Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 5

căci ți-i ursită cântece doar ție!

să știi că mâine, de va fi un mâine

dincoace de cetatea zăbrelită,

drept pasăre și cruce-ți va rămâne

tentația căderii în ispită

ca dar divin al fiecărei vieți

ce știe să culeagă de prin iarbă

cu roua rânduitei dimineți

și steaua mea, care a prins să fiarbă

    *

doar ca să-mi deslușească niște vești

de dincolo de chin și de robie

și de supliciul mistic din povești

despre tot ceea ce va fi să fie:

ispitele înseamnă fericire,

nu te uita deloc la ipocriți

și te-mplinește, fiule, vestire

ca să îi faci pe alții fericiți,

*

crezi în ispite – viața e un dar

și nu o ispășire cenușie,

nu-ți irosi lumina în zadar

căci ți-i ursită cântece doar ție!


că nu e alta precum Luna

vai, Joszef Attila, amice,

așa urât e și pe-aice

că-am încetat de mult să sper

și-un dor nebun mă suie-n cer

căci razele sunt niște funii

pe care urcă doar nebunii

și-apoi se duc cu câte-o rază

căci nu-s arhanghelii de pază

și nu e nici o răutate,

ci doar o cale ce străbate

*

mereu spre alte constelații

unde se-adună generații

și, aprinzând câte un foc,

se-nșiră-n cosmicul lor joc

mutând în largul univers

nedeile parcurse-n mers

galactic de purificări

peste lumeștile-nserări

*

în care eu, strivit de dor,

chiar simt nevoia să mă-nsor

din veac în veac numai cu una,

căci nu e alta precum Luna


atunci când stelei mele mă înclin

în crucea nopţii a zvâcnit vioara

şi cântecul l-am pus drept căpătâi:

cu florile ce-anunţă primăvara

m-au logodit ai mei întâi şi-ntâi

căci mă născusem mugur în derivă

pe crengile din bolţile cereşti

şi nu mi-a stat vreodată împotrivă

povestea vremuirii în poveşti

*

căci crucea nopţii deschidea o cale

spre crengile eternei învieri

şi mi-a ursit cu cântecele sale

să aparţin doar sfintei primăveri

ca să-i veghez până târziu altarul

de stele care-şi caută un trup

ca să ofere lumilor nectarul

din care-am învăţat cum să mă rup

*

şi-acum petală clipocind lumină

în nesfârşitul zărilor ce vin

aud puhoiul stelelor ce-nchină

atunci când stelei mele mă înclin


deşi un om încă aşteaptă veşti

un singur om mai aştepta o veste

şi tresărea când clopotul de seară

zvârlea câte-o speranţă nouă peste

oraşul copleşit de primăvară,

eu locuiam, tot pe atunci, departe

în mugurii cireşului ştiut

ca să-nţeleg cum timpul se desparte

în ce trăiesc şi ce-i necunoscut,

iar mugurii cu cosmică migală

dansând pe cer cu soarta lor secretă

m-au desfăcut petală cu petală

de parcă doar cireşul îmi regretă

destinul meu de pasăre-mpuşcată

ce nu mai cată locuri de popas

şi, prăbuşită-n cer încă o dată,

pare acolo-n cer să fi rămas

privind nostalgic spre oraşul care

şi-a tras zăvoare chiar şi pe fereşti

pentru-a trăi un fel de disperare,

deşi un om încă aşteaptă veşti


Pagina 5 din 108« Prima...34567...102030...Ultima »