Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 104

ion drăguşanul: cina cea de taină

Radu 5

*

la cina mea întotdeauna singuri

s-au adunat străbunii şi urmaşii

ca salahori pribegi ai unei linguri

cu taina cinei vindecându-şi paşii:

ne aşezam cutremuraţi în iarbă

şi-aveam nişte mesteceni lumânări,

dar şi tovarăşi încântaţi să soarbă

din nostalgia pentru depărtări

*

şi când frângeam din pâini şi din visare,

şi când gustam din vinul ca un sânge,

înnobilat de-aceeaşi depărtare

deasupra cerul începea a plânge

căci nu-mi ştiam strămoşii, doar străbunii

şi doar urmaşii care au să vină,

pe care îi zărisem în cărbunii

din vatra pregătită spre hodină,

 *

dar conştienţi de taina sfintei cine,

când luna precum pâinea proaspăt frântă

prin suflete ne zugrăvea destine,

noi ascultam tăcerea: auziţi? iar cântă!


fiindcă Iisus păşea ca primăvară

Durer, Iisus pe Muntele Măslinilor - Universul literar, 1927

Durer, Iisus pe Muntele Măslinilor – Universul literar, 1927

*

s-au fost aprins în cer pe-nalte vetre

făclii şi-n vreme ce priveam în sus

în umbra mea se arunca cu pietre

iar eu tăceam, mă arătam supus

şi îmi purtam doar umbra zdrenţuită

pe calea mea de pietre întreruptă

când răsună din cer descremenită

porunca din străbuni: acuma, luptă!,

*

să nu-ndrăzneşti cumva să te închini

căci sângele nu merită ocară,

nu eşti Iisus, cununile de spini

le poartă cei nepregătiţi să moară!

să nu cutezi să stingi aceste focuri

pentru popasul celor ce-or veni,

ci şiroieşte-ţi sângele prin locuri

fiindcă şi moartea e un fel de-a fi!

 *

apoi, târziu, când s-a făcut tăcere

şi am privit din suflet spre afară,

se petrecea o nouă înviere

fiindcă Iisus păşea ca primăvară

*

SIGLA DRAGUSANUL 1


cu Dumnezeu mă am destul de bine

Radu 17

*

cu Dumnezeu mă am destul de bine,

căci nu mă culc pe lacrima altui,

şi-adeseori el mai trezeşte-n mine

câte un strop din ce e harul lui,

căci viaţa mea, prin cântec închinată

luminilor, îi e cumva pe plac

şi-mi dăruieşte bolta înstelată

când mi-i urât aici şi-aş vrea să scap,

*

dar armonia asta-i otrăvită

de umbrele bigoţilor din drum

care aruncă-n ceruri o clipită

şi-mi maculează sufletul cu fum,

şi-atuncea râd, căci râsul e lumină

în armonia cosmică din jur,

ca să refuz prostia ce se-nchină

doar beznelor cu încâlcit contur,

 *

şi evadez, şi mă tot duc hai-hui,

convins că, în ursirile divine,

cum nu mă culc pe lacrima altui,

cu Dumnezeu mă am destul de bine


în oarbă rătăcire numai orbii

Radu 17

*

sunt pregătit de jertfă, trupul meu

aşteaptă piatra care să-l dărâme

şi să desprindă doar din el fărâme

aripile cu care zbor şi eu

spre rătăciri, spre irosiri de sine

şi de calvar al lumii pământeşti:

hai, suflete, înalţă-te, căci eşti

fărâma depărtărilor senine

*

şi-i vremea tu să te întorci acasă

din trupul care ţi-a tot fost popas,

din cântecele tale ce-au rămas

în sângele ce s-a-nchegat pe masă,

hai, suflete, eşti aşteptat departe

în armonia cosmicei cântări,

e timpul să te-ntorci în depărtări,

deci rupe-te din pagina de carte

*

şi lasă-mi trupul pradă pentru corbii

acestor zori de zi amăgitoare

în care au să-l calce în picioare

în oarbă rătăcire numai orbii

*

SIGLA DRAGUSANUL 1

*


zăcând îşi află ultimul mister

Radu 15

*

călătoream prin veacuri căutând

un sens şi pentru ziua următoare

ca pelerin al zărilor flămând

doar de alean şi doar de depărtare,

purtam pe umeri cerul călător

şi apăsat de dulcea lui povară

cu vârstele mi-am tot dorit să zbor

dincolo de ferestre, dar afară,

*

în universul calm şi desuet

cu frânghiile razelor de lună

zăcea legat de-a pururi un poet

ce mă-ndemna să mergem împreună

să protestăm şi să aflăm dreptate

în spiritul acestui univers,

l-am slobozit din frânghii – din păcate

se-ncolăci pe trupul lui un vers

*

şi-l ferecă în singura distanţă

egal dispusă între noi şi cer

să înţeleg că lumea în speranţă

zăcând îşi află ultimul mister

*

SIGLA DRAGUSANUL 1

*


Pagina 104 din 152« Prima...102030...102103104105106...110120130...Ultima »