*
abia-mbarcaţi pe legendara Varra[1],
corabia ce ne-a adus strămoşii,
am şi văzut cum Lebăda[2] (vioara)
schiţa prin crengi contururile roşii
de fructe care, când vor da în pârg,
vor slobozi din taina lor rotundă
puteri pentru vâslit cu mare sârg
spre zările menite să ne-ascundă
*
pătratul calm al altui paradis
promis de căpetenia plecării[3],
care trăise vara ca un vis
durat frumos pe ţărmul primăverii,
şi, de atunci, noi tot vâslim, vâslim
pe marea vremii cu încrâncenare
spre lespezile unui ţintirim
ce ne promite viaţa viitoare:
*
nu ne lipseşte sporul la vâslit
simţind că viitorul e aproape,
doar sufletul îşi scapă ostenit
fărâmele desprinse peste ape
*
[1] Cartea sfântă a Nordului, „Voluspo”, susţine că, odată cu începutul marii glaciaţii, oamenii au „navigat” spre paradisul continental european cu corabia „Varra”, profitând de fixarea celor patru anotimpuri.
[2] În „Voluspo”, „Lebăda” e constelaţia Soarelui şi însuşi Soarele, iar vioara împrumută, pentru invocaţii ceremoniale, contururile constelaţiei care domina primul an nou al omenirii, care deja conştientiza timpul.
[3] Odin, care, în traducere, înseamnă „Tatăl nostru”.
