Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 30

octombrie, în Bucovina

Toamna 1 Rares

*

octombrie, în Bucovina,

şi-atâta limpezime-n cer:

ascultă-ţi sufletul cum cântă

şi cum vâsleşte din aripă

şi-apoi croieşte-ţi o fereastră

doar pentru cosmicul mister

ce poposeşte-n Bucovina

cu o edenică risipă

 *

de armonii neprihănite

în curmezişul zării scrise

de mâna bardului cel unic,

de cântecul fără zăvor,

şi-au să-ţi învie-n limpezime

şi visele ce-au fost ucise

de-acei călăi ce te-nspăimântă

cu un cumplit judecător

 *

şi o să vezi cum cel ce cântă

aruncă-n ei cu frunze vii

ca nişte pagini minunate

din minunata carte sfântă:

octombrie, în Bucovina,

e un prilej ca să învii

şi să trăieşti până la capăt

iubirea celui ce îţi cântă


auzi cu mine o vioară?

Radu 18

*

cu mierea toamnelor ce trec

doar din dulceaţa vieţii gust

trăgându-mi umbra la edec

cu şirul slovelor îngust,

pe masa mea în risipire

culori fantastice se-aud

şi simt atâta fericire

şi ochiul mi-i atât de ud

 *

încât din ochiul meu mai plouă

prin toamnele care se duc

mereu spre-o primăvară nouă

în care cred că-o să apuc

să beau lumina pân’ la capăt

şi cu cobzarii să tot cânt

căci numai lumea e un scapăt,

iar cântecul e veşnic sfânt:

 *

auzi cum trecerile cântă

desferecate de povară,

cum negurile se-nspăimântă,

auzi cu mine o vioară?


în fila-n care mă închin

Radu 12

*

mi-au zis: cămaşa ta, de-o vreme,

e ca o frunză ruginie,

dar nu fi trist şi nu te teme,

căci toamna asta întârzie

şi tot frunzişul din mesteacăn

abia cu primele ninsori

s-a pregătit ca să petreacă-n

desfrâul fulgilor din zori;

 *

şi le-am răspuns: cămaşa mi-i

o stea ce-a scăpărat în cer,

iar frunza ce-aţi zărit-o-ntâi

e numai sufletu-mi stingher

ce nu mai cercetează zarea

cu veşnicia ei nătângă,

ci s-a-ntrupat în lumânarea

care aşteaptă să se stângă:

*

nimic nu merită să fie,

iar sufletu-mi, şi mai puţin,

un sâmbure de veşnicie

în fila-n care mă închin


Iisus, întoarce-te acasă!

Durer Iisus plangand Univ lit 1927

*

în valuri clopote pribege

dau glas în timpul meu pribeag

de parcă-s puse să închege

înstrăinatul drag de drag,

dar paznicii ce sunt să fie

la vama clopotelor puşi

îndeamnă iarăşi la robie,

la umilinţă de supuşi

 *

pe cei ce-s fii, uitaţi aici

de fratele izbăvitor,

şi-atât de crunt pocnesc din bici

cumpliţii paznici şi-n sobor

ameninţă cu judecăţi

în neguroase veşnicii

pe cei ce încă prin cetăţi

sunt numai fraţi, sunt numai fii,

*

încât sub cerul cel zălud

de biciuirea neguroasă

doar disperările se-aud:

Iisus, întoarce-te acasă!


prin risipirea frunzelor în vers

Marea Rasarit 2

*

şi stăm alături, inima ne-ncape

lumină tu, eu umbră risipită,

iar zările mai freamătă din pleoape

şi-nalţă toamna-n ceruri ca ispită

şi-mi pipăi umbra şi ating lumina

şi-apoi îi beau preaplinul însetat,

fără să ştiu care o fi pricina

că toamnelor mereu le-am închinat

* 

poemele în care, împreună,

lumină tu, eu umbră de pripas,

am întrupat mestecenii, să spună,

să împrumute cântecului glas,

căci doar ce-i trecător cu măreţie

poate păşi pe cer şi pe pământ,

căci doar ce-i trecător e veşnicie

durată ca zidire de cuvânt;

*

şi stăm alături umbră şi lumină

în inima acestui univers

în care toamna-i vie şi deplină

prin risipirea frunzelor în vers


Pagina 30 din 93« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »