Poezie de ion dragusanul | Dragusanul.ro - Part 100

Cântec de mir: lui Nistor Dominte

*

Nepreţuită-i clipa şi-o respir

intimidat de cosmica-i splendoare,

sunt robul ei, sunt templul ei de mir

totemic folosit la-ncoronare,

o văd aievea, când mă tot închin

rugând-o ca destinul să îmi fie

*

Din stânca ei cioplit câte puţin

oracular ca versu-n poezie,

mai am, apoi, o rugă să i-o spun

icoanei clipei, când i-aştern pe zare:

nu mă lăsa aiurea să apun,

tu eşti cuprinsul meu întreg şi bun,

eu nu-mi doresc o clipă următoare!


Cântecul speranţei: Rodicăi Dominte

*

Rogu-te, omule, mai îndură puţin,

odată şi-odată vei fi fericit,

doar iartă-ţi păcatul în cupa cu vin

idolatru şi dens ca şi chipul cioplit,

ce-ţi pasă că-nduri, când odată şi-odată

ai să fii fericirii stăpânul deplin,

*

Deplină ţi-i viaţa, deşi n-o arată,

omule, rogu-te să te-ncrezi în destin!,

mi-a zis şi-mi tot zice un glas neştiut

intrat într-o mare şi ciudată derivă;

nu pot să-i răspund, nu-mi găsesc început

trecător ca şi clipa ce m-a frânt impulsivă

erodându-se brusc într-o stea primitivă.


Cântec de alean: lui Ovidiu Donţu

Co-autorul Constituţiei, Ovidiu Donţu: Domnul Gavril Mîrza ne-a ales ucenici numai pe cei tari în constituţie, dar lui Corneliu Popovici au ajuns să-i placă merele pădureţe şi s-a strepezit!

Co-autorul Constituţiei, Ovidiu Donţu: Domnul Gavril Mîrza ne-a ales ucenici numai pe cei tari în constituţie, dar lui Corneliu Popovici au ajuns să-i placă merele pădureţe şi s-a strepezit!

*

Ospăţul a ţinut până în zori,

viorile cântau cu-nfrigurare,

iar cerul ne lua de subsuori

ducându-ne spre altă depărtare,

indiferenţi noi ne lăsam purtaţi

uitând de bătălia pentru viaţă

*

Dincolo de pădure scăpătaţi

ori irosiţi în calmă dimineaţă,

nu mai conta că n-am trăit deloc,

ţinutul blând învăluit în ceaţă

ursind doar începutul altui joc.


Cântecul stâncii: Rodicăi Dranca

*

Ridică-te şi mergi, mi-a spus şoptit

odinioară şi o spune încă,

dar s-a deschis o rană de cuţit

incendiind lumina într-o stâncă,

chiar de-aş păşi, din rănile adânci

ar izbucni lumina şi m-ar frânge

*

Desferecată de păşiri din stânci,

rostogolindu-mi haosul prin sânge,

am de ales şi nu mă pot supune

nici lacrimii ce-ncrâncenat o şterg

când mă revolt că şoapta lui apune

abandonându-mă. Şi n-am de-ales, şi merg…


Cântecul ecoului: lui Eugen Dominte

*

Ecou înalt o pasăre ciudată

umbrea cu aripi liniştea, s-o fure

grăbind spre cer prin steaua lăcrimată

elegiac de-o zare de pădure,

numai să pot să mă ghicesc ecou

*

De-a curmezişul lumilor ostile

ori să încerc o naştere din nou

mărturisit fiind de alte zile,

iar pasăre de-o fi să mă întrup,

numai de umbre m-oi putea dezice

tristeţile din jur să le astup,

ecoul să îl mut în nişte spice.


Pagina 100 din 106« Prima...102030...9899100101102...Ultima »