Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 2

și-adu-mi în cale primăvară!

de sus sau poate și mai sus,

din adâncimi nebănuite

în trupul meu se scurg cuțite

mocnite-n coasta lui Iisus,

iar lacrimile ard pe cer

și nu e nimeni să le șteargă

căci fiecare om aleargă

grăbit spre marele mister,

*

și-n jur e viață și-i lumină,

dar graba e atât de mare

că fericirea-n fiecare

nu-și face cuib și nu se-nchină,

ci trece-n zbor ca o aripă

urmând șiragul de clipite

tot mai amar ademenite

cu rugăciuni șoptite-n pripă:

*

of, viață, dulcea mea povară

pe care-o port dintotdeauna,

hai, curăță-mi din trup minciuna

și-adu-mi în cale primăvară!


Și-au tras coperte cu clape!

image description

Autorii celor două cărți de poezie „luntrea de ceară”, Roman Istrati și sus… semnatul, ca iconariști moderni ce se află (în afară de Mihaela Grădinariu, dintre poeții în viață și Vasile Ursachi este un redutabil iconarist modern, și probabil că mai sunt și alții, dar de care nu-mi amintesc deocamdată), și-au coperte cu clape, ca să pară cărțile mai voluminoase, deși ele sunt exact atât cât trebuie.

image description


drept cântec ce-l trăiţi şi voi!

pe prispa cerului a nins

şi-au curs ninsori înspre departe

căci muntele e necuprins

şi lumea-n două o desparte

sub palma mea ca o năframă

deasupra crestelor prelinsă

cu podul ei care destramă

tăcerea albă abia ninsă,

*

o, cât aş vrea să fiu în munte

ursit anume să-l contemplu

şi paznicul ce-o să-i înfrunte

pe cei ce vor păşi în templu,

să mă cunosc drept adiere

cu brazii falnici subsuoară

durând o altfel de tăcere

pe crengi vibrând de primăvară

*

în nouă flori din nouă ramuri

sub şase ceruri de apoi

veghind trei ceasuri pe la geamuri

drept cântec ce-l trăiţi şi voi!


tatăl nostru, dacă ne eşti tată!

tatăl nostru, rău mai urgisit,

m-ai zvârlit în lumea ta ostilă

să exist în ea înlănţuit

şi tot eu să-ţi cer la urmă milă

vinovat fiind că am ales

sufletul să mi-l păstrez lumină,

că-am zvârlit cu barda în eres

şi-n cuvinte care ne dezbină:

*

da, era doar beznă sub sutane

şi-n îndatorarea la stăpâni

n-au zărit scânteia milioane

de-nrobiţi în viaţă ca români,

ci au dus din veac în veac povara

îndemnaţi de bice spre genuni,

eu m-am răzvrătit, însă vioara

nu va săvârşi nicicând minuni:

*

sufletul meu piară precum ramul

părăsit de frunze dintr-odată,

însă mântuieşte-mi măcar neamul,

tatăl nostru, dacă ne eşti tată!


după un scapăr uman poezia

de-o viata și-o noapte stăm la taifas,

e beznă și-n jur nici un scapăr

să-nlăture-n mituri robiri de pripas,

să pot să-ndrăznesc să mă apăr,

iar candeli împrăștie neguri mai dese

și umbre se-ndeasă în lumânări

și-adesea mă rog să nu îmi mai pese

că nu ni-s ursite măcar evadări,

*

dar sufletul, suflet adus de departe,

încă tânjește după lumină

și-n noaptea de-o viață ca-n fila de carte

se-așterne supus și se-nchină,

deși se aud suferințe în zări

când semenii trec ca-n lanțuri prin viață

și gem sub poveri și sub disperări

căci și resemnarea se-nvață

*

zvârlită în suflete drept speranță din urmă

a vieților care acceptă robia,

de-o viață și-o noapte aud cum tot scurmă

după un scapăr uman poezia


Pagina 2 din 10212345...102030...Ultima »