Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 62

mărunt mai plouă, Doamne, cu clipite

Toamna ploioasa 6

*

mărunt mai plouă, Doamne, cu clipite

ce stau de strajă clipelor ce-au fost

desprinse tot cu frunze-ngălbenite

din creanga-n care nu-şi mai află rost

şi-nfrigurarea negurilor curge

ca o aripă care să-ţi ascundă

năvalnic încruntarea, Demiurge,

şi jalea ta de-a pururea profundă

 *

să mă-nfăşor în lacrimile sfinte

şi să-mi accept destinul călător

al frunzei ce fusese, înainte,

luminii tale dor mistuitor

şi să tot gust prin ploile mocnite

lichidul cosmic şi să prind puteri

ca să mă-ntorc în crengile-nverzite

de respirarea altei primăveri,

 *

de-o veşnicie înţeleg, când plouă

în despletiri înalte şi cernite,

că tu aştepţi să mă împart în două:

mărunt mai plouă, Doamne, cu clipite


să-mi dai de știre timpul când învie

Acasa la Radu Bercea 11

*

să-mi dai de știre timpul când învie

din carapacea lui pietrificată

să pot să îl primesc în ospeție

cu foamea mea de timp nemăsurată,

să îi aștern o cale înainte,

să pun vioara sacră să îi cânte

și să-i fixez conturul în cuvinte,

vremelnicia lor să-l înspăimânte

*

și să se simtă sufletului frate

în bătălii cu vise și cu jocuri,

deja aștern în nopțile furate

din loc în loc niște înalte focuri

ca să priceapă timpul că aici,

când se desprinde calm din calendare,

secundele sunt pocnete de bici

și universul încă ne mai doare

 *

aidoma celestei amintiri

în unii dintre noi mai întârzie

drept cioburarea unei mari iubiri

să-mi dai de știre timpul când învie


să se-nspăimânte fiul de părinţi?

Durer Crist Univ lit 1927

*

să rătăceşti o viaţă după pâine

şi să te-alunge haita de nebuni

până-ai să simţi că nu îţi mai rămâne

decât s-arunci spre cer cu rugăciuni,

să-ţi pui pe gânduri lanţuri ferecate

şi să le-arunci în beznă ca-n sicriu

şi să le afli putrede pe toate

atunci când, totuşi, fi-va prea târziu,

 *

să fiu astfel e mai presus de mine

şi dogmelor de nu m-am tot supus

m-am bucurat de libertăţi divine

trăindu-mi viaţa cu un dor nespus

de se opreau în faţa casei popii

tâlhari de minţi cu armele pe piept

când observau că-ncep să mă apropii

de tot ce-i bun, de tot ce este drept,

*

doar cei pândiţi şi cei ce stau la pândă

cu ifose de învăţaţi şi sfinţi

au dreptul să se teamă de osândă:

să se-nspăimânte fiul de părinţi?


ca să-ţi salute sufletul, copile

Toamna, la Ariniş - tablou de Iosif Csukat

Toamna, la Ariniş – tablou de Iosif Csukat

*

să te trezeşti întotdeauna-n zori

şi să te-nfrupţi în zori din tinereţe,

apoi s-adormi cu tâmpla pe viori

ca armonia lor să te înveţe

conturul căii noastre spre străbuni,

spre horele cu ritmuri ancestrale,

să simţi în ceruri scapăr de cărbuni

ce scriu destinul lumilor finale

*

şi să revii şi-n ziua următoare

sub spuza răsăritului, să fii

un legământ al razelor de soare

cu mama ce se-nchină în pustii,

căci de săruţi lumina ce se-arată

altfel în alte calme dimineţi,

ai să îmbraci pe suflet dintr-odată

un şir primordial de mii de vieţi,

*

ignoră bezna, spulber-o aiurea,

să se scufunde-n minţile ostile

luminii care a-nviat pădurea

ca să-ţi salute sufletul, copile


finalul scrisei povestiri

BOA 2

*

în vadul vadurilor, umbre

și neștiință și alean,

dar până-acolo cețuri sumbre

acopăr zarea de mărgean

și râsul tău le tot destramă

și le alungă zi de zi

rupând din cosmica maramă

o rațiune de a fi

 *

și năvălim asupra clipei

flămânzi de rotunjimea ei

împotrivindu-ne risipei

de idealuri și idei

pe care ca pe frunza dusă

mai calcă pași indiferenți,

deși mi-i inima răpusă

de-absența celor ce-s absenți:

 *

hai, roagă frunzele să cânte

acele calme împliniri

ce izbutesc să mai încânte

finalul scrisei povestiri


Pagina 62 din 127« Prima...102030...6061626364...708090...Ultima »