Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 64

să se-nspăimânte fiul de părinţi?

Durer Crist Univ lit 1927

*

să rătăceşti o viaţă după pâine

şi să te-alunge haita de nebuni

până-ai să simţi că nu îţi mai rămâne

decât s-arunci spre cer cu rugăciuni,

să-ţi pui pe gânduri lanţuri ferecate

şi să le-arunci în beznă ca-n sicriu

şi să le afli putrede pe toate

atunci când, totuşi, fi-va prea târziu,

 *

să fiu astfel e mai presus de mine

şi dogmelor de nu m-am tot supus

m-am bucurat de libertăţi divine

trăindu-mi viaţa cu un dor nespus

de se opreau în faţa casei popii

tâlhari de minţi cu armele pe piept

când observau că-ncep să mă apropii

de tot ce-i bun, de tot ce este drept,

*

doar cei pândiţi şi cei ce stau la pândă

cu ifose de învăţaţi şi sfinţi

au dreptul să se teamă de osândă:

să se-nspăimânte fiul de părinţi?


ca să-ţi salute sufletul, copile

Toamna, la Ariniş - tablou de Iosif Csukat

Toamna, la Ariniş – tablou de Iosif Csukat

*

să te trezeşti întotdeauna-n zori

şi să te-nfrupţi în zori din tinereţe,

apoi s-adormi cu tâmpla pe viori

ca armonia lor să te înveţe

conturul căii noastre spre străbuni,

spre horele cu ritmuri ancestrale,

să simţi în ceruri scapăr de cărbuni

ce scriu destinul lumilor finale

*

şi să revii şi-n ziua următoare

sub spuza răsăritului, să fii

un legământ al razelor de soare

cu mama ce se-nchină în pustii,

căci de săruţi lumina ce se-arată

altfel în alte calme dimineţi,

ai să îmbraci pe suflet dintr-odată

un şir primordial de mii de vieţi,

*

ignoră bezna, spulber-o aiurea,

să se scufunde-n minţile ostile

luminii care a-nviat pădurea

ca să-ţi salute sufletul, copile


finalul scrisei povestiri

BOA 2

*

în vadul vadurilor, umbre

și neștiință și alean,

dar până-acolo cețuri sumbre

acopăr zarea de mărgean

și râsul tău le tot destramă

și le alungă zi de zi

rupând din cosmica maramă

o rațiune de a fi

 *

și năvălim asupra clipei

flămânzi de rotunjimea ei

împotrivindu-ne risipei

de idealuri și idei

pe care ca pe frunza dusă

mai calcă pași indiferenți,

deși mi-i inima răpusă

de-absența celor ce-s absenți:

 *

hai, roagă frunzele să cânte

acele calme împliniri

ce izbutesc să mai încânte

finalul scrisei povestiri


să nu-ndrăzneşti să mi te laşi învins!

Vine ploaia 3

*

am râs în zori, abandonându-mi cântul

în filele destinului pribege,

dragonul cosmic s-a trezit şi vântul

din nara lui a prins să se închege

trăgând obloane grele peste vise

şi cântecul se frânge ca o rază,

dar verbele pe alte ceruri scrise

cu-aceeaşi lumânare te veghează,

*

deci nu contează că e frig şi plouă

cât poţi să dezveleşti numai în tine

adâncul sacru şi o lume nouă

în care-ntotdeauna-i cald şi bine

cum nu contează lumea de afară

cu umbrele târâte în cortegiu,

curând o să se facă primăvară

căci iarna-i un vremelnic sacrilegiu

 *

din tălpile fecioarelor plăpânde

în dimineaţa zilelor desprins

ca risipire calmă de osânde:

să nu-ndrăzneşti să mi te laşi învins!


în Bucovina toamnele apun

Toamna 4 Parc

*

în Bucovina toamnele apun

ca-n sanctuarul cosmicelor denii

și vremurile-aici își suprapun

din voia lor milenii pe milenii

unite doar prin cântecul răsfrânt

drept punte de lumini ce le adună

precum în cer, așa și pe pământ

prin cântec veșnicii se împreună,

*

iar cobza grea a soarelui desface

ecouri mlădioase prin păduri

și risipesc prin suflete buimace

frânturi din anestrale-nvățături

pe care luna încă le culege

și le așează-n liniște pe cer,

în Bucovina legea încă-i lege

cu rădăcini adânci în leru-i ler

*

și-n toamna ei aș încerca bejenii

ca să mă-nchin deplin, să mă supun

în sanctuarul cosmicelor denii:

în Bucovina toamnele apun


Pagina 64 din 129« Prima...102030...6263646566...708090...Ultima »