Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 2

doar ninsoarea din poveste

Doamne, cât de sfântă-i clipa

când te-nfăşuri în omături

şi când îngeri cu aripa

ni te-aduc şi mai alături,

căci şi zborul calm de îngeri

dintr-un larg în celălalt

desluşeşte că mai sângeri

stele umede-n înalt,

*

dar, cuprinşi de-nfăşurare

în ciudata bucurie,

năvălim în sărbătoare

ca drumeţii în pustie

şi prin tălpile rănite

nemilos roade nisipul

presurării de clipite

care-ţi conturează chipul

*

în ninsorile de-acasă

care viscolesc prin vreme

încât vinul de pe masă

îmi dă semne că se teme

ca şi pâinea aburindă

că în iarnă nu mai este

ce a fost; şi ne colindă

doar ninsoarea din poveste


Cântecul Unirii

 

şi-a fost atunci o nouă mântuire

şi-a fost şi-o altă zi după Hristos

când îmbrăcând cămăşile de mire

s-au răstignit pe cerul luminos

cei ce-au păşit în jertfă pentru ţară

despovărându-şi neamul de păcat

şi-a fost şi-o nuntă şi a fost povară

destinul care ni s-a arătat

*

pe calea numai aură şi cetini

care vestea o sfântă sărbătoare

în care să fim fraţi, să fim prieteni

doar sprijinind pe frunţi o viitoare

cunună de lumini care să-nşire

doar fericirea neamului, prinos

rodit atunci din sacra mântuire

din cea de-a doua zi după Hristos

*


Cântecul celor două Românii

 

vin sărbători cu sfinte bucurii,

dar de omături nu mai vede Luna

că-n zarva lumii-s două Românii,

iar noi, cei mulți, nu mai avem niciuna,

rămași stăpâni ninsorii ce se-apleacă

și se închină munților divini

măsoară timpul numai cei ce pleacă

să afle sărbători printre străini,

*

căci noi, rămașii împietriți acasă,

în două Românii învrăjmășite,

și când vom pune bunătăți pe masă

la îndemână vom avea cuțite

ca să-nvrăjbim și pacea din morminte

și cea din cerul sfintei sărbători

din care încă fulguiesc cuvinte

dintr-un colind al veșnicei ninsori,

*

de peste-un an urâm aniversar

în zvârcolire aspră de clipite

încât nu mai încap în calendar

luminile prin veacuri risipite

precum sămânța în rodiri târzii

pe care iar le-a-mbolnăvit minciuna

și le-a desprins în două Românii

căci nu-s speranțe să-ntregim doar una


Cântec pentru Bucovina

căzuse coiful, brazda l-a cuprins

și l-au pășit desculțe și stinghere

înalte ierburi și apoi a nins

deasupra lumii noastre efemere

căci s-a pornit o nuntă ca-n povești

și a uscat în taină rădăcina,

se auzeau colinde la ferești,

dar nici un cântec pentru Bucovina

*

și n-au mai fost nici lacrimi de spălat

cumplite răni în veșnic îngropate

de parcă ar fi nins cu-anonimat

în sufletele noastre-nstrăinate

în care anii se adună muți

și spulberă în depărtări lumina

căci prin eroi rămași necunoscuți

lăsăm fără de cântec Bucovina,

*

dar nu e bai, horim pe sărbătoare

și tropotim din cizme glorioși,

iar prin morminte România Mare

învie clipa feților-frumoși

de parcă ar trezi o catedrală

și-ar mântui în tot cuprinsul vina

nevredniciei ce revarsă fală

și lasă fără cântec Bucovina


care-nvie și colindă

 

urcă muntele în munte

și pășește-n ceruri sfinte

prin zăpezile cărunte

care-au nins și ning cuvinte,

iar în larga împăcare

a tăcerilor depline

se aprinde-o lumânare

fără veste și în mine

*

ca să fiu un brad subțire

care caută lumina

raiului ce-o să înșire

pace sfântă-n Bucovina

și-o nostalgică, albastră

viscolire să cuprindă

cântecul de sub fereastră

care-nvie și colindă


Pagina 2 din 11512345...102030...Ultima »