Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 118

Cântecul împovărării: lui Ioan Marcean

*

Iar înspre zori mă înşfăcase timpul

orbit de pulsul sângelui în clocot,

abia mă năruise anotimpul

nămeţilor desperecheaţi de clopot,

*

Mi-a fost şi frig, cu timpul în spinare,

atât de frig că îmi venea să strig:

rostogoliţi povara!, din strânsoare

cătam să scap, dar mă făcusem frig,

era târziu şi-o linişte pustie,

ademenind grăbirile bizare,

nuntea-n destinul meu drept poezie.


Cântecul revoltei: lui Mircea Diaconu

*

Mulţi mai poartă jugul şi se simt chiar bine,

ierburile vremii le-au ajuns la glezne,

roua le usucă şi le zvârle-n mine

ca să-mi copleşească sufletul cu bezne,

eu, atunci, mă clatin şi-mi tot număr paşii

arşi de umilinţa celor ce-o îndură,

*

Dar evit cărarea ce-o păşiră laşii,

izbucnind în flăcări pe cenuşi, pe ură,

am de gând să-mi apăr sfânta libertate

ca să-mi merit locul chiar şi-ntre morminte

om ce-şi asumase sensul în natură,

nu cred în ursire, ci în demnitate,

umbra mea-i pe cruce pusă de cuvinte.


Cântecul întâmplării: lui Gheorghe Iftode

*

Greu o s-accept că, născociţi de mine,

hălăduiţi aşa, la întâmplare,

eu v-am turnat otrăvurile-n vine,

otrăvurile vremii-n aşteptare,

rar bănuiţi că vă tot vând întruna

găsind cumpărătorii prin ziare

hrănindu-se orbeşte cu minciuna

eroică a clipei în schimbare,

*

Iar mie-mi pasă, chiar dacă n-o spun,

fărâmele prin mine se frământă,

tare-mi doresc în pagini să vă pun

o altă viaţă proaspătă şi sfântă,

dar e târziu, cerneala, pe sfârşite,

e ca o horă-a ierbii şi mă-nghite.


Cântecul singurătăţii: lui Vasile Iftode

*

Vino, suflete, hai vino şi stai

alături de mine în noaptea albastră

să-ţi spun o poveste, hai, suflete, hai,

iubeşte-mi cireşul ce-mi să la fereastră

linţoliu cu fructe, veşmânt înflorit,

e lipsă de suflet, astfel s-a ivit,

*

Iar mâine, când umbre vor trece prin zi,

fă, suflet al meu, o minune cerească,

trimite-mi cuvinte sau zvârle-mi ce-o fi

ori ai la-ndemână, în mine să crească

doar tristul cireş, linţoliul trufaş

eu pot să-l aştern noapte grea pe oraş.


Cântecul cuţitelor: lui Ionică Iftode

*

Ispitele au năvălit în jur,

o să îmi nărui sufletu-n ispite

numai să-mbrace drept târziu contur

iarba ce-nalţă înspre cer cuţite,

căci mă răzbate-o sete de demult

apocaliptic năruind prin mine,

*

Iar eu nu fac decât să o ascult

frânt de-o risipă calmă de destine,

tot mai adânc mă caut şi mă tem

ocnaşii dinspre vârste să nu fugă

dincolo de cuvinte; în poem

eu încă mai trăiesc precum o rugă.


Pagina 118 din 129« Prima...102030...116117118119120...Ultima »