Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 4

doar ţie să mă-nchin, Divine!

 

o taină-i fiecare clipă

pe care-o seamăn pe ogor

ca să îi crească o aripă

şi-apoi să se înalţe-n zbor

ducând fărâmele din mine

în cuibul clipelor ascuns,

acolo unde cică-i bine

de ai norocul şi-ai ajuns

*

căci rătăcirile sunt multe

şi calea-n faţă îmi descheie

mereu ademeniri oculte

criptate-n suflet de femeie

şi-atras în cursă de destin,

de ce mi-a fost ursit odată,

eu tot femeilor mă-nchin,

deci voi fi tras la judecată

*

ca să mă apăr – doar sunt fiu

ce nu acceptă vreo robie,

nici întuneric, nici pustiu

pentru pretinsă veşnicie,

iar cei ce se socot stăpâni

şi-n lanţuri ferecă destine

să-mi scoată cuiele din mâini

doar ţie să mă-nchin, Divine!

*


căci suntem pururi împreună!

Fără titlu, de Radu Bercea

 

sunt doar ţăranul care trece

ducându-şi cântecul pe umăr

pe când frunzişul se petrece

şi nici nu mai apuc să-l număr,

ci-l potrivesc în nişte file

în care spun doar ce-am trăit

tot întrebând: tu vezi, copile,

că totuşi toamna-i asfinţit?

*

şi-atunci din frunza lui cea sfântă

copilul care-am fost odată

îmi face semn s-aştept şi-mi cântă

cântarea lui desferecată

de primăvara vârstei sale

de parcă ar dori să-mi spună:

păşeşte liniştit pe cale

căci suntem pururi împreună!

*


cântec pentru roman istrati şi tiberiu cosovan

 

când nu au mai venit la cină

nici n-a fost nimeni să-i aştepte

şi frunzele cădeau pe trepte

în lungi aleanuri de lumină,

şi cerul clătinat în dungă

de clopotul ca o părere

pieziş mai scăpăta durere

pe calea încă mult prea lungă

*

şi parcă fără paşi grăbind

spre înălţimile profunde

în care cineva se-ascunde

sub tânguirea din colind

căci doar atunci când nu se ştie

ne stăpâneşte şi-nfioară

să-l aşteptăm şi-a doua oară

blând răstigniţi în poezie

*


ți-i viața încă fără preț

 

hai, pune-ți mantia de gală

pe care s-au bătut zarafii

sub emisfera boreală

ce-și scutură mereu canafii

peste-nsetări de veșnicie

și evadări în tinerețe

căci vinul fierbe-n poezie

de parcă-ar vrea să te învețe

*

să crezi în tine și să fii

mai mult decât ți-a dat ursita

pășind prin toamnele târzii

în care-a-ncărunțit ispita

și-aruncă brumele departe

năvod de jale și îngheț

căci doar în pagina de carte

ți-i viața încă fără preț


nu mai există Bucovina

 

nu mai există Bucovina,

șoptesc ceasornicele nopții,

în timp ce unii dau medalii

și alte nulități le speră,

în lumânare semidocții

au stins inconștienți lumina,

iar bezna, lunecând stingheră,

desface-ntunecate falii;

*

nu mai există spirit viu

și nici vreo altă vietate

nu-și poartă calma ei vibrare

pe sub pădurile de fagi,

sub umbrele nemăsurate

se-ntinde ultimul pustiu,

iar semidocții tot mai vagi

se spulberă-n îndepărtare;

*

în Bucovina, iată proștii,

fudui doar de prostia lor,

în calendarele festive

ca-ntr-o bulboană se aruncă,

nu-i bai, e voia tuturor

crispată în aleșii voștri

și e și cosmică poruncă

a morții ei definitive


Pagina 4 din 115« Prima...23456...102030...Ultima »