Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 30

drept cer al lumii cenuşiu

Frunzisuri 21

*

toţi cei pe care-i ştiu mă-nvaţă,

iar cerul neştiinţei lor

mă-nvăluie cu fum şi ceaţă,

dar am un suflet răbdător

în care nimeni nu dărâmă

aleanul pentru libertate,

deşi mi-i sufletul fărâmă

bicisnică-n eternitate,

*

deşi ninsorile-l colindă

şi îl transformă în ninsori

când cerul scârţâie, din grindă

şi până sus, în căpriori,

când spaimele ca nişte sumbre

încenuşări presoară beznă

şi mi se rup atâtea umbre

precum clipitele din gleznă,

*

căci am o candelă pe masă:

de când mă ştiu şi cât mă ştiu

alungă negura şi-o lasă

drept cer al lumii cenuşiu


în Colectiv îşi numără martirii

Treptele toamnei

*

octombrie cu candele pe trepte

şi cu revolta ultimei lui zile

îţi bandajează sufletul, copile,

şi spulberă cruzimile nedrepte

pe ciobul frunzei – suflet oropsit

ce-şi caută cenuşa ca să-nvie,

dar milă nu există-n veşnicie,

iar veşnicia nu-i decât un mit

 *

care prelinge sânge şi dureri

în nenăscuţii prunci şi în părinţi

vânzându-i disperării pe arginţi

pe calea ce nu duce nicăieri,

iar când răsare cântecul şi cântă

şi când furişă-n suflete lumină

octombrie cu frunza lui se-nchină

şi parcă fără voie înspăimântă

 *

în rândurile neamului satirii

osificaţi în vremuri şi în spaţii

ce nu aud cum alte generaţii

în Colectiv îşi numără martirii


pe sufletul lor colectiv

Concert in memoriam colectiv

*

păsările au ciuruit cerul, căutând o scăpare,

iar pe rug cântecul îşi despovăra cenuşile:

doamne, ţipau zborurile cu disperare,

de ce-ai oblonit toate uşile,

de ce îi înduri să ne bată în cuie

şi să te vândă mereu pe arginţi?,

iar tăcerea era, ca oblon, mai tehuie

şiroind din ce-i sfânt în strămoşi şi-n părinţi,

 *

cumplită e lumea, şi acum, şi atunci,

şi în vecii veciilor ce au să mai vină,

iar rugul e soarta nenăscuţilor prunci

şi-a cântecului care răspândeşte lumină,

urâtă e lumea, vrăjmaşă, ostilă,

hulpavă muşcând din ce nu înţelege,

iar zborul zidit drept revoltă şi milă

ni-i nouă credinţă şi lege:

*

în lumea pierdută, pe ruguri se-ntrupă

tot ce e cântec, ideal şi motiv,

şi-şi pun cântăreţii cămaşă de după

pe sufletul lor colectiv


în frunze-nveșmântat cobzarul cântă

Frunzisuri 17

*

în frunze-nveșmântat cobzarul cântă

și străzile vibrează-nfiorate,

dar trecătorii încă se-nspăimântă

în nefireasca lor singurătate,

iar turnurile vechi amar măsoară

o vremuire-a vremii și mai veche

departe de cobzarul ce-nfășoară

orașul într-o toamnă nepereche

 *

de parcă două lumi îndepărtate

s-ar proiecta pe cerul cenușiu

înfățișând contururi ignorate

de asurzirea unui prea târziu

și te întrebi, când cântecul răsună

ca un semnal de bucium ancestral,

spre ce pășim, de-o viață, împreună

și ce frunziș așteaptă în aval

 *

să ne înghită tălpile plăpânde

și calea căii dintr-odată frântă

pe când ursit aceleiași osânde

în frunze-nveșmântat cobzarul cântă

*

Frunzisuri 13


cântec pentru Elena Greculesi

In Memoriam Elena Greculesi

*

mi s-a prelins un univers mai bun

în filele uitate-n colțul mesei

ca să-ndrăznesc și eu să mă supun

culorilor Elenei Greculesi

și să-mi descopăr sensul ideal

doar în această calmă răzvrătire

ce lasă timpu-n curgere la mal

să-l care edecarii spre neștire,

* *

iar toamne risipite prin orașe

doar din penelul cosmic se întrupă

ca să adune urmele vrăjmașe

în cântecul culorilor de după

prin care, suflete, mai poți să reînvii

din filele uitate-n colțul mesei

ca să-ndrăznești aidoma să fii

culorilor Elenei Greculesi:

*

penelul tace, s-a mutat în cer,

și de acolo unde ard tăciunii,

chip după chip, mister după mister,

în loc de aștri se ivesc străbunii


Pagina 30 din 98« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »