Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 66

căci rana tânguie pe cruce

Bercea acuarela 1 Kiev

*

de când şi-au desluşit povara

mulţimile nu mai disperă

şi-adeseori le prinde seara

în zbor de pasăre stingheră,

şi chiar de-şi întâlnesc pereche

o părăsesc în câte-o stea

ce încă trage cu ureche

la ce-i amar pe lângă ea,

*

la zborurile iar înfrânte

de-aceleaşi dangăte de vremi

purcese doar ca să-nspăimânte

şi să descoperi că te temi

de ce a fost necunoscut,

de neştiutul ce rămâne

sub talpa clipei în trecut

ca doar trecutul să-ţi amâne

 *

mirajul altei desluşiri

în nourii care s-or duce

să pună lespede pe firi,

căci rana tânguie pe cruce


îndepărtatul prometeu

BOA 1

*

în vârf de stâncă uriaşă

îmi pun când lanţul, când aripa

şi sunt şi prada nevoiaşă,

şi clonţul ce-l deschide clipa

atunci când sfârtecă sălbatic

cenuşa marelui mister,

iar noaptea a întins jăratic

să nu mai pot păşi pe cer,

*

să mă scufund ca o părere

cu anotimpul în urmaşi,

în ei aflându-mi înviere

şi cale lungă pentru paşi,

în ei m-oi dezveli icoană

şi fără veste un suspin

pierdut prin cosmica bulboană

ca hăului să mă închin

 *

ca sfârtecat şi sfârtecare

în desluşirea unui eu

în care zace sub uitare

îndepărtatul prometeu


ce-i dincolo de veri: singurătate?

BOA 8

*

a fost o vară ca un paradis

şi-aş vrea să trag de poala ei cu dinţii

ca maidanezul ce va fi ucis

şi-şi va afla nepregătit părinţii,

în fond şi-n mine s-a zvârlit cu pietre

şi stau la pândă alţi câţiva nătângi

teleportaţi din ancestrale vetre

să-mi vatăme prin lobul părţii stângi

*

şi-atunci ce cale să-mi croiesc în vară

prin smidele bolnav de agresive,

când doar prostia veche mă omoară

cu arhetipuri laşe, dar festive,

ce sfânt din ceruri sau măcar ce înger

îmi va întinde mâna lui subţire

să pot şi eu într-un final să sânger

cuvinte de alean şi de iubire?

 *

hai, ia-mi povara vremilor, cobzare,

ca s-o arunci în hăuri depărtate,

să pot tămădui doar prin uitare

ce-i dincolo de veri: singurătate?


cu fântâna ostenită tot de clipele haine

BOA 2

*

roata soarelui apasă aşternându-mi răni adânci

de la tâmplă până-n palmă şiroindu-mă-n cuvinte,

iar în nourii de vară văd cum urcă nişte stânci

vulturii să-i tot sfâşie sufletului noi veşminte

şi îndur tăcut durerea, stors de verbele prelinse

în altarul foii albe care tot mai des mă-nchină,

razele sunt lanţuri grele din înalturi largi desprinse

şi mi-au prins la-ncheietură ca stigmat nişte rugină:

 *

vreau să fug şi-mi arde focul câte-o pană din aripă,

iar cenuşa se destramă între naştere şi moarte,

am văzut, cândva, şi zborul prefăcându-se în clipă

care-ntotdeauna parcă lumile le tot desparte

peste trupul meu de roată împărţit în două lumi

şi de-atunci cred că îmi este sufletul ca o vioară,

degetul de-o va atinge, eu te rog atât, să nu-mi

risipeşti nisipul vieţii dintr-o vară-n altă vară

*

căci mi-i dor de ierni duioase şi de alte evadări

în adâncul freamăt sacru, născocit doar pentru mine

de o altă primăvară – o răscruce de cărări

cu fântâna ostenită tot de clipele haine


că nu se roagă în zadar

Radu Bercea 2

*

de mâine o să fie bine

şi-acolo-n cer, şi pe pământ,

de-a lungul zărilor senine

toţi îngerii, în nou veşmânt,

izbesc cu sabia în beznă

să ne sloboadă de orbire,

iar şarpele, desprins de gleznă,

îşi cată altă pustiire,

*

încât copacului se-nchină

târziul fiecărei stele,

de mâine iar va fi lumină,

o ştiu şi ierbile rebele

pornite iar la vânătoare

de trupuri calm abandonate

şi-aud cum suflete-n strânsoare

tânjesc adânc spre libertate

 *

de parcă-n cosmica iubire

pe care o primesc în dar

s-ar da pământului de ştire

că nu se roagă în zadar


Pagina 66 din 152« Prima...102030...6465666768...8090100...Ultima »