Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 3

când auzi strigând prostia: România! România!

 

sus, în jos pe Dâmboviţa,

neamul nostru cel uituc

urcă, ignorându-şi viţa,

numai proşti, ce ne conduc

când cu biciul, când cu parul,

cu jandarmi şi cu mascaţi

risipind cu sârg amarul

peste cei ce le-au fost fraţi,

            alelei, feciori de lele,

            voi aduceţi vremuri grele!

 

prostu-i prost şi proasta-i proastă

orişicum ar fi palatul

unei clipe, ce-i adastă

să ne pedepsească natul,

iar copiii nu au ţară,

ci sunt robi vânduţi în pripă,

când în noi e o ocară

unde-ar trebui aripă,

            Doamne, n-ai în ceruri oşti,

            să ne scapi cumva de proşti?

 

proşti mai mulţi, păscând pe liste

pentru consacrat prostia,

cu contururile triste

asaltează România,

iar speranţa se dărâmă

şi o ară ei cu plugul,

suflete, rămâi o râmă

de nu poţi să-ţi lepezi jugul

            când auzi strigând prostia:

            România! România!


cum se zidesc în tine lumânare

 

să fii în gară gata de plecare

şi să aştepţi ceva şi să nu pleci,

ci să-ţi găseşti contur de lumânare

în şinele pe care le petreci

din tălpi spre creştet de o veşnicie

drept axa ta vibrând neliniştit,

să iei albastrul şinei ca să-ţi fie

un fel de gând de-a pururi tăinuit,

 

să vezi cum trenul vine şi se duce

de parcă-ai fi o piatră din taluz

zvârlită undeva, la o răscruce,

prin cel mai cosmic şi târziu abuz,

să-ţi calce-n suflet numai călătorii

şi sunetele trecerii spre zare

şi să auzi lăuntric numai zorii

cum se zidesc în tine lumânare


Cântec pentru Grigore Vieru

Grigore Vieru, nu în Suceava, nu în Moldova, ci la Târgu Mureş

 

în zorii zilei, invoc spiritul cel bun,

înainte de a trece Prutul,

împreună cu Petrică Oloieru,

spre Basarabia

 

un râu lunar am despletit prin file,

Grigore, frate, ca să pot să-l trec

pe podul sacru al acestei zile

în faţa umbrei tale să mă plec

doar sărutându-ţi urmele păşirii

pe dincolo de Prut şi de departe

ca să îţi aflu calea nemuririi

pe care ai durat-o într-o carte,

 

Grigore, frate, brazdele-ţi natale

pe gura mea vor zămisli pecete

cum am promis îndemnurilor tale

atunci când îngeri poposeau în cete

în jurul nostru, dezghiocându-ţi stele

să-ţi fie, frate, hrană pentru drum,

deja aud luminile rebele

cum dau deoparte caierul de fum

 

al nopţii-n care spiritul tău bun

s-a întrupat şi mi-a intrat în casă

să am clipita-n care să îi spun

că dorul Basarabiei apasă

peste cuvântul care se întrupă

şi se prelinge-n cântece şi-n toate

trăirile lăsate mie după

drept moştenire, drag Grigore, frate

 


ca dar dumnezeiesc şi ca destin!

 

hai, pune-ţi cântul să îl ai merinde,

iar iarba încălţare pentru drum,

pe când zăreşti în depărtare cum

amurgul doar o candelă aprinde

ca să o mute printre stele mute

în cine ştie care alte zări

pădurile visând îndepărtări

de vremuri toropite şi ştiute

 

de parcă te-ar visa din nou mesteacăn

la un ospăţ cu candelabre grele

la care-ai pus în buzunare stele

şi-abia aştepţi petrecerea să treacă-n

înaltul cel înalt, fără prihană

în care se aleargă pe poteci

şi când nu vrei să ştii spre unde pleci

culegi din câmpuri câte-o sânziană

 

să-ţi fie pentru leac şi vremuire

precum icoana mamei estompată

pe care o visezi câteodată

de parcă-ai aştepta să-ţi dea de ştire:

hai, pune-ţi cântul drept pahar cu vin

şi pâine sfântă pentru veşnicie

să poţi să le găseşti în poezie

ca dar dumnezeiesc şi ca destin!

 


Bucovina Rock Castle: Opriţi planeta, eu vreau să cobor!

 

s-a năpustit pe cântece minciuna

şi-aud cum cad cuvinte sfârtecate,

prostia li-i duşman dintotdeauna

cu blestemata ei ferocitate:

nu mai e voie!, moliile ţipă

prin beznele care-mbrâncesc în noapte

şi-n ceruri nu mai e nici o aripă,

iar stelele s-au fost ascuns în şoapte

 

încât încep să mă tot tem de lume,

de lunecarea ei înspre niciunde

care transformă cântece-n postume

aglomerări de viaţă pe secunde,

dar nu mai este loc de crengi în cer

şi mugurii-s siliţi să se ascundă

cât timp prostia s-a-ncropit hanger

în coasta lui Iisus să mai împungă,

 

iar noi, doar trăitorii cântecelor sfinte,

bem sângele acela ca pe-o beznă

şi-apoi vedem cum sacrele cuvinte

ni se preling din rănile din gleznă

gonite nemilos de o otravă

a urii revărsate-n viitor,

şi-atunci vă strig, strivit de-această pleavă:

Opriţi planeta, eu vreau să cobor!

 


Pagina 3 din 12712345...102030...Ultima »