Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 107

Cântecul cămăşii de trecere: lui Petrică Ştirbu

*

Pasărea desface lumile şi ţipă,

e atâta cale de păşit şi-mi pare

trecerea un zvâcnet amplu de aripă

răstignit de vremuri într-o lumânare,

iar de-mi pun cămaşa de drumeţ mă strânge

cumpăna fântânii scursă drept pecete

amplă şi străină ca s-o port în sânge

*

Şiroind cu treceri peste lumi încete,

tot mai am nevoie de-un pahar cu apă

ispitind cu flăcări setea – ascunziş

răzvrătit în mine, deşi-i pus să-ncapă

bietul suflet peste ultimul tăiş

ultimă ofrandă, dată pe furiş.


Cântecul împovărării ierbii: lui Ilie Niţă

*

Ierburile urcă peste zări albastre,

lângă ierbi mesteceni umbrele-şi răsfiră,

iar din cer se-nchină ierburilor astre,

efemeră-i roua care le înşiră.

*

Nu-mi mai simt cuvântul între cer şi rouă,

inima tânjeşte după veşnicii,

ţin în palme încă lumile-amândouă,

aşteptând cuvântul doar cuvânt mă ştii.


Cântecul edecarului de umbre: lui Călin Brăteanu

*

Cântau doar barzii sub icoana clară

a nopţii de nesomn şi de-ntrebări

lângă cireşul ce-aştepta afară

insinuat sub geam de depărtări,

nu-l auzeam şi nu-mi păsa de bardul

*

Bătut în cuie chiar peste cireş,

rănile lui îmi şiroiau pe gardul

altor cântări, şoptite fără greş,

trăiam ascuns şi aruncam cu pietre,

eu, edecarul umbrelor târzii,

aveam de smuls din trupul bun al vetrei

acele rădăcini de veşnicii

necunoscute lumii – o strânsoare

ucigătoare, rea, nimicitoare.


Cântec despre trupul cărţii: lui Cezar Straton

*

Cartea este trupul unui alt drumeţ,

ea a strâns lumina la chimir şi-o duce

zărilor ofrandă, vamă fără preţ,

asfinţitul lacom gata-i s-o apuce:

rândurile scrise au străpuns adânc,

*

Sunt ca nişte cuie pentru răstignire,

trec în goană caii, saltă la oblânc

ruginite arme – o închipuire

albă ca o pâclă despre timpul crud

tropotind pe boltă-n apele stelare,

orele în curgeri undeva se-aud,

nu contează unde cartea-i lumânare.


Edecarul de umbre

Am de dus o umbră până-n scăpătat

Am de dus o umbră până-n scăpătat

*

Astăzi, 12 octombrie 2014, la Dolheşti, ieşisem la o ţigară, de la manifestarea culturală la care participam, şi mi-am văzut umbra, străjuită de umbrele coloanei balustradei, şi mi-am amintit, fără să vreau, de ultimele cântece, pe care le tot scriu, de ceva vreme. Instinctual, mi-am fotografiat umbra (Dangăt de aramă, luna de pe cer / iarăşi îmi măsoară paşii cu migală, / noaptea se-nfăşoară-n linişti şi mister, / umbra ei albastră cade ireală / ţintuindu-mi paşii pe un drum ciudat / aşternut pe zarea zărilor înfrântă, // Am de dus o umbră până-n scăpătat / vitregit de umbra-mi dintr-odată frântă, / ruptă lângă dangăt aspru de aramă, / arsă pe sub paşii lumii care cântă / mistuită-n noaptea care mă destramă).

*

Apoi mi-am amintit, vag, de un poem scris în urmă cu doar vreo 30 de ceasuri şi am plecat lângă un nuc bătrân, ca să-mi privesc umbra, aşternută pe frunze uscate, lângă umbra lui (Vezi, asta-i calea sacrei împliniri, / au spus copacii şi-au pornit buimaci, / le culesesem umbrele subţiri / eu, edecarul bieţilor copaci / rămaşi cu umbra doar la rădăcini, / iar înspre cale sărăciţi şi trişti / ca nişte vagi mănunchiuri de lumini / agonizate-n ultimii artişti; // Plecau copacii şi-i vedeam pe cale, / iar frunzele lor galbene aştern / necontenit pe bolţile finale / tristeţile intrării în etern, / istovitoare aură-n cădere / la fel de istovită de plecări, / iar umbrele le duc înspre tăcere / eu, edecarul înspre nicăieri).

*

Eu, edecarul înspre nicăieri

Eu, edecarul înspre nicăieri

*

Şi iarăşi, şi tot instinctual, mi-am fotografiat umbra, mutându-mă ba într-o parte, ba în cealaltă a umbrei bătrânului copac. Înţelegeam că, de fapt, îmi lucrez coperţile cărţii „cântecele despovărării de cântec”, deşi umbra mea reală va fi acolo, în şirele despletite prin paginile albe, şire însemnând, în sanscrită, lumini. Numai că omului nu-i este dat să lase după el lumini, ci numai umbre, umbra fiind, de fapt, lumina creată de către luminile necreate, cum se zice în „Vendidat” (cartea sfântă a antichităţii despre a doua încredinţare de legi pe care o săvârşise Sfântul Cer – Ahura Mazda, în dialog cu Spitama Zarathoustra).

*

Eram doar umbra umbrelor dincoace / mărşăluind pe urme în pustiu

Eram doar umbra umbrelor dincoace / mărşăluind pe urme în pustiu

 


Pagina 107 din 127« Prima...102030...105106107108109...120...Ultima »