drept ultimă relicvă optimistă

Desen de Nicolae Crasi

*

oraşul ăsta a pierit de mult,

dar măcinat de stranii decadenţe

insinuează ierburi drept prezenţe

într-un calvar al zilelor ocult

şi nu mai are nici un calendar

şi nici un orologiu nu mai are,

ci amăgind cu-aceeaşi depărtare

ademeneşte nourii barbar

 *

ca să-i transforme-n risipiri încete

clipitele buimace şi mărunte,

hai, pune-ţi depărtările pe frunte

şi fugi fără de visuri şi regrete

spre timpul lui de împlinire vie

al gloriilor de odinioară

în care viitorul să te doară

cenuşa fremătând-o în pustie,

 *

căci ce-a fost viu pe-aici nu mai există

şi drumu-i pregătit să te apuce

ca să-ţi aşeze sufletul pe cruce

drept ultimă relicvă optimistă

şi cu speranţa legilor, oi, ler!

*

s-au stins tăciunii, vom porni la drum,

oi, leru-i ler, şi calea-i aşa lungă

încât năvalnici caii mei de fum

nu vor putea la capăt să ne-ajungă,

rămân pe cer doar aburii subţiri

şi urmele din paşi desferecate,

şi cioburile unor amintiri

care nu-ncap în suflet, din păcate,

 *

oi, leru-i ler, încă mă dor tăciunii

pe care aş fi vrut să-i iau cu mine,

dar legea-i ler şi-o-ncalcă doar nebunii

în rătăciri buimace şi ostile,

de-aceea caii fumegă în noapte

doar tropotind pe sufletul meu nins

cu stelele clipind ca nişte şoapte

pe drumul nostru către necuprins,

 *

pe drumul nostru către nu ştim unde,

dar desenat de cineva pe cer

cu amăgiri decise şi profunde

şi cu speranţa legilor, oi, ler!

ridică-te, trezeşte-te, Suceavă!

*

iar năvălesc potăile pe noi

şi nimeni nu  ridică nici o puşcă

să sperie, s-arunce la gunoi

acele zile care vin şi muşcă

şi stăpânesc terorizând oraşul

doar sfârtecând din suflete pe cale,

nu mai suport să văd mereu cum laşul

îşi schimbă viitorul pe sarmale,

*

nu mai admit s-aştept alte potăi,

căci gudurarea lor amăgitoare

este menită să-i dezbine, să-i

transforme-n prăzi pe cei ce-n resemnare

îşi caută refugiu trecător,

mizând pe falsa lor înţelepciune,

şi-n vremea asta, fără viitor,

chiar viitorul javrei se supune;

 *

încă e timp şi pentru demnitate,

dar vântură, odată, tot ce-i pleavă

şi, ca să-ajungi stăpână pe cetate,

ridică-te, trezeşte-te, Suceavă!

afişe mici şi suflete pitice

*

prin târg s-alege grâul de neghină:

afişe mici şi suflete pitice,

iar vinovaţii urbei fără vină

devin complici cu cei ce-au să ridice

stindardul unei alte împilări

în vremea ce se scurge într-o doară

şi martor sunt acestor întâmplări

care îmi lasă neamul fără ţară

 *

fără să ţip, fără s-arunc cu pietre

în umbrele afişelor buimace,

şi-n ceruri zac străbunii lângă vetre,

şi-n târgul ăsta sufletul meu tace

de parcă-ar fi prea strâns legat cu funii

şi aruncat în ocnă şi în moarte

fără să-i pese că deasupra unii

se bucură sălbatic de departe,

 *

pe când minciuna laurii şi-i pune,

ceasornicul din turnuri mai insistă

cu numărări de nostalgii străbune,

deşi suceava nici nu mai există

Cântec pentru Gura Humorului

Gura Humorului, panoramă

*

Ghiceam în arbori rădăcini străvechi

Ursite de alean și de uitare,

Rămase pe sub streșine perechi

Ale căderii lumii în uitare,

*

Har deslușit aflam în rădăcini

Urmând să-mi fac din el închinăciune,

Mărturisind Humorul cu lumini

Odinioară flăcări și tăciune

Răzbind spre cer să-ți vindece strămoșii

Uitați în depărtată rătăcire

Lângă cireșii plini de stele roșii

Uimite de această împlinire,

Iar cei plecați astfel ne dau de știre

*

Cântec scris la rugămintea Carlei Voinescu.