinovat pentru păsări, pentru cerul opac,

am să urc eşafodul de cuvinte nescrise

să mă las pedepsit de cuvinte, să tac

iarăşi şi iar despre lumea de vise

la un ţărm părăsită doar de păsări în zbor,

eu am fost şi-am văzut şi-am dat ţipăt amar,

*

Graurii toţi mi-au cerut să-i omor

atunci, lângă ţărm, lângă timpul hoinar,

lângă sufletul meu copleşit de zăpadă,

amurgind în zăpezi anotimpul barbar

năruit doar în sufletul meu ca o pradă.


Pagina 96 din 106« Prima...102030...9495969798...Ultima »