şi soarbe din adâncuri numai umbră!
se închină concertului Zicălaşilor
„Colinde de peste veac”
acolo-au fost dureri şi un alean
pe care s-au durat chiar şi biserici,
iar Dumnezeu a plâns căci sub ninsori
doar ochiul lui ne mai ghiceşte sferici
şi-l doare risipirea de frânturi
a plămădirii sufletelor noastre
chiar şi în noaptea-n care cu cântări
distrugem calea sfântă către astre:
în lumea asta nu mai sunt colinde,
ci ipocrite lumânări în mână,
de-aceea lăcrimează Dumnezeu
şi fără voia lui ni se amână
de parcă-am fi rămas pe sub ninsori,
iar umbrele în lungă rătăcire
ca lacrima se rup din lumânări
şi nu mai au de-adus nici o vestire:
în lumea asta moare leru-i ler
odată cu cenuşile din vatră,
deşi în ceruri plânge Dumnezeu
şi lacrima se-ntrupă într-o piatră
pe care o ridici şi o arunci
în bezna universurilor sumbre,
hai, ia paharul, umbră, şi închină
şi soarbe din adâncu-i numai umbră!
