Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 121

Cântecul şarpelui: lui Ştefan Alexandru Băişanu

Ştefan Alexandru Băişanu: Iartă-mi, Doamne, omeneştile slăbiciuni: Patria şi peştera lui Platon!

Ştefan Alexandru Băişanu: Iartă-mi, Doamne, omeneştile slăbiciuni: Patria şi peştera lui Platon!

*

Şarpele casei căuta cu migală

temniţa fructelor – cămară pustie,

ecou risipit într-o lume domoală

furată brutal de ce-a fost poezie,

atunci mi-a fost zi şi-am pus mâna pe băţ

numai să pot de ursiri să mă apăr,

*

Am o viaţă în care să tot pot să învăţ,

limpezindu-mi hotarul cu fărâma de scapăr

efemer ca şi mine, dar durabil aprins

ca o candelă veche de-o ciudată sfinţenie

sau să cad la răscruce fără veste învins,

aşteptând aşteptarea cu silită smerenie;

nimănui n-o să-i pese de răscrucea în care,

dărâmându-mă, azi, o să-mi fac temelie

rânduindu-mi runele într-o stâncă pe zare,

undeva cât mai cer, cât mai fi-va să-mi fie

*

Bardul clipei tovarăş de alean şi popas

atingând câte-o rază şi făcând-o să ţipe

ireal peste lume, peste tot ce-a rămas

şi rămâne prin clipa care-a prins să-nfiripe

alte vremi şi alt şarpe, întru veghe ursit,

numai el o să-nchege, când sub alte aripe,

universul va fi numai viaţă. Sfârşit.


Cântecul indiferenţilor: lui Ioan Balan

Militantul PDL Ioan Balan: Au furat destul, e rândul nostru!

Militantul PDL Ioan Balan: Au furat destul, e rândul nostru!

*

Indiferenţii s-au ivit prin târg

orbecăind cu calma disperare

a fructelor care au dat în pârg

numai pe cerul ars de depărtare,

*

Blajini şi trişti şi fără de pretenţii,

abia încolonaţi întru mulţime,

lin se preling prin târg indiferenţii

abandonaţi cu cosmică cruzime

numai de cerul fructelor sublime.


Cântec idolatru: Anisiei Ursu

*

Atunci când vei găsi un chip cioplit,

nu te-nchina, dar trebuie să-ţi pese,

iar de visezi întoarcerea în mit,

să-i retrăieşti trăirile-nţelese,

iubirile-i pierdute fără sens

acolo, în matricea lui primară,

*

Unde, odată, s-a trăit mai dens

risipa care astăzi ne-nfăşoară,

sau să te-nchini, când simţi că-aşa e bine,

urmând să afli cale către tine!


Cântecul zborului: lui Nicu Amurăriţei

*

N-a existat nicicând din zare-n zare

invazie de cruci aşa măreaţă,

căci zborul e o cruce în mişcare

unduitoare peste tot ce-i viaţă,

*

Am tot văzut prin vremi acele cruci,

m-am şi-nchinat sub cosmice altare,

ultimul zbor sfârşise la răscruci

răpus de-o nefirească-nstrăinare,

abia l-am bandajat şi mi-a fost milă,

răni uriaşe se mutau în mine,

iar sufletul în pacea lui ostilă

ţipa spre zboruri închinări depline,

era, astfel, ca umbra unui nor

instinctual o pasăre în zbor.


Cântecul dimineţii: lui Florin Cramariuc

Femei în alb s-au despletit de bezne

lângă hotarul nopţii ostenite,

ospăţul ierbii mi-a înfipt în glezne

risipa sângeroasă de cuţite,

iar cântecul e ţipăt şi aripă,

nu-şi mai găseşte altă întrupare

*

Când pleacă şi femeile în pripă

răpite senzual de depărtare,

abia atunci şi-abia aici se-arată

mâinile lor în cosmica rotire

a dansului prin care, câteodată,

robia se transformă-n mântuire;

i-atâta de târziu în prea devreme,

urme de paşi au prins să se înşire

ca sângele jertfirii în poeme.


Pagina 121 din 125« Prima...102030...119120121122123...Ultima »