pe sufletul lor colectiv
*
păsările au ciuruit cerul, căutând o scăpare,
iar pe rug cântecul îşi despovăra cenuşile:
doamne, ţipau zborurile cu disperare,
de ce-ai oblonit toate uşile,
de ce îi înduri să ne bată în cuie
şi să te vândă mereu pe arginţi?,
iar tăcerea era, ca oblon, mai tehuie
şiroind din ce-i sfânt în strămoşi şi-n părinţi,
*
cumplită e lumea, şi acum, şi atunci,
şi în vecii veciilor ce au să mai vină,
iar rugul e soarta nenăscuţilor prunci
şi-a cântecului care răspândeşte lumină,
urâtă e lumea, vrăjmaşă, ostilă,
hulpavă muşcând din ce nu înţelege,
iar zborul zidit drept revoltă şi milă
ni-i nouă credinţă şi lege:
*
în lumea pierdută, pe ruguri se-ntrupă
tot ce e cântec, ideal şi motiv,
şi-şi pun cântăreţii cămaşă de după
pe sufletul lor colectiv