Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 88

Ştiu totul despre Dumnezeu

*

Ştiu totul despre Dumnezeu

căci mă cunosc drept umbra lui fragilă

adăpostită-n pumnul de argilă

ce-a fost ursit să-mi fie-o vreme eu;

ştiu ce-i lumina şi iluminarea

şi când primesc, într-un târziu, contur

simt cum mi-aşterne stele primprejur

ca să-mi găsesc în mine alinarea;

*

ştiu totul despre sinele lui bun

şi despre libertatea dată-n dar,

de aiureli nu vreau să am habar,

idolatriei nu mă mai supun,

primesc lumina şi tânjesc să fiu

în nimbul ei întoarcere acasă,

de aiureli dogmatice nu-mi pasă

şi sufletul mi-l simt atât de viu

*

încât Iisus îmi tot repetă: Frate,

faci bine că-ţi iubeşti cerescul tată,

iar dragostea, cu cât e mai curată,

cu-atât îţi dă mai multă libertate!

Sunt fericit, tânjesc la fericire:

eu ştiu iubi, detest să mă închin,

nimic nu-i sfânt într-un pahar cu vin,

credinţa nu-i lozincă, ci iubire.


E toamnă iar, şi timpul mă apasă

Toamna 1 Rares

*

E toamnă iar, şi timpul mă apasă

şi-l tot aud prin sânge cum îmi curge

vestindu-mi graţierea, căci acasă

mă voi întoarce iarăşi, demiurge,

iar de nu-i dat să te-ntâlnesc drept tată,

cât încă sunt captiv în ocna vieţii

eu te-aş ruga să îmi ucizi deodată

şi sufletul pe crucea dimineţii,

 *

Toamna 2 Rares

*

altminteri mă revolt şi trec fugar

în frunza toamnei mele interzise

furând şi-un pumn de stele din cuibar

şi cântecele ce-mi rămân nescrise

ca să le duc ofrandă în pustiu

desferecate toate din minciună,

căci îmi refuz stigmatul de-a fi viu

şi hăituit de razele de lună

 *

Toamna 3 Parc

*

doar m-am ivit şi eu precum lăstarul

învigorat de legile-ţi divine

şi sevelor le-am îndurat amarul

surpărilor vremelnicind prin mine,

iar dacă vin, nu recunosc păcatul

căci m-am ivit frumos dintr-o iubire

şi-am acceptat s-o fac pe condamnatul

ducând pe suflet cosmica-ţi ursire,

*

Toamna 4 Parc

aş prefera să mă tot uiţi în toamnă

frunziş în curmezişă rătăcire,

frunzişul ăsta care îmi înseamnă

răboj învremuind cu vremuire

şi să mă duc spre depărtări cu vântul,

fără să-mi pese de iviri şi treceri:

aşa e dat, mă năruie cuvântul,

de-aceea-ţi cer şi sufletul să-mi seceri.

*

Toamna 5 Oras


răstignirea prin naştere

ilustratie la poem

*

să rătăceşti tot căutându-ţi trup

pentru alean şi pentru condamnare

să te gonească gurile de lup

deschise-n universuri uimitoare

să vezi cum îngeri orbi s-au sinucis

şi se preling pe stropii ploii dese

şi să constaţi că totul e un vis

de care a-nceput să nu-ţi mai pese

*

să te desprinzi din pagini şi să pleci

cu frunza toamnei înspre depărtare

să te tot cheme umede şi reci

aceleaşi stele veşnic ursitoare

şi să arunci în cer cu lumânări

cu sângele ce-ncepe să te strângă

atunci când fructe urcă în cămări

să-ţi cate lumânarea şi s-o stângă

 **

înseamnă o cădere în destin

cu palmele prelung crucificate

şi ţi se-ntinde un pahar cu vin

al vremuirii în singurătate

din care poţi să bei sau să refuzi

şi să te-ntorci în altă rătăcire

ca să îţi afli trup şi să auzi

că naşterea înseamnă răstignire

*


Domnului Gabriel Todică: cât un pumn de cireşe

*

cineva va răspunde odată

pentru păsări, pentru struguri necopţi,

s-aruncăm cu o piatră în grauri,

s-aruncăm cu un graur în nopţi

şi-apoi nopţile bete şi triste

să le bateţi în fire de iarbă,

cineva va răspunde odată,

parcă-aud: vârsta-ncepe să fiarbă!

*

cineva va răspunde odată,

e firesc, e util să se-ntâmple

şi cenuşa aceea şi doare

şi cenuşa aceea şi împle,

numai graurii, graurii negri

peste cerul din scame şi feşe

azi îmi cer şi-mi înscriu datoria:

vârsta mea cât un pumn de cireşe!

*


Opriţi planeta, eu vreau să cobor!

1978, cu actorul Dinu Ianculescu, lecturând poemul în premieră

1978, cu actorul Dinu Ianculescu, lecturând poemul în premieră

*

Mi se desface cobza grea în ierburi

decapitând şi-ngenunchind înfrântă,

ţărâna are gura-nsângerată

şi fulgeră cuvintele, şi cântă;

până la tălpi mă-ncenuşez albastru

amanetând în veac singurătate

şi-mi urcă-n palme umedă ţărâna

cât încă-mi reazăm tâmplele pe coate;

*

femei schiţate pe un zid de cretă

m-ademenesc năprasnic şi m-alungă,

pe bulevardul care nu mă-ncape

câte-o iubire leneşă mă-ndungă

şi-mi neguţez cuminte tinereţea

prin pieţele cu rame cenuşii,

încă mai ard dezlănţui pândarii

prin vulpile de bitum şi prin vii;

*

femei subţiri cu gura ca o crimă

pe un tăiş sau pe un plumb fierbinte

îmi riscă la ruletă tinereţea

furată violent dintre cuvinte,

nu protestez timid în piaţa mare,

ci îmi dărâm genunchii într-un număr,

sunt o fiară parcă hăituită

cu-o unghie de plumb înfiptă-n umăr;

*

nu mai ucid provincial amante,

nu mai vânez ninsori pentru ospeţe,

în abatorul mondial, prieteni,

se junghie din scurta-mi tinereţe

şi-ncenuşat şi parcă fără mine

dau filele absente mai departe,

pot să-mi păstrez nesăbuita-mi vârstă

doar cetluind-o singular pe moarte;

*

n-am idealuri, gândului i-i reazăm

un pat închiriat şi o planetă,

în mersul ei rotund numai cuvântul

mă tânguie-mpuşcat şi mă regretă;

nu m-acuzaţi de pesimism, prieteni,

un luptător s-a prăbuşit înfrânt,

decapitat frumos cu buza ierbii

şi-ascultă poeziile-n pământ

*

şi mă mai dor poemele nescrise

din tălpile desculţe până-n creştet,

în abatorul mondial, prieteni,

se junghie cu fier îngust şi veşted

ca să rămân încă o vreme tânăr,

străfulgerat de linişte şi dor,

ca să vă strig târziu, la miezul nopţii:

Opriţi planeta, eu vreau să cobor!

*


Pagina 88 din 129« Prima...102030...8687888990...100110120...Ultima »