Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 30

şi să mă sting apoi din drag de drag

prietenii plecaţi la vânătoare

când mi-au trimis noi aripi pentru zbor

mi-au povestit şi despre aşteptare

deasupra lumii, în săgetător,

dar încă am de săvârşit păcate

şi ispăşiri mai am de îndurat

încât le strig, în zori, că nu se poate,

că încă nu e vreme de plecat

*

şi-mi pun lumina sarică pe umeri

să stau de veghe turmei nimănui,

de-atâta trudă când să stai să numeri

şi să-ţi decizi plecările hai-hui,

chiar de-ţi zâmbeşte din înalt fecioara

când pune în balanţă tot ce-am fost,

iar capricornul şi-a-năsprit vioara

ca să presoare clipe fără rost

*

pe care trupul meu cu greu le-ndură

şi le icneşte încă pe drumeag

să fiu pe dinăuntru o arsură

şi să mă sting apoi din drag de drag


un singur fulg de nea în palmă

pe-aici nu vine anul nou,

ci unul ce-a mai fost trăit

în care vâscu-i doar ecou

şi creşte singur pe cuţit

răzbind în sânge şi mai sus

în orizontul ce desparte

întruna zorii de apus

şi-o dată naşterea de moarte,

*

pe-aici prostia n-are leac

şi nu e loc de înnoire

chiar dacă-ai fost ursit copac

şi-n stele prind să ţi se-nşire

drept muguri verbele trudite

de-atâtea zvârcolite vieţi

ca să cedezi unei ispite

şi moartea singur s-o înveţi:

*

speranţa nu-i decât minciună

şi-un fel de resemnare calmă

prin care cerul îmi adună

un singur fulg de nea în palmă


numai ca să-nveţi că eşti

caii mei cu vânt în coamă

tropotesc cândva departe,

urma lor s-a stins în iarbă,

se va stinge şi-n ninsori;

uneori i-aud: mă cheamă

într-o pagină de carte

şi-n pocale prind să fiarbă

doar luminile din zori

*

să le beau în miez de noapte,

peste lume curmeziş

risipită de-ntuneric

şi bătută-n patru cuie

ca să cred numai în şapte

zodii strânse pe furiş

ici, în sufletul meu sferic

şi amar ca o gutuie

*

hei, năprasnică pădure

care urci încet în cer,

du cu tine iarna sfântă

şi mă lasă-n primăvară

poate iarba o să-ndure

pogorârea din mister

şi cobzarii care cântă

vor vesti a doua oară

*

o întoarcere cu cai

în galop fără prihană

căci le-am pregătit în sânge

de cu seară un culcuş

şi tot strig în şoaptă: hai!,

şi mă-nchin ca la icoană,

parcă-aş râde, parcă-aş plânge

mai atunci şi mai acuşʼ,

*

mai în mai şi mai aproape

pe sub coaja de clipită

ce se-ntinde maiestoasă

până-n bolţile cereşti

şi-aud tropotul sub pleoapă

rotunjind, pe când palpită,

lacrima ce-ţi este casă

numai ca să-nveţi că eşti


nepatriot!

mă tem că nu sunt patriot,

ci trădător de Românie,

căci să petrec mereu nu pot

şi nu am ie,

nici prim de dihor geto-dac

să-mi pună-n evidenţă harul

şi-n sinea mea înjur, când tac,

chiar centenarul,

*

căci eu nu văd în el serbări,

ci numai o comemorare

şi-aprind în calme înserări

cu-o lumânare

doar închinări de biet pribeag

deasupra sângelui prelins,

căci de atunci pe-acest meleag

nici n-a mai nins

*

de sărbători, ci-aşa târziu

încât în sinea mea socot

să mă acuz drept ce mă ştiu:

nepatriot!


să-nceapă noul an ca un apus

a fost ceva şi nu a fost nimic,

deşi părea atâta de frumos:

dintotdeauna omul e prea mic

pentru a doua zi după Hristos,

deci pierde şansa şi se iroseşte

în vălmăşagul cosmicei cenuşi

desprins brutal de viaţă din poveste,

în van un cântec s-a-nchegat pe uşi

*

şi a rămas pe uşi ca o rugină

s-aştepte şi argintul altui an,

nu suntem pregătiţi pentru lumină

şi s-a visat atâta timp în van

încât se tem ca de-o pustietate

ninsorile să vină lângă noi

şi îngerii cu aripi întinate

s-au înecat vremelnic în noroi,

*

iar noi păşim abulici ca prin zloată

şi în a doua zi după Iisus,

iar trupul meu s-a-ncolonat în gloată

să-nceapă noul an ca un apus


Pagina 30 din 129« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »