Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 42

să simt tăcerea gândurilor tale

*

aştept să vină viscolul, să-mi cânte

în nopţile de taină şi splendoare,

deja presimt că-i pregătit să-mplânte

în universul larg imaculare,

şi de-o veni, atunci când o să vină,

o să-i depun ofrandele în cale,

poemul meu ninsorilor se-nchină

şi simt tăcerea gândurilor tale

*

cum îşi aşterne aripile sfinte

de-a curmezişul noilor ninsori

şi-o să aud cum se depun cuvinte

din viscolul scrâşnind prin căpriori,

abia atunci cerescul nostru tată

ne-o asculta şi el înduioşat

şoptindu-ne-n auz că niciodată

iubirea-n judecată n-a schimbat,

*

iar viscolul, atunci când o să vină

şi-i voi depune litere în cale,

mă va-nchina năvalnic în lumină

să simt tăcerea gândurilor tale


deja-n nesomn numai poetul tace

*

când fără somn s-a fost născut poetul

şi s-au aprins în ceruri lumânări

s-a auzit în veşnicii regretul

acestei vremuite condamnări,

iar noi, ca cititori de veşnicie,

răsfoitori ai paginii cereşti,

ca nişte lupi muşcam din poezie

şi sfârtecam prin cosmice poveşti

*

fiindcă veneam din beznă şi din ură

împovăraţi cumplit de suferinţi

încă vădind sălbatica natură

a celor ce-au rămas fără părinţi

şi am strigat şi am zvârlit proteste

asupra trecătorilor pe străzi

tot aşteptând, poate o ninge peste

oraşul pângărit şi prin ogrăzi,

*

dar o să ningă, totuşi, fii pe pace

şi-nvaţă să mai rabzi încă niţel,

deja-n nesomn numai poetul tace

ştiind că albu-i numai pentru el


cântec pentru roman istrati

*

în piața mică, doar grădini captive,

iar în exilul dulce-amărui

numai poeții mai găsesc motive

să fie pe vecii ai nimănui

când verbele lor zac crucificate

pe lungile tarabe dimprejur

și mâinile-s atât de disperate

că nu găsesc în aură contur,

*

în piața mică fierbe vinul creț

și aburii se-ncolăcesc pe cer,

femeile uzate țin la preț,

iar mărul se transformă-n giuvaer

să nu repete vreun poet păcatul

și să nu muște bietul din destin,

iar nourii, de-a lungul și de-a latul,

ne pradă de tăcere și senin

*

să ne ajungă bezna, să ne strângă

de-amar și suflet, și de gânduri; cică

de ieri, de azi, au început să plângă

poemele uitate-n piața mică


și nici n-am apucat să știu

*

atâtea stoluri, stoluri, stoluri

s-au prăbușit adânc în cer

că-aud secundele cum țipă

prin largul lumii efemer

și cum vâslesc din niște aripi

ca sfârtecarea unui cui

înfipt în rana de pe cruce

prin sângele nu mai știu cui

*

fiindcă deja e plin paharul

și vinu-i aspru oțetit,

iar stolurile în cădere

sunt vârful lăncii ruginit

desferecând încă o rană

dumnezeiască în înalt

și-nșiroind câte-o durere

ca un ecou în celălalt:

*

mă iartă că arunc cu vrăbii

în cerul toamnei plumburiu

ce și-a făcut sălaș în mine

și nici n-am apucat să știu


dincolo de cea dată poezie

*

destinul meu de frunză în cădere

tânjește după ierburile mute,

iar cântecul nescris, de prin stingere

melancolii silabele-și ascute

și le împlântă nemilos în mine

de parcă-s vinovat că nu l-am scris,

dar rănile acestea îmi fac bine

și-mi amintesc că nu-s decât un vis

*

pe care l-a trăit mereu un altul

din cine știe care depărtări

atunci când s-a desprins de prin înaltul

de dincolo de veci și-ntunecări

ca să aducă zorii mai aproape

de sensul cel tânjit, dar fără sens,

apoi s-a scufundat în niște ape

cu cerul lui fatidic și imens

*

ca să ignore cântecele lui

pe care n-apucase să le scrie

căci el știa că altă viață nu-i

dincolo de cea dată poezie


Pagina 42 din 138« Prima...102030...4041424344...506070...Ultima »