Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 57

pe cruce-l vom urca din nou

Durer Iisus plangand Univ lit 1927

*

auzi: doar rănile-i se-aud

şi cuiele care străbat

prin nesfârşitul verde crud

până-n adânc de scăpătat,

iar palmele pe cer fixate

cu nişte stele de pripas

rămân pe veci însingurate

în toţi acei care-au rămas

*

la baza crucii ancestrale

să facă noi crucificări,

să curgă sângele agale

în omeneşti înfricoşări,

iar calea pururea uitată,

buruienită-n mărăcini,

aşterne o durere mută

în care ne simţim străini:

 *

nu e nevoie de credinţă,

ci doar de miticul ecou,

căci, însetaţi de suferinţă,

pe cruce-l vom urca din nou


mesteacănul s-aşterne sub securi

Cruce alba de mesteacan

*

e dreptul meu de om şi de mesteacăn

din când în când să stau la sfat cu mine

şi să admit când stelele să treacă-n

hrisovul meu cu hărţi şi cu destine,

apoi în şahul cosmic să îmi apăr

cu crinii primăverii un înalt

să pot să fiu mesteacăn şi să scapăr

şi de îndurerarea celuilalt,

*

e dreptul meu de fiu împărătesc

să fiu stăpânul cerului, nu rob,

şi cu lumină să mă-mpărtăşesc

până în fibra ultimului ciob

al timpului fărâmiţat aiurea

în trupul meu de cerb mereu vânat

pe care îl încape doar pădurea

şi doar apusul ei însângerat,

 *

e dreptul meu, îmi spun cu-ncrâncenare

ca să îmi apăr sufletul de furi,

însă aud un corn de vânătoare:

mesteacănul s-aşterne sub securi


când doar lumină e în univers

Radu Bercea n15

*

prea multe închisori pentru destine,

prea multe lanțuri de purtat la glezne

și-n colonia muncilor divine

se-aruncă în ciozvârte numai bezne,

veniți – ne strigă paznicul de sus –

de vă luați noi rații de-ntuneric!,

în fond întemnițatului supus,

cu sufletul pe jumătate sferic,

*

nu-i sunt de trebuință străvezimi

spre libertăți prin nașteri garantate

potopului abulic de mulțimi

care au fost la viață condamnate,

întemnițatul speră-n judecăți

și se dedică suferind iertării,

în fond s-a întâmplat și alte dăți

și-n alte părți din necuprinsul zării,

*

dar clocotește o revoltă sumbră

în toate întrupările prin vers:

de ce să port întunecata umbră

când doar lumină e în univers?


să fiu doar cioplitorul de cuvinte

Radu Bercea n22

*

întreaga noapte, răscolind prin casă

şi căutând pe unde-am rătăcit

un vis uitat, m-am aşezat la masă

fiindcă mai am cuvinte de cioplit,

dar unde oare să aşez tăişul

şi ce contururi cosmice să-ncerc

când pe afară mugurii, frunzişul

aud cum se adună într-un cerc

*

şi-adăpostesc nemargini furişate

în cuibul cu migală pregătit,

când sufletul le-a încercat pe toate,

dar în nici unul nu s-a regăsit,

iar visul cu aripile rănite

în cine ştie ce ungher ascuns

nu mai cedează veşnicei ispite

de-a căuta aiurea un răspuns:

*

vin iarăşi zorii zilei şi m-alungă

în primăvara calmă şi cuminte,

iar glasul ei din clopote îndungă

să fiu doar cioplitorul de cuvinte


clepsidră pentru spiritul divin

Radu Bercea n28

*

vezi apa – zise filosoful

pe când privea cât de încet

i-a şiroit pe deget stropul

în sufletul unui poet –

ia forma celor ce le împle

în locul golului deplin,

aşa a fost să se întâmple

în trup cu spiritul divin…

*

tăcu apoi, în depărtare

suna un bucium tânguiri

şi-atunci o altă-ngândurare

i-a tras obloane pe priviri

şi îl vedeam cum chinuit

se zvârcolea adânc sub pleoapă,

apoi a zis abia şoptit:

şi sunetul e tot o apă…

*

iar mai apoi a început să cânte

şi să-şi asume cântecul destin

şi să presoare-n suflete cuvinte

clepsidră pentru spiritul divin


Pagina 57 din 138« Prima...102030...5556575859...708090...Ultima »