Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 106

tot irosind în mine un copil

Radu 1

*

m-au tras pe sfoară legile, morala,

credinţele şi zeii pământeşti

neîndrăznind să zvârl cu îndoiala

şi să deschid spre cer nişte fereşti,

mi-au pus cununi de spini şi m-au rănit

înlănţuindu-mi sufletul pe veci

cu dogmele ca lanţul ruginit

în muşcături sălbatice şi reci,

 *

iar eu mi-am dus osânda resemnat,

în loc s-apuc de bardă şi să tai

cu sufletul minciuna – un păcat,

minţiră ei, ce m-ar goni din rai,

şi-astfel îndur, că azi e prea târziu,

un purgatoriu fals şi inutil,

şi-astfel exist supus, fără să fiu,

tot irosind în mine un copil

 *

care visa, se bucura de viaţă

iubind cu-nfrigurare frumuseţi,

doar înspre el nemernica povaţă

continuă s-arunce cu săgeţi

*


plătind mereu cu-această viaţă vamă

Radu 2

*

ce şiruri de părinţi mă ferecară

pe-acest pământ aveam să prind de veste

când m-am născut prin ei a doua oară

la cumpănă de mituri şi poveste

plătind mereu cu-această viaţă vamă

pentru întoarceri calme în străbuni

când curmezişe buciumele cheamă

zvârlind în ceruri ultimii cărbuni

 *

ca să se lase noaptea somnoroasă

pe pleoapele femeilor din târg

şi să ascult cum visele apasă

pe sâni ca nişte mere date-n pârg,

dar e târziu şi e pustiu în mine,

iar buciume horesc la nesfârşit

de parcă-ar hotărî nişte destine

pentru acei ce sunt de zămislit

*

ca să mă uite într-o anonimă

clipită dintre cele ce se duc,

când văd în ceruri ultima lumină,

dar să-i stârnesc tăciunii nu apuc


căci voi păşi prin cântece cu teamă

Toy Machines fabrica

*

doar fiul meu va mai rosti din mine

câte-un alean şi câte-un necuprins

când ierburile vitrege, străine

mă vor cinsti drept ultimul învins

căci voi păşi prin cântece cu teamă

să nu le tulbur propriul lor alean,

deşi le-aud şi astăzi cum mă cheamă

când sunt pribeagul în cotidian,

* 

când înţeleg că-n cântecele lui

şi sufletul meu încă se întrupă

să-şi vindece neliniştea hai-hui

în armonia cosmică de după,

iar el, cântând, fără să vrea învaţă

izvorul unor alte deveniri

şi ţine generaţiile-n viaţă

prin despletiri de sunet, de iubiri,

* 

de altfel de rostiri şi de cuvinte,

sub cerul înstelat, sub care eu

aştept să-nceapă fiul meu să cânte,

să fiu pentru vecie fiul meu

*

NOTĂ: Ca să înţelegeţi pe deplin ce am vrut să spun, în cântecul de mai sus, faceţi clik pe afiş şi veţi pricepe totul.


eu nu mai vreau să mă mai las minţit

Radu 10

*

îmi număr zilele şi nu mă mai supun,

ce mi-a rămas mă lupt să-mi aparţină,

nu mă prefac de sărbători mai bun,

nu-mi născocesc vreo vină fără vină,

nu mi-am dorit nicicând să vin aici

ca să îmi sfâşii sufletul cu biciul,

nu mi-am dorit să sufăr fără sens şi nici

nu m-am născut cândva pentru supliciul

*

acestei vieţi ca o cutreierare

de lungi frunzişuri rupte de furtună

din ramurile lor de alinare

şi prăbuşite veşnic în minciună,

eu nu mai vreau să mă mai las minţit,

nu-s vinovat pentru această viaţă,

iar de tânjesc să fiu doar fericit

aşa cum numai sufletul mă-nvaţă

 *

nu poate fi nici vină, nici păcat,

deci nu-mi asum vreo altă ispăşire

că sufletul mi-i pururi însetat

în largul lui divin de fericire


să-nceapă pironirile cu zile

Radu 9

*

cu urmele mă-mpac abia în zori

când umbra peste urme se aşterne,

deşi mă dor absentele ninsori

– fundal al pribegirilor eterne –,

dar nu e timp, mă-nşfacă primăvara

râzând biruitor şi când mă minte

şi îmi răneşte cinic subsuoara

să curgă nerostitele cuvinte,

*

eu, doborât, să mă dărâm în file

cu braţele în lături desfăcute

să-nceapă pironirile cu zile,

risipa de dureri recunoscute

după tăceri adeseori scrâşnite

în paginile-n care mor încet

ca să-nţeleg că ierbile-s cuţite

durate din lumini ce le regret

 *

doar ca să uit lumina vinovată

de amăgiri, speranţe, mângâiere,

în timp ce primăvara se arată

cu giulgiul perceput drept înviere


Pagina 106 din 152« Prima...102030...104105106107108...120130140...Ultima »