Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 20

pierdutul rai numit Moldova

Calatori prin tarile romane

*

stau scrise-n ancestrale rune

din care s-a pierdut o slovă

predestinările străbune

pentru meleagul tău, Moldovă,

pe care neamuri se-ncâlciră

şi-n noile predestinări

străbunii încă mai respiră

anevoios îndepărtări,

 *

Sarba 2

*

iar vremuirea îi sufocă

şi îi scufundă în uitare,

iar datina lor se dislocă

prin fiecare sărbătoare,

nimic din ei nu mai rămâne,

iar noi, cu rădăcini pierdute,

abia trăim de azi, pe mâine,

pribegi pe căi necunoscute,

*

Joc de nuta 2

*

pribegi pe calea pribegiei

ce nu mai duce încotrova,

căci noi am închinat pustiei

pierdutul rai numit Moldova

*

NOTĂ: Am inserat, între strofe, doar două cântece moldoveneşti, dintre cele pe care ni le-a încredinţat principele cărturarilor şi cărturarul principilor, Dimitrie Cantemir.


în veci de veci, păcatul tuturor

Primavara

*

e-atâta beznă, Doamne, împrejur

încât lumini captive-n lumânări

nu izbutesc decât să dea contur

păgânelor din noi îndepărtări,

căci suntem toţi ca rădăcina ierbii

sub lespedea prin care nu străbate,

deşi o facem încă pe-a imberbii

rătăcitori pe căile-ţi uitate,

 *

iar când venim să te vedem, de Paşte,

îţi răscolim prin răni inconştienţi,

căci suntem toţi închinători la moaşte,

la cina ta, pentru vecii, absenţi,

şi nu există suflete drept vase

nici pentru vin, nici pentru sfânta pâine,

căci te-am înlocuit cu nişte oase

din vechile ceremonii păgâne,

*

şi te urcăm pe cruci necontenit

încât şi-n ceruri rănile te dor

de parcă ai avea de ispăşit,

în veci de veci, păcatul tuturor


în noaptea-aceea, când vândusem flori!

Chipul lui Iisus

*

în noaptea-aceea eu vândusem flori,

iar roua lor tot curmeziş prelinsă

ademenea prin suflet uneori

spre bolta de deasupra necuprinsă

şi n-am văzut nici lacrimi, nici robie,

nici mărăcini, nici crunta apăsare,

nici sângele pornit în pribegie

pe drumul crucii înspre depărtare,

 *

ci doar neguţători de suferinţi

stigmatizând durerile-n ascuns

şi fără voie am scrâşnit din dinţi

când o lumină cosmic m-a străpuns

să-mi bandajeze rănile târzii

mereu cu primăveri neprihănite

şi să-mi vorbească despre veşnicii

în crengile din cale înflorite:

 *

o, cât de orb am fost, de n-am văzut

măcar înspre luminile din zori,

că eu am fost acel ce te-a vândut

în noaptea-aceea, când vândusem flori!


și m-am simțit, la cină, un străin

Radu Bercea n10

*

m-am așezat cu urmele spălate

și pribegite veșnic din cenuși

la cina cea de taină – din păcate

simțeam că-s schingiuit de niște uși,

dar pâinea era cosmică și bună,

iar vinul îndemna spre veșnicii,

desprins dintr-o metaforă străbună

îmi rătăcisem urma în pustii,

*

dar nu-mi păsa de urme, viitorul

ne-acaparase parcă pe deplin,

în timp ce-n noaptea nopților poporul

se alina cu pâine și cu vin

fără să-i pese că e sfântă clipa

pe care-o sfârtecase spre final

și ignorând de-a pururea risipa

luminii cuvenită ideal,

*

apoi, în noapte, se iviră furii

și, amăgind cu pâine și cu vin,

au pus cătușe lumii și naturii

și m-am simțit, la cină, un străin


destinul de român și de țăran

Radu Bercea n3

*

prin jarul nopții scormonind în pripă

am vrut doar zorii zilei să-i amân

și-am refuzat o cosmică aripă,

fiindcă eu sunt doar un țăran român

și-n preajmă încă-n picurat de turme

doar cântecul mijește pe cărbuni

și cerul îmi arată niște urme

din calea care duce spre străbuni,

*

apoi îmi pun cămașa străvezie

a zilei cenușiului urban

ca nu cumva vreun trecător să știe

că-n mine năzuieșe un țăran

să-și afle rădăcinile pierdute

și să le mute-n sânge cu migală,

în vreme ce doar coasa îi ascute

pe lespede întoarcerea finală:

 *

o, de-ar veni și noaptea mai curând

ca să aprindă cosmicul ocean!,

aud în mine încă invocând

destinul de român și de țăran


Pagina 20 din 102« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »