Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 51

au plătit poeţii vamă

au plătit poeții vamă

pentru cercul care-i strânge

doar aleanuri care-i cheamă

dincolo de trup și sânge

unde stelele în turmă

pasc prin pajiști suprapuse

fără a lăsa vreo urmă

înspre calea ta, Iisuse,

*

și-a rămas aici toiagul

năruit într-o ninsoare

de când tu te faci pribeagul

rătăcit prin fiecare

suflet ce din alb cu sete

despletește doar ispite

înspre zările încete

cu contururi împietrite:

*

hai, așterne-ţi spre hodină

tâmpla care se destramă,

în adânc şi în lumină

au plătit poeţii vamă


Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 26

deasupra beznei focul viu

Fotografie de Radu Bercea

pe deal trecuse o femeie

– încă-i văd urmele pe cer

şi-n iarba care îşi încheie

popasul scurt în efemer –

iar calea doar de ea trasată

din răsărit până-n amurg

mă mai absoarbe câteodată

din steaua nordului să curg

*

în roua altor dimineţi

din alte simple începuturi

ale-ncâlcirilor de vieţi

spre care, cerule, mă scuturi

deşi-s întins lumină lină

pe jilţul somnului deplin,

iar ţie umbra ţi se-nchină

ca s-o îmbrac iar ca destin,

*

destin de umbră pasageră

să-mi fie tot ce-o fi să fiu,

numai ninsorile mă speră

deasupra beznei focul viu


Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 23

prăbuşit într-o pasăre încă-i viu şi palpită

pasărea-i pasăre: Doamne, ce chip

ţi-ai aflat în aripa uriaş desfăcută,

iar sufletul meu e un fir de nisip

într-o piatră din stânca întruna durută

dintr-un larg în alt larg şi de-acolo mai sus

sau poate mai jos şi mult mai adânc

decât pot să-mi închipui când sfios şi supus

îmi pun puşca în cobul atârnat la oblânc

*

şi cu ochii închişi ascult zborul înalt

în care mă urci când voieşti să m-asemeni

altui chip desluşit şi ajuns celălalt

pe făgaşul îngust dintre semeni şi semeni,

hei, hei, cât de clară-i tăcerea din piatră

şi zvâcnirea-nlăuntru a acelor lumini

când scânteia desprinsă fără veste din vatră

a uitat că în focuri are vechi rădăcini

*

ca să urce-n înalt ca o pasăre gravă

care-şi află-n tării o supremă ispită,

iată: sufletul meu ofilit de otravă

prăbuşit într-o pasăre încă-i viu şi palpită


Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 11

ce-a mai rămas din ultimul meu vers

 

Fotografie de Radu Bercea

a nins în Bucovina cu risipă

de alb imaculat și-atât de proaspăt

încât în umăr mi-a crescut aripă

să pot să-nvăț lumina de la capăt

doar de la brazii – sacerdoți ai firii –

ce stau de veghe până sus, în munte,

și risipesc sămânța nemuririi

sub aura ninsorilor cărunte

*

sub care mă ascund ca-ntr-o tăcere,

ca într-o tihnă-a sufletului sfântă

dincolo de hotare efemere,

dincoace, unde sufletul meu cântă

ninsorile acestea ancestrale

păstrând aleanul cosmicelor rune,

a nins în Bucovina, în pocale

se-nchină vinul sacru și apune

*

pe strunele viorilor amare

ce rătăcesc prin largul univers

ca să-nfășoare-n tainică ninsoare

ce-a mai rămas din ultimul meu vers


Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 9

păstrează bolta frunții sale

sub fruntea ca o catedrală

îi erau ochii temelie,

iar mâna șiroind în coală

ursită n-a mai fost să fie

să desfrunzească tainic cerul

și să-l aducă înspre noi

ca toți să deslușim misterul

și dăinuirea în apoi

*

căci s-au înstrăinat străbunii

și n-au simțit că el s-a dus

s-aprindă focuri în cărbunii

ce clocotesc înspre apus,

dar se-nchinară munți pe zare

sorbind lumina lui cerească,

urmându-l cu înfrigurare

și învățând să-ntinerească,

*

iar eu mă înfrățesc cu munții,

când deslușindu-mi-i drept cale

pricep că numai ei, cărunții,

păstrează bolta frunții sale


Poezie de ion dragusanul No Comments Feb 8
Pagina 51 din 152« Prima...102030...4950515253...607080...Ultima »