Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 118

Cântecul îndungării: Ralucăi Giurcă

*

Ridic o stea şi-nchin de sănătate

apoi o beau cu-o sete ancestrală,

las după mine umbre şi păcate

urmele vieţii-n cruntă încâlceală,

chiar dacă-aş bea luminile la rând

aceiaşi sete vie m-ar răpune,

 *

Ghicesc în stele, umărul meu stâng

iarăşi dă semn târziu că va apune

uitat în galaxii îndepărtate

ruina unui lung alean prelung

ca un ecou de bucium în cetate,

atâta doar. Şi beau, să mă îndung.


Cântecul conturului: Mirelei Adomnicăi

*

Mai am de dus cobzarii înspre nopţi,

iar cântecele lor desferecate

risipă fac pe bolta ce-o adopţi

etern în ciobul de eternitate

lângă copacul cu foşniri astrale,

adăpostit sub streaşina de cer,

*

Acolo unde jumătăţi de cale

desferecau doar umbre care pier

ori descâlceau făpturile umane

miraculos din tainele din jur,

numindu-mă, strigându-mi grav: Ioane,

iar ai răpit din cosmicul contur

cuvintele cu care-ţi scrii poemul

acesta, despre lumea dimprejur!,

iar eu răspund: Tot nu-mi găsesc totemul!…


Cântecul sufletului: lui Mihai Bejinariu

*

Mesteacănul, o zeitate slavă,

iarăşi şi-a pus veşmânt de sărbătoare;

hai să-ţi arăt şi sufletu-mi, Suceavă,

ascuns în înfrunziri înfiorare,

ia seama doar, atunci când te apropii,

*

Bătând din aripi, nu cumva să-l sperii

egalizând înmuguriri cu snopii

jertfiţi în toamna frunzelor, puzderii

idealist foşnind numai proteste

nuntirilor din tainele cereşti,

atât îţi cer, Suceavă, în poveste

ridică-ţi fruntea albă, când păşeşti,

iar sufletul, iertând, o să-ţi închine

un imn în care s-a făcut ciorchine.


Cântecul statorniciei: Cristinei David

*

Cei care văd se desluşesc în stele

răniţi suav de sacrele lumini,

iar depărtări de-a pururea rebele

stau să le pună drept cununi de spini

tristeţi provinciale iluzorii,

idei contrafăcute în trecut,

nocivitatea ce-o revarsă zorii

atunci când începutul a-nceput,

 *

Deci, cei ce văd se răstignesc pe cale

adeseori într-un prelung alean

vânând statorniciile domoale,

iar când se-nchină stelelor în van

dumnezeirea se-nfăşoară-n jale.


Cântecul clipei: lui Mihai Gîză

*

Mi-ai amintit de iarba de acasă,

iar eu mă-nchin nestăvilitei ierbi

hotărnicind-o vinovat din coasă

atunci când vremea-i goana unor cerbi

incendiaţi de sângele în clocot,

*

Gălăgios ca viaţa-n lunecare,

întunecaţi ca dangătul de clopot

zidit de veşnicie-n depărtare

anume pentru sacra numărare.


Pagina 118 din 126« Prima...102030...116117118119120...Ultima »