Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 20

şi-a consimţit, spre dimineaţă: Fie!…

loggo Bucovina Acoustic Park

*

un filosof bătrân, cu chip cioplit

de curgeri crunte pe catapiteasmă,

mi-a spus, şi-atunci adânc m-a umilit,

că primăvara-i numai o mireasmă

şi-am aruncat cu piatra, şi-am scrâşnit

când măcina lumina sub apus,

apoi în fila nopţilor răpus

am ars nepământeşte, dar mocnit:

*

în ce să cred, l-am întrebat apoi,

logodnele-s definitiv pierdute

şi-au tras zăbrele grele nişte ploi

ce rătăcesc pe căi necunoscute

ca să îmi fie strâmt printre tăceri

şi sufocarea cosmică să doară,

căci nu exist, de nu e primăvară,

eu, cel ursit drept jertfă-n primăveri:

*

iar el, doar un cuvânt abia săpat

deasupra lumii pentru veşnicie,

a clătinat din cap îngândurat

şi-a consimţit, spre dimineaţă: Fie!…


spre stelele din poala nopţii, mamă

Radu Bercea n11

*

de câte ori te văd păşind pe cer

ca să-mi ridici şi sufletul, şi ochii,

mă copleşeşte marele mister

şi, sărutându-ţi poala lungii rochii,

pe buze îmi rămân drept stropi de rouă

înşiruiri de stele şi destine

de parcă lumea s-ar fi rupt în două

ca să rămână jumătate-n mine

 *

şi-atuncea plâng cu primăveri desprinse

din cerul ce-ţi ajunge până-n glezne,

iar năruirea păsării învinse

îmi rătăceşte sufletul în beznă

şi nu e mâna ta să mi-l întoarcă

şi să-l spuzească iar cu mângâieri,

şi depărtarea încă mă încearcă

cu străvezimea altei primăveri

 *

ca să-mi arate calea înspre tine

pecetluită-n ceruri cu-o maramă,

vin alte ierburi şi păşesc străine

spre stelele din poala nopţii, mamă


şi că nu-i om să fi băgat de seamă

Acasa la Radu Bercea 7

*

a fost cândva, pe când eram bătrân

şi-mpovărat de răutăţi trăite,

să recunosc că trupul e stăpân,

că sufletul cedează la ispite,

şi sufletul l-am tot ţinut ascuns

de parcă mi-ar fi fost cu el ruşine

fiindcă era atâta de străpuns

de-ndurerări ce mi-au rămas străine,

 *

apoi l-am aşezat frumos pe masă,

când nu era prin preajmă nimeni să ne vadă,

şi l-am privit şi mi-am tot spus: nu-mi pasă

de rănile acestea, de zăpadă,

deşi a nins deasupra-i ne-ncetat,

deşi îl strânge frigul cu cruzime,

deşi l-am socotit îndepărtat,

mereu călcat în treacăt de mulţime,

 *

şi-am observat, pe masă când l-am pus

şi-am tot privit cum încă se destramă,

că sufletul e frate cu Iisus

şi că nu-i om să fi băgat de seamă


din viaţă, doar din viaţă înspre viaţă

Radu Bercea s

*

din clipa asta muşcă-nfometat

ca dintr-un fruct cu însuşiri buimace,

ca dintr-un adevăr ce ţi s-a dat

ca să-ţi nutrească sufletul cu pace,

nimic nu poate clipa s-o despoaie

de aura ei cosmică deplină:

chiar nu observi cum franjurii de ploaie

doar urmelor clipitei se închină,

*

chiar nu auzi cum ziua însorită

se face şal pe umerii ei calzi

şi câte veşnicii în ea palpită

ca într-o mare-n care să te scalzi?,

iubeşte clipa, cânt-o şi trăieşte

miracolul ei calm, cuprinzător,

şi care cu răbdare îţi vesteşte

că doar prin clipă eşti nemuritor,

 *

te duci cu ea, călătoreşti prin spaţii

şi alte lumi în cale-i se răsfaţă

cât mai e timp în ceruri de migraţii

din viaţă, doar din viaţă înspre viaţă


când cuiele mă urcă iar pe cruce

Radu Bercea p

*

doar primăvara mi-a şoptit poveşti

de care să-mi aduc mereu aminte

şi să te-ajut să afli cine eşti

când mugurii vor lăstări cuvinte

şi când va fi în cer şi pe pământ

să se reverse cosmic împăcarea

prin firul ierbii fremătând în vânt

şi-ademenind în cântec depărtarea,

*

doar primăvara astăzi mai contează

şi o aud în crengi cum se răsfaţă

ca o fecioară care îşi visează

destinul ferecat frumos în viaţă

şi te aseamăn ei fiindcă mi-e bine

înfăşurat în verbe şi lumină

când tot aud cum picură prin tine

o primăvară cosmică, deplină,

 *

doar primăvara cu contururi nude

de suflet tot încearcă să mă-apuce,

deşi din depărtare se aude

când cuiele mă urcă iar pe cruce


Pagina 20 din 98« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »