Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 56

în trupul curgător al unui vers

Radu Bercea n5

*

de-atâtea invocări de primăvară

pământul a rămas fără ninsori

şi se aud doar umbrele pe-afară

vestind călătoriile din zori,

le va păstra auzul pe vecie

crezând că-s voci din ceruri picurate

şi vor dura mereu vremelnicie

sub alte galaxii însingurate

 *

şi dând de veste fără nici un rost

că-n veşnicie nu există veşti,

că fiecare este ce a fost

şi cât ai fost numai atâta eşti

chiar dacă speri că printr-o invocare

o să păşeşti dezlănţuit pe cer

pe calea unor păsări călătoare

durate pe nelinişte şi ger:

*

nimic nu se desprinde din cuvinte

şi nu durează-n largul univers,

şi-atunci de ce m-ai săvârşit, părinte,

în trupul curgător al unui vers?


pentru o nouă mântuire

Radu Bercea n22

*

e trist un neam fără străbuni

şi fără cer de închinat

doar beznelor abandonat

şi vetrei fără de cărbuni

şi sus şi-n preajmă fără scapăr

s-aşeze umbrele în rând,

deşi se trage din Luceafăr

şi nu mai ştie nici de când,

 *

e trist când duce în desagi

deşertăciunea drept povară

şi practic nu mai are ţară

ca să îi afle pe cei dragi

în lutul ei sau sus, în stele,

în mersul ierbii spre departe,

în închinările rebele

în care cade ca în moarte

*

trist neamul meu, atât de trist

în zilnica lui irosire

şi nu există nici un Crist

pentru o nouă mântuire


ca o întoarcere acasă

Radu Bercea n33

*

cândva o sabie de foc

a despicat în două sfera

şi ne cuprinse atmosfera

învăluind cu nenoroc

frânturi de desluşiri primare

pe care le fixa cuvântul

în vremuirile amare

pe care le-nghiţea pământul,

 *

deşi tânjeau după-ntregire

în sfera care ne refuză

identitatea ei confuză,

dar doldora de nemurire,

deşi le-au copleşit cuvinte,

le-au torturat şi le-au supus

ca să uităm că înainte

am fost întregul presupus

 *

sălaş al altor vieţi, mai sfinte,

deşi doar rana ne apasă

ca o întoarcere acasă

a celor ce-şi aduc aminte


balada anului 2016

Radu Bercea n4

*

tot mai des cârpacii clipei

triumfau prin calendare

până am închis fereastra

şi-am decis să nu-i mai ştiu,

iar din rafturi, dinlăuntru,

se desprinse o cântare

precum soarele de vară

peste un imens pustiu

*

şi-auzeam scrâşnind nisipul

la întoarcerea în piatră

încleştându-se pe suflet

ca să-l ţină în vecii,

iar departe cerul nopţii

un cărbune ţine-n vatră

ca să mai arate calea

doar acelor care-s vii,

 *

dar s-o stinge şi acela,

nu-l auzi cum se despică

şi cum lunecă cenuşă

până-n iarna de pripas

care freamătă pe-afară

şi deodată mă ridică

şi-mi şopteşte doar cu fulgii,

la fereastră, bun rămas?


sărbătoarea anului nou

Radu Bercea n28

*

nimic nu-i sacru-n sărbătoarea asta

căci ea măsoară doar îndepărtarea

şi stabileşte în final pedeapsa

şi ispăşirea cosmică: uitarea,

iar sufletu-i un ţipăt disperat

pe care-l scoţi tot frământând pământul

la horele din alt îndepărtat

prin care irositu-s-a cuvântul

*

înspre ecou şi şoaptă şi tăcere

şi, la răscrucea vremii, spre nimic:

ecoul n-are parte de-nviere,

nu-i o sămânţă regăsită-n spic,

ci risipire în furtuni stelare

în care numai colburile zac

când se aude iar o numărare

ce-mi înspăimântă sufletul: tic-tac,

*

tic-tac, la miezul nopţii; întuneric

scrâşnind din osii cosmice: tic-tac,

să nu mă aflu în întregul sferic

decât clipita-n care mă prefac


Pagina 56 din 129« Prima...102030...5455565758...708090...Ultima »