Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 4

căci iar se face dimineaţă

O acuarelă de Radu Bercea, 2017

*

te văd înfăşurată-n viaţă

păşind cu stelele pe cer,

dar când se face dimineaţă

nu îndrăznesc nici să mai sper

că iarăşi se va face noapte

şi că în cosmicul copac

voi desluşi în fructe coapte

cuvântu-n care să te tac

*

şi să-ţi măsor cu râvnă mersul

întotdeauna trecător

care măsoară universul,

deşi nu ţi-a fost dat un zbor

să îl aşterni din cale-n cale

şi-apoi deasupra-i să te-ntinzi

pentru visările finale,

pentru acele-n care tinzi

*

să-ţi afli rostul şi menirea

şi-mpovărată doar de viaţă

să-ncepi la urmă povestirea

căci iar se face dimineaţă


zăresc conturul lui Iisus

O altă lucrare de Radu Bercea, 2017

*

pe calea asta despletită

pe care-o ştiu pe dederost

nu e cădere în ispită

în care eu să nu fi fost

şi nu sunt ierburi, nici păcate

străine să îmi fi rămas

şi-acum le retrăiesc pe toate

trecând de-a lungul ei la pas,

*

deasupra mea icoane sfinte

clipesc din taine şi tăceri

înveşmântate în cuvinte

şi când în mâine, când în ier,

însă de vreme nu-mi mai pasă

şi-o las în urmă, să rămână

ceva ce umbra mi-o apasă

cu călcătură de ţărână,

*

în trupul meu ca-ntr-o-nchisoare

la cazne sufletu-i supus

în vreme ce în depărtare

zăresc conturul lui Iisus


iar în cetatea nopţilor de rock

Afis BRC 2017 m

*

mi s-au adus din ceruri şapte zile

şi şapte nopţi de bucurie sfântă:

trezeşte-te în sufletu-mi, copile,

şi-ascultă poezia care cântă

din visul tău în visul altor tineri

pe care tu, ursitul cu noroc,

o să-i aduni în jurul tău de vineri

în nopţile concertelor de rock

 *

şi-o să le-mparţi, de-a pururi nevăzut,

puzderia de stele ancestrale

din cântecele fără de-nceput

şi fără îngrădirile finale

din vieţile ce le tot duc pe umeri

atâţia pelerini ce trec pe drum,

ţie ţi-i scris ca din ascuns să numeri

câţi paşi se frâng în zările de fum:

*

trăieşte-mi clipa care îmi împlântă

în nostalgii o sabie de foc

şi-ascultă poezia care cântă

iar în cetatea nopţilor de rock


de-o vreme a rămas doar steaua mea

Radu Bercea Catarge

*

că-i poezia numai o osândă

o ştiu din veci şi-ncerc despovărări,

dar stelele în ceruri stau la pândă

şi au miros de cântece în nări,

e universul pus pe hărţuire,

însă îi zvârl ciozvârte şi-o să scap,

poemele cu pulsul lor subţire

se zbat discret prin trunchiuri de copac

*

când uşurat de-ntreaga lor povară

mă pregătesc în taină pentru fugă,

din ceruri lacomi ochii de fiară

pândesc poemul zămislit drept rugă,

dar o s-aprind în jurul meu văpaie

şi o să zvârl cu torţe primprejur,

din somnul tău un vis precum o ploaie

mă apără şi mă gândesc să-l fur,

*

să-l pun oblon, să-mi stăvilească cerul

ca să-mi trăiesc poemul pe-ndelete

cât mă veghează încă efemerul

somn efemer al nu ştiu cărei fete,

căci n-am putut să mă cunosc pe mine

şi-atunci de unde să o ştiu pe ea?,

în cerurile calme şi senine

de-o vreme a rămas doar steaua mea


căci evadez din lume ca din beznă

Bercea decoart 2

*

n-am să-mi mai pun cuvintele pe masă

în jocul morii marelui destin,

în mine zace tot mai furioasă

nevoia să-ngenunchi şi să mă-nchin,

dar cui anume şi de ce să-i cer

când ştiu că n-are ce să-mi mai ofere,

când rana ispăşirii în mister

a desluşit doar cosmică tăcere

*

de parcă nici un verb nu mai contează

şi-l presură nisipul în muţenii,

deasupra lumii încă germinează

aceleaşi paradigme şi vedenii

în care eu nu pot să mai încap

fiindcă-mi străpunge lanţul până-n sânge

şi mă revolt când marele satrap

îmi suflă-n suflet bezne şi mi-l stânge

*

încât lumina ce-a rămas pe masă

ca să vegheze jocul până-n zori

se face doar o lespede şi-apasă,

şi casele scrâşnesc din căpriori

fără să fie ochi să le audă

sau vreo ureche care să le vadă,

iar prin cămară fructele asudă

întoarcerile sacre în livadă

*

şi-mi iau toiagul vremii şi mă duc

în timp ce-mi plâng atâtea răni pe gleznă

şi nu prea ştiu pe unde s-o apuc

căci evadez din lume ca din beznă


Pagina 4 din 93« Prima...23456...102030...Ultima »