Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 120

Cântecul hotarului: lui Marcel Horodincă

*

Mie-mi vorbeau pădurile-n ascuns

acolo, sus, sub candela plăpândă,

rupându-mi umbra care m-a străpuns

când se iviră zările la pândă,

eram de mult pădure şi cântam

la margini de întoarceri şi de viaţă,

*

Hotar al pângăririlor eram

orbecăind prin negură şi ceaţă;

răbdam pironul umbrei ancestral,

oraşul va depune mărturie

doar iarba care fuge peste deal

iluzie finală să îmi fie

numai acolo unde, copleşită-n verde,

chiar şi pădurea umbra mi-o învie

apoi o pierde leneş. Şi mă pierde.


Cântecul drumului: lui Cornel Boicu

*

Când umbra umbrelor se-ntrupă

orbecăind din zare-n zare,

rănită-i liniştea de după

nuntiri de păsări călătoare;

e vremea frunzelor în scapăr

lăsate umbrelor povară,

*

Bandaj cu care să mă apăr

orgolios numai de seară

iertând poverile caduce

cuprinse-n ce mă înconjoară,

urmându-mi drumul ce mă duce.


Cântec târziu: Mihaelei Beldiman

*

Mai exişti?, întrebase cântăreţul cântând

iarăşi despre amărăciuni şi înfrângeri,

hăituit alergând peste răni până când

au venit, ca să-l mintă, ultimii îngeri

estompaţi de amurg şi probabil ucişi

lângă cântecul lui ca o rană deschisă,

am tăcut, am tăcut şi doar plânsetul îşi

*

Blestema începutul prin fereastra deschisă;

era noapte, atunci, şi prin somn şerpuiau

linişti subţiri, ferecate-n lumină,

dinspre stelele umede nişte linişti veneau

iar acum poposesc în poem şi se-nchină

mâinilor mele de lumini şiroind,

arse adânc într-o mitică vină:

nu mai ştiu ce-ntrebase cântăreţul cântând.


Cântecul cântecului: Anei Cozmina Ignat

*

A doua zi, când se iviră cerbii

nuntind în depărtarea neguroasă,

am înviat la rădăcina ierbii

*

Ca să întâmpin soarele în casă,

oraşul vindeca şi era bine,

ziarele vesteau doar despre vreme

mărturisind risipele din mine

iubiri desferecate în poeme,

nu-mi mai păsa de încruntata lume,

aveam de dus lumina mea departe,

*

Iar stelele, pe bolţile în spume,

ghilotinau cu litere prin carte

numai tristeţi de-a pururi inutile

atuncea când ca să păşesc pe moarte

tu m-ai ales, prin naştere, copile!


Cântecul întrupării: Gabrielei Teişanu

*

Graurii mi-apasă sufletul de-o vreme,

am să zvârl cu piatra şi o să-i înjur

blestemând fereastra când de grauri geme

răstignindu-mi cerul într-un strâmt contur,

iarna să-i înşface stelele cu colţii,

efemer omătul cosmic să-i alunge,

lacăte să pună pe capacul bolţii

aspra fulguire care m-o străpunge,

*

Tot atunci luceferi în cireşi să-nvie

erodând cu seve nopţile din cer,

iar deasupra lumii calma poezie

şiroind în pagini sfântul ei mister

alte lumi să-ntrupe şi să le aştearnă

ninse de petale într-un efemer

urgisit şi-acela, în final, de iarnă!


Pagina 120 din 135« Prima...102030...118119120121122...130...Ultima »