Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 11

spre setea celuia ce trece

 

îmi las aducerile-aminte

pentru vecie la răscruci

culegătorii de cuvinte

să le înşface ca pe nuci,

să le dezghioace şi să muşte

din fiecare cu migală

în toamna care-a prins să-mpuşte

o vremuire ireală:

 

acolo-s paşii tăi – vei spune

şi vei porni spre alte zări

fără să vezi cum te apune

mirajul sacrei depărtări,

iar eu, ajuns la o fântână

cu apă limpede şi rece,

o să întind încet o mână

spre setea celuia ce trece

 


prin care doar am pribegit

 

acum aşează-te şi speră

pe calea fără de sfârşit

căci doar speranţa efemeră

în tine, suflete,-i cuţit,

iar împlântarea-i dureroasă

desfăşură singurătăţi

şi plâng doar filele pe masă

ca nişte biete vietăţi,

 

astfel se tot preling cuvinte

ce nu vor mai dura nimic,

dar lasă-ţi sufletul să cânte

să am cu ce să mă ridic

şi să mă sprijin, când pe cale

păşi-voi tot mai ostenit

din lumea de amar şi jale

prin care doar am pribegit

 


bate vânt şi frunza plânge

 

pace vouă, încă-i toamnă,

fructele-n cămări asudă

şi-aud caii cum se-ndeamnă,

bate vânt şi frunza-i udă,

şi-i deschei zilei cămaşa

să mă aflu fără trup

rătăcind în uriaşa

noapte-a ochilor de lup,

 

deşi-i ziuă şi culoarea

freamătă de parcă-i vie,

iar departe depărtarea

îşi ia trup de poezie

şi se duce fără mine

până unde se va frânge,

pace-n suflete senine,

bate vânt şi frunza plânge

 


vremea încă se perindă

 

drumu-i lung şi cai în tropot

de la capăt până-n scapăt

au făcut cumva să capăt

numai dangătul de clopot,

doar ecoul unor munţi

care-mi cântăresc destinul,

fierbe-n cupe aprig vinul

răstignirilor pe frunţi

 

şi-atunci, suflete, ţi-i sete

şi goleşti scrâşnind paharul

să-ţi întunece amarul

clipele tot mai încete

presurate ca nisipul

de sub brazdă până-n cer

şi nu afli vreun mister

să-ţi mai împrumute chipul,

 

dar zăreşti pe zarea zării

nişte păsări cum se zbat

ba ispită, ba păcat

pentru jertfa depărtării

şi nu-ţi pasă, cai colindă

prin copacii arşi de brume,

încă e tristeţe-n lume,

vremea încă se perindă


pășește vremea leru-i ler

 

la bursa frunzelor pribeagă

prin startul fraged al căderii

ecourile învierii

în iarba ierbii se încheagă

de parcă s-ar dura o punte

menită noilor pășiri

din lumea bietei ispășiri

înspre înaltul unui munte,

 

oho, dar muntele-i departe

într-un înalt de neatins,

iar stelele în jur s-au stins

și-adorm în pagina de carte

să urce negura pe cer

în locul candelei umile,

pe când înșiruită-n file

pășește vremea leru-i ler


Pagina 11 din 138« Prima...910111213...203040...Ultima »