Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 85

pe sufletul lor colectiv

Concert in memoriam colectiv

*

păsările au ciuruit cerul, căutând o scăpare,

iar pe rug cântecul îşi despovăra cenuşile:

doamne, ţipau zborurile cu disperare,

de ce-ai oblonit toate uşile,

de ce îi înduri să ne bată în cuie

şi să te vândă mereu pe arginţi?,

iar tăcerea era, ca oblon, mai tehuie

şiroind din ce-i sfânt în strămoşi şi-n părinţi,

 *

cumplită e lumea, şi acum, şi atunci,

şi în vecii veciilor ce au să mai vină,

iar rugul e soarta nenăscuţilor prunci

şi-a cântecului care răspândeşte lumină,

urâtă e lumea, vrăjmaşă, ostilă,

hulpavă muşcând din ce nu înţelege,

iar zborul zidit drept revoltă şi milă

ni-i nouă credinţă şi lege:

*

în lumea pierdută, pe ruguri se-ntrupă

tot ce e cântec, ideal şi motiv,

şi-şi pun cântăreţii cămaşă de după

pe sufletul lor colectiv


în frunze-nveșmântat cobzarul cântă

Frunzisuri 17

*

în frunze-nveșmântat cobzarul cântă

și străzile vibrează-nfiorate,

dar trecătorii încă se-nspăimântă

în nefireasca lor singurătate,

iar turnurile vechi amar măsoară

o vremuire-a vremii și mai veche

departe de cobzarul ce-nfășoară

orașul într-o toamnă nepereche

 *

de parcă două lumi îndepărtate

s-ar proiecta pe cerul cenușiu

înfățișând contururi ignorate

de asurzirea unui prea târziu

și te întrebi, când cântecul răsună

ca un semnal de bucium ancestral,

spre ce pășim, de-o viață, împreună

și ce frunziș așteaptă în aval

 *

să ne înghită tălpile plăpânde

și calea căii dintr-odată frântă

pe când ursit aceleiași osânde

în frunze-nveșmântat cobzarul cântă

*

Frunzisuri 13


cântec pentru Elena Greculesi

In Memoriam Elena Greculesi

*

mi s-a prelins un univers mai bun

în filele uitate-n colțul mesei

ca să-ndrăznesc și eu să mă supun

culorilor Elenei Greculesi

și să-mi descopăr sensul ideal

doar în această calmă răzvrătire

ce lasă timpu-n curgere la mal

să-l care edecarii spre neștire,

* *

iar toamne risipite prin orașe

doar din penelul cosmic se întrupă

ca să adune urmele vrăjmașe

în cântecul culorilor de după

prin care, suflete, mai poți să reînvii

din filele uitate-n colțul mesei

ca să-ndrăznești aidoma să fii

culorilor Elenei Greculesi:

*

penelul tace, s-a mutat în cer,

și de acolo unde ard tăciunii,

chip după chip, mister după mister,

în loc de aștri se ivesc străbunii


frunzișului mă-nchin de-o veșnicie

Cer de toamna

*

mi-i drag frunzișul toamnei cum aleargă

prin frigul neguros și răzvrătit

de parcă ar avea în lumea largă

o altă viață încă de trăit

și toamna mă transformă-n adiere

frunzișul ei târziu să mă respire

până-o rămâne-n urma lui tăcere

pe care doar ninsoarea s-o înșire

*

în sărbători înalte și profunde

pe cerul răsfirat de Capricorn,

dar deocamdată iarba se ascunde

și-o văd plecând cu sunetul de corn

de parcă ar începe-o vânătoare

și un ospăț final în univers

cu litere de-o șchioapă prin ziare

ursit să fie numai fapt divers,

*

în fond, nu va urma să se întâmple

decât ce a mai fost și-o să mai fie,

și totuși, toamna sufletul mi-l împle,

frunzișului mă-nchin de-o veșnicie


să-ţi bată-n suflet câteva piroane

Radu 8

*

acestui neam să nu-i oferi speranţă

căci el e fericit cu soarta lui

şi când îi cresc zăpezile pe clanţă

ninsoarea o transformă în statui

ca să se simtă sub strânsoarea gheţii

o pasăre vâslind înspre îngheţ

unde cuprinde din cuprinsul vieţii

doar îngustimi pe care pune preţ,

 *

acestui neam să nu-i vorbeşti de soare

şi de lărgimea zărilor din zări

căci e ursit să-şi afle-ndestulare

în suferinţe fără de urmări

şi fără început sau rădăcină

în împietrirea timpului primar,

acestui neam să nu-i găseşti vreo vină,

ci lasă-l în amarul lui amar

*

şi sufletul ţi-l urcă sus, pe cruce,

şi-abandonează-l cosmicei bulboane

ca toţi din neamul tău să mai apuce

să-ţi bată-n suflet câteva piroane


Pagina 85 din 152« Prima...102030...8384858687...90100110...Ultima »