Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 4

și rătăcirea sigur o s-o ierte

*

precum o spune Cartea, doar Iisus

va mijloci pe Calea ce-o cunoaște,

dar prin biserici banu-i mai presus

și se pavează Calea Lui cu moaște,

prea multă lăcomie de arginți

umbri icoana Marelui Mister,

iar Dumnezeu, înlocuit cu sfinți,

lăsă un gol nemăsurat în cer,

*

iar noi, ca răzvrătiți doar din prostie,

din bigotism nenorocit de snobi,

chiar dacă-am nimeri în veșnicie,

nu fii vom fi, ci un șirag de robi,

căci prea-i adânc stigmatul rătăcirii

sub cârja pământeștilor cârmaci

de când plătim obolul nesimțirii,

de când pe la altare niște vraci

*

îndeasă-n minți și-n suflete vulgare

idolatria oaselor inerte,

dar Tatăl Nostru este bun și mare

și rătăcirea sigur o s-o ierte


poporul meu produce numai hoţi

*

poporul meu produce numai hoţi,

numai tâlhari ce ies la drumul mare

şi dau în noi cu ghioagă de netoţi

din parlament şi de la guvernare,

hoţi peste tot, în agenţii de stat

şi-n sălile de falsă judecată,

tâlhari prin bănci şi-ntregul aparat

de tras românii ne-ncetat pe roată,

*

hoţi şi tâlhari legitimaţi prin vot

şi prin corupt accesul la putere

încât nici să respire nu mai pot

românii îmbrânciţi doar prin unghere

în ţara lor de jertfă şi de sânge

pe care-o moşteniră din strămoşi:

chiar n-auziţi pe-afară cum vă plânge

şi sfântul cer, români orgolioşi,

*

dar orbi la nedreptate şi osândă

şi mioritic resemnaţi mai toţi

cum hoţii şi tâlharii stau la pândă?

poporul meu produce numai hoţi


dar ia paharu-acesta de la mine!

*

prin târgul vechi şi scufundat în vremuri

încă păşeşti, Iisuse, şi ţi-i frig

şi-n fiecare frunză-ncepi să tremuri

când disperarea vârstelor mi-o strig:

vreau să trăiesc cu patimă clipita

în care cineva m-a aruncat

căci bucuria vieţii mi-i ispita

şi-n bucurie nu-i nici un păcat,

*

vreau vârstele să mi le duc pe umeri

fără să cer cândva despovărări,

deşi aud cum din biserici numeri

puzderiile tale de-ntrupări

în pământească dragoste de viaţă

prin care după chip ne şi asemeni,

în fond dumnezeirea nu se-nvaţă

ci doar rodeşte din ce-a fost să semeni

*

prin târgul vechi şi-aproape ancestral

de scufundat, de prăbuşit în sine,

prin care te urmez autumnal,

dar ia paharu-acesta de la mine!


iarăşi e urcat pe cruce

*

de când frunza s-a desprins

a trecut o săptămână

şi-un alean de necuprins

încă plânge în ţărână,

de s-ar fi urcat în cer

n-ar fi fost atâta jale,

dar spre marele mister

duc doar jumătăţi de cale,

*

celelalte au rămas

să implore într-o doară

mugurul ce va da glas

viselor în primăvară

când speranţele s-or ţese

şi în crengi alte minciuni

vor schiţa neînţelese

amăgiri despre minuni,

*

dar mi-i frunză în cădere

şi mi-i ploaie ce o duce

sufletul ce, în tăcere,

iarăşi e urcat pe cruce


semănător de vise-n univers

*

vei şti, de-ai fost împătimit de viaţă

şi ai muşcat din fructe interzise,

că fericirea totuşi se învaţă

şi ai să cauţi iar prin manuscrise

cum să îţi pipăi sufletul cu slova

încenuşată-n cărţi primordiale

ca să îţi afli calea încotrova

când poposeşti la jumătăţi de cale

*

căci fructele te ştiu ca o cămară

în care stau ascunse de îngheţ

şi vor urca pe crengi în primăvară,

lumina doar pe ele pune preţ

tămăduind în taină muşcătura

ca să încapă alte muşcături

acolo unde ai atins cu gura

natura pângăritelor naturi

*

şi-ţi va aduce altă dimineaţă

sub paşii osteniţi de-atâta mers

ca să te bucuri fericit de viaţă,

semănător de vise-n univers


Pagina 4 din 98« Prima...23456...102030...Ultima »