Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 102

Cântecul învierii cobzarului: lui Archip Filipiuc

*

Au fost copaci care s-au pus pe plâns

rupând din crengi luminile create

când cântecul cobzarului s-a stâns

hilar rupând tăcerea prin cetate,

iar mai apoi sosiră alţi copaci

prinşi într-o horă încă ne-nţeleasă:

*

Fii liber, mi-au şoptit, iar dacă taci,

iluziile-n fierbere pe masă

lin se vor scurge-n filele aprinse

incendiindu-ţi mâinile trudite

până-n adâncul stelelor prelinse

istovitor în ierbi ca în cuţite,

urmând ca tu, mi-au zis copacii, iar

cântând să-nvii copacilor cobzar.


Cântecul efemeridei: lui Marin Constantin Gheorghe

*

Mai am o şansă vremii să mă-nchin

asemeni unui rob pe veci supus,

ridic deci fruntea şi privesc senin

imensitatea cerului de sus

numai că sus nu pot zări nimic

*

Chiar dacă vreau cu-atâta-ncrâncenare,

orbii îl văd – mă tot aud cum zic

nădăjduind la o întruchipare;

sunt prins de spaima beznelor din veac,

torturile promise mă-nspăimântă,

am gânduri răzvrătite, dar le tac,

n-o să mă iau cu vremile la trântă

tocmai acum, când trupul mi-i târziu,

iar sufletul în el nu mai încape,

nu-mi place, totuşi, rob supus să fiu,

*

Gândesc, iar timpul ferecat sub pleoape

habar nu are cât mă mai frământ

eu, condamnatul ca efemeridă,

orb văzător numai atunci când cânt

rupt din destinul lumii, cu obidă

ghicind cumva întoarcerea deplină

hotarul umbrei când va fi să-nchidă

eretica-mbrâncire din lumină.


Cântecul umbrei nisipului: lui Puiu Sîngeorzan

*

Până s-aud şi umbrele cum trec

uimite că încerc să mi le-apropii,

imaginar trudisem la edec

un râu nervos clădindu-l doar din stropii

*

Sudorii unui munte încruntat

în calea mea durat dintotdeauna,

nisipul lui sub tălpi l-am ferecat

gândind că vremii i-am păşit minciuna

eternizând hulpav prin muşcătură

o clipă doar, din care m-am hrănit

râzând de treceri – umbre prin natură

zidite de copaci în asfinţit,

apoi când umbra scăpătă-n amurg

nisipul umbrei m-a făcut să curg.


Cântecul aşteptării veştilor: lui Grigore Rîpan

*

Grăbeam spre gări, tot aşteptând o veste,

râzând sălbatec numai de drumeţi,

iar cântecul se înălţase peste

gorganele de mişcătoare vieţi

omagiind doar căile zălude,

răsfrânte încâlcit spre depărtări,

eram convins că nimeni nu-i aude

*

Risipa prelungită în plecări,

însă acum, când vestea nu mai vine,

peste plecări şi-ntoarceri am depus

amarul verb, ursit să mă închine

nisipului clepsidrelor răpus.


Cântecul stelelor care nu-s: lui Ion Paranici

*

Iubit de iarna vrajbei sale

oraşul s-a pierdut prin vreme

ninsorile provinciale

*

Purtându-l încă prin poeme,

apoi se-aşează la taclale

rupând din stelele de sus

aceleaşi cântece de jale

ningând cu stele care nu-s,

iar eu, zdrobit de-nsingurare,

crucificat peste apus,

iubindu-l m-am făcut ninsoare.


Pagina 102 din 127« Prima...102030...100101102103104...110120...Ultima »