Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 3

crengușoară, crenguliță!…

 

crenguliță cu omăt,

crenguliță lemn subțire,

vremea curge îndărăt

pe cămașa mea de mire

și mă arde până-n os

și cenușă mă presoară,

crenguliță lemn frumos,

crenguliță crengușoară,

*

dar tu-mi ești același leac

și aceeași închinare

risipită peste veac

prin năprasnică ninsoare,

hai, descarcă-te de nea

și de-a gerurilor criță

cât mai ești ursita mea,

crengușoară, crenguliță!…


au aprins în ceruri stele

Fotografie de Radu Bercea

 

între lumi prezente încă

doar ninsorile despică

o prăpastie adâncă

şi o beznă ca o frică

şi-atunci ce-i văzut nu vede

şi nu ştie că-i văzut

prin ninsoarea ce repede

clipele de început:

*

pironiţi pe o clipită

cei ce-au fost sau sunt vor fi

fără timp doar o ispită

când din cer va viscoli

cu aripile de îngeri

răsfirate peste hău

ca să-nveţi să nu mai sângeri,

tată, tot prin fiul tău:

*

iată, ninge şi dincoace

şi dincolo de ce este

luminos se-aşterne pace

să unească în poveste

vârstele ce-s rătăcite

în repere paralele,

iar colindele şoptite

au aprins în ceruri stele


ca să învie-n bradul de Crăciun

 

a nins frumos în pagină, poemul

desculț pășește iarăși prin omăt

căci a pornit să-și caute totemul

pe căile întoarcerii-ndărăt

și fulgii mari desprinși din veșnicie

îl străjuiesc în îndelungul mers

căci e departe spre copilărie,

de nu cumva-i pierdută-n univers:

*

a nins și ninge-atâta de frumos

de parcă se întrupă iar cuvântul

doar în copii drept calea lui Hristos,

pământu-mprumutându-le veșmântul

și copleșit de alb cântând colinde

drept respirare-a neamului străbun

pământul din clipite se desprinde

ca să învie-n bradul de Crăciun


sub slava ta, copilărie

 

pe-acolo a păşit fecioara

şi-au lăcrimat corăbierii

până târziu, în faptul serii,

când scapără prin cer vioara

în căutarea disperată

a urmelor de tălpi subţiri

pe care-nsinguraţii miri

numai în stele şi le-arată

*

şi-n urma lor rămân stingheri

copacii ferecaţi în frig

şi un mesteacăn, ca să-mi strig

ecoul ieri-ului din ieri

pe când cuprins de bucurie

grăbesc pe drumul vieţii lung

ca până-n iarnă să ajung

sub slava ta, copilărie

*


şi te vei naşte iarăşi; ca să fii

 

trec anotimpuri iar prin gara veche

şi nostalgii într-un timid balans

când, întâlnindu-mi pasărea pereche,

fără de veste o ivit la dans,

păşim alături în salonul gării

doar surâzând confortului burghez

ademenit de jertfa lumânării,

iar păsării în place că visez,

*

afară-i frig şi-ncărunţesc tăciunii

în cerul din înalte pribegiri

din care curg luminile în funii

spre cei ce cată alte izbăviri,

iar pasărea cu aripa-mi atinge

contururile sufletului vii:

aşteaptă – zice, în curând va ninge

şi te vei naşte iarăşi; ca să fii

*


Pagina 3 din 11512345...102030...Ultima »