Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 116

Cântecul speranţei: Rodicăi Dominte

*

Rogu-te, omule, mai îndură puţin,

odată şi-odată vei fi fericit,

doar iartă-ţi păcatul în cupa cu vin

idolatru şi dens ca şi chipul cioplit,

ce-ţi pasă că-nduri, când odată şi-odată

ai să fii fericirii stăpânul deplin,

*

Deplină ţi-i viaţa, deşi n-o arată,

omule, rogu-te să te-ncrezi în destin!,

mi-a zis şi-mi tot zice un glas neştiut

intrat într-o mare şi ciudată derivă;

nu pot să-i răspund, nu-mi găsesc început

trecător ca şi clipa ce m-a frânt impulsivă

erodându-se brusc într-o stea primitivă.


Cântec de alean: lui Ovidiu Donţu

Co-autorul Constituţiei, Ovidiu Donţu: Domnul Gavril Mîrza ne-a ales ucenici numai pe cei tari în constituţie, dar lui Corneliu Popovici au ajuns să-i placă merele pădureţe şi s-a strepezit!

Co-autorul Constituţiei, Ovidiu Donţu: Domnul Gavril Mîrza ne-a ales ucenici numai pe cei tari în constituţie, dar lui Corneliu Popovici au ajuns să-i placă merele pădureţe şi s-a strepezit!

*

Ospăţul a ţinut până în zori,

viorile cântau cu-nfrigurare,

iar cerul ne lua de subsuori

ducându-ne spre altă depărtare,

indiferenţi noi ne lăsam purtaţi

uitând de bătălia pentru viaţă

*

Dincolo de pădure scăpătaţi

ori irosiţi în calmă dimineaţă,

nu mai conta că n-am trăit deloc,

ţinutul blând învăluit în ceaţă

ursind doar începutul altui joc.


Cântecul stâncii: Rodicăi Dranca

*

Ridică-te şi mergi, mi-a spus şoptit

odinioară şi o spune încă,

dar s-a deschis o rană de cuţit

incendiind lumina într-o stâncă,

chiar de-aş păşi, din rănile adânci

ar izbucni lumina şi m-ar frânge

*

Desferecată de păşiri din stânci,

rostogolindu-mi haosul prin sânge,

am de ales şi nu mă pot supune

nici lacrimii ce-ncrâncenat o şterg

când mă revolt că şoapta lui apune

abandonându-mă. Şi n-am de-ales, şi merg…


Cântecul ecoului: lui Eugen Dominte

*

Ecou înalt o pasăre ciudată

umbrea cu aripi liniştea, s-o fure

grăbind spre cer prin steaua lăcrimată

elegiac de-o zare de pădure,

numai să pot să mă ghicesc ecou

*

De-a curmezişul lumilor ostile

ori să încerc o naştere din nou

mărturisit fiind de alte zile,

iar pasăre de-o fi să mă întrup,

numai de umbre m-oi putea dezice

tristeţile din jur să le astup,

ecoul să îl mut în nişte spice.


Cântecul frunzelor: lui Gheorghe David

*

Ghicisem că sunt salcie pe mal,

hotar al apei care stă la pândă

eu să nu scap din salcia osândă

ori, furios, să mă transform în val;

răbdam supus, de crengi împovărat,

gândind că apa-n curgeri dezinvolte

har îmi va da, cândva, pentru revolte,

etern doar n-o să stau încătuşat,

*

Dar apei nu părea să îi mai pese,

avea în ea atâta libertate,

venea din cer, urca, trăia în toate,

iar noi, pe mal, în pâlc de sălcii dese,

desfăşuram din crengi singurătate.


Pagina 116 din 122« Prima...102030...114115116117118...Ultima »