Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 88

Cântec pentru Gura Humorului

Gura Humorului, panoramă

Gura Humorului, panoramă

*

Ghiceam în arbori rădăcini străvechi

Ursite de alean și de uitare,

Rămase pe sub streșine perechi

Ale căderii lumii în uitare,

*

Har deslușit aflam în rădăcini

Urmând să-mi fac din el închinăciune,

Mărturisind Humorul cu lumini

Odinioară flăcări și tăciune

Răzbind spre cer să-ți vindece strămoșii

Uitați în depărtată rătăcire

Lângă cireșii plini de stele roșii

Uimite de această împlinire,

Iar cei plecați astfel ne dau de știre

*

Cântec scris la rugămintea Carlei Voinescu.

 


şi când mă caut, nu mă mai găsesc

BOA 2

*

pe când amurgul începea să fiarbă

prin frunzele din codrii ruginii,

m-au căutat cuvintele prin iarbă

şi mi-au aflat doar urmele târzii,

le-au descălţat de tălpi şi nostalgie

şi le-au luat cuvintele-n înalt

ca să rămân o linişte pustie

întinsă între eu şi celălalt

*

şi-am protestat, am aruncat spre ele

cu ce-mi căzu, în pripă, la-ndemână,

cu roua de pe ierburi – nişte stele

care-au decis în ceruri să rămână

şi nu s-a-ntors nimic din aruncare

şi nu m-a pedepsit nici un blestem

în viaţa asta ca o-nfiorare

de adieri prin ierburi şi mă tem

 *

că am plecat să locuiesc cuvinte

acolo-n colţul pururea ceresc,

iar depărtarea vrea să mă-nspăimânte

şi când mă caut, nu mă mai găsesc


chemarea tinereţii pământească

Flori 1

*

întoarce-te, s-a auzit un glas

şi-am fost convins că tinereţea strigă

pe când făceam pe cale un nou pas,

iar strigătul acela mă intrigă

încât scrâşnesc: spre ce? la ce folos?

şi-mi scormonesc prin suflet cu obidă,

de-atâta cale-am tot păşit pe jos

şi calea-mi pare tot mai insipidă

*

încât răspund: de nu ar fi răscruci,

m-aş fi oprit pe veci lângă fântână

sub umbra ce o ţes aceiaşi nuci

ademenind drumeţii să rămână

şi să se-nchine nucului stingher

ce-şi prăbuşeşte larga lui coroană

într-un ungher de zare şi de cer

ca o vocală lângă o consoană

*

din care s-au durat vremelnicii

şi nu cuvinte care să zidească;

şi-n urmă tot răsună în pustii

chemarea tinereţii pământească


şi nu permite, Doamne, învieri

Durer Crist Univ lit 1927

*

vai, Doamne, câtă linişte apasă

în universul cu lumini create,

în care m-ai trimis să-mi aflu casă

şi năzuire spre eternitate,

uitând ce-a fost şi ce-ar urma să fie

după întoarceri şi mai ostenite

de căutarea ta în poezie

şi-n dimineţi superb dezlănţuite,

 *

vai, Doamne, sufletul meu tace

ca o icoană pusă căpătâi

al zilelor din care se desface

lumina ta de-a pururi cea dintâi,

iar eu, pribeag şi cu speranţa ninsă

de clipocirea stelelor de sus,

sunt lumânarea zorilor aprinsă

din zorii mei şi până în apus,

 *

sunt o lumină căutând făgaşul

şi curgerea ursită prin tăceri,

şi-n cale, stâncă, stă numai oraşul

şi nu permite, Doamne, învieri


şi ca puls al vremurilor şi

Durer Iisus plangand Univ lit 1927

*

am văzut cum pun în creangă merii

iar peceţi superbe ale vieţii,

dar pe cerul lin al primăverii

dau năvală corbii şi ereţii:

ştiu, la noapte, iar o să învie

fiul harul tatălui ceresc,

şi-atunci sper şi fiul meu să fie

cântecul prin care să-ntregesc

 *

irosirea mea de măr în floare

proaspăt devastat de-aceiaşi orbi

care-aduc pe cer, din depărtare,

şiruri de ereţi şi nori de corbi,

cântul lui să-mi prelungească drumul

până-n adierile de vânt,

să mă-nvie-n sunete postumul

cânt pe care nu apuc să-l cânt,

*

căci rămâne cântul înviere

doar în fiul care-l va trăi

respirându-l proaspăt din tăcere

şi ca puls al vremurilor şi


Pagina 88 din 138« Prima...102030...8687888990...100110120...Ultima »