Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 30

sărbătoarea anului nou

Radu Bercea n28

*

nimic nu-i sacru-n sărbătoarea asta

căci ea măsoară doar îndepărtarea

şi stabileşte în final pedeapsa

şi ispăşirea cosmică: uitarea,

iar sufletu-i un ţipăt disperat

pe care-l scoţi tot frământând pământul

la horele din alt îndepărtat

prin care irositu-s-a cuvântul

*

înspre ecou şi şoaptă şi tăcere

şi, la răscrucea vremii, spre nimic:

ecoul n-are parte de-nviere,

nu-i o sămânţă regăsită-n spic,

ci risipire în furtuni stelare

în care numai colburile zac

când se aude iar o numărare

ce-mi înspăimântă sufletul: tic-tac,

*

tic-tac, la miezul nopţii; întuneric

scrâşnind din osii cosmice: tic-tac,

să nu mă aflu în întregul sferic

decât clipita-n care mă prefac


ca să ignori că te-ai născut tristețe

Radu Bercea n33

*

hai, lume, lume, mi-am întins taraba

și vreau să-ți vând vreo câteva tristeți

să pot trăi până-n final degeaba

de parcă-aș fi ursit cu șapte vieți:

am din belșug tristeți provinciale

dibaci înfășurate în ninsori,

dar și tristeți savante, ancestrale

să-ți dea puteri pentru treziri în zori,

*

hai, lume, lume, vino și alege

vreo câteva angoase la pachet,

chiar de-mi rănești prin suflet, hai, culege

neliniștile mele în buchet

și pune-le sub perină, la noapte,

ca să visezi frumos și ireal,

închipuirea ține loc de fapte,

iar somnul te slujește ideal

*

de-a lungul drum al inutilei vieți

cercând și izbutind să te învețe

că ai nevoie să-ți procuri tristeți

ca să ignori că te-ai născut tristețe

 


și când pășim într-un alai cu măști

Boroaia 12

*

ies iarăși cerbii la păscut clipite

și ierbile cresc lumânări pe cer,

căiuții le-or aprinde din copite

când ursele se vor ascunde-n ger

și-atunci vom pune straie fermecate

pentru horire cosmică pe drum,

dar în zadar, căci tu, singurătate,

ridici pe sate caiere de fum

 *

ca să-ți înfășuri robii cu năframe

în îngrădirea veșnicei orbiri

în care nasc și plâng aceleași mame

vremelnicia marilor iubiri

și nu contează urșii, caii, cerbii

din vălmășagul sacrului alai,

strămoșii vin la rădăcina ierbii

ca să ne-asculte pașii rătăcirii, vai,

*

cu cât cinism ne prăbușim departe

de sacrele serbări nepământești

și cât noian de neguri ne desparte

și când pășim într-un alai cu măști


nevinovată dulce Bucovină!

Radu Bercea g

*

se face iarăşi zi ca o izbândă

a soarelui desferecat din beznă

şi-mi pun cămaşă viaţă şi osândă

căci şarpele s-a-nfăşurat pe gleznă

de parcă mersul meu prin galaxie

primejduieşte stele nenăscute

şi lumile care vor fi să fie

cu alte căi la fel de neştiute,

 *

la fel de rupte încă din părinţi

şi proaspăt aruncate în lumină,

căci iar te vinzi în grabă pe arginţi

şi pe iluzii false, Bucovină,

în vreme ce ţărâna ta cea sfântă

a ferecat ninsorile în cer

să nu auzi cum curgerea lor cântă

sub crucea vremuirii: ler, Oi, ler!

 *

şi nu auzi şi nu mai ştii nimic,

deşi pe zare brazii se închină

doar stelelor ce ştiu să dea în spic,

nevinovată dulce Bucovină!


învață să renaști din noaptea sfântă!

Radu Bercea n3

*

învață să renaști din noaptea sfântă

și lunii cerei mâna pe vecie

ca să auzi planetetele cum cântă

când îți învață sufletul să fie

doar un alean al soarelui dreptății

care-ți pulsează-n vene vertical

și dă-i un brânci sonor singurătății

ca să te muți întreg în ideal,

 *

chiar dacă mâine te-or urca pe cruce

despovărații sacrei mântuiri,

căci calea lor spre nicăierea duce

din resemnarea anticei ursiri,

iar ei refuză să-ți mai fie frați,

căci robii cu robia se-mpăcară

și zornăie din lanțuri fascinați

de ruginirea care-i împresoară,

 *

abandonează-i, deci, în amintiri,

și-n vreme ce planetele descântă

fereastra clipei cu ademeniri,

învață să renaști din noaptea sfântă!


Pagina 30 din 102« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »