Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 21

colbu-i cel care rămâne

omul răzbătea pe cale

vesel şi ademenit

de apusuri triumfale

care fierb în nesfârşit,

când, zărindu-şi urma vieţii,

a oftat şi-a tresărit

căci i-o spulberau drumeţii

şirului înşiruit

*

spre departe, spre niciunde

într-un fel de amăgire

care-n miezul ei ascunde

şi un strop de nemurire,

iar în vreme ce se plimbă,

omul zice înspre sine:

pe sub urme ce se schimbă

colbu-i cel care rămâne


trec dintotdeauna îngeri!

paşii, când mi-au fost cuvinte,

i-am purtat cu pelerinii

şi i-am dus spre înainte

să-mi zdrelească fruntea spinii

şi să-mi vindec doar cu soare

răni deschise şi popasuri

şi-am băut, pe la izvoare,

doar răcoarea de prin glasuri:

*

alelei, de când m-am dus

cu frunzişul toamnei ude,

am uitat unde am pus

doar clipitele zălude,

dar nu-mi pasă de clipite

şi de treceri, şi de stingeri,

peste pleoape ostenite

trec dintotdeauna îngeri!


cu rădăcini de cremene sub pleoape

octombrie ca un cobzar târziu

ce tânguie baladele pierdute

mi-i frate cosmic, eu aşa îl ştiu

din toamnele prin viaţa mea durute

şi îl petrec spre rotitoare zări,

spre roţile din ceruri ce m-apasă

pe când se tot preling din depărtări

ca frunzele cuvintele pe masă

*

să ţinem sfat şi să mă aflu iar

cu degetele arse peste strune

sau peste crengi dintr-un copac ilar

în care numai cântecul apune

şi să mă fac octombrie supus

în universul care nu mă-ncape

cu crengile drept flăcări şi apus,

cu rădăcini de cremene sub pleoape


pe calea căii doar copilăria

copii ascunși de vremuri în bătrâni

când mamele-s plecate-n depărtare

ca să hrănească stelele la sâni

primind ursiri de stele căzătoare

și-i un imens pustiu de ocrotiri

în toți copiii blândului apus

în care clocotesc mereu vestiri

și nostalgii spre cei care s-au dus,

*

spre mamele trăite dureros

de pruncii unor trupuri irosite,

iar stelele se clatină duios

și ierbile dansează din cuțile,

și scrâșnete se-aud în univers

stigmatizând pe veci vremelnicia:

bătrânii cântă deslușind în mers

pe calea căii doar copilăria


ca să mă spulberi, sfântă Bucovină

 

în casa mea un cântăreţ de rock

îşi construise aripi presupuse,

dar îl ursise viaţa cu noroc,

cu aripi de lumină se născuse

şi s-a-nfruptat cu verbe de pe masă

luând vreo câteva pentru popas

şi-ncet, încet s-a depărtat de casă,

de viaţa care încă mi-a rămas

*

şi a păşit pe munţi spre mai departe

şi a vâslit din aripi depărtări,

adeseori prin filele de carte

mă mai ajută la despovărări,

iar cântecele lui îmi dau povaţă

de unde să mai sorb din apa vie,

pe mine viitorul mă învaţă

cum să-mi găsesc odihna-n poezie

*

şi cum să-mi fac durabilă cetate

din muzica acelor generaţii

prin care năzuiesc spre demnitate

urmaşii buni ai româneştii naţii

şi cum s-aprind scânteia în urmaşi

ca să le fie calea din lumină:

ţi-am însemnat cărările cu paşi

ca să mă spulberi, sfântă Bucovină


Pagina 21 din 130« Prima...10...1920212223...304050...Ultima »