Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 82

când frâng ninsori pe florile de prun

Primavara 2

*

am frânt ninsori pe florile de prun

şi tu-mi vorbeşti despre-ncălziri globale

când iernilor ursit să mă supun

cu trupul ostenit le ies în cale

ca să le cer răgazuri pentru ierbi

şi pentru înfloriri dezlănţuite,

să-şi pască timpul turmele de cerbi

prin sufletele noastre prelungite

*

până spre zări ca umbrele-nserării

de alte anotimpuri vindecate,

şi tu-mi vorbeşti de-aceleaşi depărtări

din care ne-am desprins pe apucate

fără vreun ţel şi fără nici o ţintă,

dar hărţuiţi adesea de ninsori

când clopotele-s puse să ne mintă

şi să arunce-n noi cu sărbători,

 *

şi-n vremea asta, zămislind tăceri,

cu o tăcere cosmică îţi spun

că mi-i atât de dor de primăveri,

când frâng ninsori pe florile de prun


ca într-un dans al ielelor în noapte

Radu 14

*

s-au despletit de noapte şi de stele

şi au dansat în vaier şi rotire

apoi mi-au fost doar dimineţi rebele

şi ierbile au prins să mă respire

din urma lor cu cioburi răsfirate

drept rouă năzuind spre depărtări

pe care o culeg cu măsurate

şi repetate zilnic încercări,

*

dar nopţile se duc mereu cu dansul

cel rotitor şi care mă despică

în nopţi şi zile, hotărând balansul,

în timp ce mie mi se face frică

de luminări şi de-nnoptări pribege

în alternanţă tot mai decisivă,

pe când cuvântul singur mă alege

şi-apoi mă îmbrânceşte în derivă

*

ca într-un dans al ielelor în noapte

spre liniştea deplină, înspre sus,

lăsând în urmă numai stele coapte

ca să îmi pipăi sufletul: şi nu-s


tot irosind în mine un copil

Radu 1

*

m-au tras pe sfoară legile, morala,

credinţele şi zeii pământeşti

neîndrăznind să zvârl cu îndoiala

şi să deschid spre cer nişte fereşti,

mi-au pus cununi de spini şi m-au rănit

înlănţuindu-mi sufletul pe veci

cu dogmele ca lanţul ruginit

în muşcături sălbatice şi reci,

 *

iar eu mi-am dus osânda resemnat,

în loc s-apuc de bardă şi să tai

cu sufletul minciuna – un păcat,

minţiră ei, ce m-ar goni din rai,

şi-astfel îndur, că azi e prea târziu,

un purgatoriu fals şi inutil,

şi-astfel exist supus, fără să fiu,

tot irosind în mine un copil

 *

care visa, se bucura de viaţă

iubind cu-nfrigurare frumuseţi,

doar înspre el nemernica povaţă

continuă s-arunce cu săgeţi

*


plătind mereu cu-această viaţă vamă

Radu 2

*

ce şiruri de părinţi mă ferecară

pe-acest pământ aveam să prind de veste

când m-am născut prin ei a doua oară

la cumpănă de mituri şi poveste

plătind mereu cu-această viaţă vamă

pentru întoarceri calme în străbuni

când curmezişe buciumele cheamă

zvârlind în ceruri ultimii cărbuni

 *

ca să se lase noaptea somnoroasă

pe pleoapele femeilor din târg

şi să ascult cum visele apasă

pe sâni ca nişte mere date-n pârg,

dar e târziu şi e pustiu în mine,

iar buciume horesc la nesfârşit

de parcă-ar hotărî nişte destine

pentru acei ce sunt de zămislit

*

ca să mă uite într-o anonimă

clipită dintre cele ce se duc,

când văd în ceruri ultima lumină,

dar să-i stârnesc tăciunii nu apuc


căci voi păşi prin cântece cu teamă

Toy Machines fabrica

*

doar fiul meu va mai rosti din mine

câte-un alean şi câte-un necuprins

când ierburile vitrege, străine

mă vor cinsti drept ultimul învins

căci voi păşi prin cântece cu teamă

să nu le tulbur propriul lor alean,

deşi le-aud şi astăzi cum mă cheamă

când sunt pribeagul în cotidian,

* 

când înţeleg că-n cântecele lui

şi sufletul meu încă se întrupă

să-şi vindece neliniştea hai-hui

în armonia cosmică de după,

iar el, cântând, fără să vrea învaţă

izvorul unor alte deveniri

şi ţine generaţiile-n viaţă

prin despletiri de sunet, de iubiri,

* 

de altfel de rostiri şi de cuvinte,

sub cerul înstelat, sub care eu

aştept să-nceapă fiul meu să cânte,

să fiu pentru vecie fiul meu

*

NOTĂ: Ca să înţelegeţi pe deplin ce am vrut să spun, în cântecul de mai sus, faceţi clik pe afiş şi veţi pricepe totul.


Pagina 82 din 129« Prima...102030...8081828384...90100110...Ultima »