Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 71

și m-am simțit, la cină, un străin

Radu Bercea n10

*

m-am așezat cu urmele spălate

și pribegite veșnic din cenuși

la cina cea de taină – din păcate

simțeam că-s schingiuit de niște uși,

dar pâinea era cosmică și bună,

iar vinul îndemna spre veșnicii,

desprins dintr-o metaforă străbună

îmi rătăcisem urma în pustii,

*

dar nu-mi păsa de urme, viitorul

ne-acaparase parcă pe deplin,

în timp ce-n noaptea nopților poporul

se alina cu pâine și cu vin

fără să-i pese că e sfântă clipa

pe care-o sfârtecase spre final

și ignorând de-a pururea risipa

luminii cuvenită ideal,

*

apoi, în noapte, se iviră furii

și, amăgind cu pâine și cu vin,

au pus cătușe lumii și naturii

și m-am simțit, la cină, un străin


destinul de român și de țăran

Radu Bercea n3

*

prin jarul nopții scormonind în pripă

am vrut doar zorii zilei să-i amân

și-am refuzat o cosmică aripă,

fiindcă eu sunt doar un țăran român

și-n preajmă încă-n picurat de turme

doar cântecul mijește pe cărbuni

și cerul îmi arată niște urme

din calea care duce spre străbuni,

*

apoi îmi pun cămașa străvezie

a zilei cenușiului urban

ca nu cumva vreun trecător să știe

că-n mine năzuieșe un țăran

să-și afle rădăcinile pierdute

și să le mute-n sânge cu migală,

în vreme ce doar coasa îi ascute

pe lespede întoarcerea finală:

 *

o, de-ar veni și noaptea mai curând

ca să aprindă cosmicul ocean!,

aud în mine încă invocând

destinul de român și de țăran


mă spovedesc şi sper că o să ierţi

Radu Bercea n2

*

mi-aduc aminte, am prădat cireşii,

nu mi-a fost foame, dar eram copil

şi-aveau grădini frumoase megieşii

în care eu mă furişam tiptil,

apoi am rupt şi florile din câmp

şi, siluite toate în buchete,

le-am oferit caraghios şi tâmp

la prima întâlnire unei fete:

*

grav am greşit furând din pomul sfânt

şi port stigmatul marelui păcat,

deci merit ispăşirea pe pământ

şi-apoi în cerul larg şi-ntunecat,

dar Evei i-am fost rob, de bună seamă,

aşa cum sunt de-a pururea bărbaţii,

şi nu ştiu, Doamne, de păcat se cheamă

să te supui acestei inovaţii

*

prin care tu, cu mila ta divină,

ne pedepseşti întruna şi ne cerţi,

dar asumându-mi omeneasca vină

mă spovedesc şi sper că o să ierţi


se pun la cale noi ospeţe

Durer Crist Univ lit 1927

*

se pun la cale noi ospeţe

cu ouă cosmice şi vin

şi-n rană vom înfige beţe

ca să mai sângere puţin,

vom fi cuprinşi de bucurie

şi miei vom sfărâma cu dinţii,

aşa a fost de-o veşnicie,

la fel au petrecut părinţii

 *

urcând noi suflete pe cruce

şi-n jurul suferinţei lor

grăbindu-se ca să apuce

ceva din timpul trecător,

durerea altuia nu doare

şi-avem nevoie de dureri

cât timp vor dăinui sub soare

neprihănite primăveri:

 *

adio, suflete, în tine

nu mai e loc pentru poveţe

şi nici de regăsiri divine,

se pun la cale noi ospeţe


pe cruce-l vom urca din nou

Durer Iisus plangand Univ lit 1927

*

auzi: doar rănile-i se-aud

şi cuiele care străbat

prin nesfârşitul verde crud

până-n adânc de scăpătat,

iar palmele pe cer fixate

cu nişte stele de pripas

rămân pe veci însingurate

în toţi acei care-au rămas

*

la baza crucii ancestrale

să facă noi crucificări,

să curgă sângele agale

în omeneşti înfricoşări,

iar calea pururea uitată,

buruienită-n mărăcini,

aşterne o durere mută

în care ne simţim străini:

 *

nu e nevoie de credinţă,

ci doar de miticul ecou,

căci, însetaţi de suferinţă,

pe cruce-l vom urca din nou


Pagina 71 din 152« Prima...102030...6970717273...8090100...Ultima »