Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 93

Cântecul cântecului: Anei Cozmina Ignat

*

A doua zi, când se iviră cerbii

nuntind în depărtarea neguroasă,

am înviat la rădăcina ierbii

*

Ca să întâmpin soarele în casă,

oraşul vindeca şi era bine,

ziarele vesteau doar despre vreme

mărturisind risipele din mine

iubiri desferecate în poeme,

nu-mi mai păsa de încruntata lume,

aveam de dus lumina mea departe,

*

Iar stelele, pe bolţile în spume,

ghilotinau cu litere prin carte

numai tristeţi de-a pururi inutile

atuncea când ca să păşesc pe moarte

tu m-ai ales, prin naştere, copile!


Cântecul întrupării: Gabrielei Teişanu

*

Graurii mi-apasă sufletul de-o vreme,

am să zvârl cu piatra şi o să-i înjur

blestemând fereastra când de grauri geme

răstignindu-mi cerul într-un strâmt contur,

iarna să-i înşface stelele cu colţii,

efemer omătul cosmic să-i alunge,

lacăte să pună pe capacul bolţii

aspra fulguire care m-o străpunge,

*

Tot atunci luceferi în cireşi să-nvie

erodând cu seve nopţile din cer,

iar deasupra lumii calma poezie

şiroind în pagini sfântul ei mister

alte lumi să-ntrupe şi să le aştearnă

ninse de petale într-un efemer

urgisit şi-acela, în final, de iarnă!


Cântec totemic: lui Constantin Irimia

*

Credeam în viaţă disperant de singuri,

oraşul luneca spre depărtare

nevolnic zornăind numai din linguri

sperând în amăgirea viitoare,

totemuri vechi se prelingeau pe glezne

apoi se transformau într-o cătuşă,

nu ne păsa şi o purtam prin bezne

trăgând zăvorul negru de pe uşă,

iar când lăsam lumina să răzbată

ne alungau cu pietre-nstrăinaţii

*

Iradiind de-o negură ciudată

rămasă drept stigmat în alte spaţii

imense, solitare şi străine,

mărturisite doar de prevestiri,

ignoră-le şi-ntoarce-te în tine,

ai de durat şi alte amintiri!


Cântec în amurg: Graţielei Sulugiuc

*

Geam ostenit, cu cercevele sure,

roşul amurg încă mai stă la pândă

ademenind sub crâncena-i secure

ţinutul ce ne naşte-ntru osândă,

iar de-i simţim tăişul fulgerat

el despleteşte ispăşiri pe zare

legându-ne de sacru-i scăpătat

agonizând încet în fiecare,

*

Secunda lui drept clopot se aude

ursind vremelnicii fără pripas,

la marginile lumii stele ude

ud lăcrimează peste ce-a rămas,

glorificând speranţe şi iluzii

intersectate-n vieţuiri pieziş

un clopot scapă în amurg confuzii

căzând pe gâtul ierbilor tăiş.


Cântec frivol: Gabrielei Havriliuc

*

Galopuri sacre mi se-aud prin sânge

agonizând în depărtări de ceaţă

bătute-n plânsul celuia ce plânge

rănit definitiv numai de viaţă,

iar lumânarea scapără pe boltă

eternităţi persuasiv promise,

lumina ei frivolă mă revoltă

atunci când văd cum spulberă prin vise

*

Himerele dintotdeauna sfinte

aduse de credinţă pe pământ,

vânări târzii ce spulberă cuvinte

rostogolind frunzarele în vânt,

iar caii trec, năprasnicul galop

linşează clipa ce mă odihneşte

incendiind-o, cosmicul potop

urzeşte doar cenuşa ce trezeşte

căderile-n lumină, snop cu snop.


Pagina 93 din 107« Prima...102030...9192939495...100...Ultima »