Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 121

În căutarea unei coperte pentru cântecele despovărării

Copera propusă de Victor Rusu, PIM şi Viorica

Coperta propusă de Victor Rusu, PIM şi Viorica

*

Multă bătaie de cap îmi dau cele două coperte (1 şi 4) pentru ultima mea carte de poezie, dedicată integral, în acrostih, prietenilor şi numită  “edecarii de umbre”, cartea aceasta fiind, în acelaşi timp, şi prima carte de poezie a lui Andi, “last confession / ultima confesiune”, dar amândouă grupate sub un acelaşi titlu, “cântecele despovărării”, carte care va fi lansată în 7 ianuarie 2015.

*

Andi îmi tot cere să nu-l pun pe el pe coperta 1, în vreme ce prietenii mei, Mihai Pânzaru-PIM şi Victor T. Rusu (care a conceput varianta cadru a respectivei coperte), văd limpede mesajul pe care vreau să-l transmit şi insistă  pe sugestia imaginii lui Andi cântând, deci împovărându-se cu cântecul de care eu urmează să mă despovărez.

*

Aseară, PIM, prezent la “joia tineretului” în doi, din “bârlogosul” (bâr – cuvânt mioritic, logos – rostire) meu personal, a insistat ca, la coperta de mai jos, pe care mi-o recomandă ca afiş, să schimb poza mea cu cea a poetului care am fost cândva.

*

Coperta propusă de PIM ca afiş

Coperta propusă de PIM ca afiş

*

PIM îşi dorea să pun o anumită poză, pe coperta a 4-a, din vremea în care câştigam toate concursurile de poezie din ţară, aşa că am încercat şi varianta lui, oarecum stimulat de argumentul că un scriitor îşi alege fotografia (eu nu mi-am pus poza pe nici una dintre cele vreo optzeci şi ceva de cărţi publicate) care să-l reprezinte.

*

Coperta propusă de PIM

Coperta propusă de PIM

*

Lui Andi, când i-am trimis sugetia lui PIM, i-a plăcut, dar cu aceeaşi obiecţie: el pe coperta 4, eu pe 1 – ceea ce nici nu intră în discuţie.

*

Dimineaţă, la cafea, nevastă-mea, Viorica, martor tăcut şi aparent dezinteresat la disputele de aseară, mi-a sugerat să folosesc fotografia altei vârste, alături de cea a lui Andi (pe fundal, eu) la coperta 1, şi fotografia recentă, făcută de Tiberiu Cosovan, pe coperta 4, pe fotografia aceasta “citindu-se” limpede părerea mea şi despre poezia şi muzica lui Andi, dar şi despre propria-mi poezie, scrisă de lungul deceniilor.

*

Am operat modificarea şi, deocamdată, îmi place. Toată lumea este împotriva unei coperte color, care nu s-ar potrivi cu statutul nostru de edecari conştienţi de umbre. Conştienţi, pentru că noi ştim că înţelepciunea sanscrită susţinea că “Sinele particular şi Sinele universal locuiesc, împreună, în grota inimii, precum umbra şi lumina”, iar “iniţierile în peşteră” (ulterior platoniciene) fac parte din felul nostru de a trăi. Dar voi, cei cărora v-am dedicat poeme, ce copertă preferaţi, dintre toate cele prezentate până acum, şi pe care le reiau, pentru a vi le reaminti?

*

Prima machetă

Prima machetă

*

A doua machetă

A doua machetă

 

 


Cântecul plutirii pe cer: lui Adrian Tabarcea

*

Atâtea învieri şi-atâtea file

dau cântecului alte întrupări

râzând când pun harapnicul pe zile,

iar vârstele îmi chiuie în scări,

apoi dau pinteni vremii ca să scapăr

nestăvilit şi îmbătat de vânt

*

Tot în tăceri, cu care încă-mi apăr

aleanurile-n curgeri pe pământ,

ba, mai târziu, când mă întrup tăcere,

aduc la râuri vremile să bea

râzând de cea din urmă înviere

căzută-ntâmplător în fila mea:

e prea destul, zic vremile şi pleacă

abia plutind pe ceruri şi pe apă.


Cântecul lămpii: lui Florin Pascal

*

Fii fără grijă, lampa e aprinsă

luceafăr cald pe cerul înstelat,

oraşul o respiră dintr-o ninsă

risipă de lumini, de-ndepărtat,

iar eu mi-am pus doar vârstele la brâu,

nu las nimic oraşului buimac,

*

Purtându-mi umbra, umbra ei mă ştiu,

adânc ascuns în umbră mă prefac;

se stânge lampa, umbrele se duc

ca să aprindă alta şi mai sus,

acolo ceru-i creanga unui nuc

lăsată umbră-n vremea-n care nu-s.


Cântecul vremii cu cai: Georgetei Tapalagă

*

Goniţi din frunze şi din stele

ei căutau popas târziu;

odihnei vremii pe podele

rupeau din cerul încă viu

giulgiul cernit ca o ninsoare,

eşec al apei în plutire,

trecându-mi clipa următoare

atât de des în amintire:

*

Toţi caii vremilor s-au rupt

ameţitor porniţi în goană

prin sufletu-mi de dedesupt

acel popas sub o icoană

lăsată trupului soroc,

atunci când timpul mă ursise

grăbirilor fără noroc,

arzând cu caii mei în vise.


Cântecul desprinderii poeziei: lui Adrian Bocancea

*

Am fost acolo, urmele mă ştiu,

destinul pietrei încă le apune

rupându-le discret, dar prea târziu

imensităţii cerului drept rune,

aveam mereu pe drumul lor poveri,

nu îmi păsa de paşii ce m-au dus

*

Bătând cărări cu tălpile în ieri

ori într-un mâine care m-a apus

cu jariştea fluidă din zăpezi

ademenind pe urme veşnicie

numai să ştii că-am fost, fără să vezi

cum s-a desprins din mine-o poezie,

eu rămânând de-a pururi lângă stele

adăpostindu-mi cântecele-n ele.


Pagina 121 din 152« Prima...102030...119120121122123...130140150...Ultima »