Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 31

trăiască sfânta ignoranţă!

le spun fudulelor popoare

ce-au izbutit să tot zidească

de la obraz că nimeni n-are

ca noi o ie românească

şi n-au desigur centenarul

pe care numai noi l-om face

să punem în valoare harul

originilor geto-dace;

*

noi ştim petrece româneşte

în portul milenarei naţii,

iar dacă berea nu lipseşte

şi-alături se prăjesc cârnaţii,

noi suntem cei mai înţelepţi

şi mai viteji dintre toţi tracii

cu dihori înşiraţi pe piepţi,

cu obrăjorii precum racii,

*

e drept, n-avem vreo iliadă

şi nici vreun şecspir evident,

dar porcii grohăie-n ogradă

şi tot mai des prin parlament

că vin turiştii la pomană

cu păhărelul de rachiu

să dea pe gât şi nişte slană

şi nişte ceapă albă – ptiu!

*

ce mândră-i ţara – ca o ie

sun care simte româneşte

întreaga noastră Românie

atuncea când sărbătoreşte

milenii de triumf şi glorii

reduse la un centenar

prin care vom marca victorii

de care nici n-avem habar,

*

dar este bine, căci minciuna

altminteri n-ar mai da speranţă,

deci România-i numai una,

trăiască sfânta ignoranţă!


am văzut cum au murit poeții

am văzut cum au murit poeții,

le-am și bandajat atunci arsura,

erau toți frumos urcați pe cruce

xenomani în lupta cu natura;

adevărul lor se șubrezise

numai pentru orbii furioși,

dar cu cât se înmulțiră orbii

răstigniții-au fost mai numeroși,

*

ultimului doar i se lăsase

baterea în cuie zi de azi

astfel încât orbii să se simtă

liniștiți că au ce răstigni:

ard, deci, nevăzute cruci pe sus,

ultimul poet este Iisus


din veşnicia primelor ninsori

*

eu am mai fost şi prin aceste locuri,

prin noaptea lor m-am furişat tiptil,

iar când va ninge, de prin ceruri focuri

vor desluşi doar urma-mi de copil

ca să vedeţi că nu vă spun poveşti,

că am trăit contururile zvelte

şi mi-am făcut chiar din ninsori unelte

să pot să-ntreb cu slove: unde eşti?

*

încă mă arde ce am scris odată

şi ce repet în fiecare an,

doar ca s-adune litere se-arată

omătul depărtării în troian,

iar viscolul e pasărea rapace

ce-mi ciuguleşte verbele nătâng,

dar nu m-aude nimeni nici când plâng,

când scrâşnetul ninsoarea o desface

*

şi eu sau tu şi celălalt s-ar duce

spre căpătâiul nopţii sau spre zori

măcar un pumn de alb să mai apuce

din veşnicia primelor ninsori


a plecat; și nu mai cântă

*

colbul fiecărui veac

tropotește sub copite

și-n înalt străbunii tac

când în stele amorțite

aprind focuri, focuri, focuri

luminând prin galaxii

cu sălbaticele jocuri

din poemele târzii,

*

căci și ultimul ce știe

să-i asculte, să-i audă

cum petrec  în veșnicie

și din lacrima lor udă

să dureze un copac

la o margine de vreme,

unde stâlpii se prefac

fără veste în poeme,

*

a simțit icoana ninsă,

iar sub aura-i înfrântă

el, din lumea necuprinsă,

a plecat; și nu mai cântă


că legea pe pământ e lege, e leru-i ler

*

în zarea-n care ne cuprinde aleanul sfintei sărbători

stă pregătit să ne colinde arcuşul cosmicei viori

şi vor veni ninsori primare ca din castelul de omăt

să ascultăm cu-nfrigurare cum curge timpul îndărăt,

hei, hei, căci nimeni nu-nţelege

în necuprinsul efemer

că legea pe pământ e lege,

e leru-i ler,

*

şi pregătim de zor ospeţe, iar în pocalele cu vin

zăgăzuim din tinereţe prea plinul propriului destin

căci e nevoie de speranţă, de îmbătări cu viitor

şi-aud ninsorile pe clanţă cum se depun ca un zăvor,

hei, hei, căci nimeni nu-nţelege

în necuprinsul efemer

că legea pe pământ e lege,

e leru-i ler,

*

şi-aprindem stele cu migală deasupra sufletelor ninse

cu-ademenirile de gală dintotdeauna necuprinse,

căci aşteptăm încă sosirea risipelor de veşnicie

premeditând că răstignirea va bate cuie-n poezie,

hei, hei, căci nimeni nu-nţelege

în necuprinsul efemer

că legea pe pământ e lege,

e leru-i ler,

*

apoi ne vom întoarce iar în bezna zilelor curente

mutând zadarnicul zadar în filele tot mai absente

din calendarul cu poveşti care-au rămas pe veci nescrise

ca şi poemu-n care eşti atât de troienit de vise,

hei, hei, căci nimeni nu-nţelege

în necuprinsul efemer

că legea pe pământ e lege,

e leru-i ler,

*

cum scris stă în divina carte, cei însetaţi de veşnicii

le vom cunoaşte doar prin moarte şi, fascinaţi de poezii,

să aşteptăm să ne cuprindă arcuşul cosmicei viori

cu cântecul ce ne colindă numai în nopţi de sărbători,

hei, hei, căci nimeni nu-nţelege

în necuprinsul efemer

că legea pe pământ e lege,

e leru-i ler


Pagina 31 din 129« Prima...1020...2930313233...405060...Ultima »