Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 4

acelaşi gol universal se-arată

 

 

din cât am fost rămân nişte urmaşi

şi, fără voia mea, tot ce am scris

şi-n pulberea de stele nişte paşi

ce caută promisul paradis

căci nu e altceva de căutat

de un damnat etern la rătăcire

ce-a fost complice vieţii şi-a uitat

să o trăiască doar ca fericire,

 

iar de-oi ajunge undeva pe cale

şi-oi poposi la focuri cu strămoşii

voi povesti de zările natale

de sub amarul zodiilor roşii

ce-au pus pe umbre straşnice cătuşi

ca să rămână umbra-ntemniţată,

dincolo de speranţe şi de uşi

acelaşi gol universal se-arată

 


deasupra verbelor cărunte

 

în vad ceasornicul destramă

povestea vieților ce curg

dinspre străbuni, prin tine, mamă,

mereu spre ultimul amug,

iar eu rămân pe mal răchită

ca să mă bucur de lumină

să simt adâncul cum palpită

cuprins întreg de rădăcină,

 

dar vine iarăși primăvara

și nu-mi mai pasă de plecări,

din ceruri a prelins vioara

lumina cosmicei cântări

ca să mă-nfășur în senin

și-n nostalgia unui munte

cu viața care curge lin

deasupra verbelor cărunte


cântecul mărțișorului

 

soare roșu, lună albă

și-o logodnă ca un scapăt

când se împletesc în salbă

luăm totul de la capăt

și iubim, iubim iubire

și sperăm speranțe clare

în aceeași împletire

și de lună, și de soare

 

și de cuib în largul larg

din copacul bun al vieții,

pe când stelele se sparg

dacă le pășesc drumeții

când pe căile ursite

se tot duc, se duc, se duc

și bat caii din copite

doar pe unde eu apuc…


când se apucă rockeri de cântat

 

ca slujitor al rockului vă spun

că prigonit drept operă postumă

nimic nu-mi întinează gândul bun

şi nici trăirea care şi-l asumă

căci muzica-i eternă şi divină,

iar revărsarea-n suflete curate

mai vindecă şi-acolo cu lumină

şi ia conturul trainic de cetate

 

în care vin prieteni să-mi ajute

doar cântecului viu să mă închin

când dau năvală minţi născute slute

ca să-mi reverse beznă în destin,

dar văd în preajmă ochii bucuriei

cu care îmi vestesc neprihăniţii

că e frumos în largul veşniciei

şi-mi dau puteri sporite fericiţii

 

acestor generaţii care cântă

precum martirii cântecelor lor

încât doar bezna, când se înspăimântă,

mă face de lumini răspunzător

căci rockul doar minciuna o refuză

când se revoltă ca un gând curat,

iar noaptea milenară-i mai difuză

când se apucă rockeri de cântat

 


sunt doar conturul păsării de fum

 

de crânguri încă îmi aduc aminte

şi le măsor cu tălpile aprinse,

cu zborurile care-au fost învinse,

dar şi-au depus cenuşa în cuvinte

acolo unde câteva izvoare

cu prospeţime-n susur mai îmbată

amurgurile calme câteodată

şi tălpile luminilor din soare,

 

dar în povestea care se-nfiripă

e imposibil să-mi mai aflu locul

sfinţit odinioară de norocul

ursirilor ce m-au atins în pripă,

deşi mi-i bine unde sunt acum

chiar dacă-aud cum crânguri se furişă

şi-adeseori în liniştea piezişă

sunt doar conturul păsării de fum

 


Pagina 4 din 124« Prima...23456...102030...Ultima »