Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 120

Cântecul urcării în amintiri: lui Zamfir Oniu

*

Zidit de întâmplare în cuvinte

am vremii de adus drept mărturie

mestecenii care au prins să cânte,

frunzişul lor sălbatec să îmi fie

icoană pentru clipe şi trăiri

rămase încrustate clar pe cale,

*

Odată o să urc în amintiri

numai să cat cu patimă prin vale

iureşul calm de efemeră viaţă,

urma lăsată altor vremi povaţă.


Cântecul imaculatei ursiri: lui Emil Havriliuc

*

Erau călări şi-atât de-nşiruiţi

mult prea departe ca să-i pot atinge,

iar mai încoace, şi mai osteniţi,

lângă părinţii ce priveau cum ninge

*

Hălăduiesc din mine înspre zări

asceţi urmaşii neamului martir,

vin viscoliri, mirifice-nserări

rar le ating prin suflete cu mir,

iar eu rămân prăpastie săpată

la vremile străbune din urmaşi

iernii cântându-i cu imaculată

ursire despre treceri, despre paşi

cu viscolul tăcerilor pe roată.


Cântec la ospăţul iluziei: lui Alexandru Havriliuc

*

Am existat, dar asta nu-i nimic,

la margine de drum crucificaţii

etern se rup din cuie şi-i ridic,

xilogravura bietei noastre naţii

a eşuat pe cerul larg în rune

născându-ne mai orbi, mai fără glas,

dar eu ridic spre ziua ce apune,

ridic crucificaţii ce-au rămas

uitaţi definitiv în răstignire

*

Hotar atemporal şi primitiv,

am încercat cândva să dau de ştire,

vânat de veacul tot mai impulsiv,

rămas şi el aiurea la ospăţul

iluziei, la care au sfârşit

lângă aceia care-au dat cu băţul

istovitor şi cei ce-au fost loviţi:

unde eşti, ţară dulce ca un glonţ,

când corbii îţi iau sufletul în clonţ?


Cântecul încireşării: lui Călin Vălean

*

Copilăria fremătă speranţă

acolo, lângă alt cireş amar,

lăsat să ţină stelele-n balanţă

incendiindu-mi sufletul fugar;

nu-mi amintesc ce rădăcini mă lasă

*

Vânat de troscot zării să mă-nchin,

am alt cireş ce-mi iscodeşte-n casă

lipindu-mi frunze veştede-n destin:

e prea târziu şi nu mai sunt cireşe,

am şi uitat de unde încă vin,

nopţile-au prins în stele să mă-nfeşe.


Sugestia Enkidu

Sugestia Enkidu într-o copertă de carte

Sugestia Enkidu într-o copertă de carte

*

Cei care au citit “The Epic of Gilgamesh” (Assyrian International News Agency, 1998), ştiu că Enkidu nu era, aşa cum s-a crezut, prietenul lui Gilgamesh, ci propria lui tinereţe (statutul de “om care să se poată căţăra în cer”), pe care, în căutarea vieţii veşnice, încearcă să o afle în munte, în “casa din care nici unul care intră nu se mai întoarce, casa de pe drumul fără întoarcere”.

*

Cam asta ar fi, în fond, şi sugestia cărţii “cântecele despovărării”, dar şi a lansării din 7 ianuarie 2015, despre copertele cărei cărţi e vorba în materialul de mai jos.


Pagina 120 din 152« Prima...102030...118119120121122...130140150...Ultima »