s-a auzit cum începea să cânte
destinul e o frunză în cădere
şi-un zvâcnet surd al aripii de vânt,
m-am prăbuşit aseară în cuvânt
în pagină să-mi aflu înviere,
dar rătăcisem creanga solitară
din care fără voie m-am desprins
şi deodată m-am simţit învins
de atmosfera rece de afară
şi n-am mai scris poemele pe cer
cu sângele prelins în stropi agale,
eram o frunză rătăcind pe cale
în aşteptarea cosmicului ger
şi îmi lipseau doar sfintele cuvinte
din care am făcut mereu risipă:
deasupra mea un foşnet de aripă
s-a auzit cum începea să cânte