Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 60

doar cântul cântăreţului în zori

Radu Bercea 2

*

să vină ziua, caii s-o aducă

cu colbul risipit de pe copite

pe care doar pământul îl apucă

căci se hrăneşte veşnic cu clipite,

iar paşii mei în urme se destramă

şi îi înghite noaptea pe furiş:

cui m-ai lăsat în lumea asta, mamă,

spre ce speranţă s-o apuc pieptiş?,

 *

ce limpezeşte ziua cu migală

se iroseşte în întunecări

şi nu rămâne urmă ideală

drept călăuză înspre depărtări;

să vină ziua-n alba ei maramă

ce flutură difuz şi curmeziş:

cui m-ai lăsat în lumea asta, mamă,

spre ce speranţă s-o apuc pieptiş?,

*

hai, nu mai plânge, chiar dacă te doare

şi îţi înfăşuri ochii cu ninsori,

deja aud venind din depărtare

doar cântul cântăreţului în zori


deja mi-i sufletul zăpadă

Radu Bercea 1

*

vor izbuti să mă cuprindă

şi-aceste ultime ninsori,

deja aud cum îmi colindă

prin suflet fulgii lor uşori

de parcă-ar număra clipite

din şirul celor ce s-au dus

în alte ierni ademenite

de albul care a apus

*

deasupra ultimei ferestre

în care stai şi tot aştepţi

să se ivească de pe creste

de mult promişii înţelepţi

să desluşească desluşirea

şi să ne întocmească hărţi

când colbuieşte fericirea

pe nişte-ncărunţite cărţi:

*

ascult, ninsorile se-adună

ca nişte mari oştiri de pradă;

le-om face faţă împreună,

deja mi-i sufletul zăpadă


ca să aştept ninsori patriarhale

Iarna 5

*

erau atâtea dogme puse-n cale

încât am refuzat să mă mai nasc,

dar au venit ninsori patriarhale

ademenindu-mi verbele sub teasc

şi-am coborât cu mersul în obiele

în cenuşiul nu ştiu cărui sat

ca să culeg numai un pumn de stele

să-mi lumineze trupul abia dat,

*

dar scufundat în dogme îmbâcsite

cu activiştii roşii şi cu popii

eresurilor mult prea învechite

de care nu puteam să mă apropii

am vrut să evadez, să calc pe cer,

să mă agăţ de-o frânghie de fum

şi-am şi făcut-o doar ca să disper

că mi se pierd cuvintele pe drum

*

drept umbră dimineţilor pierdute

împrăştiindu-mi sufletul pe cale

sub dictatura dogmelor ştiute

ca să aştept ninsori patriarhale


cu stihuire proaspătă în zori

D9

*

s-au auzit până târziu nuntaşii

cum petreceau, cu câtă disperare

îşi risipeau deasupra lumii paşii

pe cel din urmă corn de vânătoare

şi scârţâise cerul din ţâţâni

sub răcnetul fiarei ancestrale

înconjurată-n cerul larg de câini

şi sângele curgea mustind pe cale,

*

era o nuntă cosmică, s-a spus

în îmbulzeala ştirilor răsfrânte

mereu asupra crucii lui Iisus

ce nu-nceta durerile să-şi cânte,

de-aceea, cred, nu s-au oprit nuntaşii

din dansul lor de-atâta timp rotit,

iar pe pământ de-aceea uriaşii

copaci de frunze iar s-au desfrunzit

*

şi va urma desigur altă nuntă

înfăşurată-n alb şi în ninsori,

deja aud cobzarii cum se-ncruntă

cu stihuire proaspătă în zori


drept cer al lumii cenuşiu

Frunzisuri 21

*

toţi cei pe care-i ştiu mă-nvaţă,

iar cerul neştiinţei lor

mă-nvăluie cu fum şi ceaţă,

dar am un suflet răbdător

în care nimeni nu dărâmă

aleanul pentru libertate,

deşi mi-i sufletul fărâmă

bicisnică-n eternitate,

*

deşi ninsorile-l colindă

şi îl transformă în ninsori

când cerul scârţâie, din grindă

şi până sus, în căpriori,

când spaimele ca nişte sumbre

încenuşări presoară beznă

şi mi se rup atâtea umbre

precum clipitele din gleznă,

*

căci am o candelă pe masă:

de când mă ştiu şi cât mă ştiu

alungă negura şi-o lasă

drept cer al lumii cenuşiu


Pagina 60 din 129« Prima...102030...5859606162...708090...Ultima »